Geopolitica inginerilor

Romania se afla la nivelul de 60% fata de media europeana ca performanta economica (criteriul fiind indicatorul PIB/locuitor in metodologia preturilor comparate, PPP).

Practic, performanta noastra globala este situata la sub doua treimi din media Uniunii Europene si avem o "intarziere" de aproximativ o sesime fata de tarile din "liga" noastra, Polonia si Ungaria. Ceea ce ne dorim cu totii este sa reducem treptat acest decalaj de performanta si sa recuperam deficitul de dezvoltare care ne separa de clubul european.

Romania este creditata cu 0,75% din resursele naturale ale globului (estimate la aproximativ 300 miliarde USD), ceea ce ne plaseaza in ierarhia europeana undeva pe locurile 3-4. Suntem o tara importanta in UE dupa criteriul numeric, aflandu-ne, pe locul sapte adica. Si atunci, de ce suntem asa de prost plasati in ierarhia dezvoltarii?

De ce continuam sa ne aflam pe penultima pozitie (poate antepenultima anul acesta) din concertul european? Este o lipsa de eficienta in valorificarea resurselor? Este o calitate proasta a politicilor publice?

Sumar vorbind, problemele majore de dezvoltare ale Romaniei sunt trei: calitatea proasta si insuficienta infrastructurii, saracia (la propriu) a majoritatii familiilor romanesti si o economie bazata pe industrii cu valoare adaugata mica. Faptul ca economia este inca dominata de retelele de retail (angajati multi si prost platiti), de sumedenie de fabrici cu un grad scazut de sofisticare (la fel de multi angajati si la fel de putini productivi) spune multe despre sansele noastre la un viitor mai bun.

Paradigma competitiei globale in ultimele decenii s-a schimbat dramatic: inteligenta si valorificarea potentialului uman au devenit factorii determinanti ai ierarhiilor globale; tehnologiile care ofera acces la produse (bunuri sau servicii) cu valoare adaugata mare sunt cheia dezvoltarii. Iar aceste tehnologii nu cer decat o singura materie prima: oameni calificati si capabili de performante inalte.

Detinatorii (nu neaparat producatorii) de resurse umane antrenate au devenit motoarele cresterii economice globale; lumea se dezvolta nu datorita evolutiilor din tarile cu mari zacaminte de petrol si gaze sau din tarile producatoare de diamante, ci datorita tarilor cu oameni instruiti; eficienta valorificarii resursei umane a depasit de mult eficienta valorificarii resurselor naturale.

Educatia s-a transformat in industrie, invatarea a devenit o tehnologie iar cei care o stapanesc conteaza in lume din ce in ce mai mult. Una dintre cele mai importante resurse pe care o tara de dimensiunile Romaniei, cu decalajele Romaniei si cu ambitiile Romaniei o poate utiliza este populatia inginereasca.

Inginerii sunt o resursa necesara daca vrem sa reindustrializam tara, inginerii sunt o resursa esentiala daca vrem sa refacem si sa modernizam infrastructura si, in fine, inginerii sunt resursa determinanta de care avem nevoie pentru a produce valoare adaugata ridicata in industrii sofisticate.

In ansamblu, educatia noastra nu prea performeaza: numai 15% din populatia activa are o diploma de invatamant superior fata de o medie europeana de 27%, ceea ce ne situeaza pe ultimul loc in UE. Unul din sase romani activi are o diploma universitara iar in Europa regula este ca unul din patru cetateni sa aiba educatie tertiara (universitara).

In fiecare an, se acorda 10 diplome universitare la 1.000 de locuitori sub 65 ani (populatia activa), sub nivelul din Polonia (20, o tara care chiar doreste sa stearga diferentele de dezvoltare!) si chiar sub nivelul din Bulgaria (13). Este adevarat si faptul ca Romania cheltuie pentru educatie sub 4% din PIB, cu un sfert mai putin decat iarasi exemplara Polonie!

Royal Academy of Engineering, din Marea Britanie, a calculat un "index ingineresc" (engineering index), pentru a putea clasifica si ordona statele lumii. Acest index include ponderat indicatori precum: calitatea infrastructurii, calitatea infrastructurii digitale, ponderea companiilor de proiectare si cercetare-dezvoltare, ponderea angajatilor din domenii ingineresti, veniturile inginerilor, ponderea exporturilor care includ componente ingineresti etc.

Acest index este puternic corelat atat cu nivelul de dezvoltare a infrastructurii, cat si cu nivelul general de performanta. De exemplu, intre primele 35 de tari ca performanta (PIB/locuitor, valori PPP), adica grupul OCDE, nu exista niciuna cu index mai mic decat 40%.

Iata ca, din pacate, indexul ingineresc plaseaza Romania pe un umilitor ultim loc in Uniunea Europeana (ultima masurare se refera la anul 2013), in spatele Bulgariei, ierarhia in Estul Europei fiind aceeasi ca si in cazul indicatorului PIB/locuitor (PPP), cu Slovenia pe prima pozitie (56%), apoi Cehia (53%), Polonia si Ungaria (cate 42%), ultimele pozitii fiind rezervate Romaniei si Bulgariei (dar, din nefericire, in ordine inversa).

Exista, fara doar si poate, o corelatie directa intre indexul ingineresc (care masoara abundenta resursei ingineresti, anii de scoala investiti in formarea unui inginer, precum si investitia societatii in formarea unui astfel de specialist) si indicatori sintetici, precum PIB/locuitor, dar si cu indicatori specifici (lungimea retelei de autostrazi, lungimea retelei de cale ferata de mare viteza, ponderea locuintelor cu apa curenta, canalizare si electricitate, ponderea in exporturi a "inteligentei") etc.

Problema Romaniei nu este abundenta resursei ingineresti: ponderea inginerilor "produsi" anual in ansamblul celor cu diploma universitara este de 17% (peste media europeana de 13%), cat modul de utilizare eficienta a acesteia: avem cele mai putine (procentual) si mai putin semnificative companii de inginerie (consultanta si proiectare, asistenta tehnica in general) din Europa; avem cel mai mic procentaj de ingineri care lucreaza ca ingineri etc.

Avem adica o problema de utilizare a resursei umane.

Situatia ingineriei in Romania s-a prabusit total dupa anul 2000. Daca in 2007 inca aveam al cincilea cel mai mare numar de ingineri din UE (peste 200.000, mai mult decat polonezii, de exemplu si cam la fel de mult ca italienii), astazi suntem cam la acelasi nivel cu ungurii si cehii (tari de doua ori mai mici)!

Odata cu cvasi-disparitia unor industrii intregi (metalurgie si chimie, petrochimie in particular), armate mari de ingineri s-au deplasat catre alt gen de slujbe, iar exodul de dupa 2007 a lovit in special corpul ingineresc (peste o cincime dintre absolveti pleaca din tara).

Desi o treime din numarul de studenti din Romania studiaza ingineria (peste 130.000), cea mai numeroasa categorie studiaza "inginerie economica" (20.000), apoi venind "automatica si calculatoare" (15.000), cea mai mare furnizoare de valoare adaugata; electronica/telecomunicatiile (alta ramura tehnologica creatoare de valoare mare adaugata) este studiata de doar 8.000 de studenti, iar celelalte ramuri deficitare din Romania, adica energetica (3.400 studenti) sau transporturile (2.200 studenti) nu stau nici ele prea bine.

Traducerea acestor statistici este simpla: daca maine cineva ar planui sa faca o noua fabrica de automobile de cateva sute de mii de unitati, ar trebui sa "fure" inginerii de la Renault sau de la Ford; daca maine s-ar pune la treaba fondurile europene si s-ar construi cateva sute de km de cale ferata de mare viteza, nu ar avea cine s-o opereze; daca maine s-ar deschide toate proiectele de autostrada / centrale electrice/poduri/retele energetice planificate in acest exercitiu de fonduri structurale etc, ar trebui sa importam cateva zeci de mii de ingineri; daca volumul si structura investitiilor se mentin in 5 urmatorii ani, Romania are nevoie de cel putin inca 60.000 ingineri de automatizari si calculatoare si nu poate produce mai mult de 15-20.000.

Asta ca sa nu vorbim si de celelalte domenii ingineresti sau de accelerarea ritmului de investitii sau de cresterea ponderii investitiilor in industrii cu valoare adaugata mare.

In 1990, un prim ministru inginer de profesie, profesor la Politehnica din Bucuresti, spunea ca avem prea multi ingineri si industria este un morman de fiare vechi. Ce mult ne-a costat sa verificam in practica asemenea judecati....

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Cătălin Cîrstoiu: „Expunerea asta mi-a făcut foarte mult rău. Nu mi se pare normal ca la grădiniţă copilul să fie fotografiat. M-am considerat hărţuit” VIDEO

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei a afirmat că expunerea din ultima perioadă i-a făcut foarte mult rău în viaţa personală, subliniind că nu i se pare normal ca...

”Nu am ce să-mi reproșez. Mandatul rămâne pe masa coaliției”. Cîrstoiu a făcut declarații în faţa Spitalului Universitar. Explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...