O adunare importanta a avut loc acum cateva zile, in frunte cu presedintele tarii, ministri. Subiectul: inceperea Scolii in septembrie tinand cont de contextul pandemic. Noul virus scoate la lumina nu numai nivelul organizarii in fata pericolului, dar si cum, ceea ce e o criza acum, ar putea fi ocazia unei mari schimbari. Scriu aceste randuri azi cand Schimbarea la fata. La intalnirea de la Cotroceni, ca si la altele, dinainte, pe teme ale Scolii, muntele Tabor nu a existat, cum nicio revelatie.
Cu aproape cinci ani in urma scriam un "manifest" despre Scoala si despre acel ceva fundamental, acea "revelare" a adevarului pentru fiecare copil, tanar adult care intra in Scoala. Reiau aici "manifestul". Contexul pandemic va impinge Scoala tot mai mult spre solutii care cer noi continuturi si - calcaiul lui Ahile - profesori in stare sa comunice cu talent si eficace. Ce ar trebui sa se intample pentru a da acest semnal? Cresterea analfabetismului functional? Cresterea lipsei de civilizatie incurajata de practici corespunzatoare indelungate in media si lipsa de verticalitate morala a unei mari parti a clasei politice? Un management politic lipsit de performanta care trage in jos o tara numita Romania?
Un manifest pentru Dezvoltarea personala in Scoala.
Scoala romaneasca merita si trebuie asezata pe drumul cel bun.
Incapacitati si incompetente pasagere, dar numeroase au facut ca reforma Scolii, insasi ideea de Educatie sa nu mai poata fi vazuta ca fundamentala pentru viitorul copiilor, elevilor si studentilor. Romania devine incet-incet tara unde Scoala fuge de acasa. Abandonul scolar, scaderea numarului absolventilor, al studentilor, prejudiciul imens produs de doctoratele plagiate ale demnitarilor si nu numai, carenta eticii si a integritatii in arhitectura sistemului educational, exodul absolventilor, al specialistilor sunt un rezultat al lipsei de viziune privind tipul de educatie cerut de adaptarea corecta la lumea de azi. Suna dramatic?
Dar chiar e: priviti cum functioneaza societatea romaneasca, priviti cum nivelul barbariei produsa de civilizatia tehnologica viciaza comportamente sociale civilizatorii, norme si reguli constructive, cum lipsa modelelor, a reperelor devine norma, devine regula. Dar in raport cu norma si regula europeana suntem, in continuare, la coada.
Cred ca Educatia in Romania nu contribuie substantial la dezvoltarea personala a copiilor, a adolescentilor, a tinerilor. De mai multa vreme, intre cei care educa si cei care primesc educatie este creata o prapastie periculoasa. Pericolul este intarzierea mentala, anemierea potentialului cognitiv si proliferarea comportamentelor social ineficiente pentru dezvoltarea sociala. Prapastia este rezultatul unei arhitecturi ineficiente a sistemului educational. Ca si in arhitectura, daca planul nu e bine gandit pentru a raspunde prin rezistenta, functionalitate si estetica, atat prezentului cat si viitorului, atunci constructia educationala e labila. Scoala romaneasca nu pune in centru nevoia reala de dezvoltare personala a elevului, a studentului. Concepe pachete curiculare pe modelul aglutinarii fragmentelor (discipline, cursuri etc.), in loc sa promoveze coeziunea intregului ca vector al dezvoltarii personale.
Scoala romaneasca e orientata spre un tip vechi de Educatie. In ciuda "reformelor", a zecilor de modificari ale Legii, a multimii ordonantelor de urgenta, urgenta nu a fost (cu putine exceptii) - si nici acum nu este! - Educatia, ci Politicul neprofesionist al Educatiei. Toate acestea nu au in vedere Subiectul viu al educatiei - copilul viu, elevul viu, studentul viu - ci proiectiile lor birocratice, ipostazele lor virtuale. Arhitectura curiculara se adreseaza Mintii (mai mult capacitatii de memorare), mai putin Corpului si Sufletului. Cu atat mai putin sintezei acestora. Cand Scoala separa Mintea (capul) de Corp, ceva e iremediabil disfunctional. Odinioara, aceasta sinteza a fundamentat civilizatii si culturi.
Dezvoltarea personala ar trebui sa fie coloana vertebrala pentru formarea copiilor, elevilor si studentilor prin incurajarea creativitatii, interdisciplinaritatii si a gandirii libere. Celor pe care ii educam le oferim "materii", "discipline", "cursuri si seminarii", "laboratorare", dar nu le oferim acel tip de discipline care organizeaza, structureaza, dezvolta si afirma creativ potentialul personal. Le cerem sa invete ce le dam noi: si ce le dam noi e deja trecut. Dar ce ne dau ei? Vorbim de predare, dar nu vorbim de primire. Ce ajunge la ei/ele din ce le dam noi? Cum spune un mare expert in educatie si creativitate, noi nu stim ce va fi peste un an-doi, dar ne iluzionam sa cream Educatia viitorului.
Viitorul este in personalitatea elevului, a tinerilor. Daca personalitatea lor se formeaza in afara Educatiei dezvoltarii lor personale, inseamna ca se pierd anual imense resurse umane si materiale. Cine se iluzioneaza sa creada ca Scoala inseamna numai discipline, materii si cursuri, si nu platforma creativa a cunoasterii, integritatii si experientei, se inseala. Personalitatea functioneaza ca un intreg. Daca i se da sansa. Ea nu poate fi decupata arbitrar, functionareste.
Ciclurile scolaritatii ar trebui sa includa acele discipline care, dincolo de aportul cognitiv sectorial, aduc coerenta organica a exprimarii personalitatii. Educarea Vorbirii, a Respiratiei, a Dictiei, a Miscarii, a Analizei Imaginii, a Expresivitatii, a Comunicarii publice si interpersonale sunt cateva din ceea ce ar putea produce schimbarea. Scriam odata despre sisteme educationale care au inclus de foarte mult timp in design-ul curricular practica actelor vorbirii, a discursului verbal si, in general, a formelor Vorbirii in public. Acele sisteme au avut si au rezultate reale. Iar acolo unde filosofia vocationalului a fost inclusa, rezultatele au fost si mai evidente.
Dar noi nici nu visam la introducerea disciplinelor performative care sa creeze, sa dezvolte modurile actiunii participative. Le dam teste-grila, examene orale sau scrise (cand ei/ele scriu de mana tot mai putin). Dar nu e vorba aici de noi discipline, ci de schimbarea modului de a considera copilul, tanarul ca un simplu recipent caruia, periodic, ii testam si apoi ii certificam capacitatea de primire a cunostintelor. Si ii dam o diploma. Cand ar fi mult mai bine sa il vedem ca pe o persoana care va avea o relatie proprie cu propriul sau viitor, nu cu ce credem noi ca e acest viitor. Asta presupune o alta paradigma de comunicare cu elevul, cu studentul.
Multi dintre ei functioneaza in cultura digitala mult mai bine decat noi. Curiozitatea lor nu mai e spre carte, cat mai ales spre imagine, spre informarea si comunicarea virtuala. Educatia ar trebui sa ranforseze modul comunicarii pe viu nu pentru a contracara efectele (unele nocive) ale civilizatiei 2.0, cat mai ales pentru a o aseza pe aceasta in justa relatie cu propria lor prezenta fizica, cognitiva si psihica in lume. Consumul excesiv de virtual dauneaza grav sanatatii. Care nu e virtuala!
Acest Manifest e pentru cei si cele care doresc o Educatie mai buna pentru copii lor. Dar si pentru acestia. Dar si pentru Oamenii Scolii care vor o Educatie reala, autentica. Parintii, familiile ar trebui sa se lupte pentru aceasta mai mult decat pentru ...ora de religie si ora de educatie sexuala. Au si acestea importanta lor, dar pentru dezvoltarea personala a copiilor lor esentiala e repunerea personalitatii lor in centrul Educatiei.
Harta Educatiei, asa cum e ea "desenata" acum, nu e deloc aceeasi cu "teritoriul" pe care il reprezinta. E a unei tari straine unde copiii sunt luati la Scoala fara garantia ca vor invata limba propriei personalitati.
Ar trebui sa luptam pentru Dezvoltarea personala in Scoala romaneasca.
O poti face o singura data.
Pentru copilul tau. Pentru lumea sa.
Marian Popescu este profesor asociat al Universitatii din Bucuresti, al Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, coordonator al Centrului pentru Integritate al UB (CARFIA), reprezentantul Ministerului educatiei la Consiliul Europei/ETINED, membru in Comitetul Stiintific al IRAFPA, Geneva, expert invitat de EACEA/ Comisia Europeana (cooperare, traduceri literare, artele spectacolului), autor al sapte volume despre teatru si artele spectacolului. Sustine conferinte si ateliere despre arte si societate, vorbire in public si dezvoltare personala. E critic de teatru, editor si traducator, cofondator si primul vicepresedinte al UNITER (Uniunea Teatrala din Romania). Experienta in Cultura, Educatie, administratie culturala si sectorul ONG. Se simte bine intre oameni competenti, cinstiti si cu simtul umorului. Si cu bun simt. Cand greseste, se simte rau. Daca poate, ajuta. marianpopescu.arts.ro, carfia.unibuc.ro, irafpa.org
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.
