De la bogatia fiecaruia la binele tuturor

Societatea romaneasca iese abia de vreo doua decenii incoace dintr-o istorie seculara a foamei si saraciei. Anii 30 si apoi anii 60-70 au fost perioadele scurte in care modernizarea prin reducerea saraciei si cresterea nivelului de trai au fost curmate tragic de anii razboiului si ai stalinismului, respectiv ai privatiunilor dramatice din anii 80. Societatea intreaga (sau majoritatea ei) nu a cunoscut, astfel, niciodata bunastarea, indestularea, nu a reusit sa alunge vreodata spectrul lipsurilor de tot felul (mancare, bunuri de stricta folosinta, bani, proprietati) si, mai ales, nu s-a putut elibera de spaima pierderii lor neasteptate, din cauze independente de vointa oamenilor simpli (confiscari, jafuri, nationalizari, falimente etc.).

Asadar, abia de vreo douazeci de ani incoace incepem sa posedam, sa avem ceva care e al nostru si numai al nostru (chiar daca uneori pe credit ipotecar sau de consum). Mental insa e nevoie de mai mult timp decat doua decenii pentru a scoate din capetele noastre asemenea frici si pentru a ne aseza durabil in scheme confortabile ale proprietatii si suficientei. Desigur, nu mai reactionam ca in intunecatii ani 80, cand orice se dadea era bun si orice putea fi stocat trebuia stocat, de la batiste la ambalaje, de la banane la medicamente, pentru ca riscau sa urmeze lungi perioade de lipsa. Dar reflexele posesiei si acumularii sunt prezente, inca traim cu teama ca nu o sa ne ajunga ce avem, ca trebuie sa ne instapanim mai abitir peste ce avem.

Iar aceste reflexe sunt potentate de modelul de societate pe care l-am gasit si l-am adoptat la iesirea din comunism: societatea de consum, in care prima dintre libertati este libertatea de a alege ce consumi si cat consumi. Pe de o parte, asadar, pastrata din trecutul recent teroarea lipsurilor; pe de alta parte, adusa din viitorul imediat tentatia abundentei. Realitatea saraciei si iluzia bogatiei nu au incetat sa se ciocneasca si sa dea nastere unui individualism pronuntat, violent pe alocuri, pentru care imperativul binelui individual nu poate concepe concurenta necesitatii binelui colectiv.

Despre bogatie si saracie este mult mai mult de spus si, cu siguranta, in alta cheie decat cea in care scriu eu aceste randuri. Ar trebui ilustrata starea de fapt cu statisticile saraciei extreme si ale bogatiei extreme, cu inegalitatile si discriminarile sociale care fac ca Romania sa ramana inca una din tarile cele mai sarace din Europa. As spune acum doar ca suficienta, starea de bine, ocupa o fasie foarte ingusta, din ce in ce mai ingusta, intre ceea ce e reprezentat in societate ca fiind insuficienta, neajunsul, si, pe partea cealalta, reprezentarile vietii indestulate, ale fericirii identificate cu bogatia, cu preaplinul de orice.

Si pe acest fond, al santierului in care ne construim fericirea ca "mereu-mai-mult", incepe sa se auda un zvon care are toate sansele sa tulbure goana spre imbogatire: anume ca s-ar putea sa trebuiasca sa ne reducem consumul si acumularea de bunuri daca vrem sa ne fie bine si maine. Adica pentru prima data dupa 30 de ani exista unii care sustin ca intre a fi fericit si a avea (consum, bogatie, acumulare, proprietate) nu exista o legatura necesara.

De-abia satui, ni se spune deja ca a consuma nu e bine. Ca am face bine sa incepem sa impartim cu altii ce avem, sa economisim, sa reciclam, in conditiile in care toate imaginile reusitei in viata pe care le difuzeaza spectacolul media sunt cele ale luxului si risipei, "fara numar, fara numar". Sa incepem sa fim solidari cu cei napastuiti, cu cei saraci, cu cei neajutorati, in conditiile in care cu noi insine, cand eram saraci si neajutorati nu a fost nimeni solidar (cu o mentiune, totusi: "ajutoarele" din anii 90...).

Economie circulara, economie solidara, criza ecologica, incalzire globala, cooperare, cumpatare - iata noul vocabular, inteles mai degraba ca o amenintare a acelei fasii subtiri a starii de bine de care am vorbit mai sus, decat ca o sansa pentru o existenta implinita a fiecaruia laolalta cu ceilalti.

Un vocabular ce pare sa vina de dincolo de bogatie si de dincolo de lux. Adica dintr-o lume pe care ne-o imaginam (in mod gresit, dar asta nu discrediteaza imaginatia) fie ca o lume dezvoltata care si-a rezolvat toate celelalte probleme si care se ocupa acum de probleme artificiale; fie ca fiind lumea care a creat ea insasi si numai ea toate aceste noi probleme, prin urmare ea este singura care trebuie sa le gaseasca solutii.

Si mai exista o complicatie in acest nou scenariu, o complicatie datorata ingustimii perspectivei pe care o adoptam. Amazonia, Africa, Siberia, Australia, toate sunt departe; noi avem dificultati in a gestiona mental si atitudinal crizele din vecinatatea noastra imediata. Nici acestea nu par a ne misca prea mult, a se vedea revoltele din anii trecuti, cu oamenii de pe terasele din preajma protestatarilor. Solidaritatea noastra ramane inca una emotionala, efemera si pasiva.

Anii ce vin vor trebui sa fie anii educarii noastre si a copiilor nostri in spiritul altor valori decat acelea in care am crescut noi. Solidaritatea, responsabilitatea, moderatia, impartirea/impartasirea (sharing) sunt valori ale unei convietuiri de un alt gen decat aceea haotica si tumultuoasa, complicata si excedata afectiv, pe care o cunoastem azi. Ele sunt valorile unei rasturnari de perspectiva care nu se va face usor, dar care, cred, este inevitabila: starea de bine a tuturor impreuna, azi si maine, devenind cel putin la fel de importanta ca starea de bine a fiecaruia acum.

Ciprian Mihali a predat vreme de doua decenii filosofia contemporana la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este doctor in filosofie al Universitatilor din Cluj si din Strasbourg. Intre 2012 si 2016 a fost ambasador al Romaniei in Senegal si in alte sapte state din Africa de Vest. Din 2016 lucreaza in domeniul cooperarii internationale la Bruxelles.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...