Pastila de Speranta: povestea femeii care a invins cancerul, dar a pierdut in lupta o parte din ea

Joi, 18 Martie 2021, ora 21:54

   

Pastila de Speranta: povestea femeii care a invins cancerul, dar a pierdut in lupta o parte din ea
In luna martie, celebram dedicarea, implicarea, lupta si bunatatea femeilor care nu renunta.
Sunt femei care au supravietuit unor diagnostice grele, femei care se implica si ajuta acolo unde e cea mai mare nevoie, femei care stiu ca mai sunt atat, atat de multe de facut chiar si dupa un rece si descurajant "ne pare rau, nu se mai poate face nimic".


Iar pentru ca speranta se trage, printre alele, din povestile altor invingatori, chiar daca victoriile lor vin uneori la pachet cu tot atatea esecuri, Ziare.com si HOSPICE Casa Sperantei va prezinta zilnic, in luna martie, Pastila de Speranta: povestile unor femei care au purtat o lupta grea, una la care multi dintre noi nici macar nu pot sa se gandeasca, povestile unor Eroine.

Doamna Adriana Iordachescu se descrie ca fiind "nebuna care te iubeste", dar nu s-ar sfii sa-i altoiasca pe cativa cu bastonul. E si fericita, si furioasa. Si are toate motivele.
Avea doar 48 de ani in 2003, cand a facut niste analize de rutina, la insistentele sotului, medic. Dar ceva nu a iesit bine, asa ca a repetat mamografia, iar diagosticul a venit implacabil. Cancer, desi nu avusese niciun simpton.



S-a dus pe camp si a tipat atat de tare, incat a speriat toate ciorile



Toate pacientele care trec printr-o boala asa cumplita cum e cancerul isi aduc aminte exact ce s-a intamplat in ziua in care au primit diagnosticul: in ce erau imbracate, ce au spus si mai ales cata durere a fost, chiar daca au trecut aproape 20 de ani. Doamna Iordachescu n-a incercat sa braveze in fata bolii, i-a fost frica: "e o boala cumplita, de ce sa ne ascundem dupa deget?". Acum, cand povestese, ridica bastonul in aer. In ziua aia din 2003, doamna Iordachescu s-a dus pe camp, era plin de copaci si a tipat atat de tare, incat a speriat toate ciorile.
A urmat o perioada pe care doamna Adriana o descrie ca fiind o combinatie ciudata intre a fi in viata si a astepta pur si simplu sa nu mai fi: operatie, citostatice, radioterapie, iar citostatice. Cand se putea tine pe picioare, a fugit din spital, in camasa de noapte. Cand s-a simtit mai bine fizic, a inceput depresia. Fix ca un monstru se simtea, dar sotul ei i-a fost sprijin. I-a desfacut odata nasturii de la camasa si a pupat-o pe operatie: "cum sa fii un monstru? Tu esti sotia mea, tu esti cea mai frumoasa".

A invins boala, dar si-a pierdut sotul din cauza cancerului



Dar viata a incercat-o mult pe doamna Adriana. Rade amar, ca viata si moartea au un mod tare ciudat da a ne surprinde. Sotul sau ii spunea des ca ea mai are multa treaba pe aici, ca va fi bine, ca va invinge cancerul. Ea a invins boala, dar sotul ei nu... S-a stins tot din cauza unui cancer nenorocit.
Doamna Adriana e si fericita, si furioasa. E fericita ca e aici, ca e in viata. E furioasa ca a invins boala, dar a pierdut o parte din ea pe parcurs, l-a pierdut pe sotul ei. Ridica amenintator bastonul in aer, ca e suparata si pe tot sistemul de sanatate. Primeste o proteza de san la fiecare patru ani, dar odata a cazut pe strada si si-a spart proteza. Si cel mai tare o supara un afis pe care l-a vazut intr-o institutie de stat, scris cu majuscule: "cancerul nu mai reprezinta handicap". Doamna Adriana nu merge fara carja, mana e umflata cat un bustean de la limfedem si abia si-o foloseste. Iar toate acestea nu sunt considerate handicap.
In luna martie, sarbatorim dedicarea, implicarea, lupta si bunatatea femeilor HOSPICE. Poti si tu sa onorezi lupta, demnitatea si curajul lor si sa fii alaturi de pacientii care infrunta un diagnostic incurabil printr-un gest simplu, care nu te costa nimic. Dureaza cateva minute sa completezi formularul prin care redirectionezi 3,5% din impozitul platit deja statului catre HOSPICE Casa Sperantei. Detalii pe https://www.hospice.ro/3punct5hospice/

Cand medicii iti spun ca nu se mai poate face nimic pentru copilul tau, "sa mergi acasa sa faci altii"
"Cat timp trebuie sa treaca sa nu iti mai fie dor de sot sau de tata?"
Povestea Emiliei, "avionul de lupta" care de 25 de ani se bate cu o boala necrutatoare
Constantina, 82 de ani, bolnava de cancer: "Zambeam si inainte, dar nu stiam sa ma bucur cu adevarat"
Urmareste Ziare.com pe Facebook   si  pe Instagram   Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Citeste mai multe despre
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 1692 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor