Biserica si Armata au fost considerate institutiile cele mai vechi si traditionale ale natiunii romane.
Generatia mea era inflacarata de legendele vitejiei voievozilor care au luptat in fruntea armatelor de boieri si tarani impotriva hoardelor de invadatori, dar si de chipul marturisitorilor crestini din inchisorile comuniste.
La inceputul anilor '90, priveam cu deosebit respect la Armata care (credeam noi cu naivitate) il izgonise pe Ceausescu. In biserici aflam din predicile unor preoti batrani, cum suferisera preotii, calugarii si intelectualii anti-comunisti in inchisorile si lagarele comuniste de la Aiud, Pitesti, Canal si Delta. Traiam visul renasterii romanesti. Apoi, a venit trezirea la realitate.
Armata omorase oameni in Decembrie 1989. O conspiratie, nici pana astazi lamurita, a varfurilor esaloanelor doi si trei din PCR si Securitate, aliati cu generali de armata, organizase o terifianta punere in scena, cu "teroristi" nevazuti si mii de victime inocente jertfite pe altarul noii puteri politice instaurate dupa inlaturarea si asasinarea sotilor Ceausescu.
Am privit la mascarada anchetelor penale indreptate impotriva unor ofiteri de Armata si Securitate. Am vazut cum fostul patrimoniu al Armatei Romane devine oportunitate de afaceri pentru indivizi veniti din fundaturile mahalalelor, asociati cu ofiteri superiori fara onoare.
Coruptia, nepotismul si infeudarea politica au invins Armata. Intr-un sfarsit, tavalugul asa-zisei reforme a Armatei pentru aderarea la structurile NATO a distrus ramasitele a ceea ce candva se numea Armata Romana.
Astazi avem o armata de profesionisti. Eu ii privesc mai mult ca pe niste mercenari. A fi militar nu mai este o vocatie, a devenit o meserie. Armata noastra a ajuns cu bocancul in Afganistan si Irak, a devenit o biata rotita in mecanismul complicat si uneori ocult, al NATO. Armata Romana nu mai este o armata romaneasca. Cum spuneam, este doar o armata de profesionisti.
Biserica s-a asezat, la randul ei, pe fagasul modernizarii. A fost mai intai epoca Patriarhului Teoctist, a carui inteleapta diplomatie a reusit sa salveze unitatea Bisericii Ortodoxe Romane si sa-l determine pe Papa Ioan Paul al II-lea sa faca un pelerinaj in Romania, prima tara ortodoxa vizitata oficial de un papa.
Patriarhul Teoctist a plecat la Dumnezeu. Alegerile pentru noul Patriarh al Bisericii au dezvaluit credinciosilor existenta, pana atunci doar banuita, a grupurilor de interese din Biserica. Parintele Patriarh Daniel, impreuna cu ierarhii echipei sale reformatoare, a lansat un fel de "ofensiva a modernizarii". S-a creat un trust mass-media, cu televiziune, radio si cotidian national. Au fost luate cu asalt fondurile europene. Au fost infiintate centre sociale, s-a negociat cu factorul politic finantarea Bisericii.
Au aparut societati comerciale care administreaza ferm si eficient proprietatile Bisericii. Altfel spus, Biserica a coborat in lume si a luat chipul acestei lumi. Simbolul cel mai potrivit acestei incercari de coabitare intre Biserica si societatea romaneasca a inceputului de secol XXI va fi, fara indoiala, Catedrala Mantuirii Neamului.
Totusi, "modernizarea" Bisericii nu a exorcizat sufletul romanesc. In Romania, numarul casatoriilor este in scadere, iar cel al divorturilor creste, la avorturi femeile romance ocupa locul trei in Uniunea Europeana, numarul copiilor abuzati fizic, sexual sau traficati este tot mai mare, iar coruptia si hotia au adus tara in pragul colapsului economic. Unde sunt, deci, efectele coborarii in lume?
In ianuarie 2009, Biserica avea o cota de incredere de 89,3%. In ianuarie 2011, scazuse la 81,9%. Armata avea o cota de incredere de 71, 1%, in ianuarie 2009, iar in ianuarie 2011, scazuse la 63,5%.
Intr-un ritm de pierdere de aproximativ 3,5 procente anual, Biserica va deveni peste nici un deceniu, un fel de organizatie neguvernamentala filantropica ceva mai rasarita, iar Armata va fi doar o firma de paza. Atunci vom spune ca ne-am despartit definitiv de sufletul romanesc.