De ce nu se intorc in tara cercetatorii romani - Interviu

Sambata, 18 Mai 2013, ora 21:44
10907 citiri
De ce nu se intorc in tara cercetatorii romani - Interviu

De vreo doi ani, pe Cezar Giosan, profesor de psihologie la Berkeley College, New York, il tot batea serios gandul sa se intoarca definitiv in Romania. Mecanismul de finantare a cercetarii se schimbase complet, ceea ce facea din tara sa de bastina un loc propice pentru a-si pune in practica ideile din timpul experientei profesionale acumulate in SUA.

Daniel David, una din cele mai importante figuri in psihologia romaneasca actuala, si Dragos Ciuparu, fost presedinte ANCS si fost profesor la Yale University, au fost cei care i-au starnit interesul de "a se intoarce la obarsie, sa se lupte cu sistemul, sa schimbe status-quo-ul si sa faca lucrurile sa mearga mai bine", dupa cum a povestit el pe site-ul conectii.ro.

In 2011, a aplicat la o competitie de granturi deschisa la Bucuresti, care a fost, in premiera, fara pile, fara favoruri, fara mita, in schimb cu evaluatori externi, profesionisti prin excelenta. A castigat cu brio, s-a apucat de lucru, alaturi de o echipa de la Cluj, dar, brusc si fara explicatii, statul roman s-a razgandit si n-a mai vrut sa isi onoreze promisiunile financiare.

Ca sa isi duca la bun sfarsit proiectul, Cezar Giosan a redus cheltuielile la sange, membrii echipei ajungand sa lucreze aproape gratis. Colaboratorii externi, somitati in materie din lumea americana (unde oprirea finantarii unui proiect aflat in derulare nu se face decat in cazuri exceptionale) s-ar putea sa ii intoarca spatele de acum incolo, dupa aceasta trista experienta oferita de statul roman.

Intr-o emotionanta scrisoare deschisa adresata premierului Victor Ponta si ministrilor Educatiei si Cercetarii, Cezar Giosan le-a explicat oficialilor de la Bucuresti cum i-au naruit definitiv un vis pe care il avea de mai bine de un deceniu si care se apropiase foarte mult de infaptuire - visul de a reveni definitiv acasa, in Romania.

Cazul sau, despre care ne-a vorbit pe larg intr-un interviu, este cel mai bun raspuns la intrebarea "De ce nu se intorc in tara romanii care exceleaza in domeniile lor?".

Cand si de ce ati decis sa plecati din Romania?

Eu am stiut ca vreau sa fac psihologie inca din liceu, cand disciplina nici nu exista in Romania, fiind desfiintata de regimul ceausist. Din punctul acesta de vedere am fost, zic eu, foarte norocos. Unii dintre studentii mei nici la sfarsitul facultatii nu prea stiu ce vor sa faca in viata, nu au nicio pasiune, desi unii invata chiar foarte bine.

Cand am terminat liceul, intrucat nu exista facultate de psihologie, am dat admitere la Politehnica. Cand am terminat-o (deja erau cativa ani buni de la Revolutie), am intrat la a doua facultate, la psihologie, care se reinfiintase intre timp.

Ei bine, in 1998, dupa ce terminasem psihologia si eram deja angajat in "campul muncii", mi s-a oferit posibilitatea sa plec din tara cu o bursa de doctorat. Am renuntat la un job promitator, de HR manager in Bucuresti, care imi placea foarte mult, si am luat calea "exilului", pentru a-mi urma pasiunea din liceu. Deci motivul principal a fost dezvoltarea profesionala pe plan academic.

Cum era "sistemul" atunci cand ati plecat dvs?

Romania o ducea foarte rau cand am plecat. Imi amintesc si acum un moment pe care l-am trait atunci, moment poate trivial pentru multi, dar care pe mine m-a afectat suficient incat sa il am in minte chiar si acum, dupa atatia ani: Eram intr-o alimentara in Balta Alba si incercam sa decid ce sa cumpar, branza sau cabanos, pentru ca nu aveam bani de ambele.

Si cand am realizat ca nici cu un salariu de HR manager nu puteam sa imi permit luxul de a-mi cumpara necesitati de baza, mi-am spus ca locul meu nu mai este in tara, asa ca am acceptat oferta de bursa de doctorat fara sa ma gandesc de doua ori.

(E drept, lucrurile au fost mai complicate, pentru ca in acel an, dupa ce mi se oferise o bursa Fulbright, am castigat si la loteria vizelor, si a trebuit sa renunt la Fulbright, intrucat era incompatibila cu o viza de resident american. Am (re)intrat la doctorat la putin timp dupa ce am pasit pe "Pamantul Fagaduintei").

Ce le spuneti strainilor atunci cand va intreaba despre Romania?

Strainii in genere nu prea ma intreaba de Romania. Motivul probabil este ca ei considera suficient ce stiu despre tara noastra astfel incat sa nu mai incerce sa afle si alte lucruri. Iar ce se stie in general in America despre Romania sunt lucrurile uzuale: Dracula, Comaneci, Ceausescu, Casa Poporului, revolutia.

In America ti se schimba perspectiva asupra lumii. Privesti lucrurile intr-o maniera globala, pentru ca America inca este in centrul tuturor, iar evenimente care in Romania ni se par importante, peste Ocean sunt uneori complet lipsite de relevanta.

Vorbiti in scrisoare despre un "dor de matca". De ce anume va era dor cand, in SUA fiind, va gandeati la Romania?

Din experienta mea exista doua categorii de romani din diaspora: O categorie formata din oameni care efectiv urasc Romania, o vorbesc de rau, nu vor sa aiba de a face cu ea, nu o viziteaza, nu se implica, nu citesc stiri romanesti, o dispretuiesc. I-am intalnit, astfel de oameni exista, desi sunt putini.

Cealalta categorie este formata din oameni care pastreaza traditiile desi sunt departe de tara, isi invata copiii romaneste, au in marea lor majoritate prieteni tot romani, sunt in tema cu ce se petrece in Romania, o viziteaza regulat, uneori voteaza. Din aceasta categorie fac parte si eu.

Acest "dor de matca" la care ma refer este destul de greu de descris. Este o senzatie organica, o tanjeala dupa radacini. Pe masura ce te indepartezi de tara (si geografic si temporal), imaginea Romaniei devine din ce in ce mai idilica, mai romantata, asa ca plaiurile copilariei.

De departe, lucrurile negative se estompeaza. Uiti de gropile de pe strazi, de mizeria din cartierele marginase, de traiul in genere sub-occidental, de veceul din curte in care-ti faceai nevoile iarna, de saracie, si iti amintesti doar de lucrurile bune: de mersul la bere cu prietenii, de parghiile sociale pe care le pierzi in momentul in care parasesti tara, de hazul din liceu, de concertele cu Andries, de prietenii buni pe care i-ai lasat in urma, de distractia din armata.

De altfel, eu nu am "parasit" Romania niciodata, de fapt. Am venit foarte des in tara, pentru perioade lungi, am pastrat relatiile cu prietenii care au ramas, am continuat relatii profesionale, asa ca sunt foarte familiar cu evolutia ei.

Au incercat Daniel David sau Dragos Ciuparu, pe care i-ati mentionat in scrisoarea dvs, sa va convinga sa va intoarceti definitiv acasa sau au fost doar modele?

Nu, Daniel David sau Dragos Ciuparu nu m-au indemnat niciodata in mod explicit sau implicit sa vin in tara. Nici nu m-au indemnat sa nu vin. Ei nu au cum sa stie ce simt eu si ce m-ar face fericit, asa ca nu imi pot da sfaturi in sensul asta. Nimeni nu-mi poate da.

I-am mentionat pe ei pentru ca sunt oameni care au lucrat in America si au ales sa se intoarca in Romania. Am si alti prieteni sau cunoscuti care s-au intors in tara si care nu lucreaza in universitati. Pana acum, foarte putini dintre ei regreta pasul, din cate simt eu, desi multi se plang uneori de dificultatile birocratice.

Ceea ce este ironic si interesant insa este faptul ca cei care de obicei ma indeamna sa nu ma reintorc definitiv sunt oameni care niciodata n-au lucrat in afara tarii.

De ce trebuie "luptat cu sistemul" in Romania, asa cum scrieti in scrisoare, cine opune rezistenta la schimbarea in bine a societatii?

Ne luptam cu niste traditii din trecut, ne luptam cu anumite obisnuinte de lucru, cu un anumit status-quo. Ne luptam cu coruptia, cu interese ascunse. Sunt realitati prin care trece orice tara saraca, doar ca, in cazul nostru, faptul ca la asta se adauga si aproape de jumatate de secol de socialism face lucrurile mult mai complicate.

Cine a evaluat proiectul dvs. de cercetare si cand?

Proiectele din call-ul la care am participat eu in 2011 au fost evaluate de experti straini. Nu stiu numele lor, ei nu stiu (sau nu au stiut la momentul evaluarii) numele meu si, de asemenea, ei nu stiu unii de altii. Totul a fost "blind" sau anonim.

Ce am primit eu la final a fost doar feedback-ul lor, nesemnat (in cazul meu au fost trei). In feedback erau descrise lucrurile pozitive din aplicatie precum si cele care ar fi putut fi imbunatatite, urmate de un punctaj pe baza caruia la sfarsit s-au ierarhizat toate proiectele.

Expertii au fost alesi astfel incat sa aiba arii de competenta in domeniul proiectului pe care il evaluau. Ei trebuiau sa indeplineasca anumite criterii minime de eligibilitate, in sensul ca sa aiba un anumit numar de articole publicate in reviste internationale cotate ISI, samd. Feedback-ul, in consecinta, reflecta parerea unor specialisti care sunt apreciati la nivel international. Directorii de proiecte din acest call, de asemenea, au trebuit sa indeplineasca anumite conditii minime de eligibilitate, calculate tot pe baza lucrarilor publicate in afara.

Ce prevedea contractul pe care l-ati semnat - la ce se obliga statul roman, la ce va obligati dvs? Prin ce nu si-a respectat statul angajamentul fata de dvs?

In esenta, directorii de proiect si institutia gazda se obliga la a derula proiectul de cercetare conform planului propus, in vreme ce statul se obliga sa finanteze proiectul conform acordului. Este drept ca in contract exista o clauza care stipuleaza posibilitatea unor redimensionari de buget.

Astfel de clauze exista uneori si in granturile din America, si ele intra in sectiunea "unforeseen circumstances", care se refera de obicei la situatii exceptionale (dezastre naturale, razboi etc.). Diferenta insa este ca in America astfel de reduceri neanticipate, bruste si drastice de buget, care pot preliclita un studiu, se intampla extrem de rar. In granturile in care am participat eu in America, asa ceva nu s-a intamplat niciodata.

Foto: Dr. Giosan testand un echipament de realitate virtuala folosit in tratamentul stresului posttraumatic pentru victimele atacului din 11 septembrie 2001

Cum ati fost primit la Cluj? Cum s-a derulat proiectul dvs si in ce stadiu este acum?

Pot sa spun ca la Cluj am avut norocul de a intalni si de a lucra cu o echipa formidabila. Le-am spus si lor asta: cred ca n-as fi putut fi mai fericit cu altii. Din punctul acesta de vedere proiectul merge foarte bine. Suntem la jumatatea lui, am publicat deja lucrari din el si lucram la alte articole care o sa apara, speram, in viitorul apropiat.

In ce mod v-au fost afectate relatiile profesionale de aceasta brusca taiere de fonduri decisa de Ministerul Educatiei?

Dupa cum spuneam si in scrisoare, cand incepi un proiect de asa anvergura angrenezi multi oameni. Cei cu care colaborezi sunt de obicei experti in domeniu. In cazul meu, consultantii stiintifici pe proiect sunt nume foarte cunoscute.

Retributia consultantilor este uneori un consulting fee, alteori acestia apar ca si coautori sau sunt mentionati la publicatii. Daca aceste publicatii nu exista, din cauza imposibilitatii terminarii proiectului pe motive financiare, atunci acesti oameni vor fi depus munca gratuita. Evident, intr-o astfel de situatie, n-as putea sa le mai solicit expertiza si in alte proiecte.

In opinia dvs, de ce Romania nu are o universitate in Top 500?

Cred ca raspunsul la aceasta intrebare este simplu: din cauza ca outputul stiintific este sub cel al primelor cinci sute de universitati. Prin output stiintific ma refer la articole publicate in reviste stiintifice cotate ridicat si indexate de Web of Science, sau in carti publicate de edituri academice straine.

De ce este outputul academic coborat? Pentru ca numarul de astfel de articole publicate in astfel de reviste este mic. De ce este mic? Pentru ca in general in Romania promovarile in lumea universitara romaneasca au fost facute pana recent nu pe baza articolelor publicate in reviste bine cotate stiintific in afara, ci pe baza cartilor publicate de edituri romanesti, articolelor publicate in reviste locale, unele defuncte acum, si a vechimii in munca.

Din cauza aceasta - cel putin in domeniul meu - de multe ori nu exista experienta si expertiza necesare pentru a publica in reviste straine. Eu nu spun ca cercetatorii romani nu ar fi talentati, ce vreau sa spun este ca, lipsind traditia de rigurozitate in cercetare ceruta de aceste reviste, succesul de a publica in afara este mai limitat.

Din acest motiv, nu avem inca o universitate in top 500. Cred insa ca acest lucru se va remedia. Parerea mea este ca Babes-Bolyai - cel putin in domeniul meu - va ajunge in viitorul relativ apropiat in top 500, ei publicand frecvent in reviste straine.

Alte tari au adoptat strategii foarte clare de a-si creste outputul stiintific. De exemplu, unele tari asiatice si-au facut un tel in a rechema conationali, prin oferirea de pozitii academice stabile, garantate, la salarii mai mari decat cele din America. Am vrut la un moment dat sa aplic pe o astfel de pozitie, in China, dar mi s-a spus ca pozitia nu era deschisa decat pentru cei de nationalitate chineza. Nu este suprinzator ca aceasta tara in ultima vreme publica din ce in ce mai mult.

Ce ar trebui sa se schimbe pentru ca cercetatorii romani sa aiba succes aici, intre granitele tarii, nu dincolo de ele?

Cred ca cel mai important lucru care se poate face este incurajarea de colaborari cu cercetatori straini. Astfel de colaborari pot fi foarte eficiente.

De pilda, anticipez ca din studiul pe care il conduc acum, vor reiesi trei sau patru articole in reviste indexate international. Daca am avea o suta de astfel de proiecte, deja am vorbi de sute de studii publicate in afara. Asta deja este un numar care poate face o diferenta la nivel international, in special daca din sutele de astfel de articole unul sau doua sunt publicate in reviste de varf.

Astfel de echipe de cercetare vor duce si la succesul romanilor aflati intre granitele tarii, pentru ca multi membri din aceste echipe vor fi coautori la articole, deci vor acumula experienta in publicare si in cercetare, pe care o vor aplica in proiectele viitoare. Se va crea un efect al bulgarelui de zapada cu consecinte extrem de benefice.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti adolescentilor romani care doresc sa exceleze in domeniile lor?

Este simplu. Ca sa excelezi intr-un domeniu, trebuie sa ai cele doua ingrediente absolut esentiale: pasiunea pentru acel domeniu si o experienta indelungata.

Sfatul meu pentru adolescenti este sa citeasca - de cateva ori - "Outliers" a lui Malcolm Gladwell, si sa se apuce cat mai repede de lucru pentru a acumula acele zece mii de ore de care vorbeste el. Mai multe nu divulg, ii las pe ei sa descopere ce vreau sa spun prin "zece mii de ore".

Ti-a placut acest articol? Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste si:
16 primari au fost declarați incompatibili sau în conflict de interese de către ANI. Cine sunt aceștia
16 primari au fost declarați incompatibili sau în conflict de interese de către ANI. Cine sunt aceștia
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 16 primari după ce a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură...
Primarul Sectorului 2, dezvăluiri la 1 an după demolarea chioșcurilor de la metrou: ”Soția m-a rugat sa nu mai merg cu metroul la primarie”
Primarul Sectorului 2, dezvăluiri la 1 an după demolarea chioșcurilor de la metrou: ”Soția m-a rugat sa nu mai merg cu metroul la primarie”
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, susține că după scandalul privind desființarea chioșcurilor ilegale de la metrou a fost rugat de soție să nu mai meargă o perioadă cu metroul....
Comentarii