Perioada marilor sarbatori, Craciunul, Anul Nou si Pastile, ca si onomasticile si aniversarile, sunt prilejuri deosebite, cand sa ne-amintim de cei dragi, aflati departe de noi, rude, prieteni, colegi sau simple cunostinte. E timpul sa le aratam si celor care nu sunt langa noi, printr-un semn, scris sau verbal, ca ne amintim de ei cu dragoste, respect sau recunostinta.
Astazi, pentru ca avem mobil ori Internet, trimitem SMS-uri sau e-mail-uri cu felicitari ochioase, gata redactate, nimicuri frumos colorate si concepute de altii, ideale pentru persoanele lipsite de inspiratie, la care nu ne-am adus nici o contributie personala, nu ne reprezinta si nu au nimic din sufletul sau sentimentele noastre.
Mesajul nostru catre cei dragi ajunge instantaneu, este citit intr-o clipa, apoi uitat tot instantaneu pentru ca, de fapt, destinatarul nici nu are ce tine minte.
Altadata, in preajma sarbatorilor, o mare grija era si procurarea de felicitari. Omul isi facea o lista si vedea mai intai cui trebuie sa-i trimita felicitari, fata de cine are obligatii sau sentimente alese si cate trebuie sa cumpere. Oferta nu era bogata, asa ca trebuia sa te multumesti cu ce era expus, doua, trei modele.
Nu se punea problema sa nu ai inspiratie. Fiecaruia, ruda sau prieten, ii transmiteai ceva din sufletul tau, din sentimentele tale, din trairile momentului, cand, cu stiloul in mana, te gandeai la ce sa scrii, la ce i-ar placea destinatarului sa citeasca.
Si pe hartia alba, imaculata si stralucitoare se insirau cuvinte placute, urari de viata lunga si de sanatate, se strecura poate si vreo gluma sau o intamplare demult petrecuta si pe care voiai s-o amintesti.
Nimic nu era intamplator. Totul era conceput pentru fiecare primitor in parte, totul pornea ca o punte, din suflet catre un alt suflet. Si, dupa ce scriai adresa si lipeai timbrul, felicitarea era dusa la cutia postala, ticsita de miile de plicuri care asteptau sa plece la drum, ca sa ajunga macar in ajun de sarbatoare.
Era o bucurie sa scrii si sa expediezi acele felicitari deoarece stiai, erai convins ca ti se va pomeni numele si cineva iti va citi cu nesat cuvintele frumos ticluite si ingenios aranjate.
Dar si mai mare era bucuria cand, in cutia postala, gaseai unul sau mai multe plicuri, cu care abia asteptai sa ajungi in casa sa le deschizi si sa le citesti. Cele mai mari emotii insa erau date de plicurile nesemnate pe care, cu nerabdare si abia respirand de emotii, le deschideai primele.
Si asa, an de an, sarbatoare de sarbatoare, s-au adunat sute, poate mii de felicitari, unele de la persoane de care azi nici nu-ti mai amintesti, dar, acolo, intr-un sertar, exista ca amintire, cate un pic de suflet de la cei candva stiuti.