Pastila de Speranta: Povestea Emiliei, "avionul de lupta" care de 25 de ani se bate cu o boala necrutatoare

In luna martie, celebram dedicarea, implicarea, lupta si bunatatea femeilor care nu renunta.

Sunt femei care au supravietuit unor diagnostice cutremuratoare, femei care se implica si ajuta acolo unde e cea mai mare nevoie, femei care stiu ca mai sunt atat, atat de multe de facut chiar si dupa un rece si descurajant "ne pare rau, nu se mai poate face nimic".

Iar pentru ca speranta se trage, printre alele, din povestile altor invingatori, chiar daca victoriile lor vin uneori la pachet cu tot atatea esecuri, Ziare.com si HOSPICE Casa Sperantei va prezinta zilnic, in luna martie, Pastila de Speranta: povestile unor femei care au purtat o lupta grea, una la care multi dintre noi nici macar nu pot sa se gandeasca, povestile unor Eroine.

Lupta cu boala are un fel straniu de a-si pune amprenta asupra oamenilor. Emilia, ca toti pacientii de la HOSPICE, e mai senina si mai intelegatoare. Dar n-a fost tot timpul asa. Isi aminteste ca ieri ca-n urma cu 24 de ani nu intelegea ce se intampla, de ce ei. Cand a aflat ca are cancer de col uterin, n-a gasit drumul spre casa si a luat tramvaiul in sens invers. A plans abia cand a ajuns acasa. Baiatului din SUA n-a vrut sa-i spuna nimic, sa nu-l impovareze cu vestea unui diagnostic necrutator.

N-a avut de ales, i-a marturisit cand n-a mai gasit in Romania medicamentele de care avea nevoie. Apoi a plans iar, cand si-a vazut prima oara nepotul de trei luni. Nici n-a putut sa-l tina in brate, asa era de slabita.

Incepuse sedintele de radioterapie. Apoi a urmat operatia si, la cateva luni, recidiva impotriva careia a luptat cu ajutorul chimioterapiei. Timp de un an, lasa televizorul din sufragerie sa mearga, doar sa fie un zgomot in casa. "Si daca ma uitam, ma uitam prin el, gandul meu era ca-i gata". Dar daca nu lupti, ai pierdut deja. Asa ca Emilia si-a adunat toate fortele si a luptat, avea nepoti de crescut.

"Dupa chimioterapie, am uitat de boala si de tot. M-am pensionat si am mers, din zi in zi, mai departe, cu copii, cu sot, cu nepoti... Ramai cu unele urmari, dar acesti 24 de ani au meritat" spune Emilia. Dar ea stie cel mai bine, cancerul vine la pachet cu dureri si o sumedenie de probleme.

In 2015, piciorul i s-a umflat si avea nevoie sa faca drenaj limfatic. "Oamenii ma intrebau daca m-am umflat, eu le spuneam ca asa-s eu toata, pufoasa". Cancerul i s-a pus de-a curmezisul Emiliei, dar nu i-a stirbit deloc umorul.

A descoperit, in 2015, HOSPICE Casa Sperantei. De atunci, a fost de mai multe ori internata, vine saptamanal la centrul de zi, face terapie. Ba chiar a cantat despre speranta pe scena Ateneului, a alergat la maratoane asa, cu piciorul umflat cat un trunchi de copac. Ii place sa-ti spuna ca te iubeste, chiar daca abia te-a cunoscut.

Pe vremea cand ne puteam lua in brate, Emilia isi deschidea bratele larg si intr-o clipa era in mijlocul incaperii. Colegele ei, celelalte paciente, glumeau tot timpul, "zici ca-i un avion de lupta". Emilia le zambea complice, mai degraba o gasca care-si apara puii, doar are patru copii si cinci nepoti.

Poti sa ii ajuti pe copiii si adultii care lupta cu un diagnostic incurabil. Binele se face simplu si nu te costa nimic. Dureaza cateva minute sa completezi formularul prin care redirectionezi 3,5% din impozitul platit deja statului catre HOSPICE Casa Sperantei.

Detalii despre boala de care suferă Celine Dion: ”Să sperăm că vom găsi un miracol”

Cântăreaţa Céline Dion a vorbit despre boala sa în primul interviu pe care l-a acordat după anunţarea diagnosticului, publicat miercuri în cel mai recent număr al revistei Vogue France, pe...

Invazie de cicade în SUA. În ce se transformă insectele după ce iau o boală cu transmitere sexuală VIDEO

Cicadele, insecte care proliferează la câţiva ani o dată în invazii, au devenit atât de zgomotoase într-un comitat din Carolina de Sud, încât localnicii au sunat la biroul şerifului...