Ziare.com

Anul 2020: Societatea Contactless

de Augustin Cupsa, psihiatru, scriitor
Luni, 29 Iunie 2020, ora 11:43

   

Anul 2020: Societatea Contactless
Augustin Cupsa
In ultimele trei luni de zile am trait de-o parte si de alta a carantinei, am cunoscut mirosul mastilor de protectie si stransoarea urechiuselor de elastic, gustul astringent al dezinfectantilor de pe degete si pulberea umeda a manusilor de cauciuc, poate ca o compensatie (negativa) pentru simturile care au avut cel mai mult de suferit in izolare. S-a vorbit in spatiul public despre distantare sociala, cand ar fi trebuit sa vorbim mai mult despre distantarea fizica.

Citeste toate textele scrise de Augustin Cupsa pentru Ziare.com

Mai legitima in vremea pandemiei cu COVID 19 decat oricand, teama de germeni nu e de ieri, de azi, e de cand lumea, de cand diverse forme de viata se afla in competitie (nu as spune lupta pentru ca virusurile si bacteriile nu au ca scop direct distrugerea niciunui organism atat timp cat acesta constituie substratul hranei, multiplicarii si transmiterii lor, ci competitia pentru resurse biologice). Doar ca societatile industrializate si-au construit mijloace si tehnici de identificare si distrugere a tot mai multor microorganisme. Si o gama larga de produse de uz personal sau domestic, intens mediatizate in scop comercial: detergenti, solutii de curatare, sanitare, sapunuri, geluri care omoara 99% dintre bacteriile cunoscute*.

Teama (perfect sanatoasa si complet justificata biologic) de germeni nu este singurul motiv pentru care societatea noastra devine tot mai contactless, dar este cel care pot fi folosit astazi in discursul de acreditare a fenomenului. S-a mai intamplat un astfel de cutremur biologic, care a zgaltait buna parte din atingere, odata cu raspandirea epidemica a HIV-ului, si de atunci corpul a devenit mai constrans si mai supus prezervativului, folosit inainte doar ca masura contraceptiva. Dar asta se intampla inainte ca internetul sa intre cu adevarat in scena.

Teorii mai mult sau ma putin sensibile la vrajile conspiratiei spun ca sistemele digitale ne articuleaza incet, incet in mecanismul lor, ca intr-un fel de Matrix, iar acum tocmai am facut un salt inainte, ca si cum am fi activat un propulsor de rezerva. Posibilitatile sa-ti platesti facturile la ghiseu cu bani lichizi, sa te adresezi cuiva sau unei institutii printr-o scrisoare in plic, sa vorbesti cu un operator pentru cea mai banala asistenta tehnica sau sa gasesti cu harta pliata si indicatoare rutiere o destinatie erau tot mai reduse si inaintea pandemiei COVID, dar acum incep sa devina cu adevarat apanajul unor categorii de populatie care necesita asistenta sociala.

Filosofii moderni care isi exerseaza vocatia profetiei au putut sa vada cu aceasta ocazie avansarea enunturilor cu mult inaintea termenului limita. Harari si-a intitulat unul dintre subcapitolele celor 21 de lectii pentru secolul XXI echivoc: Oamenii au corpuri. Cu timpul acest enunt ar putea fi relativizat prin completare si interogare.

In secolul trecut, scrie Harari citand un articol de-al Lisei Eadicicco, tehnologia ne-a indepartat de corpurile noastre. Ne pierdem treptat capacitatea de a fi atenti la mirosuri si gusturi. In schimb, ne cufundam cu totul in smartphone-uri si computere. Suntem mai interesati de ce se petrece in cyberspatiu decat de ceea ce se petrece in jur. E mai usor ca oricand sa stau de vorba cu varul meu din Elvetia, dar e mai greu sa discut cu sotul meu la miculdejun pentru ca se uita mereu la smartphone in loc sa se uite la mine. (Americans Check Their Phone 8 Bilion Times a Day).

In evolutia noastra de vietuitoare pe Pamant ochiul nu a fost dintotdeauna dictatorul simturilor, cel care intermediaza in cea mai mare masura interactiunea noastra cu mediul. In aceasta faza de dezvoltare a structurilor online, analizatorul tinta este cel vizual. Tinta pentru adresarea informatiei, pentru abuz comercial, pentru in-ocularea de iluzii si pentru obtinerea unor modele de comportament dorite.

Evident ca si corpul se va adapta, evident ca si dinamica satisfactiei prin simturi se va regla asa incat organismul sa ramana productiv biologic si social, dar acest schimbari sunt mai lente decat ritmul tehnologiei si in certe momente ale evolutiei se vor inregistra riscuri crescute pentru dezechilibre psihice.

Orice izolare impusa duce la un dezechilibru, chiar daca ne-am confectionat consolari pentru aceasta stare de urgenta.

S-a spus de exemplu ca in perioada carantinei comunicarea (online) a fost mai bine directionata, persoanele au stat fata in fata, timpul a fost mai putin fragmentat si au existat mai putin distrageri din mediul inconjurator, asa incat contactele au fost mai productive. Persoanele introvertite au fost favorizate si au suportat mai bine criza. A fost mai mult timp pentru meditatie si creatie. Poate. Ne-am asigurat in primul rand ca reteaua noastra de comunicare, recent instalata, poate functiona si in conditii de avarie. Dar interactiunea a fost mai susceptibila erorilor si neintelegerilor. Pentru ca 80% din comunicarea noastra ramane nonverbala.

Posturile corpului, contactul vizual, timpul de latenta dintre afirmatie si feedback-ul mimic sau onomatopeic al celuilalt nu sunt suficient de bine continute in acest mediu virtual, la aceasta rezolutie si putere de procesare. In plus au fost deosebit de nesatisfacatoare atat timp cat au functionat doar bidimensional, vaz-auz, chiar daca s-au transmis concerte si s-au facut tururi de galerii de arta. Persoanele introvertite au la fel de multa nevoie de relationare ca toti ceilalti, de feedback si de recompensa sociala, doar ca nu o exprima in acelasi fel si izolarea s-ar putea sa le fi afectat chiar mai mult decat pe cele extrovertite. Cat despre perioadele de creatie, ele sunt binevenite atunci cand pot fi obtinute la cerere si nu impuse hodoronc-tronc, peste alte prioritati si proiecte de viata, desi ramane valabil ca o constrangere suportabila este o sursa in plus de motivatie si creativitate.

Distantarea fizica a fost totusi mai bine suportata intr-o epoca bunastarii materiale (acolo unde exista) si oarecum pregatita pentru distantare, prin schimbarea mediului de interactiune, asa cum observa si Harari. Pentru ca oamenii care interactioneaza direct cu natura, pe campuri, in mine, in paduri, pe crestele muntilor si in oceane sunt tot mai putini si nici ei nu pot sa supravietuiasca in afara comunitatilor din ce in ce mai atinse de transformarea online.

Daca in conditiile de dinainte de izbucnirea pandemiei, tentatia si avantajele mediul online faceau mai suportabila convertirea, nu stiu cati mai sunt la fel de confortabili acum, cand mediul offline este redus la minim sau lipseste cu desavarsire. Si cati nu vor deveni vulnerabili pentru decompensari psihice in fata unui continut vizual din ce in ce mai insistent, mai aranjat si mai comercial.

Nu suntem astazi departe de toti acei muritori, regi, curteni, negutatori sau pescari, care si-au pierdut mintile in fata portretului Reginei Blonde, asa cum povesteste Michel Tournier in Picatura de Aur. E o parabola cutremuratoare, dar nu lipsita de speranta, care insoteste odiseea amara a berberului Idriss din desert pana in centrul Parisului, din cultura sahariana in cea occidentala, de la identitate pana la stergerea ei completa, pe urmele Picaturii de Aur si a propriei imagini pierdute intr-o fotografie. Regina Blonda este frumusetea interzisa sa fie atinsa si rascumparate cu vanitate, ce provoaca un fratricid in regat si sinuciderea pictorului care reuseste sa ii faca portretul. Mai departe portretul calatoreste prin lume prin diverse forme de transport si ascunzisuri, producand si mai multe victime printre cei care il privesc.

Dar acest lucru se intampla nu pentru ca simtul e pagubos sau frumusetea e nociva, ci pentru ca ei nu stiu cum sa descifreze mesajul vizual. In lipsa oricarei alt reper intervin ratiunea si informatiile relevante din experienta celorlalti. Cel salvat este Riad, fiul de pescar, invatat de Ibn Al Hudaida sa decifreze liniile frumusetii, transcriind pe pergament cuvintele si sensurile unor scriitori si ganditori ai Lumii.

Astazi, odata scufundat intr-o cascada de instantanee intens retusate, fotosopate, editate si reeditate, esti atat de usor de scos de pe axul tau, furat de miraj si cuplat la un ciob straveziu, care e totusi mai stralucitor decat izolarea ta. Astazi, cand suntem obligati mai mult ca niciodata sa interactionam cu un profil dintr-un cont virtual, ar trebui sa transcriem cate o fraza pentru fiecare parte a fetei, sa suprapunem foitele translucide de pergament si sa privim prin ele ca Riad.

Daca tot va trebui sa traim in virtual de acum incolo, incepand cu anul COVID 19 era noastra, ar trebui sa ne apucam sa ne aranjam pozitiile. Rolurile lui Wordworth, Ibn al Hudaida, Goethe, Alain, Valery, Germaine de Stael si Edward Reinroth, cei care il calauzesc pe fiul de pescar, nu sa distruga, ci sa inteleaga si sa iubeasca frumusetea ar putea fi luate de comunitati virtuale relevante, de opinii-lider si nu de lideri de opinie sau de influenceri, prin infiintarea unor comisii de etica si grupuri de punere in discutie a informatiei din mediul virtual. Am putea incepe acum.

Augustin Cupsa este psihiatru si scriitor. Ultima sa carte, Asa sa creasca iarba pe noi, a aparut la editura Humanitas, in 2017.

Despre ce vrei sa scriem?
Urmareste Ziare.com pe Facebook  si pe Instagram  Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre pandemie contactless
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 392 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
Nu exista comentarii postate de utilizatori.


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor