Examenul de evaluare nationala masoara rezultatele dresajului la care sunt supusi elevii in scoala, un sistem complet rupt de cel adoptat la nivel european si care nu face cu adevarat diferenta intre un copil mai intelept, mai istet sau mai format decat celalalt.
Este un sistem in care un copil care citeste, dar nu este dresat poate esua, in vreme ce unul care nu a citit o poveste in viata lui, dar a fost dresat de un meditator bun poate lua cel putin nota 9, spune Oana Moraru, profesoara de limba romana si consultant educational, fondatoarea scolii private Helikon si creatoarea platformei Vocea Parintilor.
Intr-un interviu acordat Ziare.com, Oana Moraru a analizat subiectele de la evaluarea de anul acesta, dar si motivele pentru care ele sunt de zeci de ani irelevante pentru competentele reale ale copiilor: o schimbare ar insemna "sa scoatem niste adulti din reteaua lor de meditatii, din zona lor de confort, inclusiv confort de gandire".
Si dupa acest examen nu urmeaza nimic mai bun, nici macar in liceele de top, pentru ca "in Romania liceul bun se masoara mai mult dupa input, aduca dupa tipul copiilor care intra, nu dupa plusvaloarea pe care o produce in 4 ani de studiu. Liceu bun inseamna copii din familii educate, cu venituri peste medie, capabile sa intretina studiul individual al copilului cu meditatori. Trei sferturi se mediteaza inca din clasa a IX-a la 2-3 materii cel putin".
Dar o vina o au si parintii: "daca il iei in serios, liceul te epuizeaza. Apare plictisul, dezgustul si neputinta din partea copiilor chiar de nota 10. Dar educam resemnarea, certam copiii cand vor mai mult".
Cum au fost subiectele la evaluarea nationala de anul acesta?
Dupa acelasi tipar ca in ultimii cel putin trei ani. Poate fata de anul trecut exista mici elemente de dificultate in plus, nu majore, dar care pot sa incurce copiii si sa-i departajeze.
Cand vorbesc despre dificultate, ma refer la scara noastra valorica incetatenita, la sistemul de evaluare propus de minister. Competentele de limba si literatura, de gandire logica se pot masura mai relevant altfel.
Exact! Cat de relevante sunt aceste subiecte pentru masurarea competentelor unui copil care a terminat clasa a VIII-a?
Noi inca mergem pe structura veche de cateva zeci de ani in care se masoara mai mult abilitatea copilului de a raspunde intr-un cadru teoretic invatat, dresat de anumite exercitii. Raportat la ceea ce ar trebui sa masuram noi la un copil de 14-15 ani, suntem in afara sistemului adoptat la nivel european si chiar mondial de scalare a abilitatilor copiilor.
Si cum ar trebui sa arate niste subiecte care sa masoare corect competentele copilului?
E o stiinta aici. De exemplu, pe abilitatile de limba si literatura, ceea ce ar trebui sa masuram cu adevarat este capacitatea copilului de a intelege texte din diverse zone functionale, nu stilistice, ale limbii, mai ales ca noi avem semnale ca suntem pe primul loc la analfabetism functional.
Adica un copil ar trebui sa aiba la testare fragmente din texte nu numai din zona literara, ci si din zona stiintifica, tehnica, pe intelesul lor, desigur. O scrisoare, o reteta, o oferta de vacanta, acestea sunt stiluri functionale ale limbii.
Anul acesta, la limba romana se testeaza o singura data, incomplet, capacitatea copilului de a intelege fragmentul din textul dramatic, care e si foarte prost ales. Nu masuram exact ce ar trebui sa stim noi la nivel statistic, daca elevi de 14 ani dupa 8-9 ani de scoala pot intelege un text la prima vedere, pot exprima idei pe marginea lui.
Avem o multime de itemi teoretici, de exemplu, sa dovedim ca textul apartine unui gen literar, ceea ce e o chestiune de metagandire, de teoria literaturii. Avem alambicuri gramaticale care nu-ti aduc abilitati suplimentare nici in exprimare, nici in intelegere, nici in coerenta ideilor.
Deci avem o multime de itemi care testeaza raspunsul pe o teorie dresata, si nu pe abilitati.
Compunerea care trebuie sa relateze o intamplare petrecuta in timpul unei activitati de lectura a starnit si ea mari comentarii.
E caraghioasa. Nu stiu cati dintre noi ne amintim despre niste evenimente petrecute in timpul lecturarii unei carti, poate cel mult fiziologice.
Pana la urma, subiectul acesta testeaza abilitatea copilului de a crea idei. Se pare ca acela care l-a conceput a fost cel putin in pana de idei sau absolut necreativ daca din atatea subiecte posibile a ales ceva ridicol.
Sunt profesori care vorbeau despre povestirea in rama.
Sa fim seriosi! Noi trebuie sa masuram competenta de a compune idei, de a le structura, de a avea inceput, mijloc si incheiere, de a vorbi coerent pe tema. Tema in sine e un pretext. Dar cand ea e atat de greu accesibila chiar imaginatiei unui adult, pui niste piedici inutile si cazi in derizoriu.
Dar la matematica?
Si la matematica sunt lucruri care compun gandirea logico-matematica si este interesant sa le lucram 4 ani de zile ca sa formam un anumit tip de logica, dar sunt foarte multi itemi in afara contextului pragmatic, fara legatura cu abilitatile copilului de a lega cunostintele de viata de zi cu zi.
Si cand spun asta nu ma refer doar la exemple de genul: calculati suprafata unui teren de fotbal. Nu pledez pentru simplism. Se pot da si matematici suficient de inalte, dar legate de un context practic.
Noi am ramas la aceleasi formulari: se da un trapez, un cub etc. De ce sa nu formulam subiecte despre o cladire in constructie, o suprafata reala, ca sa masuram si capacitatea copiilor de a se ancora in viata lor cu informatiile si abilitatile invatate la lectie?
Si asta reflecta un al doilea prag al gandirii, nu numai partea de gimnastica logica, ci si rationamentele superioare legate de abilitati de viata. Nu masuram asa ceva si daca nu masuram inseamna ca nici nu le formam.
La clasa, toti profesorii fac dresaje pe testul de a VIII-a. Este secundara, departe de ei, nevoia de a acorda copilul cu adevarat la realitate si de a-i face informatiile functionale si aplicabile.
In Romania, la toate varstele se scrie si se vorbeste destul de incorect, unele greseli sunt generalizate, daca ma gandesc la datorita/din cauza, decat/doar, care/pe care etc. De ce nu ar exista un item care sa constea intr-un text plin de tot felul de greseli frecvente de gramatica, ortografie, vocabular, topica, pe care copiii sa le identifice si apoi sa rescrie corect textul?
Da, se pot da foarte multe. Functiile sintactice, valorile morfologice are rost sa le stii, dar nu au efect in abilitatea oamenilor de langa noi de a se exprima corect, coerent, de a avea sens in ceea ce construiesc in scris.
Am ramas pe modalitate mecanica de testare. Mi se pare ca se acorda greutate mare si punctaj fundamental in departajarea copiilor pe niste abilitati care nu fac diferenta intre un copil mai intelept, mai istet sau mai format decat celalalt.
Faptul ca nu depasim acest prag de zeci de ani este o consecinta a faptului ca profesorii care fac subiectele sunt produsele acestui tip de invatamant si testare si/sau a dorintei de a perpetua industria meditatiilor, adica a dresajului?
A ramas o nomenclatura la nivelul institutelor de testare, la nivelul celor care concep. Sunt aceiasi oameni sau urmasii lor, formati intr-un anumit fel si care vor sa ramana pe acest model de exercitii, pentru ca sunt publicate deja o multime de auxiliare, culegeri, de exemple de rezolvari pe tiparul acesta.
Sa modificam acum felul in care testam si el sa fie cu adevarat util pentru cei 4 ani in care formam copiii in spiritul acestor teste ar insemna sa scoatem niste adulti din reteaua lor de meditatii, din zona lor de confort, inclusiv confort de gandire.
Sistemul nostru romanesc de stat e o magaoaie greoaie, inerta, pentru ca altfel nu ar fi asa mari socuri ca 4-5 itemi sa capete turnuri mai functionale in care sa masori cu adevarat.
Dar nu atat masurarea ma derajeaza. Stiu sigur ca inca se preda la clasa pentru test. Testul de clasa a VIII-a e cartea de capatai a fiecarui profesor de limba romana sau matematica, in spiritul lui preda la clasa, in spiritul acestui tip de dresaj, de raspuns mecanic pe o teorie nu neaparat aplicabila imediat, care sigur ca antreneaza niste abilitati ale gandirii, dar nu acele competente de care avem apoi nevoie pe piata si pentru a transforma aceasta tara.
Nu antreneaza selectia, analiza, procesarea datelor, gandirea critica si nici chiar chestiuni de baza.
Sistemul acesta de raspunsuri mecanice este foarte bun pentru meditatori. Poti asigura unui copil un 9-9,50 fara ca el sa fi citit macar o carte in viata lui.
Cum asa?
Se da un eseu argumentativ pe maginea unui text la prima vedere, nu a unei opere literare. Acest subiect are o structura fixa pe care, daca o inveti mecanic, ti-ai asigurat jumatate din punctaj. Dupa care mai ai de pus 2-3 idei ale tale pentru fiecare paragraf, idei care pot fi asezate algoritmic in capul unui copil necitit astfel incat sa isi produca punctajul.
Nu mai sta nimeni sa citeasca literatura, sa comenteze intentiile autorului, valorile stilistice ale textului, pentru ca baremul de evaluare da rigid, inghetat, structura acelui text argumentativ. Nu-ti trebuie multa gandire, ci un dresaj de cel putin sase luni cu un meditator bun, chiar daca esti un copil care n-a citit in viata lui nici macar o poveste.
Dar invers? Un copil care a citit, dar nu a fost dresat si impregnat de algoritm poate sa esueze?
Da. Poate sa esueze. Este genul de examen pentru care trebuie sa inveti un anumit tip de dresaj. Daca luam tipul de examinari pe competente lingvistice inalte la engleza, franceza, daca ne uitam pe sistemele de testare Cambridge, inclusiv pentru nativi, vedem cat de ramificati sunt itemii, cat de profund masoara abilitatile de intelegere, de comunicare, intelegerea mesajului din stiluri functionale ale limbii etc.
Am putea copia structura aceea de examen si sa elaboram subiecte cu certitudinea ca, daca un profesor si-ar antrena copiii in spiritul acelor subiecte, am produce rezultate mai bune, am scapa de analfabetism functional.
Dar noi suntem linistiti: lasa copilul! De ce sa citeasca, de ce sa ma chinui la clasa? Eu il dresez sa faca exercitiile acelea de 100 de ori la fel si imi iese testarea.
Urmeaza corectarea. De ce credeti ca sunt atat de multe diferente semnificative intre notele initiale si cele finale, dupa contestatii?
Nu stiu cu ce mana de lucru corecteaza ei. Stiu ca anul trecut prin inspectorate au dat spre analiza aceste diferente mari metodistilor, sefilor de catedra. Deocamdata nu exista un raport, un rezultat. Au investigat in secret.
Si va veni etapa cheie a repartizarii computerizate. Toti parintii vor un liceu bun pentru copii, dar ce inseamna un liceu bun?
In Romania liceul bun se masoara mai mult dupa input, adica dupa tipul copiilor care intra, nu dupa plusvaloarea pe care o produce in 4 ani de studiu. Liceu bun inseamna copii din familii educate, cu venituri peste medie, capabile sa intretina studiul individual al copilului cu meditatori.
Liceul bun e un liceu segregat pe criterii economice si de clasa sociala, catre care copiii acestor parinti fug, se aglomereaza impreuna, cu speranta ca un anturaj mai bun poate sa mentina performanta.
Licee de nivel mediu sau jos care reusesc sa recupereze tinerii nu avem in tara. Nu avem exemple de licee in care tineri care au intrat cu note de 5 si 6 sa ajunga macar la 7.
In Romania, liceul e o regrupare pe fata a ceea ce s-a pus in educatia copilului pana la 14 ani. Cam pana acolo exista, daca exista, progres. Liceele in general, cu exceptii punctuale, nu prea aduc plusvaloare, nu ridica tinerii peste limita notelor cu care au intrat la capacitate.
Deci performanta unui liceu recunoscut de top se bazeaza tot pe industria meditatiilor?
Aceste licee primesc un material uman predispus pentru competente academice. In interior, insa, nu dezvolta competentele copiilor. Sunt cumva ca niste insule de salvare pentru categoriile sociale si intelectuale fata de care profesorii de la clasa nu au o responsabilitate umana directa. Trei sferturi se mediteaza inca din clasa a IX-a la 2-3 materii cel putin.
Chiar si in clase de top cu medii de la 9,80 in sus, profesorii de matematica, fizica si informatica lucreaza doar cu varfurile varfurilor, cu cei capabili de performanta foarte inalta la olimpiada. Nu si cu ceilalti, care sunt elevii foarte buni ai tarii.
Profesorii au un aer elitist sau dezangajat, exista mai putina responsabilitate pentru ca elevii sunt buni si pentru ca familiile aduc acasa ce nu fac ei in clasa.
E grav ca in cele mai multe licee, chiar de top, daca nu chiar in toate, ceea ce se testeaza in evaluarile finale e total paralel cu ce se preda la clasa. Nu exista o stiinta a evaluarii. Copiii sunt toti ori de 3-4, ori de 9-10, foarte greu gasesti in rezultatele lor curba lui Gauss.
Poate un pic mai multa inima si implicare a profesorilor sunt in liceele de nivel mediu sau jos, unde mai sunt oameni care trag de copii, dar si acolo invatamantul romanesc sufera de management foarte slab: se intra, se iese din liceu dupa cum vrea fiecare, se chiuleste, profesorii intarzie la ore teribil.
Iar directorii sunt slabi, nu au nicio responsabilitate fata de aberatiile unui profesor la clasa. Sunt licee de informatica in tara care nu au profesori de informatica, dar continua sa creeze clase de informatica intensiv. E o iresponsabilitate fata de copii.
Parintii sunt fericiti o vreme ca le-au intrat copiii la licee de renume, se dezmeticesc in clasa a XI-a cand e prea tarziu, copiii termina, isi iau diploma. Lipseste circuitul de feed-back in care oamenii nemultumiti potesteaza, dirigintele sau directorul sunt trasi la raspundere.
Ce le recomandati parintilor care vor alege variantele de liceu pentru copii? La ce sa se uite? Dupa ce criterii sa se ia?
Nu prea am ce. Ca mama ii inteleg ca vor incerca sa se duca la pomul laudat, acesta e reflexul oricarui parinte. Sa nu se supere daca nu vor reusi la liceul selectat pentru ca nu e mare diferenta intre asa-zisele licee bune si slabe, diferenta trebuie sa o fi facut educatia de pana acum, de acasa, discernamantul copilului, starea lui de echilibru sufletesc.
Cand s-a inscris copilul meu, m-am uitat daca exista activitati extracurriculare, daca au cluburi, evenimente, dar uneori sunt puse pe site-ul liceului si nu se intampla, nu e neaparat o coerenta.
Ce trebuie sa stie ei e ca intre 15 si 18 ani copiii au mare nevoie de anturaj bun, de prieteni, de acolo vine starea lor de bine, si de provocari, de entuziasm in viata lor intelectuala. Daca nu le gasesc la liceu trebuie sa gandeasca pentru copii un program de dezvoltare dincolo de meditatii si liceu, care sa le sustina tonusul emotional si fizic.
In Romania, daca il iei in serios, liceul te epuizeaza. Sunt 7-8 ore de stat in banca pe multa teorie, fara multe "aha"-uri, fara multe "wow"-uri, fara elemente de lucru in echipa, dezbatere, cercetare, dupa cum ar cere creierul unui adolescent. Apar plictisul, dezgustul si neputinta din partea copiilor chiar de nota 10. Sigur ca exista si exceptii, dar punctuale, din pacate.
Mai toti sunt dezamagiti dupa care, cand se apropie Bac-ul, copiii acestia intrati cu viata si pofta in ei se adapteaza la sistemul disfunctional si incep sa zica: "asta e", "merge si asa", "bine ca scap", cuvintele de baza ale natiei noastre.
Lipsa de pasiune si entuziasm le da in cap copiilor si ei isi aleg apoi trasee in facultati in care nu neaparat cred, dar trebuie sa se duca si ei undeva. Nu avem partea de orientare profesionala, de sustinere emotionala.
Liceul e un canal de trecere catre facultate, dam niste examene, facem niste meditatii, dar nu traim in acesti 4 ani ca sa dezvoltam ceva in intelectul nostru.
Liceu, cimitir al tineretii mele?
Chiar asa a ramas in general si va spun asta pentru ca am contact cu foarte multe grupe de copii intrati cu peste 9,50 la capacitate si care sunt foarte dezgustati si furiosi de ceea ce se intampla in liceu. Dar educam resemnarea, certam copiii cand vor mai mult. A devenit un mod de programare neurolingvistica la scara si nu ne dam seama cat de mult rau face.
Romania a... Vezi tot
Altfel absolut... Vezi tot