Dragos Paul Aligica: Trei mari perdanti neasteptati ai evenimentelor recente

Primul mare perdant este, evident, comunitatea stiintifica si in speta imaginea expertizei stiintifice in ochii publicului. Turnura pe care au luat-o evenimentele, incepute altfel dramatic, a capatat accente de-a dreptul comice. Cetatenii simpli nu puteau sa nu observe ca situatia de confuzie generala la nivelul decidentilor si populatiei se datoreaza informatiilor contradictorii ce vin de la comunitatea virusologilor si epidemiologilor, multe din surse cu credentiale epistemice egal de solide.

Azi masca era esentiala, ieri umbla vorba ca e un moft, ieri doi metri de distantare erau buni si siguri, azi vine cineva de la o "universitate de prestigiu" si zice ca virusul se transmite la patru metri. Maine toata povestea e considerata alarma falsa... Era vorba de un stranut puternic....Ieri specialisti cu aceeasi greutate si autoritate ne spuneau si daca ai pe cineva in familie infectat, probabilitatea de infectare in familie e totusi sub 50%, azi auzim alta cifra. Ieri virusul se transmitea stand in suspensie in aer, azi transmisia pe acea cale e declarata o speculatie fara temei...

Facand un pas in spate si aruncand o privire detasata la toata povestea asta, cu toti specialistii si oamenii ei de stiinta etc., oamenii simpli nu pot sa nu se intrebe: Unde in istoria stiintei s-a mai vazut o asemenea concentrare de contradictii si de erori, unele prin comisiune si altele prin omisiune, de asemenea magnitudine, densitate si intensitate? Unde si cand s-a mai vazut ca din zeci de laboratoare si grupuri de experti sa apara regulat semnale atat de contradictorii? Aproape nu exista aspect al acestei pandemii cu privire la care sa nu existe doua pozitii contrare, in pereche, negandu-se reciproc, cu egala autoritate epistemica.

Mai mult, ca sa fie lucrurile si mai grave, invocarea scuzei ca e vorba de "erori oneste" se dovedeste a fi o aparare tot mai neconvingatoare: De o vreme apar constant la lumina noi si noi cazuri de malpraxis si manipulare a datelor si studiilor stiintifice si de folosire a retoricii stiintifice pentru argumente ideologice...

Concluzia este ca nu exista probabil in istorie un alt moment in care o comunitate stiintifica sa-si fi distrus cu mai mare dedicatie credibilitatea si legitimitatea. Implicatiile nu se reduc la domeniul epidemiologiei sau virusologiei sau al "specialistilor in studii de sanatate". Oamenii isi pun acum in mod deschis intrebari foarte serioase despre alte teme si chestiuni pe care le luasera de bune dar care acum par prin definitie dubioase (de exemplu modelele incalzirii globale). Nici economistii nu stau bine in acest sens. Predictiile alarmiste cu privire la evolutia economiei au contribuit si ele la climatul de deterioare a credibilitatii si autoritatii recursului la notiunile de "stiinta" si "cercetare". Va fi greu daca nu imposibil ca stiinta sa mai recastige prestigiul pierdut in ochii publicului... Malpraxisul a fost mult prea mare...

Al doilea mare perdant este domeniul mass media. Exista deja, chiar inainte de criza, un trend foarte puternic de neincredere in interiorul publicului privind mass media si mai ales privind institutii centrale ale sistemului jurnalistic occidental si global. Reactia cu totul lipsita de responsabilitate si profesionalism in cursul acestei crize a amplificat acest trend, ridicandu-l la un cu totul alt nivel.

Ceea ce sa intamplat in ultimele luni a cimentat public nu doar concluzia ca mass media se comporta iresponsabil, alarmist si pueril ci si - mai grav- ca opereaza unilateral intr-o directie politica, functionand ca brat de propaganda politica a unor forte si partide politice occidentale. Oamenii au ajuns sa se intrebe daca nu cumva intre New York Times si Pravda nu exista decat o mica diferenta de nuanta, nu una de natura. Ideea ca CNN este un post de stiri si informatii a devenit o gluma globala. Vechea structura a jurnalismului clasic a fost compromisa iremediabil. Dupa modul total inadecvat in care institutiile fanion ale jurnalismului occidental -cele ce dau tonul in lume- au gestionat criza, e greu de crezut ca mai poate fi cale de intors privind aceste perceptii publice...

Al treilea perdant este si mai surprinzator desi nu ar trebui sa surprinda: Este vorba de Universitatea Occidentala, sau mai bine zis, imaginea ei, ideea de "universitate occidentala". Demitizarea a venit brusc, neasteptat si ceea ce a fost pus in lumina in momentul in care valul sau aureola au cazut si au lasat publicul si parintii sa vada direct la ei in sufragerie, pe zoom, ce trece drept "educatie" si pe ce dau banii, anunta o perioada de regadire si reasezare in ceea ce priveste aceasta institutie si miturile mai mult sau mai putin benigne, create in jurul ei...

Mai mult, despre protestele recente s-a spus -pe drept sau pe nedrept- ca reprezinta esenta spiritului, comportamentului si atitudinilor dominante in universitatile occidentale, scoasa in strada, la vedere. S-a spus ca oamenii au vazut acum ce inseamna sa extinzi public atmosfera si ideologia dominante in universitatile americane. Publicul era familiar cu ecourile ce rasunau din cand in cand in afara zidurilor universitatilor, devoaland excesele si malpraxisul intelectual pe care multi le considerau ca devin o a doua natura in aceste universitati.

Dar, de fiecare data, publicul prefera sa lase lucrurile asa cum sunt. De decenii circula si o gluma care spunea ca universitatile in vest functioneaza deliberat ca locuri anume create pentru a tine izolati si pseudo-ocupati oameni care sunt disfunctionali social, excentrici dezaxati ideologic si greu adaptabili la o viata moderna productiva social, pentru a minimiza pagubele pe care altfel le-ar produce, daca ar fi lasati sa isi faca de cap in societate. Gluma n-a mai tinut de data asta. Oamenii simpli au vazut in strada, live ce se mai gandeste, inoculeaza, promoveaza in mediul academic. Si se pare ca nu le-a prea placut ce au vazut.

Dar nu aceasta a fost lovitura majora primita de universitati. Lovitura majora a venit din alta parte. Asadar, trimisi acasa si nevoiti sa improvizeze participari la cursuri si seminarii prin sufragerie si bucatarie, pe Zoom, studentii au devoalat accidental in fata familiilor, in direct, marele secret: Cat de superficial si cat de ideologizat si lipsit de substanta este o buna parte a ceea ce se face si se preda in universitati, in special in ciclul universitar primar al anilor 1-4. Iar familiile au inceput sa isi puna intrebarea: Bine dar de fapt noi ce platim de fapt aici? Pentru ce dam toti acesti bani?! Consecintele pentru anii urmatori in evolutia sistemului academic occidental (si prin implicatie global), sunt formidabile si greu de anticipat.

Asadar trei mari pierzatori, trei fatete neasteptate ale evolutiilor puse in miscare de aceasta criza.

Dragos Paul Aligica este publicist roman avand afilieri academice la Universitatea din Bucuresti in Romania si George Mason University in SUA. Mai multe despre el la: www.aligica.com