Despre deșirarea fibrei națiunii române

Autor: Hari Bucur Marcu , Expert international in materia apararii nationale
Sambata, 23 Octombrie 2021, ora 15:00
4690 citiri

În 1990, spaima strategică cea mai grozavă a decidenților români era destrămarea țării.

De aceea l-au pus atunci comandant la Cluj (adică la Armata care s-ar fi opus unei invazii dinspre Ungaria) pe generalul Cheler, căruia un ziarist occidental i-a zis Killer, după ce generalul îi explicase că i-ar fi scos și celălalt ochi unui poet maghiar din România, care își pierduse un ochi.

General care veghea zi și noapte să nu cumva să ne ia ungurii Ardealul. De aceea România condusă de acei decidenți strategici a fost prima națiune care a recunoscut independența Republicii Moldova, de spaimă ca nu cumva să apară ideea de Moldova Mare (prescurtare de la Moldova lui Ștefan cel Mare). De aceea a tras România post-decembristă de CAER și mai ales de Tratatul de la Varșovia până în ultimul moment al existenței lor, ca singurele argumente externe ale garantării integrității teritoriale a României.

Pe atunci, fiecare gest din partea cetățenilor unguri ai României era perceput ca un semnal de prevestire a declanșării destrămării Transilvaniei. Iar apucătura asta a rămas la unii și două-trei decenii mai târziu, dar asta e altă discuție. Pe atunci însă destrămarea țării era cea mai mare spaimă strategică a lui Ion Iliescu și a conducerii de partid și de stat patronată de el.

Spaimă care s-a mai domolit doar în momentul în care a început destrămarea Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Dar nu în sensul că destrămarea Iugoslaviei s-ar fi dovedit benefică pentru statele rezultate din urma destrămării (poate mai puțin evident pentru Serbia nostalgică), ci în sensul că dacă s-a întâmplat la ei, atunci înseamnă că nu se mai întâmplă și la noi. Așa că putem să ne mai domolim spaima.

Au trecut trei decenii de atunci. Noua generație nici nu mai știe cum e să îți fie spaimă de destrămarea teritorială a țării. Și nici nu are de ce.

În schimb, a trecut neobservată destrămarea fibrei națiunii române. Sau deșirarea fibrei, dacă vreți mai multă rigoare.

Desigur, nici țesătura națională nu era rezistentă. Profitul dobândit de unii dintre români pe spinarea sau pe seama altora dintre români a contribuit în mare măsură la această destrămare/deșirare. Dar mai ales lipsa unui ideal național consensual a fost cauza pentru care România, ca națiune care ocupă același teritoriu nominal, este destrămată poate iremediabil.

Doar că nimeni nu s-a speriat, nici strategic și nici altfel, la perspectiva destrămării fibrei naționale, așa cum nimănui nu îi pasă astăzi că națiunea de-abia se mai ține la un loc, în franjuri. Sau, la rigoare, putem observa că unora le pasă. Doar ca prilej de a mai profita personal de pe urma acestei deșirări.

L.E. Se pare că e nevoie de nuanțări, pentru a înțelege unde se situează națiunea română în toată povestea asta.

În primul rând, destrămarea fibrei naționale înseamnă că individul nu mai este învelit de acea țesătură destrămată, astfel încât nu mai contează pe nație nici ca educație, nici ca sănătate, nici ca oportunitate de dezvoltare personală, nici ca loc de muncă și așa mai departe. Nu în proporție de 100 la sută, desigur, ci într-o proporție semnificativă. Asta nu înseamnă vreo tragedie. Înseamnă doar că individul nu poate conta pe națiunea sa pentru a-i fi lui mai bine.

Apoi, vocea națiunii destrămate este mult mai slabă în concertul de voci mondiale sau regionale/continentale. Este ca și când o familie destrămată ar avea pretenția să fie luată în seamă la fel ca una normală, la discuțiile despre viitorul comunității, fie că e vorba despre un bloc ori despre un sat.

Este adevărat că fenomenul destrămării fibrei naționale poate fi observat și la alte națiuni, chiar din Occident. Doar că trebuie să ne uităm la cifre, la proporțiile fenomenului, în fiecare țară. Cum era pe harta aceea unde morți de urma pandemiei aveau toate țările, doar că unele aveau 2-3 morți, altele 20-30, iar România 112.



Citeste si:
România cu inima curată: nu e totul pierdut cât mai luptă Camelia Bogdan
România cu inima curată: nu e totul pierdut cât mai luptă Camelia Bogdan
Că românii sunt dezamăgiți, pe cine să mire? Că n-au încredere în potentați, pe cine să uimească? Fericită e, totuși, o țară cu magistrați gen Camelia Bogdan. Hidra o hărțuiește....
Prima declarație a Oanei Borș, handbalista care s-a ”rupt” la Mondiale. Cum a fost accidentarea: ”Sincer, nici eu nu mai țin minte”
Prima declarație a Oanei Borș, handbalista care s-a ”rupt” la Mondiale. Cum a fost accidentarea: ”Sincer, nici eu nu mai țin minte”
Naţionala de handbal feminin a României a debutat cu victorie în grupa C a Campionatului Mondial din Spania, scor 39-11 (20-3), cu reprezentativa Iranului. România a înregistrat şi o...