Trăim o perioadă în care avem totul și, în fix același timp, avem nimic. Avem n mijloace de informare și de comunicare, suntem teoretic mai aproape ca oricând de oamenii din jurul nostru și, cu toate astea, parcă suntem mai singuri ca niciodată.
Suntem singuri cu grijile noastre, cu preocuparea zilei de mâine, cu propriile trăiri pe care ne străduim neabătut să le înțelegem și să le integrăm în viața de zi cu zi. Și asta se traduce în a ne simți, de multe ori, singuri pe Pământ, chiar dacă suntem, cel mai probabil, înconjurați în permanență de oameni.
Așa că unul dintre cele mai importante lucruri în aceste vremuri este să ai o comunitate căreia să îi aparții. Un grup de oameni care să te susțină, care să te înțeleagă, care să te motiveze să rămâi pe calea ta și să evoluezi.
Cam așa se traduc și organizațiile de profil pentru persoanele cu sindrom Down, dar nu numai. Reprezintă un grup de suport atât pentru persoanele în cauză, cât și pentru familiile acestora.
O poveste între alte povești similare
Mi-am dat seama recent că toată această apartenență a venit din faptul că tinerii cu sindrom Down sau chiar cu orice alte tipuri de dizabilități, au confortul de a fi alături de alții ca ei. Desigur, este excelent să existe și alte tipuri de prieteni în afara organizației. Însă atunci când se află într-o comunitate alături de alți oameni similari, există lejeritatea și sentimentul de integrare în cel mai pur sens al cuvântului. Există libertatea deplină de manifestare, de înțelegere, de a fi alături de cei ca tine. Există sentimentul de familie, mai ales atunci când discutăm despre activități recurente realizate împreună. Există bucuria manifestării autentice, pentru că în final, ești înțeles pe deplin. Ești într-o lume căreia îi aparții fără doar și poate. Începi să fii parte a unui puzzle în care te potrivești perfect și, mai mult decât atât, îl completezi și tu pe deplin.
Luminița de la capătul tunelului
Pentru părinți și pentru restul familiei, mi se pare de-a dreptul liniștitor. Ai șansa să vezi că deodată copilul tău este pe deplin integrat. Nu mai este singur diferit și neînțeles și, mai mult decât atât, are șansa superbă de a se dezvolta pe deplin alături de alții ca el. Are șansa de a i se răspunde la nevoi întocmai, de a duce o viață normală, de a avea un grup de prieteni, dar și de a avea activități catalogate drept “normale”.
Mai mult decât atât, bucuria mai vine dintr-un motiv. Atunci când apar zilele dificile, în care gândurile negative câștigă lupta rațiunii, ei bine, vine liniștea faptului că aparții unei comunități în care și celelalte familii au aceleași griji ca tine. Se confruntă cu aceleași temeri, cu aceleași situații și experiențe de viață. Și parcă totul trece mai ușor, iar luminița de la capătul tunelului se vede mai rapid atunci când ai cu cine să discuți. În care înțelegerea vine din faptul că toți vă confruntați cu greutăți similare. Și, cel mai important, în care ai de unde și de la cine să primești niște vorbe de încurajare. Pentru că da, suntem ființe sociale, iar viața se duce mai ușor atunci când avem cu cine să ne împărtășim povestea.
Mai puternici împreună
Ei, și atunci când ești alături de “oamenii tăi”, parcă altfel îți cauți calea. Parcă găsești puterea chiar și atunci când credeai că nu mai ai de unde să scoți. Parcă altfel îți vine să te zbați, să creezi tu calea, pentru că totul se face mai ușor când ai cu cine să te ții de mână. Altfel vine motivația, dorința de a mai căuta puțin, deși cu o zi în urmă parcă nu se mai găsea nici o soluție. Și da, cu perspective noi, cu umeri pe care ai unde să pui capul, altfel vine și soluția. Și iată cum te muți mai departe, cum Soarele începe să răsară din nou.
Paradoxul totului
Într-o lume în care avem totul și totuși nu avem nimic, ei bine, mai e un paradox. Chiar avem totul. Pentru că, în esență, nu avem nevoie decât de oameni care să creadă în noi. Care să ne ridice atunci când noi nu mai putem să ducem. Iar astfel de organizații, astfel de comunități frumos dezvoltate, reprezintă, de fapt, totul nostru. Reprezintă sursa de energie și de motivație pentru a merge mai departe. Pentru a găsi calea atunci când GPS-ul mai pierde din semnal. Așa că da, putem fi recunoscători. Pentru că la o privire mai atentă, se pare că noi chiar suntem fericiții posesori ai totului.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.