1 Decembrie, un bilant de etapa

Asemenea altor compatrioti, mi-am facut o imagine istorica mai precisa asupra zilei de 1 Decembrie 1918 abia dupa 1989.

Atunci am avut acces, in premiera, la documente altadata cenzurate, la surse "necanonice" si la interpretari straine de vulgata istoriografica a national-comunismului.

Am aflat, printre altele, ca au existat in Transilvania si forte anti-unioniste, ca regasirea tuturor romanilor intr-un stat unitar a ridicat enorme dificultati de adaptare mutuala sau ca "noii veniti" - adaugati "vechiului Regat" au trait nu doar euforia regasirii, ci si multiple, uneori traumatice, deziluzii.

In pofida acestor eforturi de reconstituire a decorului istoric si de completare a lacunelor bibliografice, 1 Decembrie ramane un eveniment crucial, care necesita mereu alte clarificari de detaliu: e sigur ca instalarea lui in manuale si in imaginarul colectiv risca sa mai dureze o vreme!

Cert este ca generatia mea a incasat, inainte de 89, o supradoza de national-comunism butaforic, idelogizat si lozincard, care a constuit fondul de comert al feluritelor sale reincarnari postdecembriste: inertia acestor diformitati nu trebuia subestimata!

Nu suntem inca suficient de maturi, la nivel cultural, pentru a putea cunoaste istoria asa cum a fost, cu bune si rele, scapand implicit de abordarile triumfaliste si etnocentrice de care am fost coplesiti cateva decenii. Istoria nu e propaganda nationalista si nici instrumentalizare electorala, ci tezaur uman, patrimoniu tangibil si simbolic, vestigiu si creatie, suma de influente si de confluente.

M-as bucura ca macar noile generatii scolare sa poata privi adevarul istoric in fata, intelegand ca nu am fost o insula, ci o piesa intr-un ansablu regional cu un destin adeseori convergent.

Cat priveste emotia comunitara legata de Marea Unire, da, ea este deopotriva legitima si nobila. Intre 1919 si 1945, Romania a evoluat enorm, a produs si reprodus o elita intelectuala de clasa europeana si s-a asezat plauzibil printre natiunile europene, intr-o vreme a nationalismelor scapate de sub control.

Tot ea a ramas o tara cu disparitati economice si particularitati provinciale bine marcate, pe care le mostenim, desi ar fi trebuit sa le depasim printr-o noua sinteza. Nu am avut, sub dictatura comunista, ragazul istoric de a o face, iar in anii cand impetuosi, cand tulburi ai "tranzitiei" nu prea am mai reusit sa ne ridicam deasupra tumultului cotidian, pentru a schita un adevarat "proiect de tara" (termenul, pus intre ghilimele, a fost complet ridiculizat prin acumularea de tentative pompoase formal, dar complet ratate in practica).

Sunt convins ca Romania e ireversibil statalizata, mai ales gratie integrarii in UE si a sigurantei furnizate de NATO. Sunt de asemenea convins ca nu putem lua "viitorul" ca pe ceva sigur: el nici macar nu exista. Existam noi, divizati prin emigrare economica, prin polarizare economica, prin fracturi sociale si culturale deschise.

Exista etern invocatul "potential", dar nu si institutii suficient de solide pentru a nu mai depinde de capriciile unor titulari vremelnici. Ma ingrijoreaza incultura responsabilitatii (preluata tot din societatea infantila a totalitarismului bolsevic), dar si "talentul" nostru combinatoriu, exprimat prin factionism, egoism clanic si improvizatie tranzactionista. Nu e in regula ca, pe masura ce ne recitam "mandria de a fi romani", continuam sa emigram, sa ne denigram elita intelectuala si sa practicam contraselectia.

Si totusi, nevroza noastra de subdezvoltare (accentuata de cand avem ca termen imediat de comparatie alte state-membre ale UE) coincide, paradoxal, cu momentul nostru istoric cel mai favorabil. E natural sa uitam de unde am pornit (daca luam in calcul momentul zero al prabusirii comunismului), dar ne si autosabotam, printr-un soi de manie a nemultumirii de sine, care nu se asociaza, cum ar trebui, cu un bilant de etapa mai tonic.

La aproape un veac de la Marea Unire ne trebuie mai multa libertate economica, mai multa solidaritate in jurul unor valori cardinale, mai multa increde in fortele noastre. Si mai putina gargara, adica mai multe fapte si proiecte noi, duse la capat, fara pretentia ca am inventat praful de pusca si roata: suntem munteni, moldoveni, olteni, banateni, maramureseni, oseni, bucovineni, dobrogeni, dar si europeni (cu tot patrimoniul crestin al civilizatiei noastre) si, dincolo de aceste determinari, oameni ca toti oamenii.

Teodor Baconschi este doctor in antropologie religioasa si istorie comparata a religilor, Universite Paris Sorbonne - Paris IV.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Dragoș Pîslaru, co-președinte REPER, despre schimbarea lui Cîrstoiu cu Firea și Burduja: "Mafia patronată de comasaţi şi-a arătat faţa"

Copreşedintele partidului REPER, Dragoş Pîslaru, a declarat că, prin retragerea candidaturii medicului Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei de către coaliţie, „mafia patronată de...

Ciucă: Sebastian Burduja va convinge "un segment de electoral nehotărât" în cursa pentru Primăria Capitalei

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, 23 aprilie, că Sebastian Burduja, candidatul liberal pentru Primăria Capitalei, este opţiunea care dă speranţe celor care nu s-au...