Ziare.com

Infantilizarea adultilor

de Victoria Deliu, studenta anul I, Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti
Duminica, 27 Septembrie 2020, ora 05:37

   

Infantilizarea adultilor
Victoria Deliu
Inca locuiesc cu parintii - sau macar au mers insotiti de acestia la Ziua Portilor Deschise sau chiar la inscrierea la facultate.

Citeste toate textele scrise de Victoria Deliu pentru Ziare.com

Numiti "copadulti" (kidults) sau "adulescenti" (adultescent) de cei din industria de publicitate si de fabricantii de jucarii (care le sunt destinate...), oamenii cu varste cuprinse aproximativ intre 20 - 35 de ani refuza cu indarjire sa isi ia varsta biologica in serios. Se distreaza si petrec in prapastia cascata intre varsta lor mental-comportamentala (aproximativ 13-17 ani) si varsta pe care le-o arata calendarul. Sa nu ii uitam nici pe cei cu varste cuprinse intre 35 - 45 de ani.

Ei si-au castigat un alt nume: "tinerii de varsta mijlocie" (middle youth) si se spune ca amana cat pot de mult sa aiba asa-zisa criza a varstei mijlocii. Jucand jocuri video sau indesandu-si camera cu jucarii obisnuite, avand alergie la orice fel de angajamente, nestiind ce inseamna vreo responsabilitate, copadultii sau tinerii de varsta mijlocie sunt peste tot: sunt prietenii tai, vecinii tai, colegii tai de munca, parintii tai (!) si, pe masura ce ne tot uitam, vom descoperi ca pana si inauntrul nostru zace unul...

Intr-un articol din 2003, The Children Who Won't Grow Up, profesorul de sociologie Frank Furedi descria fenomenul infantilizarii adultilor cu precadere din spatiul anglo-american, insa remarcandu-i in treacat prezenta si in tari precum Japonia.

Pentru a putea vorbi cu sens despre acest fenomen, trebuie sa raspundem, mai intai, la cateva intrebari:

In ce consta fenomenul? La ce ne referim atunci cand vorbim despre adulti infantili?

Care sunt posibilele cauze ale fenomenului?

Daca asumam ca fenomenul reprezinta o problema de natura sociala, economica si politica, ce solutii avem pentru diminuarea lui?

In randurile de mai jos voi incerca sa prezint perspectiva lui Frank Furedi din articolul mentionat mai devreme. Trebuie sa atrag de pe acum atentia cu privire la cateva lucruri: textul lui Furedi nu este exhaustiv; de altfel, cred ca raspunde pe larg primei intrebari, celorlalte doua lasand mai degraba sa li se subinteleaga raspunsul; este plin insa de exemple concrete - care faciliteaza intelegerea cuiva care nu este familiarizat cu tema -, insa cred ca interpretarea faptelor, comparativ cu alte materiale care abordeaza subiectul, este insuficienta pentru cineva care isi propune sa inteleaga cat mai bine fenomenul infantilizarii adultilor. Totusi, cred ca un comentariu in marginea articolului este binevenit in spatiul de limba romana, deoarece acest subiect nu prea este discutat aici. Voi reveni curand cu un alt text in care voi incerca sa raspund si ultimelor doua intrebari.

Joaca de-a... adultul

Atunci cand vorbim despre adultii infantili ne referim la acele persoane care au atins varsta (biologica) a maturitatii, dar care continua sa gandeasca si sa se comporte ca niste copii. Desi au trecut (bine) de 20 de ani, universul lor mental, comportamental si atitudinal este acelasi cu cel al copiilor: isi pierd timpul cu desene animate sau jocuri video, isi cumpara ursuleti din plus sau masinute de jucarie, citesc "fictiune pentru adolescenti" (sau mai nou, filozofie pentru adolescenti... in treacat fie spus, conceptul de "adolescent" nici nu exista pana relativ de curand, iar astazi li se dedica "adolescentilor" in carne si oase sedinte speciale, carti speciale, tratamente speciale.), sunt revendicativi, naivi, sentimentali, fragili - si par sa aiba toate motivatiile sa ramana exact asa inca mult timp de-acum incolo.

Pentru acestia, totul e o joaca. Joaca de-a adultul, de-a responsabilitatea, de-a viata. Furedi exemplifica in textul sau:

"Revista KidultGame ii celebreaza pe oamenii carora le place << sa se distreze >> si care nu se rusineaza de << pasiunea >> lor de a lua parte la tot felul de jocuri. (...) Terapeutii isi indeamna pacientii adulti sa se apropie de copilul din interiorul lor (n.trad. the inner child). (...) Lenore Terr, un profesor de psihiatrie de la Universitatea din California, San Francisco, sustine ca imboldul de a te juca, departe de a fi un semn ingrijorator al imaturitatii, este unul cat se poate de sanatos."

Mai concret, Furedi ne instiinteaza ca piata de jucarii a inceput sa se adreseze si adultilor, observand ca i-ar putea avea ca posibili consumatori. De pilda, compania Playmates Toys are ca public-tinta pentru vanzarea figurinelor cu membrii Familiei Simpson adultii cu varste cuprinse intre 18 - 35 de ani. De asemenea, potrivit grupului britanic Mintel, care inregistreaza si analizeaza preferintele consumatorilor, in 2002, prima optiune de cadou pentru Valentine's Day de pe lista a 43% din cei cu varste cuprinse intre 20 - 24 de ani era "o jucarie de plus".

Un trend conex pe care il observa sociologul britanic este intersectarea segmentelor de varsta pentru anumite categorii de bunuri si servicii pe asa-numita crossover market, piata care se adreseaza "copiilor care vor sa se faca mari si adultilor care vor sa se comporte in continuare ca niste copii". Nu este prea clar insa ce inseamna, in cazul copiilor, ca "vor sa se faca mari"... De exemplu, jocurile video create de Microsoft precum X-Box, Sony's Playstation2 and GameBoy Advance vizeaza cumparatori atat din categoria de varsta a copiilor, cat si din cea a adultilor. In plus, revista Booklist are o sectiune intitulata "Intersectari: carti pentru copii destinate acum si adultilor". "Credem ca adultii ... se vor bucura sa rasfoiasca si sa citeasca aceste carti pentru copii, de calitate superioara, pe care le publicam zilele acestea", au declarat reprezentantii revistei.

Acest trend este prezent si in Japonia, afirma Furedi, acolo unde Hello Kitty, personajul a carui marca distinctiva este floarea sau funda rosie, este foarte popular in randul adultilor. Femeile care lucreaza la birou au papetarie cu Hello Kitty. Iar atunci cand merg seara la bar, tasteaza pe telefoanele lor Hello Kitty si le ofera tigari din porttigaretul cu Hello Kitty partenerilor de afaceri care poarta cravate cu Snoopy.

Insa cel mai dezvoltat sector al pietei crossover este, probabil, cel al media. Uitandu-ne la cifre, spune Furedi, putem observa cat de popular este Cartoon Network printre cei cu varste cuprinse intre 18 - 34 de ani. Mai mult, cele mai de succes productii Hollywood din 2001 au fost Shrek si Monsters, Inc., care, precum Chicken Run si Toy Story dinaintea lor, s-au bucurat de un public stanjenitor de in varsta...

Ceva se intampla si printre specialisti, ne anunta Furedi. Pare sa existe un consens printre ei. Multi (astazi poate cei mai multi) s-au multumit sa inregistreze cuminti faptele si sa le ia de bune. Nu este o ironie ca specialistii au luat in serios joaca de-a adultul? Atunci cand nimeni nu mai ia nimic in serios si oameni in toata firea se joaca pe toate palierele vietii, specialistii par sa fi luat totul foarte in serios.

"Cei din Societatea de Medicina pentru Adolescenti, o organizatie medicala americana, au declarat pe pagina lor web ca acum se adreseaza celor cu varste cuprinse intre 10 - 26 de ani. Recent, Fundatia MacArthur a finantat un proiect de cercetare numit << Tranzitii catre maturitate >>, care plaseaza finalul tranzitiei la varsta de 34 de ani. (...) Stephen Richardson, un psiholog social din California, considera ca in timpurile de astazi, oamenii nu ajung la maturitate inainte de 35 de ani."

Furedi pune sub semnul intrebarii si obiceiul deja atat de bine impamantenit si la noi, in Romania, ca parintii sa isi insoteasca fiii si fiicele atunci cand se inscriu la facultate sau cand merg la Ziua Portilor Deschise. Aceasta tendinta semnaleaza un inceput de infantilizare, insa confortul (inca) securizant, resimtit de tanar sub aripa materna/paterna (si poate de la "paterna" la "paternalista" nu este un pas asa mare...), il opreste din a chestiona aceasta tendinta. Viitorul student va trai in plina confuzie ziua in care se va inscrie la facultate: se simte in siguranta alaturi de parintele sau, faptul ca a venit acolo cu el ii da o incredere teribila in propriile forte! Daca mama este acolo, va reusi sa faca tot ce isi propune, si inca de unul singur! Daca tata este acolo, va pasi pe propriul drum, avand lumea la picioare! Insa tanarul nu isi va da seama pe loc de aceasta confuzie. Poate cu putin noroc, doar dupa ceva timp, dupa una sau mai multe crize existentiale. Sau poate niciodata.

Alt indicator bun al infantilizarii adultilor, dupa cum noteaza Furedi, este numarul din ce in ce mai mare al celor care locuiesc cu parintii deopotriva pe durata facultatii si dupa finalizarea studiilor. De exemplu, in Marea Britanie in 1994, 14.5% din studentii din primul an de facultate locuiau inca in casa parinteasca, iar in 1999, procentul urcase la 20.1%. Mai ingrijoratoare pare situatia celor care au depasit varsta studentiei, insa nu indraznesc sa paraseasca si caminul parintesc. Conform unui sondaj Social Trends din 2002, aproape o treime din barbatii cu varste cuprinse intre 20 - 35 de ani locuiau cu parintii, comparativ cu un sfert in 1977-1978. Alte sondaje arata ca numarul barbatilor care au intre 30 - 34 de ani si care inca traiesc cu parintii a crescut cu 20% in ultimii 5 ani.

Iar fenomenul este intalnit si la nivel international. De exemplu, in 2002, tribunalele italiene au hotarat ca profesorul de anatomie si fostul parlamentar Giuseppe Andreoli este obligat sa ii plateasca in continuare Lire 500 lunar fiului sau de 30 de ani, care locuia inca impreuna cu mama, pana cand acesta isi va gasi un loc de munca potrivit "aspiratiilor sale". Si in Japonia, 70% din femeile singure, cu varste intre 30 - 35 de ani, care lucreaza, locuiesc inca impreuna cu parintii. Si in Statele Unite, numarul celor care traiesc in casa parinteasca a crescut constant din anii '70: in anii 2000, 18 milioane de adulti cu varste intre 20 - 34 de ani locuiau cu parintii, ceea ce insemna 38% din tinerii adulti.

Am fi tentati sa credem ca optiunea de a locui in continuare cu parintii este cauzata de dificultatile economice, de imposibilitatea ca tanarul sa se angajeze rapid etc. Insa Furedi subliniaza ca ar fi o explicatie incompleta, intrucat se pot observa cheltuieli semnificative ale tinerilor care traiesc inca in caminul parintesc. De pilda, exista un buget considerabil alocat tanarului de catre familie si destinat distractiilor si calatoritului. Un sondaj din 2001 din Marea Birtanie arata ca 20% din cei cu varste cuprinse intre 16-24 de ani cheltuie in medie Lire 3000 pe an pe calatorii. In plus, in Japonia, acolo unde aceasta tendinta este cea mai pronuntata, se comenteaza adesea despre nivelul de trai al celor cu varste intre 20 - 34 de ani care inca locuiesc cu parintii. Cresterea recenta a vanzarilor bunurilor de lux a fost alimentata de cererea venita din partea acestei categorii sociale. Iar in 2000, Washington Post a relatat povestea lui Miki Takasu in varsta de 26 de ani, care conducea un BMW si purta o geanta Chanel de $2,800, pe care o schimba ocazional cu una Gucci. Si, desigur, locuia impreuna cu parintii.

Dupa ce reusesc, in cele din urma, sa se mute de-acasa, acesti adulti infantili sfarsesc prin a locui singuri. In anii 1950, doar 3% din populatia Europei si a Americii de Nord era formata din persoane care locuiau singure. La inceputul anilor 2000, in Marea Britanie, numarul celor care locuiau singuri era de 7 milioane - de 3 ori mai mare decat in urma cu 40 de ani. In Statele Unite, cei care locuiesc singuri reprezinta segmentul demografic cu cea mai mare crestere de-a lungul timpului. Numarul acestor oameni a crescut cu 9% intre 1970 si 2000. In Franta, acest numar si-a depasit dublul din 1968 pana in anii 2000. In ansamblu, trendul este cel mai pregnant in marile orase occidentale: peste 50% din gospodariile din Munchen, Frankfurt si Paris sunt gospodarii de o singura persoana.

Si totusi, care este cauza acestor tendinte, daca cea economica este incompleta? In termenii lui Furedi, ar fi vorba despre "o nesiguranta profunda cu privire la viitor", despre "dorinta de securitate" pe care o regasim, iata, inca din studentie, despre "anxietatea pe care o au adultii fata de relatii si angajamente", despre "asteptarea lor ca mariajul sau chiar si traiul alaturi de partener sa esueze, intrucat astazi oamenii obisnuiesc sa considere relatiile intime ca pe niste riscuri emotionale", despre "un sentiment al disperarii si al instabilitatii care pluteste in jurul identitatii mature si in viata de zi cu zi, in timpurile noastre".

Mi se pare insa ca problema formulata de Furedi necesita mai mult decat o recenzie sau un comentariu pasager. Din articolul sau ramanem cu cateva intrebari: este fenomenul identificat mai sus unul real? Este relevant? Daca da, in ce fel? Care sunt cauzele lui? Care sunt consecintele lui? Cum ne afecteaza pe noi, romanii, un asa fenomen? Ne afecteaza indirect? Dar direct? Si daca da, cum? Cred ca merita sa luam in seama aceste intrebari si altele relevante. Iar daca nu le luam, atunci sa avem un raspuns bine argumentat pentru a explica de ce nu.

Victoria Deliu este studenta la Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucuresti.

Text publicat si pe Marginaliaetc.ro


Despre ce vrei sa scriem?
Urmareste Ziare.com pe Facebook  si pe Instagram  Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre adulti tineri social
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 5590 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
Nu exista comentarii postate de utilizatori.


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor