Radicalismul: faza pe statui

In cultura, nu exista "generatii spontane". Nu e posibil ca din materie moarta sa ia nastere organisme vii. Cultura inseamna continuitate, constructie neobosita, dialog si schimb de idei. Nu poti face cultura stand in afara culturii, dupa cum nu poti fi locuitor al Pamantului daca doar gravitezi in jurul lui. Cu toate acestea, refuzul trecutului - cu tot ce conoteaza asta: stergerea memoriei, dezradacinare spirituala, batjocorirea a ceea ce a existat inainte de nasterea ta etc - a devenit un sport planetar.

Am mai citat povestirea lui Borges despre imparatul chinez care daduse ordin sa fie arse toate cartile scrise inaintea venirii lui la putere. Motivatia era politica: voia ca adversarii sa nu aiba acces la informatii privitoare la imparatii trecutului. In nebunia lui, visa la suprimarea tuturor evenimentelor anterioare. Istoria trebuia sa inceapa cu el.

Acesta model a functionat aproape de fiecare data cand omenirea (sau doar unele tari) s-au aflat la o raspantie. In timpul Revolutiei franceze, in toiul atrocitatilor cunoscute, Conventia Nationala a adoptat Calendarul republican. El rasturna complet ordinea calendaristica de pana atunci, propunand ca data de incepere a anului ziua echinoctiului de toamna, 22 septembrie.

Initiatorii foloseau sistemul zecimal, iar numele lunilor erau date dupa fenomenele naturale sau atmosferice dominante intr-un anumit interval temporal. Unele dintre ele mai pot fi intalnite ca referinte istorice sau literare (Brumaire, Germinal, Thermidor), altele au fost complet uitate (Frimaire, Nivose ori Prairial). Culmea e ca aceasta aberatie, indreptata si impotriva denumirilor religioase, a fost in uz vreme de vreo cincisprezece ani. Despre macelul la nivelul simbolurilor si al realitatilor culturale si sociale datorat triumfului Sovietelor nu mai e cazul sa pomenesc. Lumea sufera si azi consecintele atrocitatile comise in numele "fericirii universale".

Scriu aceste randuri nu din pasiune istorica, ci uimit de nebunia "revolutionara" care a lovit, in aparenta din senin, planeta. In realitate, e vorba de maturizarea unor fenomene clocite in laboratoarele ideologice vreme indelungata. Cine va studia miscarile Partidului Democrat din America va descoperi lucruri spectaculoase. Desi asemanatoare din multe puncte de vedere, ele au origini si forme specifice. Europa, de pilda, trage astazi ponoasele impartirii, dupa al Doilea Razboi Mondial, in "blocul comunist" si "blocul capitalist". Acolo unde comunismul a fost pus in practica, lumea a vazut cu propriii ochi si a simtit pe propria piele ce inseamna: violenta, anularea libertatilor civile, suprimarea nemiloasa a adversarilor, represiune la nivel statal, incompetenta, mizerie morala si materiala, supravegherea douazeci si patru de ore din douazeci si patru a populatiei, saracie si teroare. Poate am uitat ceva, dar orice ar fi, nu are nicio legatura cu felul in care noile generatii de intelectuali incearca sa reinvie cadavrul unui monstru politic.

In Vestul Europei, comunismul a supravietuit ca utopie colectivista, ca iluzie a dobandirii pe cai magice a bunastarii generale. In proiectul propus, de pilda, de studentii francezi in Mai 1968 au existat de toate, mai putin un lucru: dorinta de a munci. Amaratul truditor era inlocuit, in imaginarul studentilor care-si propusesera distrugerea "oranduirii crude si nedrepte" cu activistul, birocratul imbibat cu idei marxisto-leniniste, staliniste si maoiste care, prin vrajitorie de partid, umplea burtile oamenilor si le oferea perspectiva unui loisir nesfarsit.

Departe de mine gandul de a idealiza capitalismul. Nu exisa societate perfecta, iar capitalismul nici macar nu si-a dat osteneala s-o promita. Nu trebuie sa mergi pana in America. Daca te uiti in jur si vezi pe cine a imbogatit capitalismul romanesc, iti vine sa urli. Din fericire, marea patura a oamenilor prosperi din capitalism isi datoreaza bunastarea propriei munci. Aici mi se pare a fi diferenta relevanta: in comunism, o duceau bine doar escrocii, mincinosii, gargaragiii, lenesii, duplicitarii, turnatorii si lichelele. Cu toate imperfectiunile lui, capitalismul iti ofera sansa ca prin munca sa duci o existenta decenta.

Am atins, prin aceasta, un punct nevralgic: ce inseamna munca si piata muncii? In momentul de fata, ele inseamna in chip preponderent tehnologie.

Transpunerea pe scara planetara a inventiilor si descoperirilor stiintifice de varf a creat o prapastie gigantica intre aspiratiile umane si ceea ce le ofera societatea. Din fericire, exista un element decisiv: educatia. Si, odata cu ea, acel amanunt care face din noi fiinte individuale: capacitatea intelectuala. Daca tot vorbim de diversitate, e cazul sa admitem ca nu toti suntem la fel. In materie de aspiratie sociala s-a produs o egalizare la varf: toata lumea are pretentia sa castige bine, chiar daca munca lui e de o calitate inferioara. De unde si visul statului providential, care sa-i dea "fiecaruia dupa necesitati", dar sa pretinda "fiecaruia dupa posibilitati".

E limpede ca adeptii marxism-leninismului au formulat aceasta utopie studiind familia clasica: doar acolo e posibil ca necesitatile indivizilor sa fie satisfacute dupa criteriile compasiunii si supravietuirii. In rest, mecanismele generozitatii sociale, oricat de perfectionate, se opresc la poarta casei. E uluitor insa ca un astfel de precept a fost preluat de inamicii jurati ai ideii de "familie traditionala". Dar unde e ideologie, nu e logica.

Forma cea mai comoda a negarii continuitatii e sa-i contesti (negi, urasti, anihilezi) pe cei aflati cu un pas inaintea ta - un pas biologic sau un pas valoric. Din simplul motiv ca iti sunt la indemana - ii vezi, ii simti, le urmaresti gesturile. In mintea ta simpluta, iti imaginezi ca daca n-ar fi ei, cu umbra lor deasa, crestetul tau plesuv de riga Crypto ar straluci ametitor in soarele tuturor posibilitatilor. Urmaresc de vreun sfert de veac acest fenomen si inca nu i-am elucidat misterele.

Probabil e la mijloc o infirmitate a mea: nu pot, pur si simplu, invidia pe nimeni. Am fost mereu deschis la admiratie si am vazut in succesele generatiei care ne-a precedat un stimulent si un ghid. Chiar si despartirile, atunci cand s-au produs, nu mi s-au datorat. Ca sa dau un singur exemplu, n-am facut niciodata un secret din sprijinul acordat (nu doar mie), inainte de 1989, de Eugen Simion. Din pacate, dl Simion a ales - si nu e doar constatarea mea - un drum pe care nu putea fi urmat. In momente in care in Romania se dadeau lupte pe viata si pe moarte cu supravietuitorii comunismului, dl Simion s-a pus in slujba iliescianismului. Odata cu acest pacat originar, intreaga sa cariera ulterioara a confirmat un caz intristator de demisie morala si de ura viscerala fata de toti cei care nu-i jurau credinta.

Asa se face ca intelectualii care au astazi in jur de saizeci de ani au devenit un fel de "ciuca a bataii" pentru tot felul de indivizi care-si imagineaza ca-si pot insaila, fulgerator, o cariera pe baza de resentiment si dusmanie. Te urasc doar pentru ca nu esti ca ei. Nu conteaza deloc ca ai ani de munca in spate, ca te-ai bucurat de suficiente recunoasteri profesionale si institutionale, ca ai avut, cum se spunea pe vremuri, "rezultate". Modul de contestare e radical si fara putinta de a da replica: nu ai nicio valoare, pentru ca nu mirosi ca noi.

Nu esti comunist, nu dai like-uri potrivite pe Facebook si nu ai maniere de Cro-Magnon. Nu participi la conjuratii menite sa-i detroneze pe altii, nu detesti altceva decat prostia si egolatria. Nu negi, in corpore, tot ce s-a ivit pe lume inaintea ta si, culmea, iti mai plac si statuile. De pilda, aceea a lui Benjamin Franklin, din Piata Washington Square din San Francisco. Ma amagesc ca ma aflu intr-o buna companie.

In 1967, pe vremea revoltatilor hipioti, inaintasii daramatorilor de statui de astazi, unul dintre ei, hippy-ul metafizic Richard Brautigan, scria despre ea urmatoarele randuri:

"Nascut in 1706 - mort in 1790, Benjamin Franklin sta pe un piedestal care semana cu o casa plina cu mobila de piatra. Intr-o mana tine cateva hartii, in cealalta, palaria.

Apoi, statuia vorbeste, graind in marmura: "DONATA DE/ H.D. COGSWELL/ BAIETILOR SI FETELOR/ CARE NE VOR LUA/ CURAND LOCUL/ SI VOR DUCE LUCRURILE MAI DEPARTE".

Pe laturile postamentului statuii se afla patru cuvinte in toate directiile acestei lumi, spre est BUNVENIT, spre vest BUNVENIT, spre nord BUNVENIT, spre sud BUNVENIT. Chiar in spatele statuii sunt trei plopi, aproape desfrunziti, in afara ramurilor din varf. Statuia e plasata in dreptul copacului din mijloc. Iarba din jur e uda de la ploaia inceputului de februarie.

In fundal se afla un chiparos inalt, aproape la fel de intunecat ca o incapere. Adlai Stevenson a vorbit sub copac in 1956, in fata unei multimi de 40 000 de oameni.

De partea cealalta a strazii e o biserica inalta, cu cruci, turle, clopote si o usa care seamana cu o gigantica gaura de soarece, probabil dintr-un desen animat cu Tom si Jerry, iar deasupra usii scrie << Per L'Universo >> ".

Cam asta ne desparte: dorinta de a duce mai departe ceea ce ni s-a dat vs. pofta de a distruge tot ce nu se leaga de numele nostru. Din furia distructiva a imparatului Shih Huang Ti s-a nascut Marele Zid Chinezesc. Din orbirea ideologica a urmasilor lui de astazi nu va ramane, mi-e teama, decat sunetul lugubru al neantului.

Mircea Mihaies este profesor universitar si conduce doctorate in literatura engleza si americana la Universitatea de Vest din Timisoara. Redactor-sef al revistei Orizont. A publciat o serie de carti, ultimele sale doua carti sunt Ulysses, 732. Romanul romanului (2016) si O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei,(2019). A primit de sase ori Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Comentarii explozive: Europa, nu NATO ar trebui să trimită trupe în Ucraina. Care ar fi rolul lor

În Europa a fost încălcat un tabu: în urmă cu doar câteva luni, ar fi fost de neconceput ca liderii europeni să propună trimiterea trupelor lor în Ucraina. Dar, recent, președintele...

Ucraina mulțumește pentru noul ajutor militar al SUA, dar insistă cu un avertisment: ”Era păcii în Europa s-a încheiat”

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, salută pachetul de ajutor din partea SUA, dar avertizează, într-un interviu pentru The Guardian, că noile livrări militare către Ucraina nu vor...