Bomba cu revelatii. In cat timp vor uita?

Din timp in timp in Romania explodeaza cate o bomba cu revelatii. Acum suntem sub zodia infectiilor intraspitalicesti. Desi ele nu reprezinta o noutate, ci, din pacate, o constanta a sistemului sanitar din Romania, e adevarat, bine cosmetizata de subraportari batatoare la ochi.

Dar indiferent cat si cine a incercat sa vorbeasca despre ea (a incercat si Vlad Mixich, am incercat si eu), nu a devenit stire decat intr-un context ultra-emotional. Desi va asigur ca aceste infectii nu fac mai rau ranitilor de la Colectiv decat faceau oricarori alti arsi mari in imprejurari nemediatizate insa.

Tot dupa Colectiv a inceput nebunia avizelor de la pompieri. Si ce sa vezi? Nu are aviz PSI Arena Nationala, nu au cele mai multe dintre scoli, nu are mai niciun club, nu au spitalele mari, nu are nici Casa Poporului. Au inceput controalele au fost date amenzi.

Descoperim tot acum ca o multime de localuri si magazine functioneaza, au fost lasate sa functioneze, de fapt, in cladiri cu bulina rosie. Gata! Le inchidem, pustiim Centrul vechi, ca doar oamenii aceia n-au primit autorizatii de functionare si nu au facut investitii in baza lor.

Acum si numai acum vedem bulina rosie de la intrare, pana acum nici cu gandul nu gandeam ca acolo sunt cladiri cu risc seismic.

Dar, sa zicem, tot e bine ca macar in asemenea situatii sa genereze o mobilizare majora si sub presiunea emotiei publice lucrurile sa se rezolve.

Eu am mari indoieli ca asa se va intampla, pentru ca ceea ce vine ca un val emotional, ca un val emotional si trece fara sa lase urme.

Si cel mai bun exemplu este chiar accidentul din Apuseni. Valuri de lacrimi si cerneala au curs atunci, Raed Arafat a fost adus ca un salvator in Ministerul de Interne si pus sa reorganizeze interventiile de urgenta. Si ce a urmat? Siutghiol, planorul, apoi Colectiv.

S-au intamplat noi tragedii, dar nimic din imbunatatirea pe care ar fi trebuit sa o vedem in baza lectiilor anterioare. De aceea tare ma tem ca dupa trecerea emotiei, lucrurile vor intra si de aceasta data in aceeasi anormala normalitate. Din mai multe motive.

Pe de-o parte, pentru ca schimbarea presupune o reforma profunda in multe zone, cu costuri politice, electorale si personale foarte dureroase. Ca sa scapi, de exemplu, de infectiile nosocomiale, trebuie in primul rand sa vezi cate si pe unde ai in mod real.

Si dupa ce vezi cifrele reale, in unele cazuri este posibil sa fie necesara dezactivarea unor aparate foarte scumpe infectate, poate fi necesara chiar refacerea de la caramida a unor cladiri in ai caror pereti sunt germeni rezistenti sau chiar mutarea cu totul a unor spitale in cladiri pentru care nu sunt bani.

Ca sa faci reforma profunda in Sanatate nu e suficient sa iei masuri heirupiste cum vad acum la minister, ci e nevoie sa scapi de subfinantare si asta presupune sa vezi nu numai cat se fura si sa inchizi robinetele, dar si sa vezi daca nu trebuie sa aduni mai multi bani prin contributiile de sanatate si/sau sa limitezi serviciile acordate in baza acestor contributii. Se baga cineva?

Simplul fapt ca pustiesti Centrul Vechi nu rezolva problema. Aceasta inchidere trebuie sa fie doar temporara, pana cand cladirile respective pot fi reabilitate si cu, sa zicem, ajutorul unor creditari in conditii mai avantajoase pentru proprietari. Scopul nu este sa pui pe butuci o investitie si sa nu mai incasezi banii pe care ea ti-i aducea in multe feluri tie, buget, ci sa o ajuti sa functioneze in conditii cat mai bune si sigure.

Poti sa amendezi sistematic un manager de spital de urgenta din Bucuresti pentru ca nu indeplineste normele de securitate impotriva incediilor, pentru ca el, de capul lui, nu are ce face. Ca sa remedieze are nevoie sa inchida parti din spitalul care este parte integranta a unui sistem de urgenta, deci trebuie o actiune coordonata la nivel de minister.

Din pacate nu am vazut pana acum dorinta reala a autoritatilor de a merge la cauzele profunde. Cel mult raspund unor emotii de moment, le satisfac pe cat de bine se pricep si asteapta sa treaca momentul.

Dar asta se intampla si din cauza presei. De cele mai multe ori sunt relatate emotii, nu fapte. Pentru ca emotia face audienta, traficul, tirajul, spuneti-i cum vreti. Si atunci, pe masura ce undele de emotie se sting, subiectul este abandonat in favoarea altuia care creeaza alte unde.

Eu sunt gata sa pun un pariu pe care mi-as dori sa-l pierd: in februarie o stire despre infectiile intraspitalicesti nu ca nu va mai deschide jurnale, dar nici nu stiu daca va apuca un loc in prima jumatate, daca desigur nu va fi o lacrima de varsat sau un medic de infierat. Si asta nu pentru ca problema va fi rezolvata, ci pentru ca va fi uitata.

De ce? Imi pare rau, presa nu este decat oglinda opiniei publice. Demersurile asezate, la calm, semnalele de alarma trase fara lacrimi sau furie nu intereseaza. N-a murit nimeni? Inseamna ca merge si asa.

Cea care pana la urma nu pune presiune pe autoritati ca sa nu uite este opinia publica, prin lipsa ei de reactie la orice nu este emotional, oricat de grav ar fi.

Ati vazut pe cineva iesind in strada pentru ca sistemul sanitar primeste in Romania cel mai mic procent din PIB la nivelul intregii UE, de exemplu?

Dupa Colectiv s-a strigat in strada "coruptia ucide", dar cati au iesit sa protesteze la incercarile repetate de ciuntire a legislatiei anticoruptie, la fiecare blocare politica a anchetelor penale prin refuzul ridicarii imunitatilor? Toate acestea au fost sanctionate de UE si SUA. La noi s-au scandalizat cateva sute de oameni.

Daca publicul e pasiv, presa ii da ceea ce el vrea sa auda, deci senzational, tabloid, abordari lacramoase sau manioase, iar in afara lor nu se intampla nimic de substanta intre doua tragedii.

Ce mi-as dori ar fi ca tragedia Colectiv sa nu se stinga trist in uitare si sa fie cu adevarat prilejul unor reforme serioase, la nivelul serviciilor de urgenta si al sistemului sanitar cel putin.

O metoda mai buna decat cuvintele mari de a onora memoria victimelor de la Colectiv este, de exemplu, construirea si dotarea la autentic nivel european a catorva centre pentru mari arsi.

Dar pentru ca autotitatile sa nu uite, esential este sa nu uitam noi.

Gabriela Firea, acuzată că joacă ”la două capete”. Candidat AUR: ”Nu se decide dacă îşi doreşte să fie primar sau europarlamentar”

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, îi cere Gabrielei Firea să oprească jocul politic "la două capete" şi să se retragă de pe lista PSD - PNL pentru alegerile...

Mai mult de jumătate dintre români votează la europarlamentare cu candidatul preferat la primărie. Ce procente ar putea obține partidele SONDAJ

PSD este creditat cu 28,4% din intenţiile de vot la alegerile pentru consiliile locale, PNL cu 26,7%, AUR cu 14,4%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, în luna aprilie,...