INTERVIU Gelu Duminica, sociolog: "Am avut episoade super-rasiste din partea unor profesori. O gagica mi-a spus ca nu-i da voie ma-sa sa vorbeasca cu un tigan"

Miercuri, 02 Decembrie 2020, ora 00:01
19194 citiri
INTERVIU Gelu Duminica, sociolog: "Am avut episoade super-rasiste din partea unor profesori. O gagica mi-a spus ca nu-i da voie ma-sa sa vorbeasca cu un tigan"
Sociologul Gelu Duminica FOTO Facebok

Gelu Duminica este doctor in sociologie si profesor asociat al Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii din Bucuresti. A inceput sa lucreze la Fundatia Agentia de Dezvoltare Comunitara "Impreuna" de pe vremea cand era in anul II de facultate, mai intai ca voluntar, apoi ca angajat. In prezent, este directorul executiv al acestei fundatii, despre care spune ca este a doua lui familie.

Sociologul Gelu Duminica a acordat un interviu pentru Ziare.com in care a povestit despre esecurile si reusitele din viata sa, despre cele mai frumoase amintiri din copilarie, despre oamenii care n-au incetat niciodata sa creada in el, despre cultura romilor, despre ambitie si despre cum Dumnezeu i-a zambit prin oameni.

"Sunt suma reusitelor si esecurilor mele", spune Gelu.

Ziare.com: Ce va doreati sa deveniti cand erati mic?

Gelu Duminica: Arheolog imi doream sa ma fac cand eram mic. Maica-mea folosea pasiunea asta pentru arheologie ca sa sap gradina. Eu sapam in gradina de nebun asa, in speranta ca voi gasi comoara dacica si mama imi zicea: "Mami macar sapa si tu liniar ca asa sigur o gasesti!". Asa se alegea si ea cu gradina sapata. Deci asta mi-am dorit sa ma fac cand eram mic, arheolog. Mi-a trecut destul de repede.

Care e cea mai frumoasa amintire pe care o aveti din copilarie?

Sunt atat de multe... Nu stiu daca am una singura. Cred ca cea mai frumoasa amintire este aia care imi incalzeste sufletul. Este momentul in care ne adunam acasa si luam cina impreuna. Cand toti faceam ce faceam ziua, munceam, alergam la scoala, insa seara la ora sapte, tata cand lucra de zi la sapte fara zece, cam asa, ajungea acasa, era ritualul nostru de a ne adunam toti acasa si sa mancam impreuna. Si asta s-a pastrat cat timp am fost acasa. De oriunde eram, seara, la ora sapte ne adunam cu totii sa mancam. Acela era momentul de familie. Imi aduc aminte cand ai mei, in prima faza, nu mancau, se uitau la noi. Noi mancam...Foarte frumos. Si ei stateau si se hraneau cu bucuria noastra de a fi impreuna.

Cum era la scoala cand erati mic?

Cand eram mic nu-mi placea la scoala. Trezitul de dimineata era un chin, dar imi placea gasca de la scoala, imi placea de invatatoarea mea, de doamna Ifrim. Nu m-am dus la scoala "mama, imi place mie sa citesc, vreau sa cunosc". Eu m-am dus din bucuria de a fi cu ceilalti. Dimineata era un chin! Era un chin sa ma trezesc si mai ales in momentul in care maica-mea pleca, muncea de dimineata, tata muncea de dimineata, nu avea cine sa ma trezeasca si nu aveam ceas desteptator si mai intarziam la scoala. Pe urma venea mama si imi facea o morala cand auzea asta.

Cel mai misto era la inceputul anului scolar, cand mama era mai emotionata decat eram eu si eu nu eram emotionat. Venea saraca de pe la ora 6 la mine si zicea: "Hai mami, puiule, hai te rog frumos, trezeste-te!". "Mami, mai lasa-ma un pic" sau nici nu-i raspundeam. Venea si a doua oara: "Hai mai, puiule, hai te rog eu frumos!". La a treia, a patra oara cand venea: "In **** ma-tii, mai ma rog mult de tine? Scoala te face om. Nu somnul!". Tragea toate de pe mine, ma arunca direct in balie sa ma spal, eu somnoros, bodoganind. Insa mama era mai emotionata decat mine si imi aduc aminte chestia asta din clasa a I-a. Mult mai emotionata.

"Mama a fost sufleorul meu"

In rest, primii ani de scoala au fost scoala normala. Invatatoarea petrecea ceva mai mult timp cu mine. Ii ceruse voie mamei sa petreaca mai mult timp cu mine. Eu veneam acasa pe urma si in primii ani trebuia sa citesc cu voce tare ce invatam la scoala, ce aveam de pregatit, temele. Mama fiind fara de carte zicea: "Mama, sa aud si eu", dar era forma ei de a vedea ca eu fac lucrul asta. Ea trebaluia, facea mancare, ce facea si eu eram cu cartea langa mine si citeam ce citeam eu acolo. Mama retinea mult mai repede decat mine toate povestile astea si pe urma ma corecta si imi zicea: "Mami, ia zi, ce-a zis cutare?". Si eu ii ziceam. Si ea imi zicea: "Bai prostule!". Si eu ii ziceam: "Dar de unde stii? Ca n-ai citit". "Pai n-ai spus de zece ori pana acuma?". Mama a fost sufleorul meu. Pana prin clasa a III-a, a IV-a, la toate serbarile mama a fost sufleorul meu. Mama invata poeziile pe care trebuia sa le fac, scenetele sau ce aveam noi acolo. Mama le invata mai repede decat mine si era sufleorul meu. Fantastica!

"Mama a stiut ca singura calitate pe care o aveam era ambitia"

Cum invatati la scoala?

Nu eram printre cei mai buni elevi din clasa. Eram mediocru. De prin clasa a II-a, a III-a, mama nu a mai putut sa tina pasul cu mine pentru ca deja interveneau chestii mai complicate de invatat. Mama a invatat sa scrie si sa citeasca cu mine. Mama buchisea cu mine si facea liniute si bastonase mai repede decat mine. Ea avea caietul ei, eu aveam caietul meu si mama statea langa mine pentru ca mama mea, saraca, a stiut ca singura calitate pe care o aveam era ambitia. Si atunci statea langa mine si zicea: "Vezi? Fac mai repede decat tine. Si mai frumos decat tine". Si ma ofticam: "Cum adica sa faca mai repede decat mine?". Si mai stateam pe urma jumatate de ora in plus din dorinta de a face mai repede sau mai bine decat ea.

Mama nu venea cu: "Uite, sa mai stai o ora in plus". Apasa pe butonul ala: "Uite, vezi? La mine e mai frumos, la mine e mai ca lumea". Il chema si pe tata si pe frate-miu: "Ia zi, care e mai frumos? Asta sau asta?". "Asta-i, Lina, mai frumos!". "Vezi? Ti-am zis! La mine e mai bine". Si pe urma eu ma enervam din temelii si stateam sa fac mult mai repede si mult mai bine decat ea pana cand ii demonstram eu ca pot sa fac. Ei, chestiile astea, din clasa aII-a, a III-a, mama nu a mai putut sa faca exercitii matematice si asa mai departe.

Nu mai avea timp sa stea pentru ca muncea de dimineata pana seara si de atunci, totul depindea de mine si de doamna Ifrim (n.r. invatatoarea). Fratii mei mai mari ma mai controlau din cand in cand si tata foarte rar. Am un frate care in momentul in care nu-i placea ce scriam, imi rupea pagina. Muream cand imi rupea pagina pentru ca trebuia sa iau de la inceput tot. Muream. Era cea mai mare oftica cand Viorel trebuia sa ma corecteze si era circul ala nesuferit. Asa ca stateam si faceam la teme de nu stiam ce-i cu mine.

"Baiatul meu trebuie sa primeasca ceea ce merita"

Cum va intelegeati cu colegii de clasa si cu profesorii?

Cu colegii de clasa foarte bine si am avut aceeasi invatatoare, pe doamna Ifrim. Nu am avut o problema cu colegii niciodata. A fost o singura data o problema cu parintii, nu cu ai mei colegi, in momentul in care in clasa a II-a m-au ales stegar. In clasa a II-a te facea pionier, pe urma se alegea comandantul in detasament, comandantul de grupa si stegarul. Stegarul tinea steagul Romaniei, era la toate evenimentele cand aveam tot felul de defilari, careuri. Totul bine si frumos pana cand au venit o parte din parinti si au spus ca steagul Romaniei nu poate fi tinut de un tigan. Si a fost discutie destul de mare. Eu nu am inteles foarte bine despre ce e vorba in ecuatie.

Stiu ca i-am spus mamei si ea a venit la scoala foc si para si a zis ca baiatul ei nu trebuie sa fie tiganit, "ca n-a venit sa tiganeasca la usa nimanui" si ca el trebuie sa primeasca ceea ce merita. Si daca el merita chestia asta, sa o primeasca, daca nu merita, sa nu o primeasca. Dar nimeni sa nu i-o ia pentru ca e tigan. Recunosc ca, daca nu era mama atunci, poate ca ar fi fost primul moment in care as fi cedat pentru ca n-am inteles povestea asta si nici acum uitandu-ma inapoi n-am inteles-o, n-o inteleg. Insa asta a fost singurul moment din I-IV de discriminare, sa zicem asa. Dar nu din partea colegilor si nici din partea profesorilor, ci mai degraba din partea parintilor.

Gelu Duminica FOTO Facebook

"Multi oameni au muncit pentru ceea ce sunt eu acum"

In rest, eram copii cu totii. Ne jucam, faceam toate prostiile copilariei impreuna, eram colegi. Nu simteam diferenta asta. Eram doi elevi de etnie roma in clasa. Eu si Marius. Nu stateam in aceeasi banca. Eu stateam cu cel mai bun prieten al copilariei mele in banca, pana cand ne-au separat pentru ca faceam numai prostii. El era eminentul clasei. El era matematician. Spun "era" pentru ca a murit, din pacate. A murit cand ne pregateam de majoratul lui. A murit inecat in bazinul Liceului Vasile Alecsandri, cel mai bun liceu pe care Galatiul il are. El facea acolo Matematica-Fizica. A murit inecat acolo la ora de sport. A facut un stop cardio-respirator. Insa, in momentul in care am luat la facultate, parintii lui au venit la mine si mi-au dat bani spunand ca "daca pleca Mihai ii dadeam lui. Asa..., uite, ia tu!". Multi oameni au muncit pentru ceea ce sunt eu acum. Oameni care au crezut in mine mai mult decat am facut-o eu. Asta-i clar. Daca nu erau ei, eu renuntam de 100.000 de ori. Eu am vrut de foarte multe ori sa renunt la scoala.

Si de ce n-ati facut-o?

Din cauza celorlalti. Nu era simplu, mai ales in momentul in care am crescut. Am avut si episoade din astea super rasiste din partea unor profesori. A fost o gagica care m-a refuzat. Iubirea aia adolescentina care te macina... Si ne si pupam din cand in cand. Simteam ca e reciproc. Insa, ea a venit la un moment dat si mi-a spus ca nu-i da voie ma-sa sa vorbeasca cu un tigan. Si n-am inteles asta. Si o dorea sufletul ingrozitor... Plus ca, erau si chestii din astea de conformism comunitar. Colegii mei aveau un anumit tip de haine. Eu nu aveam. Eram dupa anii '90, perioada in care se renuntase la uniforme si tinuta era si un tip de capital simbolic pe care fiecare il avea. Erau colege de-ale mele care veneau la scoala de ziceai ca erau la balul vienez.

Era atunci un film "Beverly Hills". Era tinuta pe care adolescentii o purtau. Eu nu mi-o permiteam. N-aveam de unde. Eu purtam haine care ramaneau mici de la fratii mei. Te simteai prost, foarte prost. La bairamuri, cum era atunci, nu prea aveai tu haine in care sa te duci si asa mai departe. Mai interveneau si episoadele rasiste din partea unor profesori. Si atunci, iti venea sa iti bagi picioarele in toate si sa zici: "Ba, stii ceva? Ia lasati-ma dracu' cu scoala".

Oricum in jurul meu nu prea erau oameni care sa fi reusit datorita scolii. Si ma duc, fac si eu ce fac ceilalti, ma duc si aduc marfa din Turcia, vand in piata, fac pe dracu-n sapte si fac bani. Imi ajut familia, invat o meserie, fac o multime de alte lucruri. Insa au intervenit intotdeauna ceilati: mama, tata, fratii mei, prietenii mei, colegii mei, profesorii mei, alti profesori. Intotdeauna au intervenit ceilalti pentru ca daca ei nu erau... mai mult ca sigur as fi facut altceva.

"Cei ca tine nu au dreptul sa aiba vise"

Ziceati mai devreme de niste episoade rasiste venite din partea unor profesori. La ce anume va referiti?

N-as vorbi despre asta pentru ca episoadele alea spuneau ceva despre ei, nu despre mine. Uitandu-ma inapoi, le vad cu mai multa seninatate decat le vedeam atunci, dar atunci imi sfasiau sufletul. In momentul in care cineva iti spunea ca oricum cei ca tine nu au dreptul sa aiba vise nu stiu de care, sa fie cum ziceam eu, arheolog. "Cei ca tine se casatoresc de mici si vand in piata", sa fiu fericit ca sunt alaturi de ei.

"Baiatul asta este unul dintre cei mai buni elevi

pe care ii are liceul"

Uite, despre asta as vorbi. Eram in liceu unul dintre elevii buni ai liceului si la un moment dat, o mamica a unei fete din alta clasa a venit la scoala sa vorbeasca cu directoarea adjuncta, pe ea a gasit-o. A venit sa vorbeasca cu Domnia Sa ca fata ei vorbea cu un tigan si sa ii interzica aceasta relatie. Eu atunci eram la secretariat. Nu mai stiu ce cautam prin secretariat, nu-mi aduc aminte. Iese directoarea, ma vede si imi zice: "Gelu, te rog frumos vino pana la mine". Doamna directoare era impreuna cu aceasta doamna, mama fetei respective. Nu stiu despre ce fata e vorba si ma intreaba: "Gelu, tu ce esti?". Eu nu prea inteleg prima oara despre ce e vorba si zic: "Adica?". "Ce esti ca etnie?". Si eu spun: "Sunt rom, doamna". Directoarea se intoarce catre respectiva doamna si ii spune: "Vedeti doamna? Baiatul asta este tigan. Daca ar fi cu fata mea ar fi o mare onoare. Va rog frumos, niciodata sa nu mai veniti la mine cu prostia asta". Eu am ramas socat de chestia asta. Doamna respectiva a inceput sa se fastaceasca. Directoarea mi-a zis: "Multumesc Gelu, poti sa pleci!". In timp ce inchideam usa, directoarea ii spunea: "Baiatul asta este unul dintre cei mai buni elevi pe care ii are liceul. Un baiat cu bun simt etc. Dar va rog frumos, vedeti si altceva in copiii astia decat etnia". Si asta mi-a incalzit sufletul.

Odata la un episod rasist, de rasism dur, foarte dur, in care eu am ramas fara cuvinte si cred ca as fi renuntat din nou la scoala de rusine, colegii mei au reactionat "in corpore" si au zis: "Asa ceva nu se poate". M-au luat de mana in timpul orei si am iesit din ora cu ei de mana, ducandu-ma direct la directoare. Colegii mei i-au spus directoarei: "Doamna, nu se poate asa ceva. Profesorul X sa spuna asa ceva". Nu stiam ce inseamna profesor suplinitor in acea perioada. Respectivul profesor era profesor suplinitor, insa stiu ca la cateva zile dupa aceea nu l-am mai vazut in scoala. Reactiile sistemului in liceu m-au facut sa continui. Vorbesc de profesori, de colegi si asa mai departe.

"Elev eminent"

La prima sedinta din clasa a IX-a s-a dus tata. El se ducea foarte rar la scoala. Tatal meu cand venea acasa seara, daca ma vedea pe strada zicea: "Tati, hai inauntru ca avem si noi treburile noastre". Si ma duceam. Atunci cand a venit de la sedinta, eu eram cu Mihai, prietenul meu cel mai bun, pe strada. Vorbeam in fata portii. Cand l-am vazut pe tata am dat sa intru si el zice: "Nu tati, stai, vezi de treaba ta". A doua zi cand m-am dus la scoala, am aflat ca diriginta mea, doamna Gafton, ma facuse "elev eminent" in fata tuturor. Si tatei i-a plesnit inima de mandrie. A fost ultima data cand a venit tata la scoala. A zis: "Gata, e bun, lasa-l!".

Parintii lui Gelu Duminica FOTO Facebook

"Baiatul meu"

Insa profesorii mei, diriginta mea, doamna Gafton, din liceu (am avut doua diriginte) era de latina si avea o vorba buna pentru fiecare elev. Deci femeia iti incalzea sufletul. Ti-era rusine sa te comporti altfel in prezenta ei pentru ca femeia impunea prin felul ei de a fi o atmosfera extrem de calda si de prietenoasa si de draga. In momentul in care a ramas insarcinata, noi am bocit vreo doua ore toti, dar ne-am bucurat pentru ea. Femeia aia se uita si la suflet, nu se uita numai la informatie. Te facea sa o iubesti atat de tare incat sa vrei sa ii dai tot respectul. Nu poti sa inveti de la cineva de care nu iti place. Si de la ea ne placea sa invatam atat de tare, tuturor. M-am gasit cu Domnia Sa dupa ani de zile si in momentul in care m-a luat in brate si mi-a zis: "Baiatul meu" m-am topit. Oameni extraodinari! Ei m-au facut sa raman in scoala.

"Mie mi-a zambit Dumnezeu"

Este foarte bine ca inca exista speranta si ca ati dat de astfel de oameni.

Fiecare copil are potential. Nu exista copil fara de potential. Doar ca fiecare copil are nevoie de un campion care sa creada mai mult in el decat reuseste copilul ala sa creada, care sa-i deschida orizonturile, care sa-l faca sa se bata cu limitele lui, sa-l faca sa se bata cu stomacul lui, sa-l faca sa se bata cu sentimentul ca nu are nu stiu ce haina, ca e urat si sa contrabalanseze sufletul. Eu am avut parte de cativa profesori, ii numar pe degete, pe tot parcursul meu educational, care au facut asta. Am avut norocul asta, cum spun eu de multe ori "Dumnezeu sa-mi zambeasca prin oameni". Dumnezeu nu zambeste fizic, El zambeste prin oameni. Da, mie mi-a zambit Dumnezeu.

Si ce v-a facut sa urmati cursurile Facultatii de Sociologie?

Tot o profesoara. Eu am facut Filologie si din clasa a IX-a eu faceam teoria esteticii literaturii romane impreuna cu doamna profesoara Bujoreanu. Doamna respectiva avea o fata care studia la Iasi si o rugase sa-i trimita pliante de la diverse facultati. In momentul in care era de serviciu pe scoala, isi rupea cinci minute din pauza ei si venea sa stea de vorba cu mine. Imi arata pliantele de la o anumita facultate, explicandu-mi ce inseamna facultatea aia. Imi arata: Litere, Istorie, Filologie, printre care si Sociologie si Asistenta Sociala. Mi-a placut foarte mult zona.

Eu eram fascinat de filosofie din clasa a VIII-a, citeam Nietzsche, filosofii germani in general. Imi placea foarte mult ideea de studiere a comportamentului uman. Din clasa a XI-a, de cand doamna Gafton (n.r. diriginta) a trebuit sa se retraga pentru ca intra in concediu de maternitate, a venit a doua diriginta care era de socio-umane si care era genul de profesor, pentru mine, de asa nu. Atunci eu i-am spus doamnei diriginte: "Doamna, o sa fac facultatea asta si o sa vin sa va iau locul pentru ca dumneavoastra nu faceti ceea ce trebuie". Ea a inceput sa rada si a zis: "Foarte bine Gelu. Sa te vad!". Informatia plus, din nou, ambitia si dorinta de a face altfel lucrurile m-au condus spre ideea de Asistenta Sociala si Sociologie sau nimic. Si asa am facut. Am dat cativa ani pana am luat. Al patrulea an am luat.

Si cum au primit parintii, rudele si prietenii vestea admiterii la facultate?

Repet, eu am dat patru ani la facultate pana am luat. Pe atunci era o concurenta destul de acerba. Primul an am dat la Iasi pentru ca eu de acolo primisem pliantele. N-am facut in viata mea pregatire pentru ca ai mei nu-si permiteau pregatirea si atunci se dadea examen (n.r. de admitere) la facultate. Am dat examen la psihologie si filosofie. Eu stiam materia, dar nu stiam sa scriu pe barem. In mintea mea, un eseu academic nu ar trebui sa aiba barem. Ei bine, eseul academic are barem de punctare. Ceea ce e un paradox. Si eu intotdeauna scriind opinia mea fara sa stiu baremul, picam examenul ca nu scriam pe barem. La un moment dat am zis: "Ba, gata. Sunt prost! N-are rost". Aveam deja 20 de ani. Mama punea bani deoparte ca sa-mi dea mie de un suc pentru ca nu mi-a dat voie sa ma angajez permanent. Zicea ca daca ma angajez si dau de gustul banului, se alege praful de scoala. Si mama si-a dorit ca baiatul ei sa faca scoala.

"Daca tu nu mai vrei pentru tine sa te dezvolti,

fa-o sa-mi dovedesti mie"

Undeva prin luna aprilie, mai, am avut o discutie aspra cu taica-miu. Eu aveam discutii extrem de directe cu tata si intr-una din discutiile mele ample cu tata, imi zice deodata: "Dar-ar Dumnezeu sa nu iei la facultate ca esti un prost". Si asta a facut in timp ce s-a pus in fata icoanei si s-a inchinat. M-a calcat in picioare atunci. Mai bine imi dadea 30 de palme. In mintea mea: "Cum? Tu sa-mi spui asta? Bine. Iti arat ca nu sunt prost si iti arat eu ca fac!". Si m-am pus sa reinvat. Luni de zile n-am vorbit cu tata. Nu-i spuneam decat "buna dimineata" si "noapte buna", in rest eram extrem de suparat pentru ca imi rasunau cuvintele lui in ureche si o mai auzeam pe mama cand se ducea si ii spunea tatei: "Mircea, ar trebui sa vorbesti cu Gelu pentru ca ii ia foc sufletul" si tata ii spunea: "Nu, nu, nu. Poate sa ma urasca, dar trebuie sa faca ceea ce trebuie". El a apasat singurul buton care stia ca poate sa functioneze si in mintea lui a zis: "Bine, daca tu nu mai vrei pentru tine sa te dezvolti, fa-o sa-mi dovedesti mie". Si-a canalizat toata energia in ambitia aia de a-i demonstra lui.

Norocul a facut ca in perioada aia sa aud si de locurile speciale pentru romi de la Universitatea din Bucuresti si sa vin la Bucuresti. Mama s-a imprumutat de la o vecina de bani pentru zece sedinte de pregatire la filosofie pe care le-am facut cu un profesor care m-a invatat sa scriu pe barem. Am venit la facultate si am dat examenul. I-am dat legitimatia unei foste colege, Lacramioara, care venea la Bucuresti pentru o restanta in vara. Nu mai avea rost sa merg sa cheltui eu banii pana la Bucuresti ca sa imi iau dosarul. Cand s-a intors seara inapoi mi-a spus: "Felicitari, domnule student, ai luat!". Si m-am dus pe urma in casa si am zis: "Bai, am luat la facultate" si m-am retras in camera unde stateam eu si n-am iesit de acolo pana a doua zi dimineata.

"Unde ma duc eu?"

In noaptea aia m-am gandit ce dracu fac. Adica a fost o chestie: "Bine, am luat. Si mai departe? Unde ma duc eu? Cu ce bani ma duc? Poate ar fi mai bine sa renunt". Mama mi-a zis: "Mami, tu fa tot ceea ce trebuie ca noi o sa te ajutam cu tot ce putem". Cand m-am trezit, tata a vrut sa ma ia in brate, sa ma pupe, iar eu am refuzat. In schimb, pe mama am pupacit-o. Tata a scos inelul de pe mana, singura lui bijuterie de la tatal sau, si mi-a zis: "Du-te si vinde-o". Eu, in tampenia mea, m-am dus si l-am vandut. Familia prietenului meu cel mai bun, Mihai, a venit si mi-a adus bani si prietenii din copilaria mea au facut cheta. Au venit si ei cu bani. Cu banii aia am venit la Bucuresti.

Lacramioara imi gasise un loc de camin la Magurele, facultatea mea fiind foarte departe. Insa, in anul I la noi la facultate nu se dadea loc in camin si mi-a gasit ea un loc la camin. In camera in care am intrat nu erau nici usi, nimic. Erau doar peretii. Cand a vazut camera aia de camin a zis: "Tu nu stai aici". Si eu am zis: "Ba da, aici stau". Apoi m-am impretenit cu cativa colegi de camin si am facut camera aia super misto.

Parintii mei in primul semestru se lasau pe ei si imi trimiteau mie bani, ei fiind deja pensionari. M-am dus odata acasa si am vazut-o pe maica-mea venind plangand pentru ca se dusese la magazinul de la colt sa ceara pe datorie anumite alimente pe care sa mi le puna mie in sacosa. Nu i-au mai dat pentru ca avea datorii destul de mari pe care nu si le platise. Nu-i venise pensia si nu apucase sa le plateasca si i-au zis: "Doamna, nu va mai dam. Pana nu platiti, nu va mai dam". Mama s-a simtit si umilita si neputincioasa si a venit plangand acasa. Atunci eu am constientizat ca din pensiile lor, ei imi trimiteau cam jumatate mie. Atunci am spus: "Mai, stai putin. Parintii mei au muncit atat ca acum, la batranete, sa sufere de foame?". Din secunda aia n-am mai luat nici 5 bani de la ei. Am facut foamea pe urma bine de tot. M-au ajutat fratii in schimb. Pana in anul II, cand am inceput sa lucrez si sa-mi castig proprii bani.

Si unde ati lucrat?

In Fundatia in care lucrez si acum. Acolo am inceput ca voluntar la inceputul anului II. In anul I am facut practica in institutiile publice. Eram destul de dezamagit de ce inseamna institutia publica din Romania si cum lucreaza, asa ca am zis ca in anul II ma duc catre ONG-uri. Pe lista unde puteam noi sa ne ducem era si Agentia de Dezvoltare Comunitara "Impreuna". Despre conceptul de dezvoltare comunitara citisem, stiam. Doi, lucra cu romii. Mi-a placut asta si mai mult. Trei, poate care a fost factorul cel mai important atunci, gagica mea din acele vremuri facea si ea practica tot acolo. Si am zis: "Ce misto! Hai sa fac si eu practica tot acolo".

Dupa ce mi-am ales optiunea de practica, coordonatoarea de practica a pus mana pe telefon si a sunat-o pe directoarea Fundatiei din acea vreme si i-a spus: "Va trimitem un student foarte bun. Puneti mana pe el!". In momentul in care am ajuns la Fundatie, directoarea vine si zice: "Tu esti Gelu?". "Da". "Te angajam!". Mi s-a parut atat de ciudat. De abia ma cunosti si vrei sa ma angajezi? Si am zis: "Nu, nu, nu. Stati putin ca eu nu am venit sa ma angajez. Eu am venit sa vad despre ce-i vorba". Directoarea imi zambeste si imi zice: "Bine atunci, te hotarasti tu cand vrei si imi spui".

In perioada aia mancam orez. Asta era principalul meu fel de mancare. Orez cu putin vegeta si ulei. Altceva nu puteam sa mananc. Orezul era ieftin. Luai un kilogram, mancai cinci zile dintr-o punga. Mai aveam putin si ma transformam in asiatic (rade).

"Eu am crezut ca trebuie sa merit tot ceea ce primesc"

Timp de 6 luni am fost voluntar la program. Ma duceam la scoala. Dupa scoala sau cand aveam ferestre mergeam la Fundatie. Lucram si faceam teren in weekend, deplasari. Eram ca oricare alt staf si stiam ce se intampla in Fundatie poate mai bine decat oricare alt staf. Dupa 6 luni m-am dus la directoare si i-am zis: "M-am hotarat! Eu vreau sa raman!". Ea mi-a oferit un salariu mare pentru acea perioada. Era cam al doilea salariu din Fundatie si eu l-am refuzat. Mi se parea incorect fata de colegii mei care erau in staf de ceva vreme.

Eu am crezut ca trebuie sa merit tot ceea ce primesc. Nu credeam ca merit salariul ala. Si cel mai important lucru, imi era frica ca banii sa nu-mi ia mintile pentru ca vedeam in jurul meu colegi care tocau o darla de bani prin discoteci, prin cluburi si eu stiam ca dintr-un copil nevoias, ma vad cu atatia bani, nu eram sigur pe mine. Am negociat cu ea solictitandu-i al doilea salariu de jos, care era de doua ori valoarea caminului pe care trebuia sa il platesc. La cateva luni mi-a marit salariul. Tin minte ca, atunci cand am luat primii bani i-am pus in pat, ma uitam la ei si ziceam: "Doamne, ce ma fac eu cu atatia bani? Traiti-ar tie familia ta!". Atunci am decis ca din banii aia, din primul meu salariu marit, sa-i cumpar o pereche de cercei mamei.

Acum sunteti directorul acestei Fundatii. Puteti sa-mi spuneti un proiect de care sunteti mandru?

Proiecte de care sunt mandru sunt mai multe. Unul care a intrat de anul acesta in politica nationala este faptul ca, in sfarsit studiem robia romilor si Holocaustul Romilor in manualul de Istorie al Romaniei. Sapte ani am muncit pentru chestia asta. Sa convingem autoritatile, toate institutiile, ca in Romania trebuie sa invatam si despre sclavia romilor, nu numai a afro-americanilor, cum invatam pana acum.

"Devenirea ta depinde si de alegerile tale"

De asemenea, este un proiect tot asa de suflet, pe care il implementam de foarte multi ani, care este parte a Erasmus+, deci a fost preluat la nivel european si a venit de la intrebarea simpla: "Ce vrei sa te faci cand esti mare?". Incercam si reusim sa aratam copiilor modele de succes, reusite, astfel incat fiecare copil sa aiba libertatea de a alege. Faptul ca te nasti intr-o comunitate dezavantajata, pentru ca proiectul nu se adreseaza doar romilor, se adreseaza tuturor, nu ai ales sa te nasti acolo. Insa, devenirea ta depinde si de alegerile tale. Poti sa alegi intre smecherul din cartier, proxenetul, ala care pleaca in afara si face bani si sa fii ca el sau ca alt smecher, care uite a mers intr-un proiect international serios si in momentul de fata nu sta cu frica-n san ca vine garda si-l ia.

"Ii invatam pe copii sa viseze"

Noi am identificat foarte multe exemple de oameni proveniti de jos pe care ii ducem in comunitatile alea, incercand sa le aratam copiilor, exact ca in "Testamentul" lui Arghezi, cand il cauta pe Dumnezeu si spunea: "Eu vreau sa pun mana si sa strig: Este!", ca se poate. Daca aleg varianta asta, noi ii sprijinim: burse, mentorat, training cu profesorii, lucru cu parintii, astfel incat fiecare copil sa reuseasca sa ajunga la potentialul lor maxim. E un proiect foarte misto care a castigat foarte multe premii la nivel international si proiectul care ne-a adus in 2017 premiul pentru cea mai buna organizatie roma din Europa.

Si ii invatam sa viseze. Si de aici a pornit proiectul asta. De la o experienta pe care am avut-o noi in una dintre scoli. In momentul in care am intrebat o copila ce vrea sa se faca cand va fi mare si copila asta ne-a pus capul in pamant si a zis: "Ce vrea Dumnezeu". Atunci m-am ofticat. Pentru ca tu daca nu stii ce vrei sa fii, unde ai sa ajungi? Dumnezeu te ajuta, te sprijina, insa nu poti sa le lasi pe toate in mana lui Dumnezeu pentru ca tu ai liberul arbitru. Dumnezeu nu vrea nimic rau pentru tine, dar daca tu nu stii incotro sa te duci, ce sa faci?

"Limita e cerul"

A doua experienta a fost in momentul in care, intr-o alta clasa unde noi lucram, doamna invatatoare de acolo il intreaba pe Gigel: "Ce vrei sa te faci, Gigel?". Gigel, de familie buna, zice: "Vreau sa ma fac politist". O intreaba si pe Maria, tot de familie buna, ea zice: "Doctorita". Si intreaba si pe Sofica, din familie saraca. Si copilul a tacut. Invatatoarea intervine si zice: "Nu ar fi bine sa te faci croitoreasa?". Pe mine din nou m-a deranjat. De ce copilul ala nu poate sa viseze sa ajunga politista sau doctorita? De ce sa taiem noi asteptarile copiilor intr-un mod asa brutal? Noi trebuie sa le aratam copiilor astora ca pot deveni orice, ca limita e cerul si ca trebuie sa se bata pentru chestia asta, sa creada in ei, sa munceasca de trei ori mai mult decat ceilalti. Nu e corect, dar e singura varianta. Foarte multi copii cu care noi am lucrat au finalizat facultati. Ei arata tuturor celor care vor sa vada ca limita e la noi, nu la ei. In momentul in care spunem ca astfel de copii si-au depasit conditia, de fapt nu spunem decat ca si-au depasit conditia pe care noi le-o trasam. Pentru ca ei puteau sa devina orice.

Cat de greu a fost sa strangeti bani pentru aceste proiecte?

E destul de greu sa strangi bani, mai ales atunci cand vorbesti despre romi. Prejudecatile sunt foarte mari si foarte multa lume crede: "Tot astora le dati ma? Si asa le dati foarte mult". Lucram cu aceste stereotipuri, cu aceste prejudecati, incercam sa devenim noi insine mai profesionisti si sa comunicam mult mai bine, astfel incat nivelul de sustinere sa devina din ce in ce mai mare. Slava Domnului, in ultimii ani, nivelul de sustinere al ideilor noastre este din ce in ce mai mare.

Gelu Duminica alaturi de o parte din echipa de la Agentia de Dezvoltare Comunitara "Impreuna" la implinirea de 21 de ani a Fundatiei

"Fundatia este a doua mea familie"

Sunt multe de vorbit despre Fundatie. Este meritul intregii echipe. O echipa foarte misto de romi, romani, maghiari, care lucram impreuna. Eu sunt cel mai in varsta in momentul de fata. Avem tineri care lucreaza alaturi de noi de cand aveau 16 ani. Fundatia pentru noi nu este un job. Este o credinta. Credem in ceea ce facem. Poate si de aici sunt foarte multe rezultate pe care le avem pentru ca ne punem si sufletul la bataie, nu numai mintea. Fundatia e a doua mea familie.

Ce ar trebui sa invatam cu totii de la cultura romilor?

Cultura romilor e in spatiul romanesc. Romii au contribuit la foarte multe lucruri de care cu totii ne bucuram in momentul de fata. Cei 500 de ani de robie au facut ca romii sa fie prezenti in chestiuni care definesc in momentul de fata etosul romanesc. Folclorul romanesc, asa cum il stim noi, in momentul de fata este datorat lautarilor romi. Timp de secole, doar ei puteau sa cante pentru ca nu era o meserie demna pentru ceilalti. Si atunci, salase de tigani robiti erau invatate sa cante. Toate dominatiile pentru neamurile de romi din spatiul romanesc reprezinta meseriile pe care ei le aveau si pentru care ei erau instruiti de catre detinatori. Si uite ca avem embrionii de entertainement, in spatiul romanesc: mascaricii, circarii, care erau romi. Asa ca, pe ce se bazeaza in momentul de fata arta dramatica romaneasca, este pe munca acelor oameni care erau inrobiti, care trebuiau sa-i distreze pe ceilalti.

Gastronomia romaneasca, asa cum o stim noi, in momentul de fata a fost pastrata si dezvoltata de catre romi. Romii erau pe langa detinatori. Erau prezenti in toate meseriile astea gospodaresti si sunt scrieri, inclusiv de la Cantemir, in "Descrierea Moldovei" in care se spune ca detinatorii isi trimiteau salasele de romi tigani la Stambul sa invete gastronomie. Uite asa, glumind, micul, sarmaua si ciorba de burta si-au facut loc spre burta romanului pentru ca aia au invatat si au venit cu ele aici. Nu le-au facut pentru ca si-au dorit. Insa, trebuie sa recunoastem meritele lor.

In industria medievala romaneasca, romii erau extrem de importanti pentru simplul fapt ca au ingemanat meseriile sclavilor cu meseriile taranilor. Taranii lucrau pamantul si sclavii lor trebuiau sa produca tot ceea ce aveau nevoie taranii pentru a lucra pamantul. Unii trebuiau sa faca instrumente agricole si erau fierarii, rudarii, caldararii. Altii trebuiau sa faca instrumente de uz casnic: tigai, oale, ace, agrafe, pieptan. Si aici erau spoitorii, cocalarii (coca inseamna os), lucrau cu oase si faceau obiecte din astea piepteni, ace si tot felul de chestii. Mare parte din economia medievala romaneasca era sustinuta de munca robilor. Nu intamplator erau atat de multi robi in spatiul romanesc. A fost ultimul spatiu care a dezrobit, in anul 1856. A avut 250.000 de robi, reprezentand 7% din populatia vremurilor din Principate. In momentul de fata, romii in spatiul romanesc reprezinta circa 1,5 milioane de oameni, adica tot 7% din populatie.

"Sunt suma reusitelor si esecurilor mele"

Care a fost cel mai mare esec?

Atat de multe. Am avut si o sa am. Sunt atat de multe ca nici n-as putea sa aleg unul. Sunt multe rau de tot, insa fiecare esec a venit cu posibilitatea de a invata ceva din esecul ala. Am avut oameni in jurul meu care m-au facut sa inteleg lucruri si eu am avut capacitatea sa ascult. Eu am raspuns stimulilor celorlalti. Nu sunt mai destept decat altii. Sunt oameni mult mai destepti, mai inteligenti decat mine, carora Dumnezeu nu le-a zambit, cum spun eu. Mie mi-a zambit Dumnezeu. Prin altceva mi-a zambit si atunci ceea ce eu sunt, cu reusitele si cu toate esecurile pe care le-am avut, este generat de oamenii acestia. Si-atunci stiu ca e bine sa asculti ceea ce se spune in jurul tau. Principalul agent de schimbare in viata ta esti tu insuti si nu trebuie sa ceri altora ceea ce tu nu oferi. Atunci eu sunt suma reusitelor si esecurilor mele. De ambele sunt la fel de mandru. In orice reusita pe care tu o ai, se ascund mai multe esecuri, din care tu trebuie sa inveti.

Gelu Duminica FOTO Facebook

"Daca nu crezi tu in tine, nu o sa creada nimeni"

Ce sfat le-ati oferi copiilor romi care au parte de discriminari?

Sa creada in ei. Daca nu crezi tu in tine, nu o sa creada nimeni altcineva. Sa incerci in fiecare zi sa dai tot ce poti. Ambele sunt valabile pentru toti copiii. Pentru copiii romi singura chestie specifica este sa nu crezi ca apartenenta la etnia roma este un defect. Sa nu ia apartenenta asta ca un criteriu de inferioritate. Ei sunt inferiori, cei care spun asta, nu noi. Noi trebuie sa aratam ca suntem oameni buni ii ca putem sa facem aceleasi lucruri. Poate chiar mai bine decat o fac ei. Asta e specific.

In rest, toti copiii trebuie sa creada in ei. Toti copiii trebuie sa inteleaga ca in fiecare zi trebuie sa dai mai mult decat ai dat ieri. Toti copiii trebuie sa aiba indoieli, tocmai pentru a gandi si pentru a ajunge la absolut. In fiecare dintre noi sta un campion numai ca, trebuie sa credem foarte mult in noi, sa muncim foarte mult si sa ne ridicam atunci cand viata ne da cateva suturi si cel putin, la fel de important, sa ne zambeasca Dumnezeu prin oameni.

Ion Țiriac și-a donat o parte din avere. Cine va beneficia de miliardele de dolari, agonisite de omul de afaceri
Ion Țiriac și-a donat o parte din avere. Cine va beneficia de miliardele de dolari, agonisite de omul de afaceri
Ion Țiriac este unul dintre cei mai bogați români, averea lui fiind estimată la 2,1 miliarde de dolari. Fostul tenismen a dezvăluit momentul în care a simțit că nu mai are probleme cu...
O profesoară din Texas și-a donat un rinichi unui copil pe care nu-l cunoștea. Femeia, impresionată de mesajul disperat făcut de familie
O profesoară din Texas și-a donat un rinichi unui copil pe care nu-l cunoștea. Femeia, impresionată de mesajul disperat făcut de familie
O profesoară din Texas și-a donat un rinichi unui copil care suferea de o boală genetică rară. Femeia nici măcar nu-l cunoștea pe micuț. Bebelușul, Baer Sobieralski s-a născut cu o...
#interviu, #sociolog, #Gelu Duminica sociolog, #viata, #scoala, #fundatie, #familie, #romi , #stiri sociale