Cum și-a „rafinat” Securitatea represiunea împotriva disidenților în epoca lui Ceaușescu: Internări la balamuc, sinucideri bruște sau morți inexplicabile

Luni, 11 Decembrie 2023, ora 03:00
6775 citiri
Cum și-a „rafinat” Securitatea represiunea împotriva disidenților în epoca lui Ceaușescu: Internări la balamuc, sinucideri bruște sau morți inexplicabile
Disidentul Gheorghe Ursu a fost inginerul care l-a criticat pe Ceaușescu pentru refuzul de a consolida blocurile afectate de cutremurul din 1977. FOTO / Arhiva Andrei Ursu

În ultimele două decade ale regimului comunist, opozanții sfârșeau internați forțat în spitalele de psihiatrie, erau condamnați pentru delicte închipuite, se sinucideau brusc, ori erau uciși în condiții neelucidate. Procurorii cer revizuirea deciziei a achitarea a securiștilor Vasile Hodiș și Marin Pîrvulescu pentru moartea disidentului Gheorghe Ursu prin noi probe din arhiva informatică a Securității și a unor studii realizate de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

Din documentele depuse pe rolul Curții de Apel București rezultă că represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, iar conflictul dintre societate și regim a reprezentat o constantă, doar că în ultima perioadă acțiunile de poliție politică ale Securității s-au desfășurat sub „acoperirea” Miliției.

Înalta Curte a reținut în decizia de achitare a foștilor securiști Vasile Hodiș și Marin Pîrvulescu din data de 27 iulie 2023 că fapta de tratamente neomenoase nu poate fi concepută fără existența, în prealabil, a unei situații de conflict, de adversitate între autorități și populație sau parte din aceasta, situația care a existat în perioada 1948-1964.

  • Însă, ulterior anului 1965 - spune Înalta Curte - nu se mai poate considera că a existat o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului, prin acte materiale care s-ar circumscrie infracțiunii analizate și care să permită încadrarea oricărui comportament nelegal față de persoanele aflate în detenție în acest tip de infracțiune.
  • S-a arătat că un inculpat poate fi tras la răspundere penală pentru tratamente neomenoase și în situația în care acțiunea lui se îndreaptă asupra unei singure persoane căzute sub puterea adversarului, însă este absolut necesar ca acțiunea inculpatului să se înglobeze într-o acțiune mai amplă, sistematică, în care și alți indivizi comit astfel de acte împotriva uneia sau mai multor persoane cu care au stabilit relații de adversitate.
  • Altfel, acțiunea singulară a inculpatului de a comite, din diverse motive, acte care ar putea intra și în conținutul constitutiv al infracțiunii de tratamente neomenoase nu poate îmbrăca decât haina juridică a infracțiunilor contra persoanei (omor, vătămare corporală, lovire etc.), a celor contra înfăptuirii justiției (supunerea la rele tratamente, tortură) ori a altor infracțiuni de drept comun, nicidecum a celor contra umanității.

Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Represiunea Securității, disimulată în acțiuni ale Miliției

Parchetul Curții de Apel București arată că faptele și împrejurările noi din materialele depuse la dosar susțin o cu totul altă situație de fapt decât cea reținută de instanță și se circumscriu adevărului istoric, anume că represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, conflictul dintre societate și regim a reprezentat o constantă, regimul a continuat practicarea politicilor restrictive, interzicând orice manifestare publică pe care o considera drept un pericol la adresa stabilității sale și disimulând represiunea politică prin folosirea anchetelor penale instrumentate de Miliție, ca paravan al acțiunilor de poliție politică.

Parchetul consideră că atacul la adresa victimei Gheorghe Ursu a fost justificat de motive discriminatorii legate de opiniile sale politice, acest atac făcând parte din politica asumată de către stat și fiind un episod din „planul de prevenire” al Securității.

Noile documente furnizate de CNAS pe care cercetătorii le-au descoperit în baza de date a Securității, recent predate de SRI, au relevat că Gheorghe Ursu avea corespondența interceptată de către organele de Securitate, iar convorbirile lui erau ascultate și transcrise.

Baza de Date a Securității conține statistici, analize și documente din care reiese că activitatea de supraveghere a populației civile a continuat și în perioada 1965-1989, fiind vizate persoanele cu „antecedente politice reacționare”.

Măsurile luate de Securitate împotriva acestor persoane mergeau până la: condamnare de drept comun, destrămarea anturajului, izolare/compromitere. Măsurile fuseseră luate inclusiv în ultima decadă a regimului, în perioada 1980-1989, chiar împotriva unor „autori de înscrisuri cu conținut dușmănos” sau care făceau „propagandă împotriva orânduirii socialiste”.

Noile date relevă existența a 40 de astfel de cazuri de „autori de înscrisuri cu conținut dușmănos” la adresa regimului comunist, documentate în perioada 1975-1989. O parte au fost condamnați la închisoare cu executare, însă pentru majoritatea a fost aplicată „soluția psihiatrică”, adică au fost internați forțat, „sub acoperirea organelor de Miliție”.

Zeci de persoane considerate a avea opinii ostile regimului comunist au fost internate în spitale de psihiatrie în anii 80, la finalul anchetelor politice. Internarea consta, de fapt, în izolare totală.

Cum erau mușamalizate asasinatele politice în anii ‘80

Au existat și cazuri de oponenți ai regimului supuși relelor tratamente sau cu privire la care există presupuneri rezonabile că au fost exterminați pentru opiniile lor politice:

  • Anna Ciherean, în vârstă de 27 de ani, a fost găsită moartă într-un parc, la data de 2 octombrie 1989, a doua zi după arestarea ei de către Miliția din Timișoara. Pe 1 octombrie ea a mers la Hotelul Continental din Timișoara pentru a se întâlni cu un prieten italian. Acolo a fost arestată de Miliția, pe motiv că cetățenii români au interdicție de intra în hoteluri frecventate de străini. Conform informațiilor primite, Anna Ciherean a fost violată și i-au fost rupte brațele și picioarele. Își exprimase de mai multe ori dorința de a părăsi țara, iar mulți dintre membrii familiei ei locuiesc în străinătate. Ea însăși fusese încarcerată de două ori, în 1987 și 1988, pentru încercarea de a părăsi țara fără autorizație.
  • Ferenc Csaki, țăran de 53 de ani, omorât în bătaie în anul 1987 de către maiorul Agache, în timpul interogatoriilor în orașul Lemnia, aflat la 10 km de Târgu Secuiesc. Maiorul Agache a fost numit apoi comandantul Securității Târgu Secuiesc.
  • Geza Palfi, preot catolic din Odorheiul Secuiesc, arestat la 25 decembrie 1983 de către membrii Securității, după ce a criticat, într-o predică, faptul că ziua de Crăciun era considerată o zi obișnuită de lucru. El a fost bătut sever de către milițieni în timpul reținerii, loviturile provocându-i ruptura ficatului, fracturi ale coastelor și răni la rinichi. A fost dus la spitalul din Târgu Mureș în stare critică și a murit în februarie 1984. În certificatul său de deces, eliberat de Securitate, cauza oficială a morții era cancerul la ficat.
  • Un apropiat al pastorului Laszlo Tokes, pe nume Erno Ujvarossy, membru activ al Bisericii Reformate din Timișoara, a fost amenințat cu concedierea sau transferul la un alt loc de muncă pentru a-l descuraja să-l sprijine pe Laszlo Tokes. Pe data de 12 septembrie 1989 a dispărut și două zile mai târziu, pe data de 14, a fost găsit mort într-o pădure de lângă Timișoara cu urme de sânge la cap. Ancheta a ajuns la concluzia că decesul acestuia a fost o „sinucidere prin absorbția de medicamente”.
  • Arpad Visky, actor, a murit pe data de 5 ianuarie 1986, în circumstanțe care nu au fost explicate, într-o pădure de la marginea orașului Sfântu Gheorghe. Raportul oficial afirmă că s-a sinucis, dar circumstanțele morții sale rămân neclare. Arpad Visky fusese supus presiunilor și amenințărilor din partea Miliției, după ce a solicitat să emigreze în Ungaria în toamna anului 1985.

Anii ‘70, „epoca de aur” a persecuțiilor psihiatrice

Parchetul notează că în 1972 medicul psihiatru Ion Vianu a documentat prezența mai multor deținuți politici internați în Spitalul de la Poiana Mare, județul Dolj, iar 6 ani mai târziu, în 1978, un raport al Amnesty International a dat publicității 26 de cazuri de utilizare abuzivă a psihiatriei.

În total, au fost documentate 61 de cazuri ale unor persoane supuse abuzurilor psihiatrice, majoritatea în timpul lui Nicolae Ceaușescu, motiv pentru care Ion Vianu numește anii 70 „epoca de aur” a persecuțiilor psihiatrice în România:

  • Maria Potcoavă, născută la 19 octombrie 1910 la Godeni, Argeș, a fost arestată în iunie 1970 pentru redactarea unor scrisori cu „conținut dușmănos”, în care critica regimul. Pe 22 octombrie 1970 a fost internată la Spitalul Psihiatric Bălăceanca. În 1959 fusese arestată de Securitate pentru că vizitase Ambasada Statelor Unite.
  • În martie 1958, Sandra Totolici, născută pe data de 14 mai 1932, în Suraia, Vrancea, a fost reținută se Securitate pentru redactarea unor scrisori către Consiliul de Miniștri și către Marea Adunare Națională, în care acuza regimul că îi blochează accesul la facultate pentru că părinții ei refuzau colectivizarea. A fost internată timp de 6 săptămâni în Secția de neuropsihiatrie a Spitalului nr. 3 din Galați. Pentru că a continuat să scrie, la data de 22 iunie 1961, Tribunalul Militar București a decis internarea ei pe perioadă nedeterminată. Între 1961 și 1965 a fost internată în Spitalul nr. 9 din București. În 1965 a fost transferată la Spitalul Zalău, iar în iulie 1968 a fost transferată la Spitalul neuropsihiatric Gătaia, județul Timiș. Începând cu 1965, după moartea lui Gheorghe Gheorgiu-Dej, a solicitat de mai multe ori să fie externată, dar a fost ignorată de autorități. În 1971 se afla încă internată în spital.

Represiunea, disimulată din ordinul lui Nicolae Ceaușescu

Noile probe depuse de Parchet, între care și un material documentar întocmit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, arată că represiunea a reprezentat o constantă a regimului comunist pe tot parcursul existenței sale, nu doar în perioada 1948-1964.

Perioada ulterioară anului 1965, care a coincis cu regimul lui Nicolae Ceaușescu, s-a caracterizat printr-o „modificare a formelor represiunii, cu disimularea acesteia, însă acest lucru nu a însemnat o diminuare a rolului pe care aparatul și metodele de represiune l-au jucat în arhitectura de ansamblu a regimului”.

Din acest studiu reiese o acutizare a conflictului dintre cetățeni și stat, orice referire critică la adresa politicilor economice absurde, al căror efect a fost degradarea accelerată a nivelului de trai, fiind tratată de regim drept un atentat la fundamentele sale politice, un act de ostilitate la adresa conducerii autoritare, iar manifestarea nemulțumirii era tratată ca un delict politic.

Există date din care reiese că însuși Nicolae Ceaușescu a ordonat ca formele de represiune ale organelor statului să fie disimulate, deoarece „n-avem nevoie de anchete americane și franceze care ne-ar pune în situații dificile”.

Tocmai de aceea, începând din anii ’70, cei care și-au dorit exercitarea liberă a drepturilor lor au fost anchetați și apoi condamnați nu pentru cauze politice, ci pentru acuzații false de „tulburarea ordinii și liniștii publice”, „parazitism”, „acte homosexuale”, „prostituție” „deținere de valută” sau „delapidare”.

Securist: „Nu există niciunul nevinovat printre ăştia. Fiecare are o vină”

În cererea de revizuire depusă de familia lui Gheorghe Ursu există un pasaj din mărturiile disidentului Gheorghe Gherghina, care ilustrează perfect maniera în care gândeau anchetatorii în regimul comunist:

„În perioada de anchetă, aceasta s‑a produs numai în teroare totală, macabră, şi fizic, şi psihic, mai ales psihic. […] s‑a înfuriat mai tare şi a zis, scuzaţi‑mă de expresie:

„Te bag […]. Aici sunt stăpân şi pe trupul tău, şi pe sufletul tău. De aici nu pleacă nimeni. Cine a intrat pe poarta aia mare, acolo, nu iese niciodată, decât în dubă sau în coşciug. Ia vino cu mine!”.

Şi m‑a dus la un geam. Mişuna lumea pe stradă. Fiecare cu ale lui. Unii se duceau, alţii se întorceau.

„Îi vezi?”

„Da, îi văd.”

„Ei, ascultă‑mă pe mine. Pe oricare din ăştia i‑am lua şi i‑am băga aici, noi le găsim atâtea fapte că nu sunt buni decât de împuşcat. Nu există niciunul nevinovat printre ăştia. Fiecare are o vină. D‑apoi tu, mă, care eşti un criminal al poporului?!”

Aproape să mă convingă că sunt vinovat, că sunt criminal al poporului. Nu că am cerut drepturile omului pe care Ceauşescu le‑a semnat”.

Dreptatea în justiție, ca pe vremea când trăia disidentul Gheorghe Ursu

Un complet de apel de la Înalta Curte – format din judecătorii Valerica Voica (președinte), Sorin Alin Nicolescu și Constantin Epure – i-a achitat pentru tratamente neomenoase pe foștii securiști Vasile Hodiș și Marin Pîrvulescu, trimiși în judecată în legătură cu asasinarea în timpul anchetei a disidentului Gheorghe Ursu.

Aceeași decizie de achitare a fost pronunțată și pe fond, la Curtea de Apel București, de către judecătoarea Mihaela Niță.

Între fond și apel, încadrarea juridică a celor doi a fost schimbată din „infracțiuni contra umanității” în „tratamente neomenoase”.

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii '80, după ce a trimis scrisori către „Europa Liberă” şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.

Procurorii susţin că, în perioada ianuarie - noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava.

Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.

Până în prezent, doar doi torționari au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni contra umanității: comandantul Închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu, precum și comandantul Coloniei de Muncă Periprava, Ion Ficior - fiecare primind pedepse de 20 de ani de închisoare. Ambii au murit la scurt timp de la începerea executării pedepselor.

Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB

Începe revizuirea rușinoasei decizii a Înaltei Curți în dosarul disidentului Gheorghe Ursu. Fiul inginerului ucis de securiști: „Prin urmare, noi toți am visat acea teroare!”
Începe revizuirea rușinoasei decizii a Înaltei Curți în dosarul disidentului Gheorghe Ursu. Fiul inginerului ucis de securiști: „Prin urmare, noi toți am visat acea teroare!”
Familia disidentului anticomunist Gheorghe Ursu și procurorii Parchetului Curții de Apel încercă să desființeze în instanță hotărârea plină de cinism a Înaltei Curți, în care...
China se oferă să sprijine Ungaria în domeniul securității. "Un nou punct culminant al relaţiilor bilaterale”
China se oferă să sprijine Ungaria în domeniul securității. "Un nou punct culminant al relaţiilor bilaterale”
Ca partener strategic de lungă durată, în materie de securitate publică, China s-a oferit să sprijine Ungaria, dincolo de relaţiile comerciale şi de investiţii, în timpul unei rare...
#Securitate, #regimul comunist, #disidenti comunism, #Gheorghe Ursu proces, #revizuire, #achitare, #vasile hodis securitate, #Marin Parvulescu securitate , #justitie