Patrimoniul cultural-turistic al Roșiei Montane este conturat și de tăurile din jurul localității, lacuri artificiale vechi de sute de ani amenajate pentru acumularea apei ce era folosită în procesul de prelucrare a minereului de aur.
Apa din tăuri punea în funcțiune sutele de șteampuri existente la Roșia Montană. Acestea reprezentau utilaje ce erau utilizate pentru spargerea rocilor în cadrul procesului de exploatare a zăcămintelor de metale prețioase.
Amenajarea tăurilor a început în anul 1733, când Transilvania era sub dominația Imperiului Autro-Ungar. De-a lungul timpului au existat peste 100 tăuri, de dimensiuni mai mari sau mai mici. Astăzi mai există în zonă un număr de opt astfel de tăuri: Tăul Mare, Ţarină, Corna, Brazi, Anghel, Găuri, Ţapului şi Cartuş. În perioada de glorie a Roşiei Montane, în secolul al XVIII-lea, existau în jurul localităţii aproximativ 1.200 de şteampuri.
Tăurile s-au integrat, de-a lungul timpului, în peisajul natural al zonei şi au devenit atracţii turistice. Există chiar şi un tur al tăurilor, care ”poartă” turiştii prin zona unde se găsesc acestea. Amenajarea tăurilor a fost impusă de debitul scăzut al pâraielor din zonă, care nu furnizau suficientă apă pentru punerea în mişcare a şteampurilor.
Cel mai întins dintre cele șapte lacuri este Tăul Mare, situat aproape de izvoarele văii Roşia, la o altitudine de 930 metri. A fost construit în anul 1908 şi a primit această denumire datorită întinderii lui pe o suprafaţă de 40.000 metri pătraţi. Este alimentat de trei izvoare din masivele ce îl inconjoară. Tăul Mare a fost secat parțial în ultima săptămână după ce a fost descoperită o fisură în digul de protecție.
Tăul Mare, înainte de operațiunea de scoatere a apei
Autoritățile au luat decizia de scoatere a apei până la un nivel mai mic cu cinci metri față de cota inițială. Într-un interval de 14 zile ar urma să fie oferită o soluție pentru punerea în siguranță a barajului. Localnicii se tem că scoaterea apei din Tăul Mare va echivala cu distrugerea ireversibilă a acestui simbol al Roșiei Montane.
Un alt lac creat artificial este Tăul Ţarinii, situat la o altitudine de aproape 1.000 metri. Lacul este înconjurat de o ţarină (câmp cultivat), de unde şi denumirea, şi de câteva case împrăştiate prin apropiere. Are o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, fiind amenajat în jurul anului 1779. Digul său are o lungime de 150 de metri şi este făcut din zidărie de piatră. Ultima sa refacere a fost consemnată la 1914.
Tăul Anghel, cu o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi este aşezat sub masivul Ghergheleu. Fiind alimentat de un singur izvor, are o adâncime maximă de 6 metri. Este singurul amplasat în partea opusă celorlalte tăuri din Roşia Montană.
Tăul Anghel este amplasat deasupra Tăului Brazi
Tăul Brazi este și acesta foarte cunoscut, fiind situat şi la cea mai mică altitudine în imediata apropiere a localităţii. Îşi trage numele de la vegetaţia din jurul său, fiind un loc ideal pentru camping. Cu o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi, este alimentat de patru izvoare şi a avut ca destinaţie alimentarea cu apă a şteampurilor particulare încă de la începutul secolului XVIII. În prezent este utilizat ca zonă de camping şi agrement de către localnici şi turişti.
Tăul Corna are o suprafaţă aproximativ similară cu cea a Tăului Brazi, iar numele i se trage de la satul Corna. Tot în acest sat se află şi Tăul Cartuş, cu o suprafaţă semnificativ mai mică faţă de celelalte. Denumirea provine de la forma alungită asemănătoare cu a unui cartuş de armă. Celelalte două lacuri, mai mici ca întindere, sunt Tăul Găuri și Tăul Țapului.