O romanca a stat 6 luni in mijlocul tribului kamaiura: Am dat nas in nas cu un jaguar, am mancat maimute - Interviu

Marti, 22 Octombrie 2013, ora 18:31
15915 citiri
O romanca a stat 6 luni in mijlocul tribului kamaiura: Am dat nas in nas cu un jaguar, am mancat maimute - Interviu
Foto: Arhiva personala a Luminitei Cuna

Luminita Cuna este romanca, locuieste de 12 ani in New York si are o pasiune mai putin intalnita: Amazonul, cu tot ce inseamna el, jungla, triburi, peisaje care-ti taie rasuflarea si un sistem de valori total diferit fata de orice loc din lume.

Modul in care oamenii junglei au descifrat secretele naturii si cum au invatat sa foloseasca ce le ofera natura in avantajul lor a fost fascinant pentru Luminita.

Departe de stereotipurile urbane, oamenii din tribul kamaiura traiesc in perfecta armonie cu natura, care ii hraneste si ii adaposteste, au ritualuri fascinante dar si infricosatoare.

Luminita Cuna a vorbit Ziare.com despre experienta unica de a trai cot la cot cu oamenii din tribul kamaiura, localizat in Parcul Indigen Xingu, in statul Mato Grosso (Brazilia), in jungla amazoniana.

Cine e Luminita Cuna? Ce face in viata de zi cu zi?

M-am nascut la Cluj (unde ma intorc cel putin o data pe an) si locuiesc la New York de 12 ani, am venit in SUA cu o bursa de studii universitare. Dupa ce am terminat facultatea la Mount Holyoke College (in statul Massachusetts), m-am mutat la New York.

Lucrez in Managementul Proiectelor in IT (information technology). Tocmai mi-am incheiat studiile de masterat in dezvoltare durabila si managementul (gestiunea) mediului pe care le-am urmat la University of London.

Masteratul a fost o consecinta a interesului pentru padurea Amazonului si pentru popoarele care traiesc in jungle. In calatoriile mele am locuit cu diferite comunitati indigene si am avut ocazia sa invat multe lucruri despre ele, dar prin masterat am vrut sa inteleg mai bine care sunt politicile care se tes si se ciocnesc in spatiul Amazonului, cum si de ce se dezvolta aceste politici, care sunt consecintele asupra padurii si a locuitorilor ei si care sunt posibilele cai de viitor pentru regiune si indigeni.

Cum si cand ati ajuns in comunitatea indigena Quechua din jungla Ecuadorului?

Am ajuns intr-o vacanta, ca turist, manata de o pasiune pentru Amazon pe care o nutream inca din copilarie. Prima data cand am ajuns in comunitatea Quechua din Ecuador a fost in 2005, dupa care am mai vizitat satul de inca 2 ori, apoi, ultima data cand am fost acolo nu am mai ajuns in sat, deoarece am fost la nunta fiicei samanului care a avut loc in alta comunitate. Am mai calatorit apoi si in comunitati Huaorani tot din Ecuador, apoi in junglele din Peru, Bolivia si Brazilia. Totul a fost pe cont propriu, asa mi-am petrecut eu multe vacante.

De ce ati vrut sa traiti timp de sase luni in mijlocul junglei, in Brazilia?

Am dorit sa cunosc (inclusiv pe pielea mea) cum este viata in jungla, cum este jungla insasi. Sase luni nu este destul timp, societatile indigene sunt foarte complexe, de aceea in aceste luni am reusit sa vad, sa percep, sa descopar doar varful aisbergului.

Regulile, cutumele lor sunt determinate de o un sistem de logica diferit de cel "alb", "vestic", de aceea un exercitiu greu si totodata foarte important a fost sa imi privesc gazdele printr-o prisma care sa nu fie distorsionata de stereotipurile si mentalitatea societatii din care provin eu.

Stand cu ei zi de zi, am inceput sa inteleg putin cate putin din viata lor, din universul lor. Cand dezlegam cate o necunoscuta, era ca si cum mi se lua ceata de pe ochi, vedeam mai clar societatea in care ma aflam, se uneau piesele unui puzzle si aparea mai clar o bucatica din imaginea pe care incercam sa o descopar.

Simplul fapt de a fi in padurea Amazonului este extraordinar. Jungla are o personalitate puternica, care te atrage, dar care si trebuie respectata. La fel ca si societatile care traiesc in mijlocul acestei paduri, jungla este un ecosistem complex, neomogen: exista mai multe feluri de paduri (umeda, semi-umeda, inundata, semi-inundata), care sunt strabatute de mai multe feluri de rauri (cu apa limpede, neagra sau cafenie), sunt mai multe micro climate. Jungla nu este un mediu prietenos, si desi ofera practic tot de ce are nevoie un om pentru a supravietui (mancare, adapost, medicamente), se munceste din greu pentru a obtine fiecare peste, fiecare fruct, fiecare material de construit casa sau de fabricat arme si unelte.

La fel de impresionant este modul in care oamenii junglei au descifrat secretele naturii si cum au invatat sa foloseasca ce le ofera natura in avantajul lor. Un simplu exemplu: ei folosesc niste liane pentru a extrage o substanta care, dizolvata in apa raului, ameteste sau paralizeaza pestii, facand pescuitul foarte lesne (asta este doar o metoda de pescuit).

Ce ati mancat?

Mancarea de baza in satul Kamaiura este peste cu beiju (o lipie facuta din faina de manioc). Am mancat si maimuta, si testoasa, si lacuste, si furnici, diferite fructe (pequi, mango, guaiava) dar numai in sezonul ploios, doar atunci se fac fructele.

Surprinzator, nu am avut nicio problema cu stomacul, desi am fost in expeditii de pescuit care durau cate cinci zile in timpul carora am baut apa din raul sau lacul in care pescuiam. O dovada ca apa din acea zona este inca curata.

Cum ati comunicat cu ei?

Am invatat portugheza in satul indigen, si a fost o experienta foarte interesanta. Cei mai apropiati de mine, din familia sefului, au inteles ca sunt straina, si nu inteleg nici portugheza (portugheza este a doua limba a lor, limba materna fiind tupi), asa ca aveau rabdare cu mine, repetau cand nu intelegeam, si ii instruiau pe vecini sa vorbeasca mai rar cu mine ca sa inteleg. Asta mi s-a parut extraordinar.

Apoi am inceput sa prind si putin din limba lor. Incercand sa ma integreze cat mai bine in mijlocul lor, cei din casa ma puneau sa repet dupa ei, ma invatau cuvinte, ma puneau sa zic propozitii care mai de care mai distractive pentru ei, asa cum poceam eu cuvintele, asa ca era o lectie si o distractie in acelasi timp. Un baietel de vreo 5 ani care de abia vorbea portugheza si care statea mereu pe langa mine a inceput sa ma invete numele diferitelor obiecte, aratand spre ele si spunand cuvantul in limba tupi. A fost una dintre lectiile de limbi straine cele mai emotionante, a fost extraordinar sa vad cum micul kamaiura a inteles ca am nevoie de ajutor.

Primele saptamani in care nu intelegeam bine nici portugheza nici limba tupi, si nici cunoscand obiceiurile locului, au fost extrem de intense, frustrante si interesante in acelasi timp, eu fiind obligata sa inteleg acea lume stranie si necunoscuta doar prin observatii proprii.

Cum arata o zi obisnuita din viata unui indigen?

Trebuie sa localizez putin poporul kamaiura: traieste in Parcul Indigen Xingu, in statul Mato Grosso, in zona in care padurea Amazonului incepe sa se amestece cu petece de savana, este o zona extraordinar de bogata din punct de vedere biologic. In zona delimitata ca Parcul Indigen Xingu traiesc 14 etnii diferite, care vorbesc limbi ce provin din patru mari trunchiuri lingvistice.

In ciuda diferentelor de limba, etniile din Xingu au obiceiuri asemanatoare. Satul Kamaiura este un cerc mare de colibe, in mijlocul caruia se afla "casa barbatilor", locul unde se tin intrunirile satenilor si evenimentele principale. Casa barbatilor adaposteste flautul sacru al poporului kamaiura.

Intr-o casa stau cam 25-30 de persoane, toti dorm in hamace. Casele sunt imense si sunt facute dintr-o iarba speciala, uscata. Toata lumea se trezeste la 4 dimineata. Femeile pornesc cu noaptea in cap sa aduca radacini de manioc de la "gradina", iar unii barbati pleaca la pescuit. Cei care raman acasa, se spala in lac, apoi revin in casa unde se incalzesc in jurul unui foc, povestesc, pun ziua la cale.

Cand soarele este deasupra orizontului, fiecare pleaca cu treburi (curatat satul, muncit in gradinile de manioc raspandite prin padure, preparat faina de manioc din care se vor face lipiile), iar copiii pleaca la joaca. Mananca doar cand vine careva de la pescuit, sau cand femeile termina de facut beiju, nu exista program fix de masa. Uneori am manancat de doua ori pe zi, alteori de 7 ori.

Pe la ora pranzului, cand este foarte cald, toti se retrag in casa, intr-un fel de odihna obligatorie din cauza caldurii. Tot din cauza caldurii fac baie de multe ori in timpul zilei, sa se racoreasca. Dupa amiaza unii merg la pescuit, iar femeile lucreaza la fabricarea unor obiecte de artizanat (in special bratari, coliere, si diferite tesaturi), tineretul joaca fotbal in centrul satului. Seara, pe la 5, toata lumea iese in fata casei, unde se deapana momentele importante ale zilei.

Pe la 7 este bezna, si cel tarziu la 8 sau 9 lumea doarme. Noaptea nu este liniste deplina, se mai trezesc, mai vorbesc unii cu altii, femeile inteteasc focul de cateva ori pe noapte, astfel, noaptea este o succesiune de voci, sunete si lumina a caror intensitate variaza semnificativ.

Care este cea mai frumoasa amintire din acea perioada?

Sunt foarte multe amintiri frumoase, fiecare intr-un fel diferit. Am vazut peisaje a caror frumusete m-a lasat fara respiratie, am participat la ritualuri de vindecare in care erau invocate spiritele padurii care imi dadeau fiori pe sira spinarii, au fost momente extrem de umane, de conexiune extraordinara cu localnicii, in care si eu si ei, din doua lumi diferite, ne intalneam, eram sufleteste si mental, in acelasi loc ceea ce, din nou, este un sentiment exceptional.

Intr-o noapte am fost nevoita sa dorm pe malul raului, in mijlocul junglei, pe cer era o luna plina imensa, portocalie, ma sculam din cand in cand de frig, si priveam luna printre ramurile copacilor care lumina puternic padurea si raul si ma tot minunam de frumusetea peisajului, apoi adormeam la loc.

Un moment iesit din comun a avut loc asta vara, cand, pe drumul dintre doua sate ce ducea printre padure si gradinile de manioc ale localnicilor, mi-a trecut, la doar cativa metri in fata, un jaguar: imens, frumos, elegant.

A fost un moment exceptional, in care nu am simtit pic de frica, in mod foarte ciudat. Am ramas efectiv cu gura cascata, euforica: vazusem un jaguar adevarat! Am fost recunoscatoare ca natura/padurea mi-a oferit acest cadou unic.

Care sunt obiceiurile inedite ale tribului Camaiura?

Cel mai important ritual este kwaryp, omagierea mortilor. In timpul acestui ritual este reintruchipat si momentul creatiei omului de catre divinitate. Pregatirile dureaza cam un an, iar festivalul propriu zis dureaza doua zile in care participa sute de invitati din satele si etniile vecine.

Trunchiuri de copac sunt pictate si impodobite ca de sarbatoare, deoarece ele sunt salasul temporar al sufletelor celor plecati in anul precedent. Familia raposatilor plange toata noaptea in jurul trunchiurilor de copac, care in acel moment reprezinta chiar raposatul, deoarece sufletul lui coboara pentru ultima data pe pamant si ramane in trunchiul de copac pana la rasaritul soarelui, cand paraseste trunchiul si este trimis, pentru totdeauna, in cer.

Kwaryp este jelitul final, despartirea permanenta, dupa care familia ramasa in urma nu mai are voie sa isi planga mortul, tristetea trebuie sa se sfarseasca pentru ca familia sa isi reia viata normal, si numele celui plecat nu mai este pomenit, familia trebuie sa se linisteasca si durerea sa treaca.

Huka-huka este stilul local de arte martiale, un fel de lupte greco-romane combinate cu judo si ju-jitsu dezvoltat acum mii de ani de popoarele xinguane. Au luptatori foarte puternici si in cadrul fesitvitatilor mari, cum ar fi kwaryp, au loc turnee de huka-huka in care diferitele etnii se infrunta si isi rezolva, cumva si rivalitatile acumulate peste an.

Se practica izolarea adolescentilor, si a fetelor si a baietilor, pe perioade lungi determinate de familie (6 luni, 1 an, 2 ani). In perioada de izolare adolescentul sau adolescenta este separat de restul casei, ii este amenajata un fel de camera, un colt delimitat de restul casei printr-o patura sau rogojina. Este un ritual lung si dificil de trecere de la copilarie la viata de adult.

Fetele invata sa faca obiecte de artizanat feminin, majoritatea invata sa gateasca, sunt instruite sa devina sotii bune, baietii invata sa faca artizanat masculin (cosuri, arcuri, sageti). Trupul le este supus unui tratament de fortificare in care corpul este zgariat cu dintii unui peste (pestele-caine), iar apoi ranile superficiale sunt spalate cu ceaiuri din plante aduse de vraciul satului din padure. Cand ies din perioada de izolare (deobicei in cadrul unei festivitati mari a satului) tinerii sunt gata de casatorie.

Ce urmeaza? Carte? Film?

Probabil o carte, cu filmul este mai greu... Ca urmare a calatoriilor in Amazon, am infiintat o organizatie pentru a sprijini unele din aceste comunitati, se numeste MALOCA.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citește și:
Cine sunt politicienii pedofili ai României. Un proiect de lege nu le mai permite abuzatorilor de minori să candideze
Cine sunt politicienii pedofili ai României. Un proiect de lege nu le mai permite abuzatorilor de minori să candideze
Un proiect de lege care modifică modalitatea în care sunt aleși primarii și parlamentarii a fost depus în Parlament. Inițiatiatorii susțin că în România legea le permite prădătorilor...
Primul tren cu cărbune pentru încălzirea Timișoarei a ajuns la destinație. Primarul Fritz: ”Am închiriat gara pentru a avea un flux continuu de transporturi” VIDEO
Primul tren cu cărbune pentru încălzirea Timișoarei a ajuns la destinație. Primarul Fritz: ”Am închiriat gara pentru a avea un flux continuu de transporturi” VIDEO
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că vineri, 7 octombrie, a ajuns în gara închiriată din Motru primul tren cu cărbune. ”Aceste trenuri vor veni toată iarna, cu cărbune...