Cearta cu iz de coviltir iscata in PDL din cauza modelelor culturale diferite impartasite de Silviu Prigoana, de-o parte, si Cristian Preda, Teodor Baconschi si Teodor Paleologu de cealalta miroase a varf de lance al unei strategii intortocheate menite sa lanseze independenta deputatului-gunoier spre ceafa lui Sorin Oprescu.
Nu-mi bat capul cu ea, nu ma irita suficient. Altceva, insa, mi se pare de analizat din toata tarasenia: dispretul slobozit de degraba cititorii de pravile filosofice spre Prigoana, omul cotat cu cele mai mari sanse pedeliste pentru a-i pune probleme actualului primar general.
Imi plac rationamentele domnului Preda, nu ma omor dupa ele, dar imi starnesc uneori gustul spre meditatie explicatiile domnului Baconschi, iar in ceea ce-l priveste pe domnul Paleologu, ingenuitatea sa il califica pentru postul de vestitor al unor orizonturi ceva mai spalate pe campiile PDL.
Sa nu uitam insa ca, in politica, o bucata de lemn invartita bine deasupra capului are eficienta mai mare decat citatele din Cicero si cartea de bucate a Sandei Marin tradusa in greaca veche.
Caci ce reprezinta, pana la urma, Silviu Prigoana? Forta de care are nevoie tabara portocalie pentru a scoate limba cu efect spre realizarile lui Oprescu intr-un Bucuresti manelizat, cuprins de senzatii precum Ana Karenina inainte sa se apuce sa scrie Mersul Trenurilor, dominat de clasa muncitoare care merge in paradis - vorbim aici de structura demografica, unde adapatorii de academie sunt mai putini decat ceilalti.
Indiferent cat de cinic ar suna - astia, subtirii, ii spun "pragmatism" - , pana la urma planurile si strategiile unui partid politic nu reprezinta o sezatoare itineranta de aspiranti la viata monahala, ci insi care pun osul pentru a seduce cat mai mult electorat.
Iar daca Prigoana nu are limbajul adecvat si destul umor incat sa se includa si pe sine intre subiectele spre care indreapta sageti malitioase, nu stiu cine are. A! Au si intelectualii amintiti, dar intrebarea care se pune aici, simpla precum lingura de lemn cu care le-as da vreo doua in cap, cu duiosie, este cui se adreseaza ei. Fara indoiala, unui public elevat.
Doar ca alegerile se tin in fata blocului, nu la sectia de carti rare de la BCU. Printre oameni imbracati in maieu care comenteaza cravatele lui Becali si alonja lui Banel, nu sub balcoanele domnisoarelor insetate de empiriocriticism.
Astia, oamenii de pamant, carora le sare mustarul si suduie cand nu curge apa, nu se apuca sa scrie un sonet ipohondru, executa la baioneta in campania electorala. Fara ei, cei care isi fac de lucru cu intelectualii si nu pricep la ce-s buni, artistii senzatiilor provocate de gnoseologie, n-ar exista, ca nu i-ar vota nimeni.
Prin urmare, schimbul acesta de replici de unde electoratul retine ca niste tipi cultivati se iau de un tractorist nu arata decat un singur lucru: cand te stii destept, mult prea destept, incomensurabil de destept, taci, naibii, din gura, daca exista riscul sa nu te auda nimeni!