Ziare.com

Povesti cutremuratoare, la doi ani de la Colectiv. E timpul sa ne trezim si sa incetam sa mai fim complici

Sambata, 28 Octombrie 2017, ora 18:08

   

Povesti cutremuratoare, la doi ani de la Colectiv. E timpul sa ne trezim si sa incetam sa mai fim complici
Chitaristi, fotografi, arhitecti, jurnalisti, studenti au trait un calvar in seara zilei de 30 octombrie 2015, atunci cand in clubul bucurestean Colectiv a izbucnit un incendiu in timpul concertului formatiei Goodbye to Gravity.

La doi ani de la tragedie, in urma careia au murit 65 de tineri si alte aproape 200 de persoane sufera inca, cativa dintre martorii acelei seri marturisesc pentru News.ro ca nu s-a schimbat nimic si inca se lupta cu ranile, operatiile, manusile compresive si demonii care-i bantuie.

Un mesaj emotionant este transmis de o tanara care rememoreaza, cu lux de amanunte, cosmarul din spital: "Nu s-a schimbat absolut nimic si nu vorbesc doar despre noi. Lumea isi aduce aminte in preajma zilei de 30 octombrie".

Liviu Popescu, basistul trupei Up to Eleven, se afla in Germania, la clinica din Halle, unde se recupereaza dupa a saptea operatie, a patra de corectie, unde i-au fost inlaturate bride. Nu a putut participa anul asta la Marsul Chitarelor si nu va ajunge nici la Festivalul 3010. El a marturisit pentru News.ro ca dupa Colectiv "nu s-a schimbat nimic" si "poate ca suna pesimist, dar cred ca nu se va schimba nimic nici in viitor".

Cei doi ani de dupa incendiul din clubul bucurestean Colectiv au trecut pentru artist "destul de repede", fiind angrenat in diverse actiivitati, s-a intors la serviciu si si-a reluat activitatea muzicala. "Nu s-a schimbat absolut nimic, si nu vorbesc doar despre noi", este convingerea lui Liviu, care afirma si ca "s-a uitat de Colectiv". "Lumea isi aduce aminte in preajma zilei de 30 octombrie. Oamenii care nu au fost implicati direct nu sunt interesati, unii isi amintesc cu tristete, altii ne critica, altii sunt invidiosi ca am primit tratamente mai bune", a spus Liviu Popescu.

Despre ceilalti prieteni care inca au nevoie de tratament, Liviu spune ca se afla in diverse stadii, unii de recorectare, altii de reconstructie, majoritate pentru probleme de mobilitate.

Liviu Popescu, care a fost ars pe 35% din suprafata corpului, insa fara cai aeriene afectate, vorbeste si despre faptul ca Ministerul Sanatatii i-a decontat patru dintre operatii. "Eu am reusit sa beneficiez de finantare pentru patru operatii. Nu a fost nicio problema din acest punct de vedere, doar procedura este inceata. Se acorda decontari pana la sfarsitul anului 2018, se completeaza un dosar, cu cerere si apoi este aprobat de o comisie", a precizat el pentru News.ro.

Liviu a ales sa ramana sub supravegherea medicilor dupa fiecare interventie chirurgicala, la clinica din Halle, pentru a beneficia de o terapie adecvata. "O saptamana este sederea pentru operatie, dupa care o luna urmeaza recuperarea, aceasta a fost procedura in cazul meu", a explicat chitaristul.

Catalin Scanteie (chitarist si actor) si Sanda Scanteie (asistent medical) au fost impreuna la concertul de acum doi ani din clubul Colectiv, asa cum sunt impreuna de 18 ani. Incearca sa-si refaca viata dupa Colectiv si spun ca nu s-a schimbat "mai nimic".

"Amandoi am revenit la munca de vreo sase luni si incercam practic sa ne refacem viata, desi nu va mai fi niciodata la fel cum a fost pana in 30.10.2015", marturiseste Catalin pentru News.ro. "Eu mai sunt cum mai sunt, nu tin neaparat sa am niste maini frumoase, dar la Sanda lucrurile stau exact pe dos. Si ce este mai trist, faptul ca unii pacienti o privesc diferit, cu retinere, momente in care Sanda trebuie sa le spuna ca totul e ok, ca nu se ia", descrie el situatia stanjenitoare prin care trece sotia sa la locul de munca.

Catalin mai are nevoie de operatii pentru indepartarea cicatricilor, dar a renuntat din cauza ca "este foarte dificil sa existe doi "handicapati" in casa". Stiu, fac haz de necaz. Dupa cum stii, orice interventie chirurgicala necesita si o perioada de refacere, timp in care mainile sau zona operata sunt bandajate. Apoi o alta perioada in care este indicat sa le folosesti cat mai putin deoarece pielea este sensibila. Deci, doar Sanda va mai suferi curand si alte interventii", a povestit Catalin, care spune ca o varianta ar fi sa se opereze pe rand. "Am trait s-o spun si pe asta, ca ne operam cu schimbul", rade el. Pana atunci poarta manusi compresive si folosesc multe creme.

Ce s-a schimbat si cum s-a schimbat lumea de atunci?

"In linii mari s-au schimbat cateva guverne, au disparut cativa oameni politici, s-au inchis cateva cluburi, s-au dat cateva legi si... cam atat", raspunde artistul. "Oamenii politici au reinceput sa scoata capul, sa fie din nou pusi in functii-cheie, unele cluburi s-au redeschis pe "semnatura", cu asumarea patronului, legile date nu sunt respectate, ma refer la nevoile marilor arsi", a subliniat Catalin, adaugand ca "nu va uita ce s-a intamplat", desi oamenii "sistemului" cred asta.

"Oamenii sistemului au reinceput sa apara din cauza ca au crezut ca am uitat ce s-a intamplat in urma cu doi ani. Cum sa uitam, fratilor? Nu, nu vom uita niciodata, cum nu am uitat pe nimeni de la Revolutie incoace. Nu ne pacaliti cu un "kil" de faina, o pereche de cizme de cauciuc si cu o galeata. Vom avea grija sa nu uitam si va asigur de asta", este convingerea chitaristului.

Nu s-a schimbat mai nimic, pe scurt.

"S-a revenit la anormalitatea de acum doi ani. Ceva obisnuit pentru marea majoritate a poporului. "Si ce daca a furat, dar a dat si la altii", auzim peste tot. "Dar ce aveti cu el, ca doar a facut si fapte bune", referitor la politicieni arestati. Crede-ma, am cunoscut in ultimii doi ani de la oameni simpli la directori de companii uriase, oameni intalniti pe strada, care ori au uitat de Colectiv, ori ma puneau la zid, spunand "da' ce ai cautat acolo?" sau "asta ai vrut, asta ai avut!".

Inca mai sper la o viata mai buna si o schimbare radicala a sistemului, inca mai sper ca macar fiul nostru, Stefan, sa se bucure de schimbare", spune cu incredere Catalin Scanteie si a subliniat ca "desi procesul Colectiv inainteaza incet, cred ca pana la urma vinovatii vor plati cu varf si indesat pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai repete.

Eugen Iancu, presedintele Asociatiei Colectiv, al carui fiu, Alexandru, de 22 de ani, a murit in tragedie, declara pentru News.ro ca la doi ani de la incendiu in Romania nu s-a invatat nimic din greseli. "Din pacate, in Romania nu invata nimeni nimic. Cel putin pana acum nu s-a invatat nimic. In sanatate, eu as intra cu buldozerul - in minister si in toate spitalele si as lua-o de la zero. Si in justitie cred ca tot cu buldozerul as intra, pentru ca, din pacate, si procurorii si judecatorii sunt impartiti in doua tabere - unii sunt cu aia, unii sunt cu aia, si in functie de asta iau decizii. Ar trebui ca fiecare sa isi vada de meseria lui si atat", a spus el.

"Nu cred ca voi mai iesi vreodata din acest iad. Inchid ochii pregatita sa nu ii mai deschid vreodata, cuprinsa de febra, cu corpul ruinat si sufletul facut cenusa"

La doi ani de la tragedia din clubul Colectiv, Alexandra Furnea, jurnalist la revista Maximum Rock, a reusit sa povesteasca calvarul prin care a trecut in spital, unde a ajuns cu arsuri grave pe spate, pe umeri, pe cap si pe maini. Intr-un mesaj pe Facebook, tanara de 29 de ani povesteste despre conditiile din spital in care erau tinuti si ingrijiti cei arsi, despre indiferenta unor cadre medicale si despre minciunile autoritatilor care spuneau ca spitalele din Romania au tot ce le trebuie pentru ingrijirea victimelor din Colectiv. Ea spune ca i-a luat doi ani sa poata scrie acest text.

Tanara a postat si imagini cu un puternic impact emotional, cu ranile de pe corpul ei, in urma operatiilor, dar si cu patul din spital, sub care mama ei a pus cutii de lemn, astfel incat tanara sa nu fie nevoita sa doarma pe spate, unde i se aplicasera grefe de piele.

"E aproape ora 5 dimineata si deschid obosita ochii. Am reusit sa dorm, insumat, vreo 2 ore. Bandajele jilave mi se lipesc de rani si durerea incepe sa se trezeasca in corpul meu cu toata puterea de care este capabila. Fiecare miscare este un chin. Sistemul de sustinere pe care l-a improvizat mama cu o seara in urma - din perne si prosoape aduse de acasa - asa incat sa nu dorm pe spatele recent grefat, a esuat iar coltul unei perne se atinge de rana deschisa de pe omoplat, acolo unde nu s-a prins pielea.

Simt ca salteaua dura imi jupoaie carnea in timp ce incerc sa imi ajustez cumva pozitia ca sa nu mai simt usturimea. Imi vine sa vomit din cauza senzatiei dar inchid ochii si numar in gand pana la 10, lent, asurzita de bataile inimii mele panicate. "1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10. Incepe sa se faca zarva pe coridor. Sosesc rand pe rand asistentele si aud discutiile lor simple, de oameni sanatosi. Trag cu urechea la glumitele pe care le rostesc, in timp ce ma cuprind frisoanele. Este frig in salon deoarece geamurile nu sunt bine izolate iar caloriferul electric pe care ni-l da seara de seara o asistenta cu suflet mare (in mod normal, nu ar avea voie sa il scoata din sala alaturata) nu face fata temperaturii scazute de afara.

Incerc sa mai dorm cateva minute dar, dintr-o data, imi amintesc ca este iarasi luni si incepe o noua saptamana de chin. Realizez ca urmeaza baia si incep sa tremur si mai tare, dar de data aceasta de frica. Apoi, ca intr-un cosmar care se adevereste, vad silueta asistentei in cadrul usii (...). E cam frig aici, Alexandra... Imi pare rau. Cred ca si apa va fi mai rece. Nu se incalzeste nicicum", aud vorbele asistentei care deschide robinetul si prinde in maini capul banal de dus care, in ochii mei, arata ca un instrument de tortura.

Femeia clateste cada verde si ma ajuta sa ma ridic din scaun. Merg sontac sprijinita de ea - o fiinta mica si fragila - pana la cada si ma asez cu greu pe marginea ei. E rece iar contactul dintre guma uda si pielea mea infiorata imi face rau. Cand picioarele imi sunt intinse inauntru, incep din nou sa plang. Cersesc un analgezic si mi se administreaza Ketonal. Ceva mai puternic, va rog din suflet! Nu se poate, vine raspunsul prompt din partea altei asistente aflate in trecere prin salon. Acum vine primul jet de apa care imi uda bandajele lipite de rani. E inghetat si, peste carnea mea deschisa, se simte ca o noua flacara, pustiitoare. Ketonalul se dovedeste zi de zi a fi mult prea slab, asa ca... simt totul, pe viu", descrie Alexandra infernul trait in spital.

Tanara povesteste si despre asistenta care ii facea baie si care ii canta si plangea odata cu ea, dar si despre "echipamentul de protectie" pe care il purtau insotitorii in saloane - un halat atarnat in cuierul din hol, care a doua zi era luat, poate, de un alt parinte care il purta ctt timp isi hranea si spala copilul.

"Nu mai am putere. Sub obrazul meu julit, s-a strans o balta mica de lacrimi si de sange"

Ea rememoreaza si chinurile prin care a trecut pentru montarea unui cateter: " (...) sunt dusa pe picioare intr-o sala de operatie in care un medic anestezist tanar ma intinde pe spate, pe patul operator dur. Suspin si ii spun ca sunt proaspat operata si nu am voie sa stau mult asa. Se uita la mine deconcertat si imi ignora cuvintele. Incepe sa ma doara capul, acolo unde suferisem o alta operatie de regrefare.

Intreb daca voi dormi in timp ce mi se monteaza cateterul, iar anestezistul rade cu usuratate si spune ca el a pus linii centrale pe viu, chiar si femeilor insarcinate si ca nu am de ce sa ma tem. Imi asterne o patura sterila peste fata si aud cum ii cere asistentei o sticla de Xilina si dispozitivul de montare. Ma palpeaza dur in zona claviculei si infige acul in piele. Tip si simt ca imi amorteste mana dreapta. "Ma doare, ma sufoc", le zic, cu patura sterila peste fata. "Va rog, sedati-ma". "Nu, nu, nu am nimerit. Mai incercam".

Pret de o ora, ma inteapa in diverse locuri, si nu gaseste vasul de sange. Eu tremur deja de greata si de durere si cersesc un sedativ. Ma doare spatele, ma doare rau spatele. Se rup grefele. Creierul meu ma tortureaza, intrat deja in stare de panica. Ei ma refuza. Nu-mi ofera analgezicul. Trebuie sa reuseasca! Medicul a facut asta deja de cateva ori. Trebuie sa ii iasa. Incep, din nou, pentru a nu stiu cata oara, sa plang. Ii rog sa se opreasca, deoarece nu mai suport. A trecut deja o ora. Ma doare clavicula si simt ca imi amorteste bratul stang.

Cineva imi plimba un ac gros prin corp, in dreptul gatului. Il scoate si inteapa din nou, iar si iar, cu acelasi ac, alte locuri. Asistenta cheama intr-un final anestezistul sef care intra furios in sala, imi ia campul steril de pe fata, ma apuca de capul proaspat operat si mi-l intoarce pe partea cealalta brutal, strivindu-mi pansamentele. "Ia baga aici!". "E arsa acolo, domnu' doctor, nu merge." "Ma doare, va rog, ma doare capul!", "E, te doare, nu te doare nimic!". Apoi imi intoarce iarasi capul pe partea stanga cu aceleasi gesturi dure. Intra in sala o doamna doctor.

Intre timp, asistenta de anestezie mi-a montat din nou patura sterila pe cap. Iarasi nu mai vad nimic. Doamna doctor ma atinge delicat in zona claviculei si cere sa vada aparatul cu care s-a incercat montarea cateterului. "E complet bont acul asta", spune ea, cu o voce consternata. "Puteati sa rupeti ceva", o aud. "Dati-mi alt ac, va rog!". Simt intepatura si apoi cineva incepe sa sutureze aparatul in piele. Ma doare foarte tare dar nu mai spun nimic. Nu mai am putere. Sub obrazul meu julit, s-a strans o balta mica de lacrimi si de sange, care imi uda pansamentele. Umarul stang ma ucide. Intreb vlaguita, de sub campul steril, daca e gata procedura si doamna doctor mi-l scoate de pe chip. In mainile ei, totul a durat vreo 15 minute. "Copilul asta a fost treaz tot timpul asta?!", intreaba. Se uita in jur si nu primeste niciun raspuns".

Alexandra a aflat ulterior, din scrisorile medicale, ca a fost contaminata cu Pseudomonas multirezistent in toate plagile.

In finalul textului, ea explica si motivele pentru care a scris acest mesaj: " (...) aceste lucruri trebuie sa se stie. Am respect si dragoste fata de personalul auxiliar de la Spitalul de Arsi - asistente si infirmiere, in special fata de asistenta de la sala de pansamente si cea de la sala de baie, care au facut cat au stiut ele. Toata stima mea si pentru cei cativa doctori onesti si profesionisti de acolo. Foarte putini dar care iti ofera speranta. E timpul, insa, sa ne trezim cu totii si sa incetam sa mai fim complici la ruina, inclusiv morala, a spitalelor noastre. Am scris acest text pentru ca vreau un altfel de sistem medical public in Romania. Si l-am scris pentru prietenii mei care nu mai sunt si care ar mai fi fost astazi in viata daca erau tratati mai bine".


Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa: NEWS.RO

Articol citit de 2112 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
7 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Nu stiu cati ati putut citi articolul pana la capat. Nu exista nici

un comentariu. Nu pot decat sa ma fac ecoul unei fraze spuse de zeci de mii de ori, dar care capata acum un sens nou: CORUPTIA UCIDE !

 

Dar nu te poti intreba

daca nu cumva rusii,isis,martienii, au organizat un atac terorist acolo.Ce pazeau antiteroristii lui Coldea de nu au intervenit imediat ca si colegii lor francezi,englezi sau germani in astfel de situatii.Eu mi-as pune astfel de intrebari.Eu am inteles sloganul coruptia ucide dar daca cineva ucide sa preia puterea total cum s-o numi asta.Nu cumva tot terorism.

***

Cu teroriștii voștri
Să dea Dumnezeu să treceți toți prin astas
Știți voi cine ...

o fraza cu sens unic!

PROSTIA UCIDE!

E o chestiune

pe care sper sa o lamureasca cineva candva.In plina expansiune a terorismului in Europa se intampla in capitala Romaniei un fapt bizar-un club suprapopulat este incendiat din senin si autoritatile romane nu activeaza planul antitero conform uzantelor tarilor Nato si Ue.Ba mai rau,vestitele trupe antitero,echipate,instruite si platite la nivel Nato stau acasa si in cazarmi lasand civilii sa bantuie prin zona fara sa securizeze locul.Nu stie nimeni,si nimeni nu cere lamuriri,nici macar rudele victimelor,de ce nu s-au aplicat ca la carte regulile la un posibil atac terorist.Observ ca participantii se pupa de zor cu beneficiarul atentatului si nu-l intreaba deloc -de ce nu ai lamurit domnule ce s-a intamplat in clar si definitiv.Toti expertii internationali,avizati de Nato su fost REFUZATI de guvernul pupaciosului.Si de Iohannis.Eu m-as intreba,daca as fi in situatia celor loviti de napasta.

 

ba bouuule

Puneți fațada artificiala in apartament
Și apoi pune artificii pina ia foc
Sa vezi dacă nu pățești la fel
Idihoți dra*u cu teroriști vostri

Domnu injiner,

Si cand o veni cutremuru ca in 77, ce facem?
Dam vina pe teroristi?
Aveti totusi dreptate, partial: teroristii sunt printtre noi! De fapt ei ne conduc! Oare cine or fi?
Numai cei care i-au votat ii cunosc bine, noi restul le suportam vanturile pestilentiale!


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor