Cum i-a determinat Ion Iliescu pe cercetători să nu afle „cine a tras în noi după 22”. Sentimentele ”amestecate” ale oamenilor de la Institutul Revoluției REPORTAJ

Miercuri, 22 Decembrie 2021, ora 23:00
7063 citiri
Cum i-a determinat Ion Iliescu pe cercetători să nu afle „cine a tras în noi după 22”. Sentimentele ”amestecate” ale oamenilor de la Institutul Revoluției REPORTAJ

Noii membri ai Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) promit că vor studia mai atent perioada ulterioară fugii dictatorului Nicolae Ceaușescu și a apariției în scenă a lui Ion Iliescu și a FSN-ului, pentru a răspunde la întrebarea-lozincă a tuturor românilor care au suferit pierderea celor dragi, răni fizice grave sau dezamăgiri crunte în acea perioadă sângeroasă a istoriei recente: „Cine a tras în noi, după 22?”.

În conferința de presă a IRRD de miercuri, 22 decembrie 2021 – la 32 de ani de la Revoluție – cercetătorii au dezvăluit că în perioada în care Ion Iliescu a condus (chiar și onorific) Institutul a existat „cenzură și autocenzură”.

La întrebările Ziare.com, cercetătorii nu au indicat cu subiect și predicat că Ion Iliescu a pus „batista pe țambal” în ceea ce privește perioada în care el a preluat puterea.

În schimb, au spus că vreme de mai mulți ani nu s-au preocupat să răspundă la întrebarea „cine a tras în noi, după 22” deoarece „nu s-a agreat `de sus` acest subiect”.

Din discuțiile care au avut loc miercuri reiese că membrii IRRD au și acum „sentimente amestecate” cu privire la Ion Iliescu.

În vila din CA Rosetti nr. 33, acolo unde este sediul IRRD, numele lui Ion Iliescu stârnește dezbateri aprinse. Este clar că e nevoie doar de o scânteie – sub forma unei întrebări – pentru ca foștii politicieni, istoricii, cercetătorii sau revoluționarii să arate că au cu Ion Iliescu ceea ce englezii numesc „a love-hate relationship”.

Și cui am fi putut să îi adresam întrebarea, mai potrivit decât fostului prim-ministru FSN Petre Roman, acum director executiv al IRRD.

Reporter: Domnule Petre Roman, îi succedați în funcție lui Ion Iliescu…

Petre Roman: Nu, nu îi succed în funcție domnului Ion Iliescu. Succedarea în funcție a lui Ion Iliescu a fost întâi a lui Alexandru Mironov și – ceea ce vrem noi acum – funcția să fie a lui Gabriel Andreescu.

Reporter: Dar aveți să îi reproșați ceva domnului Ion Iliescu pentru perioada în care s-a aflat în fruntea Institutului Revoluției?

Petre Roman: E o întrebare care – jurnalistic vorbind – este perfect justificată. Este un fapt, este un fapt. Încerc să fiu atât cât pot de corect și de obiectiv, fiindcă știți, am destule lucruri să îi reproșez domnului Ion Iliescu... În fine, felul în care Guvernul Roman a fost înlăturat printr-o lovitură de forță, de stat. Bun. Dar vreau să fiu corect. Nu pot să afirm că Ion Iliescu – ca președinte al IRRD – a decis să ascundă tot ceea ce nu-i convenea. Este însă un fapt: și anume că IRRD a desfășurat o cercetare foarte parțială. Deci nu către toată deschiderea. Aici, Andrei Ursu v-a prezentat niște lucruri care există de multă vreme, dar pe care nici măcar nu ne-am gândit vreodată să le cercetăm. Este un fapt că de la un punct încolo credibilitatea IRRD a scăzut dramatic.

Reporter: Din cauza domnului Ion Iliescu?

Petre Roman: Așa apare public, asta e percepția. Realitatea este că – dintr-un motiv sau altul, aici putem să aflăm – directorul general al IRRD era domnul Claudiu Iordache, un autentic revoluționar de la Timișoara. Nu sunt dubii în privința asta. Dar este un fapt, asta este o realitate: că, până la urmă, Institutul Revoluției Române nu a avut deschiderea de care era nevoie de la institut de cercetare a adevărurilor Revoluției.

Reporter: Dar domnul Ion Iliescu a făcut vreodată o conferință de presă precum aceasta, în calitatea de director al IRRD?

Răzvan Theodorescu: Președinte…

Petre Roman: Nu, nu țin minte.

Persoană din sală: Ba da, a făcut la Muzeul Țăranului Român.

Petre Roman: Nu-i adevărat, nu a fost a Institutului Revoluției Române! A fost un simpozion!

Domn, din sală: Da, a fost un simpozion, pe care l-a condus.

Răzvan Theodorescu: Nu! Nu e conferință de presă a IRRD.

Petre Roman: Nu, eram acolo.

Persoană din sală: Nu, eram și eu acolo cu 4 camere.

Petre Roman: De acord, dar întrebarea a fost clară: dacă a făcut o conferință în calitate de președinte.

Răzvan Theodorescu: Conferințe au fost.. simpozioane. Dar Petre Roman a punctat foarte bine: s-a creat o atmosferă că este vorba de Institutul lui Iliescu, făcut pentru Iliescu. Pot să vă spun – ca și domnul Mironov, domnul Cazimir care au fost membri în Colegiu – că domnul Iliescu nu a impus un punct de vedere cuiva. Unii au crezut că îi fac o plăcere dacă vorbesc mai mult despre o anumită... Aveau discuția: Armata sau Securitatea? Nu Ion Iliescu s-a amestecat în povestea asta. Institutul intrase într-o criză. Ion Iliescu s-a retras, pur și simplu.

Cazimir Ionescu (cu jumătate de gură): Nu participa nici la ședințe...

Petre Roman, și alții: N-a mai venit multă vreme, dar a rămas în continuare președinte până când și-a dat demisia!

Adrian Niculescu (nervos): Și ar trebui spus, dacă îmi permiteți, că era neretribuit. Că în presă au apărut niște aberații! Spuneau că se îmbogățea din sângele Revoluției! Ceea ce este o rușine!

Andrei Ursu: Dacă îmi permiteți, aș vrea să punctez în sensul acestei întrebări.

Petre Roman (împăciuitor): Ai răbdare.

Alexandru Mironov: Ion Iliescu a propus și a contribuit puternic la înființarea IRRD. După care a considerat că de aici încolo specialiștii își vor face treaba. Au urmat, din păcate, doi directori foarte comozi. Ca și Gelu-Voican, la fel... Și Consiliul Științific nu și-a bătut capul. Lucrurile au fost lăsate de-o parte. Au fost lăsate să curgă de la sine.. la urma urmei, de ce să ne batem capul... Iar în presă apăruse din ce în ce mai tare ideea – pornită de la ziariști ca Ion Cristoiu, Dan Andronic – că a fost lovitură de stat. Așa că nu ne mai batem capul (n.r. – se referă la cei care au acceptat ideea asta). Și domniile voastre, jurnaliștii, ați considerat că lucrurile au fost așa. Și Institutul a fost lăsat să se prăfuiască. Deci, n-a mai făcut nimic. Deși aici era lume care participase (n.r. – la Revoluție), care știa. Și mai ales în conferințele care s-au susținut au venit oameni foarte interesanți: de la Brașov, de la Cluj, de la Sibiu, Timișoara. Care au venit cu adevăruri. Să spunem așa: de lene! Dați-mi voie, eu am fost la fiecare ședință.

Petre Roman: Și eu!

Alexandru Mironov: Dar, a-l acuza pe Ion Iliescu că s-a luat ceva, de vreun leu... Niciodată!

Petre Roman: Acuma, întrebarea dumneavoastră stârnește... Suntem aici – Răzvan Theodorescu și cu mine, în special – de față cu Iliescu, într-o serie întreagă de ședințe ale Colegiului Național, am spus: Dacă rămâneți... se așază totul în ideea că acest Institut este Institutul lui Iliescu, noi vom dispărea. (se uită spre Răzvan Theodorescu, acesta se uită în pământ). Amândoi am spus asta!

Răzvan Theodorescu (prinde curaj): Cu Iliescu de față...

Petre Roman (îl susține ferm): Cu Iliescu de față! (prinde avânt de la propriile cuvinte) I-am spus: în condițiile astea, dacă mai apasă asupra noastră... dacă orice fel de acuzație la adresa lui Iliescu e o acuzație la adresa noastră, atunci Institutul moare. I-am spus-o verde-n față!

Reporter: Dacă îmi permiteți, Ion Iliescu ce v-a răspuns la toate acestea?

Petre Roman: A zis: Păi, ce să facem? Și eu i-am spus ce să facem: să dovedim că suntem în stare să punem pe masă Adevărul.

Alexandru Mironov: Și și-a dat demisia, după cum bine știți...

Petre Roman: Nu! Într-un târziu și-a dat demisia! Că erau momente în care venea. Și conducea! Și atunci, țin minte că noi doi – adică Răzvan și cu mine...(se uită în stânga) Și Cazimir Ionescu, corect, și Cazimir Ionescu.

Alexandru Mironov: Plus că au început în interiorul Institutului dispute și discuții. Vă dau un exemplu: Iașiul n-a existat (n.r. – se referă la nerecunoașterea rolului pe care l-au avut manifestanții din Iași la dărâmarea regimului Ceaușescu)

Cazimir Ionescu: Iașiul n-a existat pentru că e vorba despre revolta de pe 14 (n.r. – decembrie 1989), zi pe care Timișoara n-o recunoaște. Și directorul general al Institutului era timișoreanul Claudiu Iordache. Asta e problema pe care trebuie să o înțeleagă cei care ne ascultă. Institutul ăsta funcționa așa cum funcționează toate Consiliile de Administrație. Deci noi, ca membri ai Colegiului, neretribuiți, numiți de...(face o pauză)

Petre Roman (îi „suflă”): ... de președinte.

Cazimir Ionescu (continuă): ...de președinte, veneam o dată la două luni...

Petre Roman: Adică nu veneam când trebuia...trebuia să venim...

Cazimir Ionescu: ...o dată pe lună!

Petre Roman: ...dar nu veneam!

Cazimir Ionescu: Dar noi lucram numai pe materiale, noi nu lucram în instituție. Noi primeam niște materiale, niște dosare, și pe materialele respective trebuia să spunem: da/nu, votăm, mergem... dacă aceste materiale erau făcute într-o anumită parte, sau neprofesionist, concluziile erau ca atare. Asta este motivul pentru care am fost tot timpul într-o situație conflictuală. Unii dintre noi ne-am exprimat nemulțumirea: și pe vremea lui Claudiu Iordache și pe vremea lui Gelu Voican. Am intrat aparent în conflict cu ei. N-a fost un conflict cu ei. Am fost în conflict cu modul în care se lucra. Și cu modul în care ei conduceau această activitate, pentru că – una peste alta – ați rostit numele lui Ion Iliescu. Ion Iliescu era un președinte onorific care nici la Colegiu nu venea. El nici măcar nu era membru al Colegiului. Deci, președintele (onorific) nu este membru al Colegiului. (…) El asista pur și simplu la buna derulare a activității pe care avusese bunăvoința s-o gireze, ca ea să pornească. Directorii generali erau cei care conduceau activitatea, tot ei erau cei care produceau mapele pentru membrii Colegiului. Membrii Colegiului s-au complăcut în această situație. Au cerut, unii nu au mai cerut a treia oară. Revin asupra unui subiect de maximă importanță pentru actuala conducere a cercetării. Gândiți-vă ce munte de materiale este la Senatul României, înregistrări a sute și sute de revoluționari.

Petre Roman: Pe care abia acum le-am cerut.

Cazimir Ionescu: Eu am spus asta de zeci de ori: abia acum urmează să vină acele materiale de la Senat.

Petre Roman: Dacă nu se aprobă… (către Andrei Ursu) Voiai să spui, Andrei, ceva.

Andrei Ursu: Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Am auzit pe vremea Conducerii – acum vă spun părerea oamenilor care au lucrat pe dosare – toți cercetătorii care mai erau la IRRD când am preluat Direcția Științifică mi-au spus că au existat diverse reticențe de a ataca frontal problema „cine a tras în noi după 22”. Că, încă o dată, asta este întrebarea cea mai dureroasă a societății românești, să ne aducem aminte: cei mai mulți au murit după 22 (decembrie 1989 – n.r.). Și acolo a fost punctul foarte delicat. Cercetările noastre nu au ajuns la concluzia că Iliescu, FSN-ul sau noua Conducere de după 22 ar fi organizat lupta de rezistență (n.r. – a Securității, luptă dusă de Rețeaua S). Nu există nicio probă în acest sens. Și de asemenea nu există nicio probă că ar fi existat o lovitură de stat. Astea sunt documentele pe care le-am studiat de ani de zile și sunt aici în carte, în dosare. Bineînțeles, asta este o ipoteză de lucru și vom continua să o validăm (n.r. – cu sensul de a o studia) supunând-o rigorilor cercetării științifice. Pe de altă parte, cercetătorii – mulți dintre ei, majoritatea! – mi-au spus că a existat cenzură și autocenzură. Adică, pur și simplu, nu s-a agreat „de sus” acest subiect: cine a tras în noi, după 22. Așa mi-au spus. Și s-a și văzut că producția lor a evitat, cu brio, un răspuns la această întrebare. (…)

Petre Roman: Mai voiați să puneți o întrebare.

Reporter: Voiam să îl citez pe domnul Andrei Ursu. Spuneați că a venit ordin „de sus” ca cercetătorii din IRRD să nu se mai ocupe sau să se ocupe mai puțin de perioada de după 22 decembrie 1989. Aș greși dacă aș înțelege că Ion Iliescu a dat acest ordin?

Andrei Ursu: Nu știm. Chiar nu știu de unde a venit, de la Conducere. „Mi-a spus Conducerea” – asta vă spun, ce mi s-a spus.

Primele rezultate ale noului IRRD, liber de Ion Iliescu

Pentru ca românii să înțeleagă cum au evoluat evenimentele de la Timișoara pe 16 decembrie 1989 și ulterior, dar mai ales de ce, Andrei Ursu a explicat că atât Securitatea cât și Armata aveau puse la punct niște planuri, pregătite din timp.

Directorul științific al IRRD a explicat că Rețeaua R (a Armatei) era concepută a funcționa în cazul în care țara era ocupată de o forță militară străină.

În schimb, Rețeaua S (a Securității) avea ca rol să poarte așa-zise „lupte de gherilă” în cazul în care țara era ocupată în urma unei revolte interne, presupus a fi coordonată de „agenturile străine”.

Din documente ale Securității și ale Armatei rezultă că securiștii au acționat conform scenariului unei revolte interne pusă la cale din afară, conform planului de acțiune al Rețelei S.

Ei purtau uniforme militare fără grade sau erau îmbrăcați în civil cu mantale lungi, pe sub care ascundeau arme ușoare cu pat rabatabil, diferite de dotările standard ale Armatei (soldații folosind, cu precădere, puști AKM – automat kalașnikov modernizat, o versiune nouă a puștii AK-47 inventată de Mihail Kalașnikov în URSS).

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) a dat publicității, miercuri 22 decembrie o parte dintre aceste documente legate de cine a tras asupra populației după fuga cu elicopterul a dictatorului Nicolae Ceaușescu, adică pe data de 22 decembrie 1989, ora 12.08. În documente apar relatări și descrieri legate de activitatea Rețelei S a Securității, care acționa conspirat, conform planului descris mai sus.

Este vorba despre declarații olografe ale mai multor ofițeri:

  • Raportul colonelului de Securitate (SIE) Bălței Domițian
  • Declarația sergentului de Securitate Fănel Toma
  • Declarația lui Iulian Vlad din 30 ianuarie 1990 în care fostul șef al Securității explică exact cine și de ce a făcut parte din rețeaua respectiva, iar mărturia lui dovedește și ea existența, “în carne și oase”, a „teroriștilor”.
  • Procesul verbal întocmit pe 30 ianuarie 1990 de procuror militar șef, Gheorghe Diaconescu, consemnând relatarea martorului ocular Constantin Oancea, adjunct al ministrului de externe, a unui episod al luptei de rezistența a Securității, desfășurat pe clădirea MAE.

Pe toate acestea, cititorii le pot studia aici.

Ce nu au spus cercetătorii de la IRRD despre Ion Iliescu a spus protestatarul poreclit „Ceaușescu”

Marian Moroșanu, zis „Ceaușescu”, a umplut 2 bidoane de câte 5 litri cu un lichid roșu, cu miros de zahăr industrial, apoi a scris pe hârtii A4 numele celor morți la Revoluția din 1989 și a pornit miercuri, 22 decembrie, spre reședința păzită de SPP a fostului șef de stat Ion Iliescu.

Ajuns acolo, cu bidoanele în mâini și mapele cu numele celor morți la subțiori – îmbrăcat într-o manta inscripționată cu numele echipei de fotbal Juventus – protestatarul a realizat, cum spune el, un „moment cultural” sub streașina vilei lui Ion Iliescu.

„Ceaușescu” este cunoscut pentru protestele anti-corupție și pentru cele anti-Iliescu, de fostul șef de stat ocupându-se an de an în momente-cheie: la comemorarea Revoluției (iarna) sau la comemorarea victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

„Comunistule! Iliescu! Criminalule! Uite aici morții, 1.000 sunt! Ți i-am adus în fața porții tale, criminalule!”, a strigat „Ceaușescu”.

Pe lângă acțiunile lui – care se lasă deseori cu amenzi din partea Jandarmeriei – cititorii trebuie să știe că Marian Moroșanu a fost primul manifestant care a deschis ușile Comitetului Central pe 22 decembrie 1989, făcându-le loc revoluționarilor în clădire, cu câteva minute înainte ca dictatorul – a cărui poreclă o poartă – să plece cu elicopterul.

Mai trebuie adăugat că vorbele dure pe care Marian „Ceaușescu” Moroșanu i le adresează lui Ion Iliescu – dar și altora despre care știe că au făcut parte din regimul dictatorial – sună altfel dacă înțelegem că protestatarul a fost arestat și bătut crunt în perioada aceea. În urma unei astfel de bătăi soră-cu-moartea, pe care Marian Moroșanu a luat-o la Mineriada din 13-15 iunie 1990, acesta a rămas cu un defect de vorbire – de unde și porecla. Adevăratul Ceaușescu, dictatorul, a rămas cu aceleași sechele după o bătaie pe care a luat-o de la camarazii lui comuniști, pe vremea când era închis la pușcăria Doftana, unde șef de cameră era Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Iată „momentul cultural” al lui „Ceaușescu” din fața vilei lui Ion Iliescu:

Citeste si:
Fost secretar de stat acuzat de vinderea certificatelor de revoluționar, achitat la Curtea de Apel București
Fost secretar de stat acuzat de vinderea certificatelor de revoluționar, achitat la Curtea de Apel București
Adrian Sanda, fost secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (S.S.P.R.) și președinte al Comisiei pentru...
De ce nu s-a mutat încă Traian Băsescu din vila protocol: ”Sper să fie o plecare civilizată”
De ce nu s-a mutat încă Traian Băsescu din vila protocol: ”Sper să fie o plecare civilizată”
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ieşirea din vila de protocol, că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat. El a mai spus...