Lângă orașul Zlatna, la 1 kilometru distanţă de drumul naţional ce face legătura cu Alba Iulia, se află un sat cu câteva sute de locuitori care îşi trăieşte veşnicia într-un uimitor paradis natural.
La Valea Mică sunt circa 120 de case sau ”fumuri”, cum spun oamenii locului. Aproape 400 de persoane trăiesc în acest mic rai, care a devenit mult mai accesibil după asfaltarea drumului comunal. Încă de la intrarea în sat, vizitatorul este ”întâmpinat” de cele două pietre uriaşe ce alcătuiesc rezervaţia naturală de interes natural ”Calcarele de la Valea Mică”.
Aria naturală reprezintă două blocuri calcaroase (klippe de calcare atribuite perioadei geologice a jurasicului) de dimensiuni şi înălţimi diferite (12 şi 20 metri), ce mărginesc drumul comunal DC67 şi pârâul Valea Mică, afluent al Ampoiului, aflate la contactul părţii central-sudice a Munţilor Metaliferi cu Munţii Vinţului.
FOTO Facebook/ Valea Mică
Pe abruptul stâncilor calcaroase s-au dezvoltat specii ierboase specifice zonei. Dintre cele două calcare, cel mai mult atrage atenţia cel mai înalt numit şi ”Degetul lui Dumnezeu”, denumit astfel pentru că seamănă cu un deget şi care poate fi remarcat din orice zonă a satului. În piatra uriaşă se află câteva mici peşteri, unde, cu mulţi ani în urmă, locuiau pustnici.
Locuitorii de la Valea Mică se ocupă, la fel ca majoritatea oamenilor din Apuseni, cu creşterea animalelor şi cu agricultura. Lucrează de dimineaţa până seara, iar în sărbători merg la biserică. Aici, tradiţiile au rămas neschimbate de sute de ani. Priveliştea munţilor, acoperiţi de păduri, verdele pajiştilor, sunt doar câteva elemente ce contribuie la relaxarea vizitatorilor.
În apropierea satului se află şi Mănăstirea ”Buna Vestire”, unde se află un muzeu foarte apreciat. Aici, pe unul dintre altarele votive sunt menționați cei mai înalți demnitari din administrația minelor de aur. Altarul votiv cu capitel profilat, a cărui bază este înfiptă în pavajul bisericii, are un text în aparență șters, dar care poate fi citit fără dificultate, cu excepția numelui procuratorului.
FOTO Facebook/ Valea Mică
Inscripția are o valoare documentară excepțională, cu caracter unic pentru istoria economică a lumii romane. Ea scoate în evidență rolul pe care l-a jucat municipiul Ampelum (Zlatna de astăzi) în decurs de un deceniu și jumătate, oraș din care provin cele mai multe izvoare epigrafice referitoare la organizarea minelor statului din toate provinciile romane.
Formaţiunile calacaroase de la Valea Mică au dat naştere şi la legende: ”Demult, tare demult, pe vremea uriaşilor, o fată pe care o chema Mica stăpânea pe-aici. Ea îşi făcuse un răstoc, adică pusese zid de piatră în calea apei, să se adune un băltoc bun de scăldat. Aşa a închis ea valea şi-şi petrecea zilele zburdându-se în apele reci de aici. Odată, pe când se scălda, a surprins-o un fecior frumos, cu numele de Bulz. Au început a se plăcea. În curând au hotărât să se căsătorească. Dar sora Micăi, Marea, care era mai vârstnică, s-a supărat foc pe soră-sa, că vrea să cosească otava înaintea fânului, adică că vrea să se căsătorească înaintea ei şi a uneltit cu vrăji asupra tinerilor Mica şi Bulz.
FOTO Facebook/ Valea Mică
Astfel, într-o bună zi, Marea s-a prefăcut într-un val mare de apă şi a curs puhoaie spre răstocul în care se scăldau soră-sa Mica, cu logodnicul ei, Bulz. Cum a venit de după dealurile din faţă, pe neaşteptate, a rupt întâi stavila apei, apoi a încercat să-i înece pe cei doi. În acest timp, însă, a sosit aici împăratul uriaşilor.
Nemulţumit de cearta lor, acesta a blestemat-o pe Marea să rămână apă curgătoare fără astâmpăr, fără odihnă şi să nu îngheţe nici iarna. Aşa a rămas Valea Mare până în ziua de astăzi. Pe Bulz l-a blestemat să fie stană de piatră la capătul răstocului, iar pe logodnica lui, Mica, pentru că nu a ştiut din vreme să-şi împace sora, a prefăcut-o în apă curgătoare, care să treacă veşnic pe lângă logodnicul ei, Bulz, dar să nu se poată opri niciodată”.
Ungurii,nici cei mai infectati de sovinism si revizionism,nu mai viseaza la... Vezi tot