Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Italia 1990. Nașterea ”Generației de Aur”. Cât de aproape a fost România de sferturi VIDEO

Cupa Mondială de fotbal, ajunsă la cea de-a XIV-a ediţie, s-a desfăşurat în Italia, între 8 iunie şi 8 iulie 1990. Astfel, italienii deveneau gazde pentru a doua oară, după turneul final din 1934, când au triumfat pe teren propriu.

Mai multe ţări europene au fost interesate să găzduiască turneul final: Austria, Anglia, Franţa, Grecia, Germania de Vest, Uniunea Sovietică, Italia şi Iugoslavia. Cu toate acestea, majoritatea dintre ele şi-au retras ofertele înainte de începerea votului pentru stabilirea ţării gazdă. La 19 mai 1984, la Zürich, Comitetul Executiv al FIFA a anunţat că Italia a obţinut 11 voturi, iar URSS doar cinci. În preliminarii s-au înscris echipe reprezentând 116 asociaţii naţionale de fotbal.

Formatul prevedea participarea a 24 de echipe din cinci confederaţii, repartizate astfel: 14 din Europa (Anglia, Austria, Belgia, Cehoslovacia, Italia, Irlanda, Iugoslavia, Ţările de Jos, Republica Federală Germania, România, Scoţia, Spania, Suedia şi URSS), patru din America de Sud (Argentina, Brazilia, Columbia şi Uruguay), două din America de Nord şi Centrală (Costa Rica şi SUA), două din Africa (Egipt şi Camerun) şi două din Asia (Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite), notează site-ul oficial al FIFA, www.fifa.com.

Formatul din 1990 a fost exact acelaşi cu cel folosit anterior la Cupa Mondială din 1986. A fost ultima ediţie a Cupei Mondiale la care au fost acordate două puncte pentru victorie. A fost, de asemenea, ultimul turneu la care a participat o echipă din Germania de Vest, ţara fiind reunificată cu Republica Democrată Germană câteva luni mai târziu, precum şi echipe fost comuniste, URSS şi Cehoslovacia având ultimele apariţii sub această denumire. Costa Rica, Republica Irlanda şi Emiratele Arabe Unite au fost prezente pentru prima oară la un turneu final.

Partidele de la "Coppa del Mondo" s-au disputat pe 12 stadioane impecabile, amplasate în tot atâtea oraşe: "Stadio Olimpico" din Roma, "Stadio Comunale" din Florenţa, "Giuseppe Meazza" din Milano, arena "San Nicola" din Bari, "San Paolo" din Napoli, "Stadio Delle Alpi" din Torino, "Luigi Ferraris" din Genova, "Renato Dall Ara" din Bologna, "Marc Antonio Bentegodi" din Verona, "Friuli" din Udine, "Sant Elia" din Cagliari şi arena "Della Favorita" din Palermo.

Turneul final a imprimat un stil de joc ultradefensiv, notează site-ul https://historyofsoccer.info. Cu toate acestea, echipa care jucat mult mai deschis, mai ofensiv, a fost Camerun, surpriza turneului. Conduşi de carismaticul Roger Milla, camerunezii au făcut istorie încă din primul lor meci, învingând cu 1-0 Argentina, campioana mondială en titre. Apoi, au învins România şi s-au calificat de pe primul loc în grupă, învingând Columbia în optimile de finală. Prima echipă africană care a ajuns în sferturile de finală, Camerunul, a trebuit să-şi ia rămas bun de la competiţie când Anglia a învins-o în prelungiri.

Din faza grupelor au mers mai departe Brazilia, Argentina, Spania, Iugoslavia, Irlanda, România, Italia, Uruguay, Cehoslovacia, Costa Rica, R.F. Germania, Ţările de Jos, Camerun, Columbia, Anglia şi Belgia, menţionează site-ul www.footballhistory.org. În optimile de finală, au câştigat Argentina, Iugoslavia, Irlanda, Italia, Cehoslovacia, RFG, Camerun şi Anglia, iar în sferturi Argentina, Italia, RFG şi Anglia. În semifinale, Argentina a învins Italia, iar RFG a bătut Anglia. Italia s-a consolat cu medalia de bronz, după ce a învins Anglia cu 2-1 în finala mică.

Pentru prima dată în istorie, finaliştii unei Cupe Mondiale anterioare au ajuns din nou în actul final al următoarei Cupe Mondiale. Finala dintre RFG şi Argentina a fost un meci sărac în faze de poartă, europenii încununându-se campioni mondiali printr-un penalty transformat de Andreas Brehme în minutul 85. Scor final: 1-0. Meciul s-a disputat la 8 iulie 1990, pe "Stadio Olimpico" din Roma, în prezenţa a 70.000 de suporteri. Meciul a fost arbitrat de mexicanul Edgardo Codesal Mendez, care a acordat două cartonaşe roşii, lăsând argentinienii în nouă oameni după eliminările lui Pedro Monzon (min. 65) şi Gustavo Dezotti (min. 87). Pedro Troglio şi Diego Maradona au fost şi ei sancţionaţi, dar cu cartonaş galben. Argentina a fost cea mai indisciplinată echipă a acelui turneu final. RFG şi-a luat revanşa în faţa Argentinei, triumfând pentru a treia oară la o Cupă Mondială. În 1986, pe Azteca din Ciudad de Mexico, nemţii pierduseră finala cu 2-3. Ultimul act din 1990 a stabilit "un record nedorit", după cum citează site-ul oficial al FIFA. Argentina a devenit prima echipă care nu a reuşit să marcheze într-o finală, fiind totodată singura echipă care a terminat ultimul act cu doi jucători eliminaţi.

La acest turneu final a luat parte şi naţionala României, care după ce a dispus în grupe de URSS cu 2-0, a terminat la egalitate, 1-1, cu campioana en titre, Argentina, şi a cedat cu 1-2 în faţa Camerunului. În optimi, România a pierdut după loviturile de departajare în faţa Irlandei. În 1990, a început evoluţia aşa-zisei "generaţii de aur" a fotbalului românesc. Cu "decarul" Hagi la timonă, naţionala de fotbal a României a dat startul unui deceniu de rezultate notabile. Antrenorul selecţionatei noastre era Emeric Ienei.

Lotul României era format din 22 de jucători: portari - Silviu Lung, Bogdan Stelea şi Gheorghe Liliac, fundaşi - Mircea Rednic, Michael Klein, Ioan Andone, Iosif Rotariu, Adrian Popescu şi Emil Săndoi, mijlocaşi - Gheorghe Popescu, Ioan Ovidiu Sabău, Gheorghe Hagi, Dănuţ Lupu, Dorin Mateuţ, Daniel Timofte, Zsolt Muzsnai şi Ioan Lupescu; atacanţi - Marius Lăcătuş, Rodion Cămătaru, Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu şi Gavril Balint. Cel mai tânăr component al echipei noastre era Răducioiu, pe atunci în vârstă de 20 de ani, în timp ce decanul era Silviu Lung, la aproape 34 de ani.

La turneul final din 1986 s-au înscris în total 115 goluri în cele 52 de jocuri disputate, media reuşitelor pe meci fiind de 2,21. S-a înregistrat cea mai slabă medie de goluri din istoria de până atunci a Cupei Mondiale.

Câştigătorul Ghetei de Aur a fost italianul Salvatore (Toto) Schillaci, care a marcat de şase ori. În urma lui, s-a clasat cehoslovacul Tomas Skuhravy, cu cinci goluri marcate, urmat de camerunezul Roger Milla, spaniolul Michel, germanul Lothar Matthäus şi englezul Gary Lineker, care au înscris de patru ori. Tot Schillaci a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului şi a primit distincţia Balonul de Aur de la FIFA pentru evoluţia sa la Cupa Mondială, urmat în clasament de Lothar Matthäus şi de Diego Maradona.

În clasamentul golurilor pe echipe, prima a fost RFG cu 15 reuşite, urmată de Italia şi Cehoslovacia, fiecare cu câte zece goluri marcate. La meciurile din turneul final au asistat 2.516.215 spectatori (48.389 pe meci) şi au fost acordate 16 cartonaşe roşii, un record negativ.

Citește și:

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Mexic 1986

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Spania 1982

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Argentina 1978

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: R.F. Germania 1974

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Mexic 1970

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Anglia 1966

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Chile 1962

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Suedia 1958

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Elveția 1954

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Brazilia 1950

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Franța 1938

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Italia 1934

Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Uruguay 1930

Cum s-a descurcat România contra Franței, campioana olimpică și mondială

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă în meci amical duminică, la Clermond-Ferrand, de reprezentativa Franţei, campioana olimpică şi mondială. Franţa s-a impus cu...

Tot mai mulți români preferă relațiile fără angajamente. Care sunt principalele cauze pentru care și-au schimbat valorile

Căsătoria a devenit din ce în ce mai neatrăgătoare pentru foarte mulți români, care preferă să aibă relații romantice care nu presupun obligații. Potrivit unor date furnizate de...