România, ca o societate sălbatică. Absența totală a reperelor morale individiuale și colective

Autor: Hari Bucur Marcu , Expert international in materia apararii nationale
Joi, 21 Octombrie 2021, ora 12:30
5984 citiri

Dacă e să mă întrebați pe mine, cea mai mare problemă civilizațională a națiunii române este absența totală a reperelor morale individiuale și colective.

Din primul moment al (re) construcției democrației românești, au fost propuse publicului repere imorale, individuale și colective, cu pretenția ipocrită că ele ar fi suficiente pentru ca poporul devenit suveran să se orienteze după acele repere, în devenirea sa ca civilizație occidentală, între granițele statale, devenite libere.

Plecând de la săracul și cinstitul Iliescu Ion, victima vremelnică a luptei pentru putere în interioriul Partidului Comunist Român, care, alături de o mână de alți foști nomenclaturiști de vârf, unul mai imoral decât altul, a fost primul gata să conducă țara, modelele propuse publicului național au fost doar de această categorie: cea a impostorilor, ipocriților și aventurierilor care nu se dau în lături de la nimic pentru a stăpâni statul, cu singurul argument că ei sun cei mai pricepuți la asta.

În afara administrației centrale sau locale, televiziunea națională și apoi televiziunile particulare, cu acoperire națională, și-au adus în studiouri doar inși care nu puteau servi drept reper moral decât dacă ei nu ar fi fost, măcar pentru o vreme semnificativă, profitori ai regimului comunist. Pot exemplifica ce spun aici cu torționari comuniști, cum fusese Brucan, ori ideologi comuniști, cum fusese Paler, sau propagandiști comuniști, cum mai este încă Cristoiu. Plus o pleiadă de îndoctrinați la Moscova, în perioada de glorie a Internaționalei Comuniste. La fel s-a întâmplat și în presa scrisă, ori la radio.

Să fie clar. Nu faptul că fuseseră comuniști i-ar fi împiedicat pe cei de mai sus și pe ceilalți ca ei să devină repere morale. Nu. Dar este imoral faptul că au profitat cât au putut de pe urma privilegiilor oferite de nomenclatura comunistă (locuințe din vile naționalizate, vacanțe de vis în străinătate, servitori, șoferi etc.), ca apoi să se dezică de comunism (doar unii dintre ei), nu de alta, ci numai pentru că deveniseră perdanți în luptele interne pentru putere și influență, din ultimii ani ai lui Ceaușescu. Ca apoi, la schimbarea de regim, să predindă cu tupeu locuri de conducere în statul democratic, pe baza argumentului că ei au suferit mai mult decât alții de represiunea comunistă!

Dar și generația care le-a urmat ăstora nu s-a obosit cu reperele morale. Din contră. Primele criterii de succes social, instaurate de prima generație post-comunistă au fost (1) îmbogățirea fără muncă și fără merit, de pe urma statului, începând cu așa-zișii revoluționari gratulați cu hectare, cu pensii speciale și cu scutiri de impozite și continuând evident cu cei care au căpușat avuția națională, (2) dobândirea de titluri și diplome fără învățătură, de pe urma industriei de diplome, precum și (3) notorietatea pe orice criteriu altul decât cel de valoare, dar mai ales prin cumpărarea cu banul public a „spațiului” de emisie la televiziuni.

Vorbind despre repere morale inexistente, nu putem să trecem sub tăcere biserica. Mai ales Biserica Ortodoxă Română, cea privilegiată prin numărul cel mai mare de botezați în ea, din totalul populației din România, nu a mișcat un deget măcar pentru a discuta despre moralitate, despre bine și rău, despre drept și nedrept, despre cunoaștere și manipulare, despre adevăr și minciună. Nimic din astea.

În schimb, biserica s-a arătat dispusă la compromisuri, la promovarea non-valorilor ca valori creștine (vezi lista „vrednicilor” de la Patriarhie, în frunte cu Becali, Dragnea, Videanu și ceilalți), dar și la avansarea în grade clericale și funcții pastorale a unor inși imorali notorii, compromiși în interiorul și în afara bisericii, pentru impostură academică, mită, trafic de influență, mafiotisme cu posturi și parohii etc.

Nici măcar producția cinematografică, cea literară, muzicală, plastică, ori creația edilitară nu au constituit vreun reper moral, în toți acești 31 de ani de post-comunism. Talentul și priceperea artiștilor și cratorilor nu au fost puse niciodată programatic în favoarea educației morale a nației, dar nici nu au constituit ele însele repere morale.

Enorm de mulți inși lipsiți de talent și de pricepere au ocupat și ocupă poziții influente, dacă nu chiar determinante, în ierarhiile artistice și de creație, la nivel național și local. Asta, în condițiile în care spațiul public de dezbatere, gestionat cultural, nu este ocupat nici măcar în proporție de 1 la 10 de teme sau de repere morale.

Presa de toate formatele nu a avut vreodată și nu are nici în prezent vreo treabă cu reperele morale. Pur și simplu, moralitatea nu este un subiect de știri, decât în varianta în care cazurile de imoralitate, mai ales cea de alcov (cine cu cine se iubește sau se ceartă în ascuns), fac audiență.

Și nu am în gând vreun rezultat radical, nemaipomenit, de top, de care să mă plâng că nu am reușit să îl atingem, ca nație europeană. Așa cum nu am de ce să mă refer că și la alții e o problemă cu reperele morale.

Pur și simplu constat că, atunci când vorbim despre a alege dintre două rele, de exemplu, nu prea știm despre ce vorbim și nici nu avem vreun reper care să ne orienteze. Așa cum preferăm colectiv abandonarea cu totul a discuției despre rău sau bine, despre minciună sau adevăr, ori despre nedreptate sau dreptate. Abandonare în mâinile unor imorali cărora le cerem să ne spună ei ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e nedrept, ce e adevărat și ce e minciună. Pentru că ei știu mai bine. Sau cel puțin pretind cu tupeu că știu mai bine.

Mecanismul introducerii într-o societate în formare a reperelor morale este unul inefabil. Așa ceva nu poate funcționa decât dacă societatea are suficientă inteligență colectivă ca să înțeleagă și să accepte nevoia de repere morale individuale și colective. După care, ar trebui ca publicul național să se transforme el însuși într-un angrenaj de identificare, validare și promovare a reperelor morale în cadrul său.

Ceea ce nația română, în întregul ei multicultural, nu prea pare dispusă să facă. Pe principiul: lasă, că merge și așa.



Citeste si:
Ce se întâmplă cu rugbyștii români repatriați urgent din Africa de Sud
Ce se întâmplă cu rugbyștii români repatriați urgent din Africa de Sud
Echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare a fost repatriată din Africa de Sud, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, cu o cursă specială TAROM şi a intrat în carantină, a anunţat...
Surpriză mare! Cine poate fi noul selecționer al României
Surpriză mare! Cine poate fi noul selecționer al României
România a rămas fără selecționer după plecarea lui Mirel Rădoi, care a ratat calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar. Federația caută în acest moment selecționer,...