Imperativele pentru Romania de maine: sinceritate, curaj si speranta

In tumultul cotidian al stirilor fara intrerupere, intre senzational si banal, regasim prea rar timpul, rabdarea si puterea de a trage linie.

Citeste toate textele scrise de Sebastian Burduja pentru Ziare.com

Dar momentele de bilant sunt deopotriva necesare si utile in istoria unui popor. In clarobscurul unui diagnostic cumpanit, oamenii si intamplarile clipelor trecute in goana capata forme precise, iar raspunsurile pe care le obtinem privind inapoi devin indispensabile pentru decelarea acelui "inainte" asteptat si dorit de o tara intreaga.

Romania postcomunista a implinit 25 de ani in 2015. Istoricii vor consemna, fara echivoc, chinurile facerii unei democratii de calitate si a unei economii de piata functionale. Pe de-o parte, suntem astazi membri de drept ai Uniunii Europene si ai NATO, iar datele statistice arata, in mare, o evolutie pozitiva a economiei romanesti.

Doar intre 2003 si 2013, valoarea exporturilor Romaniei a crescut cu peste 300% (Eurostat). Pe de alta parte, Romania este inca astazi a doua cea mai saraca tara din UE dupa Bulgaria, cu mult sub jumatatea mediei UE cu privire la produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor.

Romania este al treilea cel mai corupt stat membru al UE in 2013, dupa Grecia si Bulgaria. Romania este membrul UE cu cei mai putini kilometri de autostrada raportati la populatie. Romania este tara cu cea mai mare rata a mortalitatii infantile din UE, mai mult decat dubla fata de medie. Romania este tara in care 40% dintre elevii de 15 ani nu pot demonstra o intelegere de baza a unui text scris (conform standardelor PISA).

Romania este tara in care aproape un roman din doi nu are acces la apa curenta si canalizare. Si tot Romania este tara in care, in secolul XXI, numai 12% si 6% din barbatii si respectiv femeile de etnie rroma au absolvit toate cele 4 clase de liceu. Iar exemplele nefaste pot continua pe multe randuri.

Dincolo de statisticile mai mult sau mai putin stiute, ramane sentimentul ca Romania a ratat sanse imense pe parcursul ultimului sfert de veac, cel putin in raport cu remarcabilul sau potential de dezvoltare. Intr-o perioada a discordiei si-a tensiunilor generalizate, societatea noastra se poate coagula in jurul acestui consens simplu: Romania poate mai mult, Romania merita mai mult.

Dar timpul pare ca nu mai are rabdare cu noi. In urmatorii ani, Romania este obligata sa reuseasca: ori va face un salt real si se va afirma in fata lumii intregi ca democratie consolidata si economie competitiva, ori va continua sa se zbata in coruptie, saracie si blazare, riscand totul, pana la disparitie, intr-un context geopolitic periculos si impredictibil.

Cum putem asadar evita repetarea greselilor din trecut, care au transformat speranta suprema din zilele Revolutiei Romane intr-un sir nesfarsit de deziluzii? Mai important, cum putem sa ne recapatam increderea si sa ne apucam de treaba pentru construirea viitorului pe care il visam cu totii?

Imperativul #1: sinceritate

Primul pas este sa fim pe deplin sinceri cu noi insine si unii cu altii. Din orice unghi am privi deziluziile ultimului sfert de veac, suntem obligati sa-i tragem la raspundere in primul rand pe cei care au ocupat pozitii de decizie in societate.

Acestia au avut imensa sansa de a genera schimbari pozitive profunde in toate domeniile: economie, educatie, sanatate, mediu, administratie, justitie, infrastructura, cultura s.a.m.d. Acolo unde Romania a esuat, putem identifica aproape fara exceptie vinovatii in randul "elitelor" politice - cu nume si prenume. Acolo unde Romania a reusit, victoriile au venit de regula in ciuda incompetentei si coruptiei celor aflati "la butoane". Daca ar fi fost bine gandita si riguros infaptuita, tranzitia de la dictatura comunista la democratie si capitalism ar fi putut aduce beneficii enorme tarii si, implicit, Europei si lumii intregi.

Ne place sau nu, daca suntem de acord ca mediul politic este intaiul responsabil pentru esecurile Romaniei, trebuie sa acceptam ca si indreptarea tarii, daca se va face, se va face in primul rand din arena publica. Cei care gandesc viitorul Romaniei doar prin prisma a ceea ce poate face mediul privat sau societatea civila vor fi surprinsi sa descopere, intr-o buna zi, ca impactul eforturilor lor poate fi adesea anulat, rapid si sigur, de pixul cinic al unui primar, al unui presedinte de consiliu judetean, al unui ministru sau al unui parlamentar.

Nu degeaba trudeste de ani de zile compania care genereaza 3-4% din PIB-ul Romaniei sa convinga factorii de decizie de necesitatea evidenta a unei autostrazi care sa conecteze tara de la est la vest, acolo unde merg peste 70% din exporturile noastre.

Cu rare exceptii, cum ar fi miscarea pentru Rosia Montana, societatea civila a fost de asemenea nevoita sa se recunoasca invinsa in fata celor care, imbatati de putere si manati de un arivism acerb, au continuat sa actioneze intr-o paradigma proprie: "totul pentru ei, nimic pentru tara" (complet opusa devizei exprimate prin vorba si fapta de Regele Carol I - "totul pentru tara, nimic pentru mine").

Cu putine exceptii, alesii publici nu au inteles mecanismul de baza al unei democratii si nu si-au asumat, cu seriozitate si buna-cuviinta, raspunderea reprezentarii celor care le-au incredintat votul si increderea lor. Este suficienta monitorizarea initiativelor legislative recente ale unui Parlament in care mai au incredere mai putin de 10% dintre romani si care, dincolo de faptul ca isi acorda pensii speciale si se situeaza mai presus de legile aplicabile cetatenilor "de rand", promoveaza in mod constant masuri prin care erodeaza cadrul anticoruptie actual, construit cu atata migala din interior si din exterior.

In aceeasi ordine de idei, nu putem astepta mereu interventia salvatoare a Uniunii Europene sau a altor actori externi. Nicio astfel de institutie nu are capacitatea si legimitatea de a monitoriza si de a asigura buna guvernare a Romaniei, la toate nivelurile (local, judetean, national) si in toate domeniile.

Imperativul #2: curaj

Astfel, al doilea pas pentru Romania de maine este implicarea curajoasa a unor lideri autentici in arena publica romaneasca si asumarea raspunderii, conferite prin vot, pentru constructia unui viitor mai bun. Prin definitie, un lider autentic demonstreaza trei caracteristici fundamentale in slujba cetatenilor: competenta, caracter si pasiune.

Dialogul fundamental despre Romania de maine trebuie sa se centreze in primul rand pe oameni si abia apoi pe solutii - nu pentru ca nu ar fi important cum generam schimbarea profunda a tarii, ci pentru ca nimic nu este posibil daca nu avem cu cine sa gandim si sa implementam astfel de procese.

Politica este imorala, mai ales in forma degradata si degradanta de la noi din tara. Dar, oricat de greu ne-ar fi sa admitem acest lucru, cat de etica este lipsa implicarii, cu precadere in situatia de astazi a Romaniei? Este la fel de adevarat ca cei care declanseaza batalia contra sistemului corupt isi asuma riscuri majore pentru ca pun in pericol resursele ilicite acumulate si chiar libertatea celor care controleaza inca parghiile puterii.

De aceea este nevoie de curaj - nu de un nebunesc avant in necunoscut, ci de o indrazneala pragmatica, intemeiata pe un context favorabil. Iar acest context se intrevede: mai intai, prin desteptarea constiintei civice in cateva puncte critice ale ultimilor ani; apoi, prin exprimarea continua a unei asteptari de mai bine, nerabdatoare, la nivelul intregii societati; si, nu in ultimul rand, prin exemplul - adesea discret, dar totusi consecvent - oferit inca de oameni din sectorul public, din mediul privat si din societatea civila, oameni competenti, de caracter si pasionati de ceea ce fac pentru comunitate.

Imperativul #3: speranta

In fine, imperativul sine qua non pentru Romania de maine este recastigarea sperantei. Toate deziluziile ultimilor 25 de ani ne-au transformat in bolnavi cronici de scepticism si blazare, impacati cu "merge si-asa" si "asta-i viata". Poate cea mai rapida rezolvare a zbaterii dureroase intre speranta si deziluzie ar fi resemnarea completa si neconditionata, cu toate consecintele sale. Poate daca timpul ar incepe si s-ar termina cu noi o astfel de solutie ar fi acceptabila, chiar daca imorala.

Dar aici intervine raspunderea noastra fata de cei ce vin din urma. Cati dintre noi isi vor putea privi in ochi copiii stiind ca le-au lasat mostenire o Romanie a deziluziilor? O Romanie bolnava si incapabila sa reactioneze la marile provocari ale omenirii (saracia, incalzirea globala, criza alimentelor si a apei, coruptia etc.)? O Romanie in care cea mai buna sansa pe care cetatenii o au pentru implinirea visurilor lor este sa emigreze?

Visez ca in Romania de maine sa le putem spune copiilor nostri, cu mana pe inima, ca am facut tot ce ne-a stat in putinta pentru a le lasa mostenire o Romanie in 3D - o Romanie democratica, dezvoltata si demna. Acesta este visul la care merita cu adevarat sa trudim.

Acesta este visul pentru care, dupa aproape 11 ani petrecuti in Statele Unite, voi reveni in Romania la finalul acestui an. Toata lumea ma intreaba de ce. Mai intai, pentru ca sunt la randul meu bolnav de Romania. Ma obsedeaza gandul ca putem mai mult, ca avem un potential latent enorm.

Apoi, pentru ca iubesc oamenii din Romania si cred cu toata taria in capacitatea lor de a schimba lumea intreaga si de a fi un exemplu la nivel global. In fine, pentru ca vrem sa-i dam sansa copilului nostru, nascut la 25 de ani de la Revolutie, sa creasca, sa invete si sa-si implineasca visurile acasa, in Romania.

Despre speranta, marele filolog Petru Cretia ne-a lasat aceste randuri: "Definitia sperantei este simpla: ea este credinta, cand mai neclintita si cand mai sovaielnica (dupa oameni si imprejurari), ca ceasul incercarii si al raului va trece si ca va veni vremea binelui si a inseninarii".

Intre speranta si deziluzie, suntem obligati sa alegem speranta si sa (re) pornim la drum, cu sinceritate, curaj si incredere in Romania de maine. Mergem inainte!

Sebastian (Tianu) Burduja este co-fondator si Presedinte al Fundatiei CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studentilor si Absolventilor Romani). Este autorul cartii "Intre speranta si deziluzie. Democratie si anticoruptie in Romania postcomunista" (Humanitas, 2015)

Despre ce vrei sa scriem?