Un articol recent publicat de New York Times vorbește despre presupusele legături dintre președintele sârb, Aleksandar Vučić, și lumea criminalității din Serbia. Articolul oferă detalii despre crimele comise de banda lui Veljko Belivuk, al cărei lider susține că a servit puterea președintelui Aleksandar Vučić. Jurnalistul Robert F. Worth descrie în detaliu crimele comise de banda lui Belivuk în articol.
Belivuk, șeful grupului de fani a echipei Partizan Belgrad, împreună cu 29 de membri, au fost arestați în 2021. Într-o declarație din închisoare, el a declarat, printre altele, că gașca sa a fost organizată „pentru nevoile și din ordinul lui Aleksandar Vučić”, conform stenogramelor instanței citate în articolul NYT. El a descris o parte din munca pe care banda a pretins că a făcut-o pentru guvern, cum ar fi intimidarea rivalilor politici și a declarat că s-a întâlnit personal cu președintele Vučić.
Susținătorii „Janjicari”, conduși de Belivuk, cunoscut și sub numele de „Velja the Trouble”, l-au avut anterior șef pe pe Aleksandar Stankovic, în vârstă de 26 de ani care a fost implicat și în traficul de droguri. Stankovic a fost ucis la Belgrad în 2016 în circumstanțe neclare. S-a raportat că Belivuk a rămas în contact cu Vučić prin Aleksandar Vidojević, cunoscut și sub numele de Aca Roshavi, care se întâmplă să fie un prieten apropiat al fiului lui Vučić. În ultimii ani, presa a publicat și poze cu fiul lui Vučić, Danilo, în compania lui Vidojević.
Inițial, președintele Vučić a respins acuzațiile făcute de New York Times cu privire la presupusele sale legături cu lumea criminalității. Cu toate acestea, câteva zile mai târziu, așa cum era de așteptat, în timpul unei apariții la televiziune, Vučić a dat vina pe CIA pentru articolul publicat în New York Times. „Mi-am dat seama în momentul în care a fost lansat chiar în timpul discuțiilor de la Bruxelles”, a spus el, referindu-se la articol. „CIA te pregătește, CIA te urmărește, iar dacă nu asculți, acesta este doar începutul. Răspunsul meu este că am înțeles mesajul, nu am fost intimidat de ei și voi lupta pentru țara mea.” El a susținut chiar că a arătat că textul recent publicat despre el în NYT a fost comandat acum cinci luni și întocmit în Serbia.
Această strategie poate fi eficientă în a face apel la sentimentul naționalist și a aduna sprijinul în rândul bazei lui Vučić, dar ridică și întrebări cu privire la capacitatea acestuia de a-și asuma responsabilitatea pentru acțiunile sale și de a aborda criticile legitime la adresa politicilor sale. În timp ce încerca să-și vândă politica săracă și ineficientă pe trucuri CIA, la fel cum Putin a încercat să-și prezinte problemele precum confruntarea cu Occidentul, același Vučić s-a justificat în 2021, când Belivuk și-a declarat legăturile cu Vučić și Vulin, spunând că „această poveste nu ar fi putut fi fabricată de grupul criminal Veljka Belikuva, ci au primit instrucțiuni de la „consilierul mafiot”, referindu-se la o persoană al cărei nume nu l-a menționat niciodată, scrie The New York Times.
Potrivit NYT, președintele sârb Aleksandar Vucic a negat cu furie aceste acuzații ale liderului bandei. Potrivit cotidianului, cazul Belivuk a deschis o fereastră către un posibil viitor sumbru. În care Vucic subminează proiectul european din interior, construind un stat în care democrația este o fațadă. Și bandele criminale sunt folosite pentru a răspândi frica.
Potrivit ziarului, aceeași tactică a fost folosită de oamenii care au cufundat Balcanii într-un război catastrofal în urmă cu trei decenii. Liderul bandei vorbise în fața instanței despre o întâlnire pe care susținea că a avut-o cu Vucic. Întâlnirea a avut loc într-o casă privată din Belgrad. Menționând adresa străzii și numărul apartamentului și numele proprietarului.
S-au întâlnit acolo o singură dată, a adăugat el: „pentru că, după cum spunea șeful, dacă ne-ar vedea cineva sau ne-ar filma, nu i-ar fi bine”.
„Vucic exercită acum un control aproape total asupra aproape tuturor aspectelor vieții publice. De la Parlament, tribunale, poliție și afaceri. Arestarea lui Belivuk și a bandei sale ar putea fi una dintre puținele decizii cheie din ultimii ani pe care Vucic nu le-a controlat”, continuă New York Times.
Ziarului american, se spune că Vucic a fost un susținător entuziast al partidului lui ultranaționalistului criminal de război Vojislav Šešelj, fondatorul și președintele Partidului Radical Sârb de extremă dreapta. Din 1998 până în 2000 a fost viceprim-ministru al Serbiei. Vicici a fost cel mai tânăr membru al Parlamentului Serbiei. În 1995, la câteva zile după masacrul a aproape 8.000 de musulmani bosniaci în jurul Srebrenicai, Vucic a ținut un discurs în care a declarat: „Dacă ne bombardați, dacă ucideți un sârb, vom ucide o sută de musulmani”.
În deceniile de după, Vucic nu și-a cerut niciodată scuze pe deplin pentru crimele comise în numele Serbiei. Sau pentru retorica lui. El a tratat unii criminali de război condamnați ca pe niște eroi la eliberarea lor din închisorile din străinătate.
În continuare, NYT îl prezintă pe președintele Vucic drept persoana care a condus un grup de protestatari în sprijinul lui Ratko Mladic, criminalul de război supranumit Măcelarul din Balcani. Un an mai târziu, când liderul sârb bosniac din timpul războiului, Radovan Karadzic, a fost arestat, Vucic a ieșit la proteste.
Potrivit NYT, un instrument important de putere pentru Vucic este mass-media. El a folosit compania de telecomunicații de stat pentru a cumpăra posturi locale de televiziune. Iar aliații săi conduc un trio de organizații media care este pe linia Partidului Progresist. Și îi oferă mult timp de emisie lui Vučić. Acestea includ o rețea de televiziune numită Pink.
Ziarul american vorbește și despre ajutorul pe care un cercetător și analist american pe nume Daniel Serwer l-a ajutat pe Vucic să facă o vizită la Washington, DC. Serwer a lucrat în Balcani în anii 1990. Și știa totul despre rădăcinile naționaliste ale lui Vucic.
Dar a fost dezamăgit de palmaresul altor lideri politici sârbi.
„Serwer l-a găsit pe Vucic inteligent și serios. Exista o oarecare speranță că Vucic ar putea fi o figură capabilă să aducă baza conservatoare a partidului său într-o reconciliere mai deplină cu vecinii Serbiei“. Serwer a spus că atitudinea lui față de Vucic s-a schimbat radical. „Vucic este acum foarte serios în ceea ce privește „lumea sârbă”, a spus el.
Aceste cuvinte, adesea invocate de naționaliștii sârbi, transmit ideea că Serbia are dreptul de a domina pământurile în care trăiesc etnicii sârbi, inclusiv unele țări vecine.
Spre deosebire de alte state din regiune, stabilitatea politică a Serbiei depinde în principal de președintele Vučić. În funcție de modul în care simte înfrângerea sau victoria în dialogul cu Kosovo, el poate lua decizii unilaterale privind organizarea de noi alegeri. După cum subliniază autorul Robert F. Worth în articolul său „The President, the Soccer Hooligans and an Underworld „House of Horrors” publicat recent în NYT, „el a fost foarte eficient în a controla aproape toate pârghiile puterii din Serbia și a folosit toate oportunitățile.
Strategia lui Vučić de a-și consolida puterea în Serbia implică să se bazeze pe bande criminale și se pare că el implementează o abordare similară și în nordul Mitrovica (Kosovo). Rapoartele sugerează că aceste bande terorizează sârbii kosovari care respectă legile Kosovo, ard mașini cu plăcuțe de înmatriculare kosova și distrug proprietatea lor privată.
Vučić pare să folosească aceste grupuri criminale pentru a împiedica stabilirea legii și ordinii în acest domeniu, ceea ce a condus la o creștere a tensiunilor grave de mai multe ori în ultimii ani. New York Times a subliniat, de asemenea, riscul ca președintele Vučić să promoveze ideea unei „lumi sârbe” și să facă pretenții teritoriale împotriva Kosova. Acest lucru ar putea implica intervenția militară pentru anexarea regiunii de nord a Kosova. Astfel de preocupări îi țin pe diplomații europeni trează noaptea și pot duce la o presiune crescută din partea UE și SUA pentru a ajunge la acordul final între cele două țări.”
Analiștii afirmă că explicația este simplă: siguranța cluburilor de noapte din Serbia este tot mai des în sarcina unor huligani adevărați – bande de ultrași, fani înrăiți ai diferitelor echipe de fotbal, deveniți cunoscuți pentru violența lor atât în tribune, cât și în afara lor.
Controlează ușa și vei controla traficul de droguri – o „ciupeală”, după cum spun ei, foarte lucrativă.
În ciuda noilor legi care ar trebui să-i împiedice pe interlopi să intre în industria securității, ultrașii sunt foarte des angajați ca bodyguarzi, paznici de noapte, agenți de securitate și ușieri – toate, meserii legate de siguranța publică.
Serbia tolerează de multă vreme huliganismul. În războaiele balcanice din anii 90, mulți huligani au intrat în rândurile formațiunilor paramilitare – cea mai faimoasă fiind miliția Tigrilor, condusă de răposatul Zeljko Raznatovici, zis Arkan, liderul unui grup de ultrași ai formației Steaua Roșie Belgrad.
Pe timp de pace au snopit în stânga și dreapta ca să influențeze opinia publică. După ce au luptat în războaiele din fosta Iugoslavie, grupurile de microbiști au contribuit la răsturnarea de la putere a fostului președinte Slobodan Miloșevici, care a murit ulterior în arest. Sunt cunoscuți pentru felul în care au condus proteste violente împotriva arestării unor persoane acuzate de crime de război, împotriva independenței Kosovo sau a drepturilor LGBT.
În ultimii șase ani, odată cu creșterea puterii Partidului Progresist Sârb al președintelui Vucici, experții afirmă că relația dintre stat și grupurile de ultrași a evoluat în ceva similar unui acord bilateral de lucru: în schimbul unor mișcări de stradă obediente, huliganii pot să-și vadă de afacerile lor în condiții de relativă impunitate, scrie Balkan Insight.