Aur la gimnastica: Fata ascunsa a unui imens succes (Opinii)

Succese precum cele obtinute de echipa nationala de gimnastica la campionatul european de anul acesta au devenit foarte rare in tara pentru care, cu ani in urma, sportul era una dintre putinele supape ale unui popor sufocat.

Si, ca orice lucru rar, succesul de la Bruxelles a fost cu atat mai intens savurat, cu atat mai mult cu cat reprezinta o promisiune importanta in perspectiva Olimpiadei de anul acesta.

Dar dincolo de bucurie, acest succes ridica si cateva teme de meditatie.

Intai e de remarcat ca el se leaga din nou de numele echipei de antrenori Bellu- Bitang. Cand cei doi au revenit la carma echipei nationale de gimnastica, situatia nu era deloc roz si succesele aproape disparusera.

In urma cu niste ani, Octavian Bellu si Mariana Bitang paraseau fortareata de la Deva in urma unui sir de atacuri, inclusiv din partea unor foste gimnaste care reclamau tratamentul prea dur impus de antrenori. La vremea lui, un alt mare antrenor, Bela Karolyi, a avut de infruntat acuzatii similare.

Ei bine, iata ca fara asa ceva nu exista mare performanta in sport. Este, pana la urma, o alegere de viata pe care nu o face antrenorul, ci sportiva si parintii ei. Drumul spre inalta performanta este extrem de dificil si dureros, marcat de constrangeri, renuntari, chin, suferinta, frustrari.

Nimeni nu poate fi obligat sa il aleaga. Dar daca o face, toate acestea trebuie asumate, cu dintii stransi, ca pret al succesului.

Da, e un adevar trist, marile gimnaste renunta la copilarie cu tot ce inseamna ea, de la ciocolata si joaca dupa pofta inimii, dar este, repet, o chestiune de alegere si, in final, daca seriozitatea si dedicarea sunt totale, si rezultatele sunt pe masura.

Iar antrenori precum Octavian Bellu, Mariana Bitang si Bela Karolyi nu isi fac decat meseria, asumandu-si la randul lor sacrificii uriase, despre care insa se vorbeste cu mult mai putin.

Dar succesele din sportul romanesc sunt putine si pentru ca sportivii de performanta sunt cu mult mai putini, din mai multe motive. In anii comunismului, sportul era una dintre putinele oportunitati de a avea o viata mai buna, adica mai multi bani, posibilitatea de a iesi din tara si un statut oarecum privilegiat.

In plus, fara computere, fara discoteci, cu doar doua ore de program la televizor, posibilitatile de petrecere a timpului liber erau atat de limitate incat tinerii se duceau spre sport si din lipsa de alte preocupari. Ca urmare si baza de selectie a antrenorilor era cu mult mai mare, deci riscul de ratare a unor talente mai mic.

Astazi copiii si tinerii sunt captati de tot felul de alte activitati, parazitare in mare masura, care le mananca timpul. Din nefericre, cele mai multe sunt si foarte sedentare, motiv pentru care avem si un numar atat de mare de copii obezi, care rontaie cu ore cipsuri si bomboane in fata unei ecran de computer sau de televizor, in loc sa-si consume energia si sa-si modeleze corpul si caracterul pe un teren de sport.

La randul lor, parintii, ocupati sa faca bani sau distrasi de tot felul de atractii, nu au nici timp si nici interes pentru a-si trimite copiii la sport. Sunt multumiti daca ii vad cuminti, lipiti de computer.

Si, apoi, printre modelele momentului nu mai este vreo Nadia Comaneci, ci mai degraba o pitipoanca mai mult dezbracata, semilobotomizata si supersiliconata care pune mana pe un pitiponc de bani gata.

In cazul unor sporturi care ne faceau candva renumiti, problema este si financiara. Cel mai bun exemplu este tenisul. Echipamentele, inchirierea terenurilor, angajarea antrenorului, toate fac acest sport foarte scump, prohibitiv pentru majoritatea buzunarelor. Este motivul pentru care foarte putini parinti si-l permit si, cu siguranta, foarte multe talente se irosesc fara nicio sansa.

Dar tenisul este la fel de scump peste tot in lume. In alte tari, insa, federatiile de specialitate investesc enorm in cautarea de talente. Asa a aparut, spre exemplu, generatia de aur de tensimeni spanioli. La noi, singura grija a federatiei este lupta pentru putere si cultivarea propriilor orgolii.

In plus, multi dintre marii jucatori de tenis ai lumii, in frunte cu Roger Federer, Rafael Nadal si Andre Agassi, au fundatii care finanteaza accesul in acest sport al copiilor fara posibilitati. La fel procedeaza si unii oameni de afaceri foarte bogati. De exemplu, succesele Frantei in acest sport se leaga de academia de tenis a familiei Lagardere. La noi, Ion Tiriac a refuzat sa cumpere cateva rachete pentru echipa de Cupa Davis a Romaniei.

Performanta nu pica din cer. Ea presupune eforturi de toate felurile, individuale si colective, de vointa, dar si financiare. Iar starea sportului romanesc reflecta foarte corect eforturile de toate felurile investite in el.

Cat despre decizia lui Victor Ponta de a dubla premiile oferite gimnastelor, gestul este, desigur, frumos, dar el este in mod esential unul electoral. Incearca, la fel ca toti politicienii, sa-si lipeasca imaginea de a unui mare succes national.

Oficial, Victor Ponta vorbeste despre o masura care se doreste de stimulare a performantei. Nu cred in respectul autentic pentru performanta al unui premier care accepta in guvernul sau, ca ministru al Educatiei, un om asupra caruia planeaaza suspiciuni grave si fundamentate de plagiat, adica de furt si contraperformanta.

Fenomene fără precedent în istoria alegerilor. Politolog: „Vom vedea niște scoruri foarte interesante"

Se anunță o prezență-record la alegerile europarlamentare, programate pentru 9 iunie 2024. Fenomenul a fost explicat de către politologul Andrei Țăranu, într-un interviu pentru Ziare.com....

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...