Ziare.com

Ovidiu Sirbu: Nu cercetam pentru ca nu avem bani si nu avem bani pentru ca nu cercetam (I) Interviu

de Camelia Badea
Vineri, 12 Aprilie 2013, ora 09:50

   

Ovidiu Sirbu: Nu cercetam pentru ca nu avem bani si nu avem bani pentru ca nu cercetam (I) Interviu
"Sa afirmi ca faci cercetare in Romania genereaza un rictus de neincredere ironic-compatimitoare atat soferului de taxi, studentului venit la seminar sau directorului de multinationala cu care ai ajuns sa bei o cafea pe avion", recunoaste Ovidiu Sirbu intr-un interviu acordat Ziare.com.

Ioan Ovidiu Sirbu a absolvit Universitatea de Medicina la Timisoara, dupa care ani de zile a studiat si a facut cercetare in Franta, Statele Unite si Germania.

S-a intors in tara in 2012, incurajat de competitia de granturi lansata de minister. "A fost pentru prima data cand am vazut in Romania o lista de proiecte finantate care sa cuprinda intr-o coplesitoare majoritate subiecte de cercetare extrem de serioase si de interesante, de actualitate si conduse de cercetatori cu o credibilitate fara repros", spune acesta, dezvaluind ca a fost convins ca si in cercetarea romaneasca va prima "viziunea si calitatea, si nu cantitatea".

Nu a fost sa fie asa. Dezamagit de turnura pe care au luat-o lucrurile in ultimii doi ani, Ovidiu Sirbu se gandeste sa se intoarca "acolo", adica de partea cealalta a granitelor.

"Cercul este obvios vicios, abil intretinut si foarte greu de rupt: nu cercetam pentru ca nu avem bani si nu avem bani pentru ca nu cercetam.(...) Comparatia cu Romania? Ce sa va spun? In principiu, luati situatia din Germania, inversati-o la toate capitolele si veti avea imaginea de ansamblu", a povestit Ovidiu Sirbu intr-un amestec fascinant de expresii in romana, engleza si germana.

Cititi maine, in partea a doua a interviului, despre modul in care si-au batut joc guvernantii de elita cercetarii si mesajul dezarmant pe care Ovidiu Sirbu il transmite elevilor si studentilor romani.

Ovidiu Sirbu: Domnilor, investitia in cercetare aduce mult profit!(II) Interviu

Cand ati plecat peste hotare si de ce?

Am absolvit Facultatea de Medicina Generala din cadrul UMF Timisoara in 1995 si am fost apoi angajat ca si asistent de cercetare la Laboratorul de Embriologie si Teratologie din Timisoara, condus la acea vreme de prof. dr.doc. Stefan Sandor in grupul de cercetare al prof. Iacob Checiu.

Din pacate, in 1999, Laboratorul a fost desfiintat de catre Ministerul Sanatatii, considerandu-se probabil ca Romania nu are nevoie de cercetare embriologica (amintesc aici ca in 1995 Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina fusese acordat pentru cercetari in domeniul embriologiei...).

Am fost "recuperat" imediat de catre prof. Vasile Rusu, seful catedrei de Biochimie al UMF Timisoara, catedra in cadrul careia am pus la punct, alaturi de alti colegi, laboratorul de analiza si identificare persoane prin tehnici ADN (genotipare STR), care functioneaza si azi.

In 2001, cu ajutorul regretatului prof. Octavian Barzu, am obtinut o bursa Egide care mi-a permis sa lucrez un an sub indrumarea domniei sale in Laboratorul de Chimie Structurala a Macromoleculelor din cadrul Institutului Pasteur din Paris.

A urmat un stagiu postdoctoral la Burnham Institute in La Jolla, California, unde, sub indrumarea prof. Gregg Duester, am intrat in domeniul semnalizarii prin acid retinoic, domeniu in care lucrez si azi.

Prof. Duester a avut gentiletea de a-mi permite sa import in Europa o linie de soareci modificati genetic, fapt care mi-a permis sa dezvolt mai multe teme de cercetare, in calitate de Group Leader la Universitatea din Ulm, Institutul de Biochimie si Biologie Moleculara.

In prezent sunt conferentiar la catedra de biochimie a UMF Timisoara.

De ce am plecat din Romania? Pentru ca la acel moment simteam ca nu mai exista resurse de crestere profesionala. Aveam de ales intre doua variante: a continua sa fiu autodidactul multumit de sine sau a lua practic totul de la capat, parcurgand pas cu pas etapele unei ucenicii pe care o intuiam de durata si (de ce sa nu recunosc) intr-o anumita masura riscanta.

Cand v-ati intors in Romania si de ce? Intr-un interviu acordat in 2011 ati declarat ca o sa va intoarceti in tara "in momentul in care plagiatul nu va mai avea echivalent in limba romana, iar cercetatorii vor avea un loc de munca asigurat si respectul de care au nevoie". S-au indeplinit aceste conditii intre timp?

In primul rand aveam convingerea ca imi voi putea folosi experienta pentru dezvoltarea la Timisoara a unui Program competitiv de Developmental OncoBiology (Biologia dezvoltarii cu aplicatii in oncologie), pe modelul intalnit la Burnham Institute.

Adevarul este ca am plecat stiind undeva in adancul sufletului ca odata si-odata ma voi intoarce. Dovada este legatura permanenta cu tara in toti acesti ani de exil, incepand de la accesul la literatura de specialitate (am platit din propriul buzunar abonamente la reviste de stiinta pentru fostii colegi), la stagii de perfectionare in laboratorul meu din Germania (am tinut neaparat ca unul din studentii mei doctorali sa fie din Romania), la depanarea in situatii de urgenta cu reactivi sau organizarea la Timisoara, in 2008, a Scolii de Vara in Embriologie si Biologia Celulelor Stem si a sesiunii de Embriologie si Celule Stem din cadrul Diasporiadei 2010.

Trebuie insa sa recunosc ca factorul determinant in luarea deciziei de repatriere a fost lista de proiecte finantate in urma competitiei de granturi din 2011.

A fost pentru prima data cand am vazut in Romania o lista de proiecte finantate care sa cuprinda intr-o coplesitoare majoritate subiecte de cercetare extrem de serioase si de interesante, de actualitate si conduse de cercetatori cu o credibilitate fara repros.

Erau teme de cercetare pe care le puteam foarte bine gasi intre castigatorii unei competitii de granturi la DFG, NSF sau NIH!

Pentru mine a fost un semnal ca, in sfarsit, cercetarea din Romania intra intr-o etapa noua, cea a feedback-ului/evaluarii profesioniste, in care primeaza viziunea si calitatea si nu cantitatea.

Daca mai adaugam si faptul ca decontarea cercetarii, practicata pana in 2011, a fost inlocuita cu o reala finantare (se puneau ab initio la dispozitia cercetatorului aproximativ 90% din fondurile contractate), iar portabilitatea granturilor era stipulata in mod explicit, veti intelege de ce aveam imaginea unui sistem care, cel putin din punct de vedere al regulilor de functionare, se apropia de ceea ce traisem/traiam efectiv in USA si, respectiv, Germania.

In plus, schimbarea de garda la UMF Timisoara a adus in conducerea universitatii oameni care inteleg cercetarea fundamentala pentru ca au lucrat asa ceva la un nivel foarte bun si care au rezonat imediat cand le-am prezentat proiectul meu de cercetare.

In al doilea rand, am luat in considerare disponibilitatea colegilor, atat din UMF Timisoara cat si din alte centre de cercetare din tara (Cluj, Bucuresti), de a colabora intr-un proiect care se anunta challenging prin complexitate, anvergura si durata.

La aceasta s-a adaugat si disponibilitatea unor colegi din diaspora de a mi se alatura in proiectul Programului de Oncodevelopmental Biology; ma refer la Dr. Catalin Marian (Ohio State University, in prezent conferentiar la UMF Timisoara) si Dr. Ioana Tuduce, fosta mea doctoranda la Ulm, in prezent sef de lucrari la Universitatea de Vest din Timisoara.

Ambii au renuntat la cariere promitatoare in centre traditionale de cercetare din Occident pentru a fi parte a unui proiect interdisciplinar care leaga cercetarea embriologica fundamentala de practica oncologica si ginecologica.

Le multumesc inca o data pentru incredere, pentru contributiile la structurarea proiectului si le cer iertare pentru situatia neplacuta in care se gasesc in prezent.

Un ultim motiv a fost aparitia unei stari de tensiune in cadrul Institutului de Biochimie si Biologie Moleculara din Ulm, in situatia in care din 2011 ajunsesem singurul cercetator care reusise sa-si pastreze finantarea de la DFG (principala si una din cele mai prestigioase surse de finantare din Germania).

In aceste conditii, atunci cand am fost convins ca noul sistem de evaluare si finantare a granturilor de cercetare din Romania functioneaza, decizia de a reveni in tara a fost relativ usor de luat.

Care sunt principalele diferente intre munca depusa ca cercetator in Germania si cea depusa in Romania? Dar intre rezultatele si, implicit, satisfactiile obtinute?

Voi trece peste obisnuitele relatari despre ceea ce eu numesc confortul cercetarii in Occident (personal mediu calificat, promptitudinea onorarii comenzilor, schimbul permanent de idei etc.) si ma voi referi in primul rand la diferentele de atitudine.

In primul rand exista diferente in atitudinea cercetatorului fata de munca sa. Acolo (deja am ajuns sa spun acolo...), cercetarea este un mod de viata, situatie care deriva nu numai din celebrul "Publish or Perish", cat mai ales dintr-un tip de educatie ce promoveaza acceptarea unanima a unei scari de valori foarte clare.

Cercetarea dura si pura inseamna intre 8 si 18 ore petrecute zilnic in laborator analizand literatura de specialitate, pregatind prezentari la congrese sau 'invited talks', evaluand sau scriind granturi de cercetare/articole stiintifice, elaborand si/sau efectuand experimente, indrumand masteranzi/doctoranzi sau studenti la diploma. Si toate acestea dupa standarde de calitate de la care nu ai voie sa faci niciun rabat.

Din punctul meu de vedere, cercetarea implica un soi de asceza care nu e la indemana oricui. Sa ne amintim ca un ciclu de formare a unui cercetator implica o ucenicie extrem de dura, cu ani lungi de privatiuni in programe de masterat, doctorat si post-doctorat carora nu le poti rezista fara pasiune, perseverenta, onestitate (in special fata de tine insuti) si de ce sa nu recunosc, un dram de noroc.

Explicabila, in aceste conditii, mandria cu valente de casta a celor care, odata trecuti de valea plangerii tenure-track, stiu sa recunoasca valoarea cunoscandu-si propria valoare. Explicabila, in aceste conditii, si critica dura, fara menajamente si respingerea cvasi-instantanee a celor care indraznesc sa triseze.

"(Re)Cunosti valoarea (cercetarii) unuia dupa primele 3 minute ale expunerii lui" spunea regretatul prof. Octavian Barzu. Zambeam gandindu-ma ca vrea din nou sa ma impresioneze cu experienta sa de "pasteurian". Am avut nevoie de inca aproape 10 ani de "munca la galere" (si mai ales de cei 6 ani de experienta de 'group leader') ca sa imi dau seama cat de multa dreptate avea...

Ma intrebati cum e in Romania? In primul rand, sunt foarte putini cei care traiesc efectiv (din) cercetarea pe care o fac. Aici practic toata lumea are un job "cu durata nedeterminata", de obicei prost remunerat, din chiar primele etape ale carierei stiintifice/universitare si extrem de putine motive/imbolduri de a produce cercetare de calitate.

Cercul este obvios vicios, abil intretinut si foarte greu de rupt: nu cercetam pentru ca nu avem bani si nu avem bani pentru ca nu cercetam.

Astfel, munca de cercetare devine o ocupatie secundara, un hobby, principala preocupare fiind completarea cat mai rapida (cu meditatii, un al doilea sau chiar al treilea job, mai multe norme didactice etc.) si cat mai facila a veniturilor ("doar avem familii de hranit, copii de crescut, parinti de ajutat, un standard social de mentinut...").

Cine sa mai aiba timp sa treaca prin cei minim 10 ani de ucenicie formatoare?

Si-atunci sa ne mai miram ca, intr-o proportie coplesitoare (deja incepe sa ma oboseasca formula...), cercetarea romaneasca inseamna (re)producerea unor subiecte cvasi-epuizate in circuitul international al stiintei sau saltul din mers in subiecte la moda?

Celule stem? Izolam si noi, nicio problema! Si daca ne fortam un pic imaginatia, gasim si tipuri noi de celule, cu caracteristici unice, carpato-danubiene si neaparat cu potential nobelizabil.

Rarele progrese reale si de valoare (si e mare mirare ca exista!) sunt obtinute cu eforturi supraomenesti, au costuri imense (totul,totul costa mai mult in cercetarea din Romania!) si se pierd intr-un anonimat nemeritat.

In al doilea rand, exista diferente majore in atitudinea societatii fata de cercetare. Vorbim in primul rand de incredere si prestigiu.

Increderea societatii in cercetarea germana deriva pe de o parte din modul de formare a cercetatorilor, iar pe de alta parte din functionarea ireprosabila, la vedere, a unui sistem de evaluare/feedback care sanctioneaza prompt si fara echivoc devierile de la normele de calitate asumate, precum si orice incalcare a eticii actului de cercetare.

Corelata cu o raportare permanenta la mediul stiintific international, aceasta incredere genereaza prestigiu, de unde statutul respectat al cercetatorului in societatea germana.

Exista un trend puternic conturat in ultimii 10-15 ani (sustinut inclusiv la nivel de politica de stat) de deschidere a universitatilor germane catre cercetatori din intreaga lume, dovada fiind faptul ca anunturile si dosarele de concurs, expunerile/prelegerile orale si chiar solicitarile de finantare de catre DFG a proiectelor de cercetare sunt in limba engleza.

In cei 6 ani de sedere la Ulm, absolut toate intrunirile de laborator sau la nivel de universitate, colocviile studentilor doctorali si chiar parte din cursurile cu studentii la medicina s-au desfasurat in limba engleza! Asta spune foarte multe despre directia in care merg stiinta si educatia in Germania, nu credeti?

Comparatia cu Romania? Ce sa va spun? In principiu, luati situatia din Germania, inversati-o la toate capitolele si veti avea imaginea de ansamblu.

Sa afirmi ca faci cercetare in Romania genereaza un rictus de neincredere ironic-compatimitoare atat soferului de taxi, studentului venit la seminar sau directorului de multinationala cu care ai ajuns sa bei o cafea pe avion...

Si e normal sa fie asa atata timp cat refuzam cu obstinatie sa respectam cu strictete norme de etica de bun simt si sa ne calibram instrumentele de evaluare institutionala si individuala dupa standardele internationale.

Sa nu ne amagim, la nivel international nu putem pacali pe nimeni adoptand forme fara fond!

CV-urile garnisite cu zeci sau sute de articole ne-indexate ISI sau cu factori de impact subunitari si fara nicio citare (mentionez din nou ca vorbesc strict despre domeniul meu de activitate) nu impresioneaza pe absolut nimeni pentru ca nu dovedesc decat preocupare pentru cercetarea marunta, cu scop pur decorativ, de cautionare a unei pozitii academice.

Cat despre deschiderea catre comunitatea stiintifica internationala... Au fost recent scoase la concurs 2.000 de posturi in invatamantul superior (inclusiv cel pe care eu il ocup acum). Aratati-mi un singur anunt de concurs care sa fi fost publicat intr-o limba de circulatie internationala intr-un jurnal de circulatie internationala. Unul singur, macar...

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 8263 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
4 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Corect. Noi romanii ne invartim economic in jurul cozii.

Dar nu numai in cercetare. In primul rand in salarizare: nu muncim cu drag pentru ca nu avem salarii corespunzatoare, si nu avem salarii bune pentru ca nu muncim suficient. Cerc vicios. Pana de sistem. Eliminarea coruptiei va da un impuls psihologic harniciei, dar si modul de gandire trebuie sa iasa din inchistare.

 

Ovidiule, de s-ar destepta unii cercetatori din Romania...

... sa-l dea jos si pe-ntaiu' plagiator si pe ceilalti ca el, pe hotii si impostorii care-au napadit cercetarea, ar fi bine si pentru cercetare si pentru Romania.

De nu, cauta-ti - repede - post, pe-afara, tu si pretenii tai, ca pr ostu' - de adevar - se supara!

excelent interviu .

E trist ce spune domnul Sirbu iar explicatile pe care le da sunt de un foarte mare bun simt amestecate cu multa deziluzie.
Pacat ...e ca si cum dupa 23 de ani cei ce ne conduc destinele sunt tot oameni de genul activistilor de partid alesi ca fiind obedienti si de o pr.ostie rara ca si pe vremea anilor '50 .
Nu stiu cit de mult realizeaza unele "varfuri" politice romanesti deziluzia societatii la ora asta . Detronarea portocaliilor , speranta in ce va face usl si in momentul de fata senzatia ca asistam la o combinageala deliranta politico-machiavelica in care nu exista notiunea de valoare .
Directia e total gresita ...indiscutabil .

 

Excelent articol

D-l Sirbu face o radiografie destul de exacta a situatiei cercetarii romanesti. In tarile avansate cercetarea se face in primul rand in cadrul univesitatilor. Exista si institute axate doar pe cercetare, dar cu o pondere mai mica. In Romania, lucrurile nu vor sta niciodata bine atata timp cat insasi legea invatamantului favorizeaza sfertodoxismul si mediocritatea. In universitatile romanesti finantarea se face dupa numarul de studenti: o mare absurditate, pentru ca trebuiesc trecuti toti analfabetii ca sa nu se pericliteze situatia financiara a facultatilor. Se pregatesc someri in domenii usoare, cu cautare, care deja abunda in absolventi. Nu exista o strategie nationala de a incuraja anumite domenii. Despre particulare ce sa mai vorbim... nivelul lor stiintific este cam la nivelul liceal, din urma cu cateva zeci de ani.
Selectia cadrelor didactice din universitati este practic inexistenta atata timp cat toate pozitiile sunt ocupate pe perioada nedeterminata. Ca exemplu, in Germania doar conducatorul unui grup (ajuns in aceasta pozitie dupa o competitie extrem de dura, selectat din cateva zeci de canditati) are pozitie permanenta, restul pozitiilor fiind ocupate de doctoranzi sau "postdoci", care fac atat cercetare cat si activitati didactice. In Romania banii sunt cheltuiti neeficient. Sunt catedre in care mai mult de jumatate din membri sunt profesori. Din pacate doar cu titlul si cu salariul. Este absurd sa platesti un profesor sa tina seminarii si laboratoare la disciplina pe care o preda, asa cum se intampla in multe facultati din tara; pot face treaba asta foarte bine chiar si studentii din anii terminali, platiti cu sume mult mai mici (se practica in Germania pe scara larga). Tot in ceea ce priveste fondurile alocate cercetarii, vad ca nimeni nu aduce in discutie in contextul sistarii fondurilor pentru granturi absurditatea de laser ce va fi construit la Magurele. Ne place sa ne batem cu pumnul in piept ca suntem cei mai grozavi, ca vom avea cel mai puternic laser din lume. Statul roman contribuie (pe langa banii din fondurile europene) cu sute de milioane de euro la acest proiect. E ca si cum un sat de oameni saraci si flamanzi si-ar rupe de la gura pentru a face cel mai mare carnat din lume, doar de dragul de a fi bagati in seama si a se vedea la stiri. Banii puteau fi folositi mult mai bine in proiecte mici, alese cu cap (asa cum se incepuse), care sa creeze o infrastructura, sa pregateasca specialisti. Nu poate fi invinovatit vreun partid sau altul, desi parca Funeriu incepuse ceva masuri in directia buna. Din pacate nu cred ca se va schimba ceva in viitorul apropiat.

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor