Povesti la o cana de ceai

Ceaiul nu este o banala bautura fiarta, cu gust acceptabil, ce incalzeste zilele ploioase... Ceaiul isi are propriile ritualuri, dansuri si...secrete, iar istoria sa, ce dainuie de peste 10.000 de ani, se scrie si astazi, mi-a spus, vineri, maestrul ceaiului chinezesc Tang Yung la lansarea unui nou sortiment de ceai Lipton Green Mint la ceainaria Green Tea.

Tang Yung, originar din China, mi-a povestit ca in timpul dinastiei Tang a aparut prima lucrare importanta despre ceai, desi lucrari mai scurte fusesera scrise si mai devreme. Aceasta a fost Cartea Ceaiului (Cha Jing) cunoscuta acum ca si Clasicul Ceaiului scrisa de omul de litere LuYu. Se cunosc putine aspecte ale vietii sale. Ceea ce se stie cu siguranta este ca era originar din provincia Hunan.

Se pare ca a fost abandonat pe malul unui rau si gasit si adoptat de un faimos calugar budist, Ji Ji, de la manastirea Norul Dragonului. Ji i-a dat baiatului numele Lu Yu, extras din clasicismul taoist al Cartii Schimbarilor (I Ching). Lu nu vroia sa devina calugar asa ca a fost pus ingrijeasca o cireada de bivoli. Se pare ca era atat de dornic sa invete incat isi exersa scrisul in timp ce statea calare pe un bivol. Daca vreodata vedeti vreo figurina sau o pictura de asa natura, atunci probabil ca este Lu Yu.

Mai tarziu, a devenit clovn intr-un grup de saltimbanci si s-a facut iubit de companie pentru felul in care taia sau edita textele pieselor. Dupa ani de hoinareala, s-a stabilit in provincia Zhejiang. Interesul lui Lu pentru ceai dateaza din anii in care trebuia sa-l pregateasca pentru tatal lui vitreg. Bautul ceaiului s-a raspandit in toata lumea si Lu a inceput sa ii cerceteze procesarea si istoria. Cultivatorii de ceai doreau o codificare sistematica a informatiilor despre ceai. Lu a inceput sa lucreze in anul 760 DC, iar cartea a fost publicata in anul 780 DC.

Cartea l-a facut celebru pe Lu. Si-a petrecut ultimele decenii din lunga sa viata retras editand cele zece carti pe care le scrisese. Din pacate, toate sunt acum pierdute. Opera lui Lu Yu a jucat un rol important in acordarea unei semnificatii culturale ceaiului asa cum arata si Francis Ross Carpenter in prefata de la traducerea cartii "Clasicul Ceaiului". Inainte de Lu Yu ceaiul era mai degraba o bautura obisnuita. O prefata timpurie a clasicului spune: "el s-a gandit ca noi sa pregatim ceai, sa raspandim tehnicile si sa il bem cum se cuvine".

Dupa ce Lu a devenit patronul spiritual al ceaiului au inceput sa circule povesti despre el. Apa folosita pentru ceai este elementul crucial, iar Lu era inzestrat sa ii distinga tipurile. El a scris mai tarziu o carte despre douazeci de surse de apa fina, cea mai buna care provenea din mijlocul curentilor din Yangtze la Nanling. Apa de aproape de mal era adesea salcie.

In timpul unei calatorii pe rau, gazda i-a dat lui Lu sa bea apa din acel loc. Acesta ascuipat imediat spunand ca e de langa mal. Servitorul care a adus-o a jurat ca era din cel mai bun loc. Lu a luat inca o inghititura gandindu-se ca poate chiar asa era, insa in apa buna era amestecat si alt tip de apa. Atunci omul a recunoscut ca atunci cand barca s-a miscat s-a varsat din apa din borcan si adaugase putina pa de la mal.

Intr-o alta povestire, imparatul a refuzat sa creada istoria conform careia atunci cand Lu a plecat de acasa tatal sau vitreg a renuntat la ceai deaorece nimeni in afara de lu nu stia sa-l pregateasca atat de bine.

Imparatul l-a invitat pe batranul calugar la palat unde i-a servit ceai pregatit de cea mai competenta doamna de la curte. Calugarul nu a fost impresionat. Dar, atunci cand i-a fost servit un alt ceai, batranul a declarat ca nici Lu nu putea sa-l prepare atat de bine. Ceea ce nu stia el era ca chiar Lu fusese chemat la palat sa pregateasca ceai pentru "un oaspete necunoscut".

Cai Xiang, cel mai mare degustator de ceai

Concursurile de testare a abilitatii de a recunoaste ceaiul erau o forma foarte populara de petrecere a timpului in timpul dinastiei Tang si apoi in timpul dinastiei Sung. Participantii numeau un judecator, si apoi fiecare pregatea un tip de ceai la alegere pe care echipa adversa trebuia sa il identifice.

Cel mai mare degustator era probabil Cai Xiang, nascut in 1012. Exista multe povesti despre acest locuitor al provinciei Fuji care a lucrat ca furnizor de ceai si mai tarziu ca guvernator, avand inclusiv un rol important in construirea unui pod in orasul Chuanzhou.

Se spune ca era capabil sa spuna chiar si cand era adaugata doar cantitate infima de ceai ieftin pentru a prepara o ceasca de ceai foarte scump. "Evidenta ceaiului" (Cha Lu), un raport catre imparat reprezinta o alta carte binecunoscuta despre ceai.

Lu Tung, iubitorul de ceai

A doua mare personalitate din istoria ceaiului a fost Lu Tung, un poet care se pare ca iubea ceaiul la fel de mult ca insasi viata. Nascut in nordul Chinei spre sfarsitul secolului al optulea, a dus o viata retrasa pe Cottage Mountain in provincia Hunan sub numele de Maestrul Primaverii de Jad (Master Jade Spring).

Atat ca poet, cat si ca maestru al ceaiului a castigat admiratia multor carturari ai locului. Se pare ca a imbratisat principiul taoist al lui Wu-Wei (activitate neplanificata, doar actiuni spontane in concordanta cu natura fiecaruia) caci de dimineata pana seara nu facea aproape nimic altceva decat sa recite poeme si sa bea ceaiul pe care il iubea atat de mult incat contemporanii l-au crezut neghiob.

Exuberanta si entuziasmul sau pot fi remarcate dintr-un vers al unuia dintre poemele sale "Nu ma intereseaza deloc o viata nemuritoare, ci doar gustul ceaiului". Totusi, a ramas in amintire ca autorul unui faimos poem despre ceai pe care l-a intitulat "Multumiri Cenzorului Imperial pentru Darul sau de Ceai Proaspat Cules".

Vesela viata a Maestrului ceaiului s-a sfarsit printr-o tragedie. A mers in capitala in vizita la invitatia a doi ministri ai Imparatului Wen Tsung. Monarhul, afland ca seful armatei il trateaza ca pe o marioneta, a ordonat in secret ramurii civile a guvernului sa puna la cale o ambuscada si sa distruga regimentul de garda. Cumva secretul s-a aflat.

Garzile furioase nu au ucis doar pe cei 600 de soldati care se pregateau sa preia puterea ci si alti 2000 de membri ai familiilor ministrilor loiali si ai sustinatorilor lor. In timpul acestui macel, ghinionistului "Iubitor de Ceai" i-a fost taiat capul si expus in public ca pe cel al unui raufacator.

Hui Tsung, imparatul ceaiului

Dupa stingerea dinastiei Tang, o mare parte din China a fost condusa pentru un timp de invadatorii tatari. Totusi, in anul 960 DC o noua dinastie, Sung, avea sa vina si sa egaleze prin splendoare dinastia Tang.

Marea productivitate a culturilor in timpul dinastie Sung a permis realizarea mai multor recolte subsidiare. Astfel a fost posibil ca ceaiul sa reaca de la a fi un lux la a fi o necesitate, chiar si printre cei mai saraci. Un contemporan descrie pietele noaptea in capitala de nord din Sung, Kaifeng, in jurul orei trei (3.00 -5.00 AM) cu vanzatori ambulanti care isi aduceau borcanele cu ceai tot timpul.

Capitala de sud a Sung-ului, Hangzhou, cel mai mare oras din lume la acea vreme, avea numeroase ceainarii unde se serveau de asemenea supe si gustari. Acolo se puteau intalni aranjamente florale in functie de anotimp, iar pe pereti erau exouse picturile unor pictori valorosi ai vremii.

In unele ceainarii se adunau tinerii din familiile bogate, in altele servitorii, muncitorii, manufacturierii. Motivul pentru care toti mergeau la ceainarie nu avea nimic de a face cu ceaiul, care era doar o scuza. Tinerii se adunau ca sa cante la instrumente si sa se bucure de performantele lor sau doar de companie. Printre cei bogati, bautul ceaiului ca arta s-a ridicat la noi standarde si mici ceainarii erau incluse in multe gradini pe care oficialii le construiau.

Arta ceaiului a atins noi standarde, incurajata fiind de imparatul Hui Tsung. El a fost patronul unei cercetari in urma careia s-au descoperit noi varietati de ceai. Acest monarh, desi nepasator fata de indatoririle sale de suveran, era o persoana placuta si erudita a carui lucrare despre ceai, "Ta Kuan Ch'a Lun" trateaza subiectul intr-un mod atat de expert incat multi s-au indoit ca el ar fi scris-o, si totusi exista dovezi ferme ca asa este.

Intr-adevar, a fost mai mult un artist decat un suveran, exceland in poezie, eseuri si pictura, pe langa faptul ca avea un temperament romantic, si ca era obsedat de vin, de femei si de cantat, lucru care in final l-a costat Tronul dragonului. In palat imparatul avea nu mai putin de 3912 doamne (imparatese, concubine, si servitoare), dar pana si aceasta diversitate de frumusete a esuat in a-i satisface dorintele.

Cand semi-incognito a plecat sa le viziteze pe frumoasele curtezane a fost vrajit de farmecele lui Li Shih-Shih, probabil cea mai faimoasa din istoria Chinei. Exilandu-si iubita, el a incalcat regulile casei imperiale admitand o femeie care nu mai era virgina la rangul de concubina. Din pacate aceasta doamna draguta l-a dus si mai profund in desfrau.

Spre uimirea traditionalistilor, a deschis un fel de magazin in palat si l-a umplut cu doamnele "Marelui Interior". Pentru prima data in istorie ministrii de state s-au vazut cumparand delicatese rare de la frumuseti care inainte i-ar fi costat viata doar ca sa le priveasca. Fara indoiala ca vinurile si ceaiurile erau cu mult mai savuroase in astfel de circumstante.

Deloc surprinzator, anarhoa s-a agravat in imperiu. Fiul Divinitatii s-a gandit la abdicare in favoarea fiului sau. Insa o invazie a tatarilor i-a trimis in exil atat pe el cat si pe fiul sau in trista salbaticie de dincolo de Marele Zid. Au ramas in captivitate pana la moarte. Hui Tsung a lasat in urma un poem:

Inca imi amintesc splendoarea de jad a capitalei

Casa mea ca suveran al unor teritorii nelimitate

Padurea de Coral si Sala de jad

Digurile dimineata si muzica seara

Acum oamenii acestui frumos oras

I-au alungat singuratica solitudine

Cat de indepartate sunt visele mele din tinerete

Din aceasta salbatiice mongoliana!

Ah, unde sunt dealurile de pe taramul meu natal!

Trebuie sa indur netrebnicia flautului barbar

Sufland strident printre prunii in floare.

Ceremonia ceaiului in lume

La ceremonia ceaiului de la ceainarie Green Tea, pe langa dansul ceaiului si degustat, am aflat si obiceiuri de baut ceaiul in intreaga lume.

Japonia: Chanoyu sau apa fiarta pentru ceai

Cu secole in urma, preotii budisti au dezvoltat o ceremonie bazata pe credinta ca ceaiul era legat spiritual de idealurile pasnice promovate de budism. Peste timp, ceremonia japoneza a ceaiului, cunoscuta ca Chanoyu sau "apa fiarta pentru ceai", a devenit un act mult mai elaborat si s-a stabilit ca un important aspect al culturii japoneze.

Dar spre deosebire de multe alte modalitati de a servi ceaiul, aceasta se concentreaza asupra bauturii insesi, ritualul este de fapt despre ceremonie - tot ceea ce duce la prepararea ceaiului. Obiectivul este acela de a purifica simturile si de a cultiva armonia si unitatea intre mediul inconjurator, oameni, ustensile, ceai, si toate celelalte elemente implicate in ceremonie.

Ca multe alte arte din Japonia antica, ceremonia este privita ca mijloc de iluminare; cu alte cuvinte, este partea centrala a Chado, sau "Calea Ceaiului". Este originara din China, dar acolo obieciul s-a stins; insa combinat cu elemente Zen, ramane o parte fascinanta a culturii japoneze.

Exista diferite variante ale ceremoniei japoneze a ceaiului, variind in functie de profesor si cunostintele acestuia. Elementele comune ale celor mai multe versiuni sunt urmatoarele:

-ceremonia implica intotdeauna o gazda si mai multi invitati. Poate fi tinuta in alcovul camerei principale, dar cei care isi pot permite pot construi o casa pentru ceai cu gradina

-o ceremonie completa este intotdeauna precedata de o masa japoneza traditionala, dar ritualul este adesea performat fara un asemena preludiu. Are loc intr-o camera mica (in jur de 9x9) in care sunt asezate pe jos mai multe covoare de rogojina

-oaspetii asteapta intr-o camera de asteptare speciala pana sunt chemati de gazda. Merg prin gradina pana la casa ceaiului care in mod traditional are o usa inalta de trei picioare, astfel incat oaspetii trebuie practic sa se tarasca pentru a intra inauntru. Cand intra, oaspetii isi spala mainile si gura, isi dau jos pantofii si fac reverente dupa o usa joasa - semn de umilinta si egalitate

-dupa intrare, trebuie sa admire decorul casei - izvoarele, arta, ustensilele - si sa observe gazda (sau maestrul ceaiului), care va aprinde un foc de carbune si va incepe sa manevreze ustensilele in lliniste si cu o gratie coregrafica

-gazda aduce ustensilele pentru ceai si incepe prepararea acestuia. Apoi umple un ceainic de metal cu apa si o fierbe deasupra focului. Apoi, una cate una, gazda toarna niste pudra de ceai verde (Matcha) in castroanele ceramice pentru ceai si amesteca cu apa firbinte. Ceaiul devine consistent si spumos, iar gazda ofera fiecarui oaspete castronul sau pentru a sorbi din ele. Mici dulciuri (facute de obicei din fasole si lapte batut) sunt adesea seevite in timp ce se schimba complimente. Apoi gazda domoleste focul si prepara un al doilea castron de ceai verde, de data aceasta mai slab, fapt care indica sfarsitul ceremoniei

Ceremonia ceaiului poate dura patru ore. Folosirea pudrei consistente de ceai indica vechimea ritualului. Aceasta metoda de preparare a ceaiului dateaza din timpul dinastiei Sung in China, care a durat din 900 DC pana in 1200 DC.

Cativa comentatori s-au plans ca ceremonia contemporana se axeaza adesea pe ritual in locul esteticii sau experientei spirituale. Altii gasesc ceremonia peste masura de plictisitoare iar ceaiul oribil si imposibil de baut.

Un alt autor de asemena reclama faptul ca ucenicii in arta ceremoniilor ceaiului sunt mai interesati de casatorie decat de iluminare, dar impresiile difera. Alti participanti declara ca, daca cineva abordeaza ceremonia intr-o stare de spirit propice, poate fi o experienta impresionanta si chiar iluminanta.

China: Gongfu sau sa faci lucrurile bine

Ceremonia japoneza a ceaiului reprezinta un ritual metafizic/religios centrat pe ceai. Nu exista nimic comparabil cu China moderna (chiar daca asa cum mentionam mai inainte, ceremonia japoneza isi are originile in China antica).

Chinezii au, totusi, o metoda speciala de preparare a ceaiului, care poate produce rezultate remarcabile. Este numita metoda Gongfu. Gongfu inseamna "indemanare si grija" sau "sa faci lucrurile bine". Este in acelasi timp radacina termenului folosit pentru ceaiurile chinezesti negre, "Congou".

Metoda Gongfu este utilizata in special pentru ceaiurile verzi si maronii. Cele mai bune rezultate sunt obtinute cu ceai maroniu. In metoda tipica utilizeaza un ceainic mic, de preferat unul in stilul Yixing, cesti mici de marimea unui degetar, pensete de bambus, o scafa de bambus si o tava cu canale de scurgere. Totul in Gongfu este mic si delicat, relevand eleganta ceaiului pe care il promoveaza. Daca nu detineti un serviciu de ceai Gongfu, puteti incerca metoda cu un ceainic obisnuit, desi rezultatul s-ar putea sa nu fie la fel de satisfacator.

Ceainicele Yixing originale sunt facute din argila nisipoasa descoperita aproape de orasul Yixing din provincia Jiangsu. Majoritatea ceainicelor vandute in vest sub marca Yixing nu sunt de fapt facute din argila Yixing; totusi par sa serveasca scopului destul de bine. Ceainicele in stilul Yixing au forme si marimi variate si nu sunt emailate. Interiorul poros al unui ceainic neemailat este uscat de repetatele infuzii cu frunze de ceai, si nu necesita curatare.

Mai intai turnati apa fierbinte din ulcior peste cesti si ceainic. Apoi umpleti doua treimi din ceainic cu frunze si apoi treziti-le la viata turnand apa fiebinte peste ele. Imediat scurgeti apa ca sa pastrati aroma frunzelor. Reumpleti ceainicul cu apa si inlocuiti capacul. Mai turnati apa fiarta peste capacul ceainicului si lasati ceaiul sa se odihneasca cateva minute. (Cineva spunea "cat respirati de patru-cinci ori").

Aceasta infuzie are cea mai puternica aroma. In unele metode se utilizeaza doua seturi de cesti: ceaiul este turnat in prima ceasca si apoi din prima este turnat in a doua. Unii oameni miros aroma din prima ceasca si beau ceaiul din a doua. Asigurati-va ca fiecare ceasca contine infuzie la fel de tare umpland cestile doar pe jumatate la inceput, si apoi terminand in directia opusa (de obicei de la stanga la dreapta, si apoi de la dreapta la stanga)

A doua infuzie dureaza putin mai mult decat prima. Are o aroma mai slaba dar mai multa savoare. Infuziile urmatoare vor fi mai lungi; s-ar putea sa vreti sa adaugati o respiratie la fiecare infuzie. Unele ceaiuri pot avea si patru sau cinci infuzii, sau chiar mai multe. De vreme ce aceasta metoda necesita o cantitate mare de ceai si mai multe cesti micute (de obicei patru), este cel mai bine sa o folositi pentru iubitorii de ceai maroniu. Poate fi ocazia potrivita pentru a va bucura de esenta delicata a ceaiului.

China si Taiwan: Gaiwan

In China unul dintre cele mai obisnuite moduri de a prepara ceai a fost utilizarea unei cesti acoperite numite gaiwan. Acest aparat simplu consta intr-o ceasca fara urechi din ceramica sau portelan cu capac. In general este folosita pentru ceai verde si maroniu, si desi este utilizata zilnic de populatia chineza si taiwaneza, tinde sa devina o forma de arta.

Puneti frunzele de ceai direct in ceasca si turnati apa firbinte peste ele. Acoperiti ceasca, si dupa ce infuzia este gata folositi capacul pentru a le mentine inauntru in timp ce se serveste ceaiul. Cand ati terminat pastrati frunzele umede pentru a putea pregati multiple infuzii.

Doar adaugati apa fierbinte peste frunze tot restul zilei, sau mai adaugati frunze proaspete pentru o aroma mai puternica.

Pentru ceaiul verde, turnati apa la 185 de grade Fahrenheit pe langa frunze, nu direct peste ele. Stabiliti taria dorita a ceaiului indepartand capacul.

Apoi, cu ceasca si cu ulciorul beti infuzia, utilizand din nou capacul pentru a retine frunzele. Pentru ceaiul maroniu turnati apa abia fiarta (195 - 205 grade Fahrenheit) peste frunze si drenati imediat folosind capacul. Acordati-va un moment pentru a savura aroma ceaiului si apoi reumpleti cu apa si beti infuzia.

Coreea: Panyaro

Panyaro reprezinta traditia coreeana in prepararea ceaiului. Are multe asemanari cu metoda Gongfu din China, diferentiindu-se in primul rand printr-un nivel inalt de formalizare si cateva adaosuri (in special o ceasca cu ciuciur folosita pentru racirea apei inainte de a o turna peste frunze). Ceainicul si cestile sunt putin mai mari decat cele utilizate in China.

Rusia: Samovar

In Rusia ceaiul e la fel de omniprezent ca si vodca. Rusii beau ceai in orice moment al zilei, si aproape orice are un samovar. Desi aceasta urna decorativa este o inventie chineza, s-a identificat cu bautul ceaiului in Rusia. Samovarul a fost in mod traditional un recipient mai mare de metal, facut din bronz sau din cupru, cu o teava metalica verticala pe centru.

Pentru a prepara ceai se umple recipientul cu apa, apoi se pune carbune in teava si se aprinde. Cand focul este puternic se pune un ceainic deasupra tevii si se amesteca in el o concentratie de ceai. Multi cred ca samovarul este folosit pentru a prepara ceai, cand de fapt el nu foloseste decat la fieberea apei.

Apa este fiarta in samovar si turnata din urna canii in ceainic plin cu ceai (de obicei negru, precum Lapsang Souchong). Ceaiul se prepara tare si se toarna in cesti pe jumatate. Pentru a echilibra taria ceaiului, se mai adauga apa fiarta din samovar.

Apoi, asa cum se obisnuieste in Rusia se adauga un indulcitor, fie ca e vorba de o felie de lamaie sau un cub de zahar sau chiar o lingurita de dulceata. Cateodata oamenii tin in gura cubul de zahar sau dulceata atunci cand beau ceai. Oricare ar fi metoda, in timpul ceaiului la rusi nu este in nici un caz loc pentru timiditate.

Ceaiul Britanic de dupa-amiaza

Momentul ceaiului reprezinta un aspect important al vietii britanice de sute de ani. "Taking tea" - "a lua un ceai" este o expresie permanenta in lexiconul britanic, si chiar daca nu ati experimentat-o niciodata, fraza, cu siguranta va evoca imagini cu portelanuri de China si sandvisuri cu castraveti.

In mod traditional, clasele inalte ale societatii servesc un ceai "low" sau "afternoon" adica in jurul orei 4.00 PM, unde poti gasi sandvisuri, biscuiti si prajiturele. Traditia dateaza de la inceputul secolului nouasprezece, cand o zi normala pentru aristocratia engleza avea doua mese, un mic dejun tarziu si o cina tarzie.

Din pacate, Anna, Ducesa de Bedford, avea un apetit de asa natura incat adesea se simtea slabita si infometata la pranz. Pentru a se mentine a inceput sa isi invite prietenele la ea la pranz pentru ceai si gustari. Nu dupa mult timp ideea Annei a devenit norma britanica. Astazi ritualul a ramas fidel intentiei sale originale.

Clasele mijlocii si cele de jos servesc un "high" ceai tarziu, la 5.00 sau 6.00. Aceasta este o masa mult mai substantiala - de fapt este chiar cina - care include paine, carne, biscuiti si prajituri. Aparent multi americani au impresia ca "high tea" este masa servita de oamenii din inalta clasa sociala. "Low tea" se serveste pe mese, care in Statele Unite ar fi numite "masute de cafea". "High tea" se serveste pe masa pentru cina.

Ceaiul negru este cel ales, si conform traditiei, frunzele sunt plasate direct in ceainicul cu apa fiarta. Ceaiul fierbe in continuu, si dupa ce toate cestile sunt umplute se mai adauga pa in ceainic. O alternativa ar fi utilizarea unei bile metalice perforate in care sa fie plasate frunzele pentru imersiunea in apa fierbinte sau a unui ceainic cu infuzor pentru ca ceaiul sa poata fi indepartat la momentul potrivit.

Acestea sunt doar cateva mostre din multele ritualuri practicate in lume pentru prepararea ceaiului. Fiecare dintre aceste tehnici ne aminteste, totusi, ca ceaiul este mult mai terestru decat cred oamenii.

Aceste tehnici se regasesc pe tot globul si se reinventeaza intr-o multime de feluri, iar fara aceste ceremonii, s-ar putea sa ne gandim la ceai doar ca la ceva care ne incalzeste sau care ne astampara setea. Ideea este sa combini concretetea ceaiului cu frumusetea metodelor inventive de a-l servi. Facand asa, nu numai ca arati consideratie acestei bauturi stravechi, dar te si iluminezi si poate chiar ii insufletesti pe cei care l-au consumat.

Moda ceaiurilor, conventie europeana

Desi bautul ceaiului isi are originea in Asia, moda "ceaiurilor" cu ocazia unor intalniri de ordin social, este cu siguranta o conventie europeana. In perioada secolului al XVIII-lea, ora cinei, cea mai importanta masa a zilei, a fost mutata gradual la ore din ce in ce mai tarzii, astfel incat la inceputul anilor 1800 ora normala se situa undeva intre 7.00 si 8.30 p.m.

Astfel a aparut o masa in plus, numita "dejun", pentru a umple golul. Noua masa era foarte usoara si relativ de scurta durata (in secolul 18 cina dura doua ore), astfel incat dupa-amiaza a devenit foarte lunga, iar oamenilor le era mai tot timpul foame.

Povestea spune ca Anna Maria, a saptea ducesa de Bedford de la Manastirea Woburn din Bedfordshire, a avut idea sa ii ceara menajerei sale sa ii aduca in budoarul sau la ora 5 tot ce-i trebuia pentru a pregati ceaiul, astfel incat sa poata savura o ceasca de ceai impreuna cu una sau doua felii de paine cu unt. Anna Maria s-a simti atat de bine in ziua aceea incat curand a inceput sa isi invite si prietenele, stabilind astfel un eveniment social.

Doamnele bogate din inalta societate engleza se adunau dupa-amiaza la ceai, in special pentru a se intalni cu prietenii, pentru a barfi, pentru a discuta despre ultimele tendinte in materie de moda, scandaluri, pentru a fi vazute in locurile potrivite printre persoanele potrivite, si doar in treacat pentru a bea ceai sau pentru a manca mici sandvisuri sau dulciuri.

Odata ce trend-ul a fost fixat, societatea la moda a inceput sa tina petreceri de ceai cu aproape orice ocazie. Se organizau ceaiuri cu ocazia vreunei galerii de desene pentru grupuri de 10-20 de vizitatori, ceaiuri mici intime pentru 3 sau 4 prieteni, ceai in gradina, ceai acasa, receptii la ceai pentru pana la 200 de persoane, ceai la tenis, ceai la crochet, si ceai la picnic. Pana si bisericile au inceput sa tina ceaiuri.

Clasa mijlocie in plina dezvoltare a inceput sa ii imite pe cei bogati si a descoperit ca ceaiul este o metoda foarte economica de a distra mai multi prieteni, fara a trebui sa cheltuiasca prea multi bani. Cani de ceai si cateva sandvisuri, paine prajita cu unt fierbinte si biscuiti, fursecuri, si o prajitura sau doua, erau tot ce se cerea si se astepta.

Ceaiul de dupa-amiaza a migrat spre colonii, inclusiv in Statele Unite, si se afla in plina cultura western leganata de era victoriana. "Ceaiurile" inca sunt o modalitate minunata de a-ti distra vecinii, prietenii si chiar partenerii de afaceri.

Cancelarul german s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping. Scholz a fost însoțit în vizita sa în China de doi mari lideri pe piața auto din lume

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a exprimat marţi, 16 aprilie, intenţia de a discuta despre o "pace justă" în Ucraina cu preşedintele chinez Xi Jinping, în timpul întrevederii lor la...

Germania și China, discuții pentru o "pace justă" în Ucraina. Cancelarul german a fost primit de preşedintele chinez Xi Jinping

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a exprimat marţi intenţia de a discuta despre o "pace justă" în Ucraina cu preşedintele chinez Xi Jinping, în timpul întrevederii lor la Beijing, relatează...