Iluziile spatiului public

Autor: Ciprian Mihali , profesor
Luni, 23 Septembrie 2019, ora 08:58
8259 citiri

Una dintre marotele discursive ale Vioricai Dancila este "spatiul public".

De fiecare data cand face declaratii, se refera la "unele afirmatii aparute in spatiul public", la "jignirile din spatiul public" sau la nevoia ei de a-si transmite deciziile in "spatiul public".

Fara nicio indoiala, aceasta este doar inca una dintre expresiile invatate pe de rost, despre care nu are nici cea mai vaga idee. Nu exista deci niciun motiv sa ne intrebam ce intelege domnia-sa prin "acest lucru".

Dar pentru ca tot face vorbire frecventa despre "spatiul public", cred ca ar fi util si necesar sa ne intrebam ce mai inseamna azi spatiul public, intr-un moment in care toate aparentele indica faptul ca am asista, gratie lumii virtuale, la o largire indefinita a libertatii noastre de expresie, deci la o inmultire a spatiilor publice, la o disparitie a tuturor barierelor in calea dreptului nostru de a spune orice.

Aceasta iluzie este intretinuta de accesul facilitat la unele locuri in care ne depunem orice gand ne trece prin cap, de la nervii provocati de bormasina vecinului pana la previziuni politice pretins sofisticate.

Este insa foarte posibil ca in momentul in care, asemeni altor cuvinte, "spatiul public" a devenit o expresie complet lipsita de continut si de sens propriu in gura Vioricai Dancila, adica in momentul in care Puterea insasi si-a luat drept tinta "spatiul public" pentru a-l supune propriilor reguli de control si supraveghere - este deci foarte posibil ca noi, oamenii simpli, si ei, oamenii Puterii, sa nu vorbim despre acelasi spatiu public. Si nu doar sa nu vorbim despre acelasi spatiu public, ci si sa practicam spatii publice diferite si eterogene.

Asta poate parea paradoxal, intrucat auzim zi de zi ce spun oamenii Puterii, o vedem neincetat pe Viorica Dancila si pe cei asemeni ei si avem impresia ca sunt doar la un click distanta de noi.

Dar se prea poate sa fie o iluzie asemanatoare (dar nu intocmai) cu cea oferita de ecranul televizorului, care a creat o falsa iluzie de proximitate si de comunicare cu Puterea, cand de fapt doar ea transmitea mesaje de monolog, cand intre noi si ei se instaura un obstacol, ecranul, mai de netrecut ca niciodata si indepartandu-ne unii de altii mai mult ca niciodata.

Falsa transparenta a ecranului si a Internetului ne creeaza impresia ca cenzura insasi ar fi disparut; faptul ca ea nu se vede ii face pe cei mai multi dintre utilizatorii profani ai virtualului sa o ignore si, in acelasi timp, sa ignore mecanismele dupa care functioneaza relatiile de putere in societate.

Si, evident, ii face sa nesocoteasca propriile cenzuri, modul in care, in timp, au interiorizat frica, inhibitiile, disciplina, pentru a le justifica apoi drept reactii de bun-simt sau mecanisme de autoaparare.

Exista cel putin trei mecanisme dupa care functioneaza aceste noi "spatii publice".

Primul este un mecanism clasic, intalnit de cand lumea in exercitarea puterii: pe masura ce se inmultesc libertatile si se extinde una dintre libertati (sa zicem, in cazul nostru, libertatea de expresie), exact in aceeasi masura se inmultesc si se rafineaza mijloacele de control si de cenzura.

Castigul in libertate se insoteste fara exceptie de o dezvoltare a dispozitivelor de putere, dintre care cele mai eficiente sunt, astazi, cele invizibile, non-sensibile, interiorizate.

Un singur exemplu: drama pe care o traiesc multi dintre utilizatorii de retele sociale, cand dintr-un motiv oarecare se vad interzisi cateva zile de la exprimarea publica.

Al doilea mecanism este cel al fragmentarii indefinite a ceea ce ar parea a fi unitatea "spatiului public". Una dintre manierele oricarei Puteri de a tine sub control expresia publica este de a amenaja cat mai multe tarcuri, zise "spatii publice", care fie comunica distorsionat intre ele, fie nu comunica deloc.

Exemplul cel mai la indemana astazi este inchiderea in bule, unde nu doar ne scriem unii altora, cei care impartasim aceleasi certitudini, nefacand deci decat sa ni le confirmam, ci ne si diminuam capacitatea de a dialoga cu cei care au alte certitudini decat ale noastre.

Sintetic spus, nici noi nu dialogam intre noi si nici Puterea nu dialogheaza cu noi. Ceea ce face Viorica Dancila, de pilda, invocand ad nauseam spatiul public, este sa bombardeze bulele cu materie prima de proasta calitate, dandu-le astfel hrana pentru o indelunga si obositoare digestie si, evident, reducand spre zero pertinenta oricarei luari de pozitie din afara Puterii.

Ati vazut vreo demisie a cuiva de la Putere in urma presiunii exercitate de opiniile venite din "spatiul public"? Ati vazut, in acelasi timp, cu cata frecventa revine in discursul doamnei Dancila "jignirea", ca tactica de a respinge critica pe motive morale si umorale? Si cat de repede reproducem si noi intoleranta la diferenta sub scuza "jignirii"?

Al treilea mecanism pe care il pot numi aici este acela care produce si intretine o confuzie foarte profitabila. Este vorba despre confuzia dintre a spune orice si a spune ceva cu sens.

Ea se bazeaza pe o confuzie si mai profunda: eliberarea cuvantului dupa ani lungi si grei de cenzura fizica, brutala, ne-a facut sa credem ca e suficient sa deschidem gura ca sa ne consideram participanti la dezbaterea publica.

Din aceasta frumoasa si inevitabila iluzie se hranesc azi toate modalitatile prin care expresia publica a devenit nesemnificativa. Si ea a devenit astfel in primul rand din cauza lipsei de experienta istorica a dezbaterii, dar si pe fondul lipsei institutiilor care gazduiesc si incurajeaza dezbateri intre opinii diferite.

In lipsa lor, vreme de aproape doua decenii, institutia dominanta a fost televiziunea, ea insasi o forma de distorsionare grava a dezbaterii.

Un alt motiv al confuziei dintre a spune orice si a spune ceva cu sens este autocenzura cu pandantul ei pozitiv, "abilitatea" de a se plia la orice. Anii de cenzura au intretinut frica, iar frica are aceasta capacitate formidabila de a intra in oase, adica de a se cuibari in straturile profunde ale mintii noastre si de a roade de acolo, neincetat, orice initiativa.

Eliberati superficial de frica in anii '90, am inceput sa tipam crezand ca urletul e semn de curaj. Iar tipatul nu e doar vocal, e si grafic: nu cred ca am vazut societate care sa fi produs o cantitate atat de covarsitoare de imagini deformate, de siluiri ale chipurilor si corpurilor, de meme vulgare si violente.

Care este finalitatea acestora? Niciuna. Productia inflationista a unei intregi estetici a monstruosului da impresia ca elibereaza energii, cand de fapt ea face si mai sterila exprimarea publica, si mai teribil sentimentul de inutilitate.

In concluzie, cred ca suntem departe de a sti ce este spatiul public, de a stapani arta dialogului, de a accepta diferenta. Mai cred ca avem o intelegere foarte primitiva a felului in care functioneaza Puterea intr-o societate tot mai complexa, cum e si a noastra, iar faptul ca ne repliem brutal in excluderea celui diferit pe etichete de tip "stalinist", "comunist", "neomarxist", "fascist" dovedeste doar ca nu suntem utilati pentru a deschide si a proteja, cu orice pret, spatii ale dezbaterii.

In sfarsit, mi se pare ca exista consilieri in preajma Puterii (intotdeauna au fost) care stiu sa exploateze cu mare rafinament arta manipularii fricilor, autocenzurii si conformismului, exact in acelasi timp in care produc si controleaza falsele critici la adresa Puterii.

Starea presei si destinul unor jurnalisti care au atins uneori de-a dreptul intamplator nervurile Puterii dau seama si de naivitatea noastra, dar si de cinismul necrutator al Puterii.

Ciprian Mihali a predat vreme de doua decenii filosofia contemporana la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este doctor in filosofie al Universitatilor din Cluj si din Strasbourg. Intre 2012 si 2016 a fost ambasador al Romaniei in Senegal si in alte sapte state din Africa de Vest. Din 2016 lucreaza in domeniul cooperarii internationale la Bruxelles.



Citeste si:
Românii blocați în Africa de Sud vor fi aduși în țară pe 30 noiembrie. Echipa de rugby va fi și ea transportată de către TAROM
Românii blocați în Africa de Sud vor fi aduși în țară pe 30 noiembrie. Echipa de rugby va fi și ea transportată de către TAROM
TAROM a anunțat luni, 29 noiembrie, că românii blocați în Africa de Sud vor fi aduși în țară pe 30 noiembrie, cu o zi mai devreme față de cum a anunțat ministurl Transporturilor Sorin...
Cursuri de conducere defensivă pentru șoferii care se aleg cu permisul suspendat. Cum arată inițiativa USR
Cursuri de conducere defensivă pentru șoferii care se aleg cu permisul suspendat. Cum arată inițiativa USR
Senatorul USR Cosmin Poteraș a depus luni, 29 noiembrie, o inițiativă care introduce cursuri de conducere defensivă pentru cei cu carnetul de conducere suspendat. Concret, Cosmin Poteraș...