Ortodoxismul romanesc: Motivul inapoierii noastre (Opinii)

Desi la prima vedere nu pare decat o simpla reiterare a unei presupuse certitudini istorice, indelungata prejudecata conform careia romanii s-au nascut ortodocsi ascunde de fapt cheia intelegerii felului in care ideile si conceptiile noastre au ajuns sa ne construiasca identitatea.

Cum felul in care noi interpretam sensul lumii si al vietii ne poate influenta modul in care ne raportam la noi insine si la cei din jur. Cum acest lucru poate fi un factor de progres sau de stagnare. Si vom vedea ca pentru noi, ortodoxismul sau mai bine spus interiorizarea felului felul ortodox de a gandi a reprezentat mai mult o opreliste decat un instrument de progres.

Romanii s-au nascut ortodocsi

La romani, religia a devenit o parte a cine suntem noi ca popor si daca vrem sa explicam natura acestei relatii dintre identitate etnica si confesiune trebuie sa ne raportam la cele trei mari curente de gandire care au incercat sa o cuantifice, cel universalist, cel relativist si cel care ne intereseaza cel mai mult pe noi, cel substantialist.

In linii mari, substantialistul sustine ca toate fenomenele ce descriu existenta umana au in centrul lor o esenta, un dat imuabil. Iar lumea ortodoxa ilustreaza cel mai bine aceasta mentalitate. Parafrazand o cunoscuta vorba, daca te-ai nascut roman, se subintelege ca te-ai nascut si ortodox.

De aceea, tainele bisericesti sunt principalele componente ale identitatii romanesti, iar Biserica, departe de a fi doar ocrotitoarea invataturilor crestine, s-a erijat in cel dintai gardian al romanitatii. Dar o astfel de conceptie creeaza si un cadru de gandire profund predeterminist, superb reflectat in fatalismul regasit intr-unul din cele patru mituri fundamentale ale literaturii romanesti, cel al Mioritei, unde omul nu este decat o victima a sortii, iar singurul lucru pe care el il poate face este sa se impace cu ea si s-o accepte. Omul in sine nu are o vointa libera si nici macar nu-si apartine, pentru ca viata lui e in mainile lui Dumnezeu. Iar credinta in soarta, in ceea ce iti este scris, ramane pana astazi o trasatura fundamentala a poporului roman.

Problemele intervin insa in momentul in care cineva incearca sa se sustraga acestei matrite conceptuale, sa nu se supuna acestui mixaj arbitrar intre religios si etnic. Daca o face se expune unor represalii sociale, individul neputand fi inteles de ceilalti decat in parametrii etosului existent si nu in afara lui. Ca urmare oamenii din jur percep instrainarea lui de valorile traditionale ca o respingere a propriei sale romanitati.

Iar conservatorismul, impreuna cu tendinta de a uniformiza membrii comunitatii in conformitate cu propriile credinte si respingerea diversitatii in multe dintre formele ei sunt rezultatul unei gandiri de tip substantialist.

Ortodoxia, o forma fara fond

Desigur, nu toti romanii se incadreaza in acest model. Doar pentru ca cineva se identifica cu un grup religios, lucrul acesta nu inseamna ca este ceva religios in felul in care se intelege pe sine si in felul in care interpreteaza lumea. Iar in tocmai acest lucru consta paradoxul. Pana la urma, cei mai multi dintre romani nu sunt ortodocsi, doar se declara asa. Inca una din sirul indelungat al formelor fara fond. Din aceasta cauza esenta identitatii noastre nu o reprezinta credinta in forma ei pura, ci tainele, traditiile. La romani nu exista o credinta decat in masura in care exista o credinta a traditiei. Suntem legati mai mult de ritualul crestin, cu sarbatorile si posturile sale, cu slujbele si calendarul sau decat de ceea ce se scrie in Biblie.

Experienta religioasa la romani nu a tinut niciodata de credinta, ci de supunerea lor la practicile care servesc la crearea unui simt de apartenenta la grup, de conformare la cutuma. Ritualul ortodox a reprezentat un mijloc de creare si de recunoastere a unei identitati, de stabilire a unui mod de viata si mai putin o forma de exprimare religioasa. Si e de ajuns sa ne intrebam, cati dintre noi am cautat sa citim Scriptura ultima oara?

La romani nu a existat o interiorizare personala a credintei, precum s-a intamplat, spre exemplu, la protestanti sau la catolici. Mai ales ca in viziunea ortodoxa, preotul este legatura, intermediarul intre oameni si Dumnezeu si singurul in masura care sa ii interpreteze cuvantul pentru semenii lui. Un lucru periculos daca avem in vedere ca preotilor romani de-a lungul Evului Mediu si chiar si in epoca moderna timpurie le lipsea stiinta de carte. Ei se multumeau cel mult cu memorarea mecanica a Bibliei si mai important, a traditiilor bisericesti, negasind necesar sa reflecte asupra lor.

Biserica Ortodoxa, refractara stiintei si ratiunii

Iar motivul este unul simplu. Invataturile lui Hristos nu se schimba, intotdeauna a existat si va exista "o credinta, un Domn, un botez" incat orice efort meditativ sau intelectual nu-si are rostul. Sau mai bine spus, nu trebuie sa gandesti sau sa contesti autoritatea, ci doar sa te supui pentru ca adevarul este unul singur, incontestabil.

Daca in Occident, stiinta a crescut la sanul Bisericii Catolice, ortodoxismul a reprezentat o piedica, deoarece intr-o lume in care totul ramane constant si ramane vesnic acelasi, nu exista nevoie de schimbare. Din aceasta cauza, nu biserica ortodoxa, dar carturarii greco-catolici ai Scolii Ardelene, educati in scolile catolice ale Occidentului au produs cel mai mare act de transformare culturala pe care l-a cunoscut acest popor. Ei au reprezentat motorul trezirii unei constiinte romanesti si cei care au condus primii lupta de emancipare a romanilor. Lor le datoram multe dintre reperele culturale pe care astazi le consideram caracteristice.

In Occident, nemultumirile enoriasilor legate de lipsa de educatie a preotilor catolici a reprezentat chiar unul dintre motivele reformei protestante. In conditiile in care tiparul lui Gutenberg a facut Biblia accesibila unui grup din ce in ce mai larg de oameni, ei au inceput sa gaseasca ca de multe ori ceea ce se scrie in Scriptura difera de practicile catolice si au vrut o reintoarcere la Biserica Primara, la biserica din timpul lui Hristos. Protestantii, cum au ajuns sa fie cunoscuti, au fost la randul lor influentati de secole la randul in care catolicii au folosit logica si stiinta sa impace ratiunea si credinta, pentru ca in perspectiva catolica universalista nu exista o esenta, o substanta.

Noi puncte de vedere

Singurul dat este ca noi suntem cu totii oameni, iar restul sunt secundare. In acest caz, religia nu este innascuta, ci este insusita. Si chiar daca este fundamentala pentru identitatea individului nu va exista nici o legatura intre etnicitatea sa si confesiune. Din acest motiv Biserica Catolica a ramas secole intregi puterea dominanta in Occident, ea reusind sa treaca peste barierele etnice si sa intervina de multe ori in treburile interne ale statelor.

Biserica nu a fost si nu va fi niciodata supusa unui singur stat, intotdeauna va fi una singura pentru toti oamenii. In aceasta viziune universalista libertatea individului este cea mai importanta, iar un roman greco-catolic nu ar fi mai putin roman decat unul ortodox. Inainte de toate, singurul lucru care conteaza e ca amandoi sunt oameni.

Protestantii, in schimb, considera ca individul este central, ca el poarta responsabilitatea pentru actiunile sale in fata lui Dumnezeu. Iar identitatea sa nu este definita numai de confesiune si etnicitate, pentru ca individul cunoaste mult mai multe fatete. Orice legatura universalista sau substantialista este respinsa si niciuna nu este centrala pentru identitatea omului.

Emfaza este pusa pe libertatea de constiinta a omului si pe ratiune ca mijloc de a-l cunoaste pe Dumnezeu. Credinta este personala, proprie siesi, incat individul este mult mai deschis, nu se simte lezat de opinii diferite, ba cauta sa le inteleaga si sa invete si sa scoata ce e mai bun din ele. Din aceasta cauza este mai putin inclinat inspre conflict, fie el religios sau etnic.

Din acest motiv, perspectiva relativista a creat un spatiu sigur de dezvoltare al individului facilitand un dialog intre oameni de diferite convingeri. Nu exista un univers limitat, obtuz, sunt mai multe care interactioneaza intre ele ducand la o inaltare si o mai buna intelegere a spiritului uman, cu libertatea si respectul pentru ceilalti aduse in prim-plan.

Tocmai acest fel de a gandi este congruent cu idealul multicultural european, desi se dovedest slab in fata viziunilor substantialiste reactionare musulmane, ducand la o inrautatire a unei crize identitare. Dar tocmai astfel de probleme reprezinta testul de forta al unei societati libere. Unul pe care noi insa l-am picat.

Cand n-am inteles ce inseamna a fi roman

Dupa infaptuirea Marii Uniri, romanii au trecut prin cea mai grava criza identitara resimtita vreodata. Daca Vechiul Regat era un monolit etnic, dupa 1918 ne-am trezit ca aproape un sfert dintre cetatenii romani nu erau, etnic vorbind, romani.

Dar in momentul in care se puteau crea bazele unei realinieri a gandirii romanesti pentru a raspunde noilor provocari, s-a intrat intr-o puternica criza identitara. Pana atunci, noul nascut primea cetatenia parintelui conform jus sanguinis sau dreptul sangelui, o marca a unui nationalism etnic puternic promovat odata cu nasterea statului roman. Jus soli, sau dreptul pamantului, cel de-al doilea sistem de acordare a cetateniei, tipic nationalismului civic, se diferentiaza prin faptul ca cetatenia este primita in functie de teritoriul statului in care s-a nascut. Iar insusirea acestei formule putea sa duca la o rezolvare a acestei crize.

Numai ca in fata unor intrebari dificile legate de ceea ce inseamna a fi roman, o mare parte a intelectualilor nostri s-au repliat in traditii, in datul esentei romanesti, sudand definitiv ideea ca ortodoxismul este intrinsec romanului. Ba mai mult, unii au mers pana la a renega multe dintre conceptele modernitatii occidentale, respingand ratiunea, stiinta, dar glorificand credinta. In acest context de pierdere a intelesului identitatii romanesti au aparut legionarii, ca o forma radicala a acestei crize.

Si mai tragic a fost ca rezolvarea ei a venit in forma lagarelor de concentrare si a trenurilor mortii. Dupa razboi, Biserica Greco-Catolica a fost integrata celei ortodoxe, iar evreii care au ramas au emigrat. Germanii au fost vanduti la bucata de comunisti, incat astazi statul roman a revenit la proportiile sale etnice de acum o suta de ani.

Gandirea ne trage inapoi

De doua sute de ani ne intrebam de ce romanii au ramas in urma si de ce inca mai suntem in urma. Ortodoxismul nostru poate fi un raspuns, dar sa nu se inteleaga drept credinta in sine, ci felul in care am cautat sa o interpretam. In ea insasi, religia, nu este un factor daunator, nu este opiu pentru mase cum spunea Marx, ea poate vindeca, poate oferi confort. Problemele intervin in momentul in care omul si-o insuseste ca pe o identitate, cand se defineste pe sine numai prin acest lucru, cand uita ca omul nu este religia sa.

El alege atunci sa se inchida intr-un univers limitat, sa nu accepte si ceea ce altii au de spus, deoarece critici ale religiei sale, ale traditiilor pe care le considera sfinte le-ar resimti ca pe un atac asupra propriei sale identitati.

Si dupa cum bine am vazut, acest mod subtantialist, predeterminist de a gandi ne-a pus si ne pune in continuare piedici, din el izvorand chiar unul dintre cele mai dramatice episoade ale istoriei noastre. Singura noastra speranta o consta insasi lumea interconectata in care traim si care a facut mai usor ca niciodata liberul schimb de idei si poate in acest context ne vom putea reevalua gandirea si rolul credintei in formarea identitatii noastre.

Cum transformă Călin Georgescu fiscalitatea în armă politică. Cazul tăierii CASS pentru monahi. „Suntem într-o bătălie ideologică și nu este mirare că se speculează”

Potrivit mențiunilor făcute în Pachetul I de măsuri fiscal-bugetare menite să reducă deficitul vara aceasta, de la 1 septembrie, pe lista categoriilor de contribuabili care vor fi obligați...

Daniel David, despre cumularea pensiei cu salariul în educație: „Aici sunt de aceeași părere cu sindicatele”

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a subliniat, miercuri seară, că este de aceeaşi parte a baricadei cu sindicatele din învăţământ în problema cumulării pensiei cu salariul, explicând...