De Romania poti sa te indragostesti fara motiv

Eu vad Romania cu ochii unui indragostit perpetuu si simt pentru tara mea in primul rand responsabilitate. Asta nu inseamna ca nu ma uit la Romania si cu o privire critica. Pentru ca doar in romanele siropoase indragostirea orbeste. In realitate nu e asa. Cel putin nu pentru mine. Dar, la zi aniversara, la Centenar, privirea critica poate fi lasata deoparte. Ce as putea face totusi este sa discut de ce sunt indragostit de Romania si de ce simt pentru ea in primul rand responsabilitate.

Este vorba despre o deformatie de perceptie, in primul rand. In copilarie, apoi in adolescenta si in prima tinerete, am scris si am condus cenacluri literare si publicatii. Erau publicatii scolare, dar serioase, cu un public cititor ce depasea cu mult populatia scolii. Si mai erau si publicatii militare, cele din liceul militar si din scoala militara de ofiteri. Adica, perceptia mea despre Romania a fost categoric si incipient deformata de pasiunea mea pentru scris si publicistica, dar si de eventualitatea unei cariere militare. Aceasta din urma presupunand ca mi-am impus sa cunosc rational si sa imi dezvolt un sentiment pozitiv fata de patria pentru care juram sa imi daruiesc si viata. In lupta.

Mai ales revista scolii militare de ofiteri era o publicatie de prestigiu militar national. Fiind astea pe vremea societatii socialiste multilateral dezvoltate, adica pe vremea cand partidul unic era in toate, ca singura forta conducatoare a tarii, unii activisti de partid comunist s-au simtit de-a lungul vremii datori sa indrume si fiecare dintre publicatiile acelea scolare, pe care le conduceam eu pe rand, ca scolar. Daca nu administrativ sau editorial, macar prin indicatii pretioase.

Indrumare prin indemnuri adresate colaboratorilor sa scrie cat mai mult despre dragostea lor pentru patrie si pentru partid. Indemnuri pe care le adresau prin mine, redactorul sef. Ei bine, in fiecare instanta, am fost nevoit sa le opresc indicatiile cu intrebarea ingenua de ce ar trebui sa iubim, sa fim indragostiti de patria noastra socialista si de partidul sau conducator? Adica, indragostiti de o organizare administrativ-teritoriala suverana si de o formatiune politica aflata la guvernare?

Bun, inteleg de ce am putea avea oarece admiratie, recunostinta, pretuire, respect, adica sentimente bazate pe meritele obiectului de admirat, de pretuit si asa mai departe. Avand in vedere ca toate acestea sunt sentimente induse, sunt reactii, sunt raspunsuri sentimentale la faptele obiectului de venerat. Dar dragostea? Cum e sa te indragostesti de o organizare administrativa sau de o formatiune politica?!?

Bineinteles ca tovarasii activisti preferau de fiecare data sa schimbe subiectul, sa renunte la a mai insista ca tinerii pe care ii publicam eu sa scrie asa-zisa literatura patriotica si partinica, decat sa explice cum devine cazul cu dragostea ce ar putea fi indusa prin indicatii propagandistice, ori recomandata cu insistenta manipulatorie. Asa ca, adolescent si tanar fiind, eu am continuat sa scriu si sa ii public pe colegii mei care scriau literatura pe care eu o credeam buna, indiferent de subiect.

Mai bine de patru decenii mai tarziu, intr-o Romanie post-comunista, pot sa va spun ca exista un raspuns la intrebarea mea de atunci, raspuns care este valabil si astazi. De Romania poti sa te indragostesti fara motiv. Fara explicatii, fara inferente si fara psihanaliza. Asa cum nu iti trebuie alt motiv sa iti iubesti mama decat cel ca iti este mama din care te-ai nascut, la fel este si cu Romania, pe care o poti iubi fara alt motiv decat cel ca este tara in care te-ai nascut. In plus si foarte important, iubirea este un sentiment irational prin excelenta. Mai intai iubim pur si simplu un rasarit de soare, un tablou, o melodie, un copil, un catel, o floare, o fata, un baiat si abia apoi incepem sa formulam rational acest sentiment. Exact la fel este si cu iubirea de tara. Intai o iubim si abia apoi ne uitam cu ochii ratiunii sa o vedem cat e ea de frumoasa.

Nu vreau sa trec mai departe fara sa fac o paranteza. Dragostea, iubirea, este un sentiment inepuizabil. De aceea orice om poate iubi simultan cat de multe fiinte si lucruri vrea el sa iubeasca. Adica, lucrurile acestea nu sunt se exclud unul pe celalalt, ca obiecte de iubit de cineva anume. De aceea nu incetam sa ne iubim mamele, cand incepem sa ne iubim primele iubiri, asa cum nu incetam sa ne iubim partenerii de viata, cand incepem sa ne iubim copii si apoi nepotii. Asa cum iubirea de patrie nu ne restrictioneaza in niciun fel iubirea de omenire sau iubirea pentru intreaga Planeta Pamant, ori chiar pentru intregul Univers. De fiecare data cand ne restrictionam iubirea aceasta inepuizabila si infinita, o facem doar prin mecanisme artificiale sau raspunzand la stimuli negativi, care genereaza sentimente dezorganizante, cum sunt invidia, gelozia, orgoliul, frustrarea. Inchid aici paranteza.

Desigur, spre deosebire de iubirea de patrie, care nu necesita nicio explicatie, niciun motiv, o eventuala iubire de partid ar fi de-a dreptul o idiotenie, daca s-ar produce de-adevaratelea. Ar fi o deviatie comportamentala. Si atunci, pe vremea partidului conducator in toate, dar si oricand si oriunde s-ar ivi ea. Poate cu exceptia celor pe care i-a facut partidul. Care nu existau inainte de a-i face partidul ceea ce sunt. Dar altfel trebuie sa recunoastem ca este un nonsens sa nutresti vreun sentiment cu o componenta irationala definitorie pentru orice formatiune politica, deoarece ea, formatiunea politica, este un obiect rational prin excelenta. De aceea i-am considerat pe cei care declara si declama ca nutresc sentimente de dragoste fata de partid ca fiind fatarnici, ipocriti, daca nu de-a dreptul idioti, in ipoteza ca sunt sinceri.

Deci, fara sa gasesc ori sa nascocesc motive rationale de ce privesc eu Romania cu ochii unui indragostit perpetuu, pot doar sa va confirm ca dragostea mea pentru Romania este inepuizabila. Nu are cum sa imi treaca, indiferent ce ar face sau cum ar arata Romania, de acum inainte.

Asta nu inseamna ca imi este indiferent ce face si cum arata Romania. Din contra. Sentimentul de responsabilitate pe care il nutresc pentru tara mea exact asta inseamna: ca imi pasa. Ca vreau insistent ca patria mea sa faca mai bine si sa arate si mai bine, in fiecare zi si in fiecare ceas. Si ca sunt dispus la efort, la daruire, la creatie pentru a-mi exercita responsabilitatea fata de Romania. Careia ii doresc La Multe Centenare!

Hari Bucur Marcu

Articolul face parte din proiectul Romania din inima pe care Ziare.com il dedica cititorilor cu ocazia Zilei Romaniei. La multi ani!

Fenomene fără precedent în istoria alegerilor. Politolog: „Vom vedea niște scoruri foarte interesante"

Se anunță o prezență-record la alegerile europarlamentare, programate pentru 9 iunie 2024. Fenomenul a fost explicat de către politologul Andrei Țăranu, într-un interviu pentru Ziare.com....

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...