Editorial: Umbra lui Iordache. Pe Pamant

Indiferent de hainele in care intra pentru a ne taia o felie din sufletul sau, sa-l halim spre a pricepe ca mai exista o cale, Stefan Iordache avea pentru noi un singur mesaj: cel mai iubit dintre pamanteni ne ucide in fiecare zi, daca nu suntem in stare sa-l asternem in pod, printre vechituri. Dar intr-o astfel de viata suntem demni de dispret.

Chiar daca angoasa ne convinge pana la durere ca existam, suntem mai vii si mai longevivi daca aruncam cheita podului. Dar asta nu dorea cu nici un chip Stefan Iordache sa faca, prin urmare avea mereu pe frunte acea cuta ca un semn de exclamare.

Ti-era rusine sa o privesti, daca treceai prin viata ca un aruncator chior de cutite, te simteai ca un fachir cand ii auzeai vocea, iar zarind ochii deschisi cu jumatatea care plangea si inchisi cu jumatatea care radea simteai ca nu esti singur. Atat de adanc intrasera personajele in viata ta.

Stefan Iordache nu era actorul care radea auzind cum se chinuie observatorii sa-i puna in carca trasaturile personajelor sale. Cum sunt multi. Isi asuma fiecare rol, convins ca avea sa-si dezvolte cate-o trasatura de care uneori era decis sa uite. Isi asuma postura de om, imperfectiunea, si suferea cand laudatorii il priveau ca pe un zeu.

Nu era un diplomat, motiv pentru care ceilalti spuneau despre el ca era un caracter dificil. Iar unii se intrebau daca suferinta de pe chip nu este cumva o parte a hainelor din rolurile sale. Dar nu era! Il dureau prostul gust, circul, minciuna, ipocrizia si era convins ca lumea nu mai are leac.

Decat - si asta transmitea spranceana sa - daca lehamitea sa va transforma vreodata, ca la un semn, intr-o revolta colectiva, iar oamenii vor fi mai aprinsi de iubire observand o brandusa, sau o salcie, decat o telenovela transmisa mereu la stiri, unde oamenii se paruiesc cu toate fortele, din toate pozitiile.

Radea uneori, dar gura isi pastra comisurile in jos, ca si capetele ochilor, si parea ca nu e sincer. Dar era, numai ca motivul pentru care hohotea era altul: desertaciunea care isca buna dispozitie.

Iar acum, si-a luat spranceana si s-a dus in Ceruri. Unde, sunt convins cum sunt convins ca respir, acum, cea mai mare tristete din ultimii ani, se va simti ciudat, o perioada. Nu va mai gasi motiv sa se incrunte, nu va mai putea sa se ascunda de rautati, deoarece nu le va mai gasi, nu va mai transmite lucirea de fronda nimanui, pentru ca Acolo, nu ai de ce sa lupti.

Insa umbra sprancenei sale va ramane aici, daca vom dori sa ne-o amintim. Si ne va spune mereu ca sabia taie capul plecat nu cu lama, ci cu dispretul celor din jur. Dar asta numai daca in obrajii nostri grosi mai exista un milimetru din dorinta de-a aduce bucurie celorlalti, si nu teama si nenorociri.

Cristian Mihai Chis

David Popovici, alături de Sebastian Stan: ”Poate prind şi eu un rol...” FOTO

David Popovici a postat, vineri, în social media, o imagine în care apare alături de celebrul actor Sebastian Stan, de origine română. Campionul la înot menţionează cu umor ce i-a transmis...

Marinarul răpit de rebelii Houthi și eliberat a fost primit de ministrul de Externe. Ce l-a întrebat Emil Hurezeanu FOTO

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, l-a primit vineri, 24 ianuarie, la sediul instituţiei pe care o conduce, pe marinarul român repatriat din Yemen, unde s-a aflat în captivitate timp...