Adevarul e ca tot mai putini medici si asistente aleg sa lucreze in tarile vestice din cauza salariilor mici din Romania. Tot mai multi vor pleca alungati de conditiile precare in care sunt obligati sa isi faca meseria, de sistemul clientelar de promovare, de increngaturile din jurul borcanului cu miere al achizitiilor, care lasa pacientii si personalul sanitar, deopotriva, dezarmati in fata bolilor.
Toate acestea sunt cunoscute, de sus si pana jos, dinauntru si dinafara. Cunoasterea duce la complicitate; desigur, diferite niveluri de complicitate. Unii se imbogatesc de pe urma viciilor de sistem, altii supravietuiesc din tacerea vinovata, altii castiga voturi, iar cei mai multi, pacientii, sufera resemnati si se asteapta la ce e mai rau.
Daca in educatie si, in general, in administratia publica, au mai fost incercari de schimbare, nedurabile si usor de intors prin restauratii succesive, in sistemul sanitar, orice tentativa de reforma a fost inabusita din fasa.
Explicatia? Politicieni slabi si interese financiare uriase.
E foarte greu sa rupi un cerc vicios in care spitalele de stat sunt conduse de clienti politici, in care CNSAS e o vaca de muls pentru companii farmaceutice, firme dubioase de echipamente medicale, directori de spitale, functionari inambovibili cu rol de sifonare a banilor publici si, fara indoiala, politicieni corupti.
Evident, nu toti politicienii au interes financiar direct in mentinerea schemei de talharire a bugetului de sanatate. Cei mai multi sunt doar usor de timorat atunci cand se porneste morisca demonizarii decidentilor care indraznesc sa atinga fabrica de bani. Nimeni nu vrea sa piarda voturi, nimeni nu vrea sa devina tinta a campaniilor de presa finantate sau intretinute, pe baza de prietenii ascunse, de mogulii din sanatate.
Iar campaniile mediatice care protejeaza interesele si status-quo-ul sunt mai usor de instrumentat si mai eficiente decat in alte domenii, pentru ca lucreaza cu emotiile primare ale publicului: frica de moarte, frica de boala.
Ca in orice reforma, exista intotdeauna costuri si victime, exista o perioada de incubatie a rezultatelor. Ele nu pot aparea peste noapte. Profitand de asta, sistemul are timp sa se regrupeze si stie cum sa conduca atentia publica spre costurile pe termen scurt.
Zgomotul devine infernal, emotia colectiva creste si ea, politicienii slabi de inger, desi au parghii sa mearga mai departe, se opresc infricosati.
De cealalta parte, nimeni nu s-ar bate atat de acerb daca ar fi vorba de bani putini. Rezistenta la schimbare creste direct proportional cu magnitudinea bugetelor capusate, dar si cu gradul de implicare a unor persoane care detin suficienta putere financiara sau politica pentru a deraia trenul reformei.
E vreo sansa sa se intample ceva dupa alegerile din 6 decembrie?
Ar fi una. Daca interesele financiare raman la fel ca inainte (poate chiar mai mari, avand in vedere ca suntem in plina criza a sanatatii publice), politicienii ar putea prinde mai mult curaj, fiindca urmeaza trei ani fara alegeri.
Din ultimii 16 ani, noua au fost ani electorali. Singurele ferestre semnificative au fost 2005-2006, 2010-2011 si 2017-2018.
In prima dintre ele s-au pornit cateva reforme importante in sistemul judiciar si cel de siguranta publica (conditionati de aderarea la UE). In al doilea interval s-au petrecut cateva reforme in educatie, administratie si piata muncii (nici ele ireversibile). In al treilea interval am avut revansa politicului impotriva procurorilor si judecatorilor, adica o veritabila restauratie in sistemul judiciar.
De sanatate n-a mai fost loc sau, ca sa fim cinstiti, ea a fost ocolita tocmai pentru ca e zona cea mai sensibila din societate.
Problema ramane, desigur, ca si pana acum, in mana alegatorilor. Votul are doua taisuri. Unul poate reteza orice elan de reforma, celalalt poate pune in mana politicienilor bisturiul care sa extirpe tumoarea.
Sa nu ne amagim insa ca emotia creata de tragedia de la Piatra Neamt va orienta automat rezultatele din 6 decembrie in directia reformei sistemului de sanatate. Sa ne amintim doar ca, la un an dupa Colectiv, la un an dupa ce s-a strigat in strada "coruptia ucide!", alegatorii au dat putere absoluta unora care, timp de trei ani, nu au pornit constructia nici macar a unui singur spital, din cele opt promise, si au fost pe cale sa proclame coruptia virtute nationala.
In tot acest timp, insa, a fost ridicat un spital, gratie donatiilor private si a entuziasmului unor organizatii civice, ceea ce arata ca partea visatoare a societatii nu va sta degeaba nici pana in 2024, indiferent daca va avea sau nu reprezentanti in viitoarea guvernare.
Sebastian Lazaroiu este sociolog, politolog si scriitor. A publicat romanele Balena Albastra, Omatidii. Sarada unui hacker si Zilele lui MM in colectia "Ego. Proza" a Editurii Polirom, "Cand Dumnezeu nu mai iubeste" si "Singur", editura Univers.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.