10 august 2018: inocenta pierduta a diasporei

Eu sunt Ministru de Interne. Obligatia mea consta in dizolvarea manifestantiilor, nu in organizarea lor, spune Ministrul de Interne catre Seful de Protocol.

Si obligatia mea, ca Sef al Protocolului, este sa urmaresc ca manifestatiile sa se imprastie incetul cu incetul, ii raspunde acesta.

In cazul acesta, amandoi ne-am indeplinit obligatiile, conchid cei doi. Sa lasam ca bunatatea Domnului sa si-o indeplineasca pe a sa ca in toti anii.

Cei doi sunt oamenii Regelui, povestea se petrece intr-o piesa de teatru. Antonio Gala isi asigura cititorii si spectatorii ca "actiunea se desfasoara in nicio epoca si in niciun loc determinat. Costumele, scenografia, etc trebuie sa fie, in consecinta, imaginare. Ca insasi actiunea".

"Soarele in musuroi" a avut premiera in Spania in 1966 si a suscitat numeroase polemici de la bun inceput. Pe atunci era vorba de Franco si de republicani. Astazi criticii sunt de acord ca daca o citesti printre randuri, gasesti in ea dezbaterea societatii noastre, dincolo de detaliile de timp si coloratura politica.

In regatul fara nume diferenta dintre furnici si oameni e greu de gasit chiar si pentru un baiat si o fetita care se joaca in dreptul unei porti a cetatii. Baiatul spune ca poate sa striveasca sub talpa mai mult de 20 si nici macar nu e inca barbat. In dreptul geamului Regele anunta de la bun inceput premisele jocului si raportul de putere: "Adevaratul protagonist al acestei comedii sunt eu. Destinul, dragostea si alte abuzuri ale limbajului sunt inventii pentru ca eu sa fac ceea ce vreau. La sfarsit o sa vedeti ca am dreptate. Totul va fi condus cu abilitate pentru a nu starni suspiciuni: oamenii au intotdeauna cate o musca pe caciula. In fata celorlalti eu voi parea putin cam prost. Dar e o minciuna: Stiu foarte bine ceea ce fac si ceea reprezint. Intre un popor si un musuroi de furnici nu exista atata diferenta cum s-ar putea presupune in principiu."

In spatiul ingust dintre rafturile de la Mega Image din Piata Victoriei stau ingramaditi peste 40-50 de persoane si inca mai vin dinspre intrare, oameni care fug sa se adaposteasca. Nu s-a intunecat inca, bineinteles, e vara, august. Printr-un fapt inexplicabil randurile catre casele de marcat se pastreaza, in ciuda aglomeratiei, oamenii isi achita produsele si stau cu ele in brate, desi e clar ca nu vor iesi prea curand din magazin. Numai casierita la Mega Image in Victoriei sa nu fii. Oare esti victima inocenta sau complice cu cateva zeci de mardeiasi, care dincolo de vitrine, la vreo cateva sute de metri mai incolo, i-au provocat pe jandarmi? Daca nu te opresti din treaba la scena asta si in plus ii lasi pe toti sa se refugieze inauntru chiar daca vor sa cumpere sau nu, inseama ca esti mai mult decat complice moral.

S-a dat cu gaze lagrimogene si spray-uri cu piper in cantitati uriase. Pulberea anesteziaza si spary-urile cu piper pot sa culce la pamant si o pasare care trece in zbor, pe deasupra blocurilor de zece etaje. Gazele s-au strecurat perfid inauntru si aerul e greu de respirat. Unii tusesc, copii mici plang. O doamna ascunsa in spatele rafturilor din spate suna la Salvare si zbiara in telefon - sa vina rapid un echipaj. Copilul ei a facut o criza de astm. Sau de panica. In fata coada inainteaza, casieritele incearca sa pastreze calmul in incinta. Sunt si ele destul de echilbrate, au mai vazut prosteste, poate si pe cele din iarna trecuta, poate si altele. Una forteaza un zambet si asta din punct de vedere al raportului DIICOT de zilele trecute ar putea sa o incrimineze si mai mult, in limbajul Dreptului Penal, complicitatea fiind "un ajutor sau sprijin care vizeaza latura psihica a faptei savarsite de autor si consta in actul de natura sa intareasca moralul acestuia la comiterea faptei".

Din raportul DIICOT de zilele trecute reiese ca vreo 100 000 de oameni au fost partasi si complici, "victime colaterale", dar nu "inocente", asa ca, pe scurt, si-au meritat soarta. E interesant ca in alt raport, din martie, magistratii care i-au judecat pe batausii politistei Stefania au apreciat ca "inculpatii, prin actiunille lor, au creat premisele agitarii unei multimi oricum tensionate si au pus in pericol potential un numar de aproximativ 100 000 de oameni, cei mai multi dintre ei protestari pasnici".

Si tensionati, si pasnici. Si victime, si complici. Intai si-au pierdut locul in tara, apoi si-au pierdut si inocenta.

In acest moment Romania are cam 3-4 milioane de locuitori in diaspora. Nu se compara cu nicio tara din regiune, chiar daca raportam cifrele la populatia totala. Poate pe aproape cu Bulgaria, dupa ce impartim totul la 3, dar nici asa. Dupa alte statistici am avea aproape 5 milioane de romani in afara granitelor. In Europa ne depasesc doar Germania, Marea Britanie si Polonia, la populatii net superioare. In Franta un medic mi-a spus: Voi sunteti chinezii Europei. Sunteti peste tot si munciti mult.

Nu o sa contabilizez sau o sa pun in discutie numarul mare de abuzuri care s-a facut pe 10 august 2018 impotriva unor oameni absolut nevinovati. Ca s-a folosit disproportionat forta, ca s-au luat masuri inadecvate, rudimentare sau suspect rau voite. Ca jandarmii erau pregatiti ca pentru un razboi civil in fata unor oameni care au ajuns in pantaloni scurti sau rochii de vara si sandale. Ca au mutat gardurile de protectie cu tot cu mamele batrane care au venit in locul copiilor la proteste, din garsonierele lor bucurestene. Ca pana la urma in seara aia au ajuns la spital vreo 440 de persoane, cele mai multe cu iritatii ale cailor aeriene superioare si leziuni mai severe. Ca multe dintre aceste abuzuri sunt documentate video sau foto si au martori oculari.

Chestia e ca nu trebuie sa-ti iei apa de la Mega Image in Piata Victoriei in timpul unui protest, oricat de pasnic ar parea. Cand primaria inchide statiile de metrou, trebuie sa stai acasa. Dar cum poti sa stai acasa cand la tine nu ai loc acasa? Acasa e undeva la vreo cateva mii de kilometri mai incolo. Nu inseamna ca te duci in city break, la bursa de studii, sau chiar faci facultatea pe acolo. Inseamna sa te lupti cu toti ceilalti, nativi si nenativi, sa-ti gasesti o slujba pe masura calificarii tale si sa performezi la standardele lor.

Inseamna, printre altele, sa freci scaunele de metrou si de RER pe naveta. Sa ajungi sa stii ca garniturile de pe linia 6 miros a ebonita si linia 5 miroase mai proaspat, ca de staniol. Asta nu poti sa afli in jumatate de an. Nici macar cum sa te scapi de firmele autorizate dar false care vin la usa cu instiintarea ca ar trebui sa schimbi contorul cu unul propus de ei. Sau te prinzi singur sau ai vecini de treaba.

In vara aia cand m-am intors in Paris, am fost tare bucuros. Toamna era calda, eu mergeam prin Belleville si-mi ziceam - pe strada asta o sa merg eu la treaba si mi se parea de necrezut ca pentru prima data aveam loc intr-un cabinet din Paris. Veneau acolo cazuri sociale, studenti, imigranti politici si economici si aveam senzatia ca sunt in mijlocul lumii.

In piesa lui Antonio Gala chestia interesanta e dincolo de parabola cu regi abuzivi si regine nehotarate intre popor si putere, cu ministri de interne si de externe. In piesa se petrece un carnaval. Si la carnaval apare un urias, care ia apararea poporului. Pana aici tot simboluri. Regele reuseste sa-l omoare pe acest Guliver, atacandu-l cu tunurile in somn. Nici partea asta nu e complet senzationala, desi e de remarcat ca tocmai poporul il trimite pe urias la culcare inainte sa fie rapus de garzile regale, apoi se trezeste prea tarziu ca sa-l salveze.

Ce e interesant se petrece de abia dupa ce armata doboara uriasul. Atunci isi dau seama ca nu pot trai in regat cu un asemenea cadavru, e prea mare. Si vulturii care vin sa-l ciuguleasca sunt pe masura, si bazoii, si furnicile, si viermii. Si mirosul pestilential, de putreziciune, devine mai puternic decat spray-ul cu piper de la protestele din 10 august si pana la urma ii face pe toti sa plece. E o metonimie aici. Victima ajunge sa-si contina calaul, sa o distruga prin tocmai procesul ei de putrefactie. Ar spune procurorii - intr-un fel de-a dreptul perfid si atent pus la cale victima a devenit agresor.

Doar regele ramane sa conduca, singur, intr-un imens pustiu. "Domnia mea a fost foarte contradictorie, zice el la final. In mod normal, regele e cel care se exileaza. In cazul meu a fost poporul."

Augustin Cupsa este psihiatru si scriitor. A debutat in 2006 cu romanul Perforatorii (pentru care a obtinut premiul revistei Ramuri si premiul revistei Mozaicul). A mai publicat doua volume de proza scurta, Profesorul Bumb si Macii suedezi, nominalizat la Gala Tanarului Scriitor, (2011), si Marile bucurii si marile tristeti, nominalizat la Gala Bun de Tipar (2014) si tradus integral in limba sarba (Velike radosti i velike tuge). Ultima sa carte, Asa sa creasca iarba pe noi, a aparut la editura Humanitas, in 2017

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Candidatul USR la Primăria Sectorului 5 a depus o plângere la DIICOT împotriva lui Cristian Popescu Piedone

Avocatul şi liderul consilierilor USR din Sectorul 5, Alexandru Dimitriu, a depus joi dimineaţă, 25 aprilie, o plângere la DIICOT împotriva primarului Cristian Popescu Piedone şi ”a...

BEC vine în sprijinul PSD și PNL. Decizia surpriză care le permite să aibă candidați separați la Primăria Capitalei

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat miercuri, 24 aprilie, o hotărâre prin care permite desființarea unei alianțe electorale până la data de 26 aprilie,astfel că PSD și PNL vor putea...