Disidentul anticomunist salvat de presedintele american Richard Nixon. A scos din minti Securitatea comunista, timp de 28 de ani

28 de ani a fost cel mai cautat om din Romania. Dosarul sau de la Securitate are peste 11.000 de file.

Ion Gavrila Ogoranu, liderul rezistentei armate anticomuniste din Muntii Fagarasului, a reusit timp de 28 de ani sa scape de Securitate.

Sute de oameni care si-au intersectat destinele cu cel al luptatorului fagarasean -familie, rude, prieteni, colegi de scoala, liceu sau facultate, camarazi din armata, fete care au schimbat doar o vorba in tinerete cu el- toti au devenit obiective urmarite permanent de Securitate.

Portretul sau robot, realizat de specialisti in antropologie (singurele fotografii cu Gavrila datau din anii 1940, iar intre timp trecusera aproape trei decenii) fusese trimis in toate garile, oficiile postale, ocoalele silvice din Romania.

Securitatea si Militia, deopotriva, erau frustrate de "problema Gavrila".

Dupa 28 de ani de cautari, pe 29 iunie 1976, Securitatea il prindea si aresta, in centrul Clujului, pe Ion Gavrila Ogoranu, povestesc reprezentantii Fundatiei "Ion Gavrila Ogoranu"

Doua condamnari la moarte, in contumacie, avea Ogoranu. Pe capul sau se pusese un pret urias, iar conducerea Securitatii considera capturarea sa o miza de prim interes.

"Incepand din ziua de astazi, urmarirea lui Gavrila constituie cea mai serioasa problema a muncii noastre. Gavrila este nu numai un fugar, ci este si un conducator legionar, in jurul lui se creeaza un mit, si acesta este un om tare. Trebuie sa se munceasca serios pentru prinderea lui", afirma colonelul de Securitate Pavel Aranici, in 1960.

Ion Gavrila Ogoranu a scapat cu viata datorita interventiei lui Richard Nixon.

Presedintele american Richard Nixon (1969-1974), la ultima lui vizita in Romania (1972), ii inmanase lui Ceausescu o lista cu nume de anticomunisti romani, de a caror soarta presedintele american se interesase personal, solicitand protectia lor.

Avand nevoie de sprijinul SUA, dictatorul se angajase ca va respecta drepturile fundamentale ale acestor persoane. Deci, pentru Securitate, problema era cu atat mai delicata. Motiv suficient pentru ca, dupa arestarea lui, securistii sa se poarte cu manusi in tot timpul celor 6 luni de ancheta, scrie sursa citata.

Ana Gavrila Ogoranu, sotia lui Ion Gavrila, a fost cea care i-a scris presedintelui Nixon, cu multi ani intainte de arestarea lui Ogoranu, si i-a cerut acestuia interventia directa.

"Sotia era si ea urmarita de Securitate, pas cu pas".

Arestarea relatata, nu fara un pic de umor, de eroul anticomunist Ion Gavrila Ogoranu, in volumul al doilea al memoriilor sale, este postata pe pagina de facebook Fundatia "Ion Gavrila Ogoranu":

"Am mentionat inainte ca mai in fiecare an ma duceam la Cluj. Ii vizitam pe profesorii Gavrila si Grecu. La data aceea asteptam raspunsul de la ing. Emil Cosgarea, fostul meu coleg de la liceu. In acest an am amanat drumul pana sa se faca mai cald: nu excludeam posibilitatea ca ar fi trebuit sa dorm in vreo padure. Ca sa nu fiu obligat sa scot bilet de tren la Santimbru-halta si sa se mire casierul cine-o fi strainul asta, m-am inteles cu sotia sa cumpere biletul de la agentia de voiaj din Alba-Iulia pentru un tren de noapte; ma urcam de cealalta parte a statiei. Am procedat si de data aceasta la fel. Ceea ce n-am banuit: sotia era urmarita de Securitate pas cu pas. Desigur ca cineva o pandea din casele vecinilor. La biroul de voiaj, casiera a intarziat cu vanzarea biletului. A intrat in camera vecina, apoi a intrebat-o din nou unde sa fie biletul, fara ca sotia sa dea vreo importanta acestui fapt. Urcandu-ma in tren, conductorul a venit imediat sa intrebe de bilet. S-a uitat un pic cam lung la mine, dar n-am banuit nimic rau atunci. Curand, langa mine s-a suit un singur batran, cu o bocceluta. A intrat in vorba despre vreme, recolta, asa cum fac calatorii. Ajuns la Cluj inca pe intuneric si coborand din tren, batranul m-a invitat sa mergem impreuna cu un taxi: - E la nepotul meu taxi si nu ia nimic la dumneata! Un nepot tanar ma invita intr-o masina cu usile deschise. Am refuzat spunand ca nu ma grabesc si ca astept sa se faca ziua. N-am banuit nimic rau nici atunci. Am mers pe jos pana in piata alimentara. M-am pierdut printre miile de oameni de acolo. Apoi am plecat spre parcul de pe Somes, spre locuinta inginerului Cosgarea. imi fusese coleg de liceu, il vizitasem si in toamna; imi promisese ca va vorbi cu Aurel Micu din Savastreni-Fagaras, ca sa afle cand va veni fratele sau din America. Acum vroiam sa-i aflu raspunsul. Emil era casatorit cu o colega de-a mea de la Academia Comerciala Brasov, de care ma temeam sa nu ma recunoasca. De aceea trebuia sa-l intalnesc numai pe el. In asteptare, m-am asezat pe o banca in parc pe unde Emil ar fi iesit sa mearga la lucru. Dar trecuse ora 7 si din casa n-a aparut nimeni. Am uitat sa spun ca inainte, in timp ce stateam pe banca, in parc a aparut un grup de tineri, care cu roaba, care cu lopeti si cu tarnacoape. M-am uitat la ei, pareau a nu prea avea chef de lucru. Imi si ziceam: "Astia-s ca la casa de nebuni: doi incarca, doi descarca, nu-i nimic, treaba sa mearga".

"Trec pe langa mine muncitorii cu roaba si tarnacopul si se posteaza inainte-mi cu mainile in buzunare" Vazand ca Emil nu iese pe poarta, m-am indreptat spre casa acestuia. Locuia la parterul cladirii. Chiar atunci, din casa s-a ivit fiul lui, un tanar de 20 de ani, pe care l-am recunoscut dupa infatisare: - Buna dimineata, taticul ii acasa? - A plecat la lucru. - Pe unde, ca pe poarta nu l-am vazut? - Mai exista o poarta. Dar e mamica acasa. Mamico, te cauta cineva. Deci trebuia sa vorbesc cu sotia lui Emil. Am dat buna dimineata. - Doamna, il caut pe Emil. Nu stiti unde lucreaza azi? Drept raspuns, sotia ingalbeni, isi reveni totusi si imi spuse ca nu stie unde poate fi gasit, dar ca vine pe la ora unu acasa. Am dat buna ziua si am plecat. in toamna vorbisem numai cu Emil si-mi promisese ca nu-i va spune nimic sotiei. Pesemne ca Emil, totusi, i-a spus, urmarea fiind agitatia dansei, care, se pare, m-a recunoscut. Am iesit si eu pe poarta a doua, parasind parcul si luand-o pe o straduta ce duce la muzeul de istorie de pe strada Sindicatelor. Din urma, in fuga mare, trec pe langa mine muncitorii cu roaba si tarnacopul si se posteaza inainte-mi cu mainile in buzunare. Doi tineri voinici, veniti din spate, mi se prind de brate cu toata puterea. - Nici o miscare, Gavrila, ca tragem. Ai vreo arma? - Da, am un briceag, am raspuns eu. Nu mai faceti demonstratii de forta, ca nu ma opun. Se oprisera trecatorii si securistii ii indemnau sa circule. Din urma a venit o masina cu doi vlajgani. M-au introdus in spate, tinandu-ma in continuare strans de maini. Peste cateva minute eram la Securitate, la Cluj, pe strada Dragalina. "Doamne, mi-am zis, Tu poti intra si aici!" Sunt condus pe o usa, intr-o camera, in fata unui barbat inalt, in civil, bine imbracat. Ma primi cu un aer de superioritate si cu ironie.

- Buna ziua, domnule Gavrila! - Buna ziua, am raspuns eu. - Ce mai faceti, sanatos? - Sanatos, multam de intrebare. - Ce mai e pe la Galtiu? Intrebarea m-a surprins: stiau si de unde vin. - Eu stiu?... Poate stiti dumneavoastra mai bine decat mine. - Ei, nu te speria! Dumneata nu stii ca esti un om liber? - Se vede cat de liber sunt, am raspuns eu. - Nu va vine sa credeti, dar, dupa legile republicii, dumneata esti un om liber! Repet, esti un om liber! - Domnule, ma iertati ca nu va cunosc gradul... ("colonel")... domnule colonel, cred ca ati putea face glume mai bune cu mine. - Nu-ti vine sa crezi? Intre timp, cei doi tineri care m-au arestat intrara in camera si unul incepu: - Mergeam la facultate la examene si l-am intalnit. L-am recunoscut. Am inteles ca asta era versiunea ce vroiau sa mi-o insufle: sa cred ca m-au arestat intamplator. - Imi pare bine ca am fost arestat de niste colegi, am spus eu cu amaraciune. Ma socotesc inca student, alta calitate in viata inca n-am dobandit. - Suntem tari, domnule Gavrila, se protapi infumurat colonelul in fata mea. - Cu oameni atat de vigilenti nu puteti fi decat tari. Tinerii au iesit din camera. - Suntem tari in exterior, domnule Gavrila. Ati vrut sa vina americanii. Iata, noi i-am adus. A venit presedintele Statelor Unite la Bucuresti, se plimba prin tara. Si n-au venit chemati de voi, care ii iubiti, ci adusi de noi, care-i dispretuim. Ce zici de asta, domnule Gavrila?

"Colonelul prinse apoi sa mai intrebe unde am stat 21 de ani" - Ce sa zic, am raspuns, ar trebui sa le fie rusine. Colonelul prinse apoi sa mai intrebe unde am stat 21 de ani. - Domnule colonel, eu, asta noapte, n-am dormit. Lasati-ma sa-mi trag sufletul si sa ma obisnuiesc cu noua situatie. Aveti tot timpul sa ma intrebati de aici inainte. - Desigur, desigur, si nici nu ati mancat! Vi se va aduce masa. Dar mai intai va vom imbraca mai pe potriva dumneavoastra. Un tanar a sosit cu un costum de haine, elegant, pe masura mea, singurul lucru ciudat la el fiind nasturii de la veston: metalici, mari, cat niste farfurioare, si foarte grei. M-a indemnat sa ma dezbrac de tot. - Ati suferit vreo operatie chirurgicala? - Nu! - Aici? Ai fost ranit? - Ii zgarietura ce mi-ati facut-o in primavara lui 1954. Acum sunt ca Birzoi, am zambit eu amar, cand m-am vazut imbracat cu farfurioarele pe piept. Colonelul n-a inteles aluzia. Intre timp, un tanar a adus o tava cu mancare. - E de la popota noastra, mi-a zis colonelul. - Se pricepe bucatarul sa pregateasca, pacat ca nu stie cat poate manca un om. De ce mi-a pus atata? - Cu oaspeti rari, si-a permis sa o faca, mi-a raspuns ironic. A stat tot timpul cat am mancat, apoi: - Acum veti merge sa va culcati, mi-a spus colonelul dupa ce i-am multumit pentru masa. Alti doi tineri m-au luat in primire si m-au dus intr-o camera unde era un pat curat, perne si plapuma. M-am dezbracat si am intrat in pat. Cei doi tineri s-au asezat la o masa. Se intelege ca nu puteam adormi. Cautam sa-mi adun gandurile: deci stiau de unde vin si n-avea rost sa neg. Mergeam cu presupunerea mai departe. Daca mi-a spus ca vin de la Galtiu. inseamna ca stiu mai multe. Ma intrebam insa cat stiu. Eram decis sa neg orice legatura cu altcineva din afara familiei sotiei. Neputand dormi, am intrat in vorba cu paznicii mei. Erau din Muntii Apuseni (sarace Iancule, ce ti-au ajuns nepotii!), invatatori (desigur, plata era mai buna la Securitate). M-au intrebat daca eram ruda cu profesorul Gavrila de la boli infectioase, cel ce murise de curand. Le-am raspuns ca eram consateni. Banuiam ca-i o stratagema povestea cu moartea profesorului, pentru a recunoaste ca am avut legatura cu dansul.

"Tocmai ii spuneam domnului Gavrila ca dumnealui e om liber" Cum voi afla mai tarziu, faptul era adevarat. Mi-au povestit apoi multe intamplari cu Securitatea, intre care modul cum colegul meu de facultate, Emil Marcus, a reusit in 1948 sa treaca Dunarea. parcurgand o serie de aventuri. M-am mirat de unde le stiau, ei neavand atunci decat 2-3 ani. Pesemne, lucrurile acestea le studiau la Securitate. La amiazi mi-au adus alta mancare, seara cina, fara sa ma supere cineva cu ceva. La ora 15, cei doi paznici s-au schimbat cu alti doi, la 23 cu altii. Schimburile 2 si 3 nu mai erau la fel de vorbarete ca si cel dintai. A doua zi am fost dus in alta incapere. La o masa erau trei insi: colonelul de Securitate din ajun, stand in picioare, iar doi sedeau pe scaune si li se acorda importanta. Daca asta-i colonel, mi-am zis eu, ceilalti trebuie sa fie mai mari. Se uitau la mine plini de curiozitate. - Tocmai ii spuneam domnului Gavrila ca dumnealui e om liber si dansul a raspuns ca as putea face glume mai bune. - Domnule colonel, am intervenit, eu nu va pun la indoiala bunavointa, in definitiv n-am avut nimic personal unul cu celalalt, dar cred ca soarta mea se va decide la Bucuresti. - Intr-adevar, interveni personajul din mijloc, zambind, am venit de la Bucuresti, anume pentru lucrul acesta. - Cu avionul? am intrebat eu cam fara rost. - Cu avionul, spuse acesta, si vom pleca imediat spre Bucuresti. N-au mai intrebat nimic: intrevederea luase sfarsit. Am fost dus inapoi in camera. Trecand prin Alba-Iulia prin fata Securitatii a facut, ironic, observatia: "Astia, pesemne, studiaza cazul Gavrila!" Peste un sfert de ora ma aflam instalat intr-o Dacie, intre colonelul Nagy si o gorila ce sta permanent cu mana in buzunar, pe pistol. in fata se aflau soferul si generalul Gergely, cum aveam sa aflu mai tarziu. La plecare mi-au adus o pereche de ochelari fumurii, ca sa nu ma recunoasca cineva. Pe drum se angajau in discutii fara importanta, in care eram cuprins si eu. M-au intrebat insistent daca n-am fost in acest timp, vreodata, la Turda sau la Ocna-Mures si s-au mirat ca am raspuns negativ. Cand am ajuns in dreptul Santimbrului, eu luandu-mi ramas bun de la locuri pentru totdeauna, generalul Gergely, ghicindu-mi gandurile, mi-a spus: - Nu fi suparat, ca ai sa revezi locurile acestea curand... La care eu am zis: - Nu prea cred!... Trecand prin Alba-Iulia prin fata Securitatii a facut, ironic, observatia: "Astia, pesemne, studiaza cazul Gavrila!" Tot timpul au pastrat legatura radio cu o masina ce venea ir urma noastra, insa care nu a aparut niciodata langa noi, dar si cu alte posturi de pe traseu. La fiecare popas turistic se ivea un personaj alaturi, pe sosea, salutandu-i radios. Au oprit pentru masa la Sebes si pe Valea Oltului. Pe la ora patru dupa masa intram pe poarta Securitatii de pe calea Rahovei, salutati in bloc de securisti intalniti la usi. Imi dadeau tot atata importanta si mie cat si celorlalti. S-au oprit in camera nr. 1 de pe coridorul de la etajul I. Luam contact pentru prima data cu o camera de ancheta: doua birouri asezate perpendicular, in dreapta usii, doua fisetun metalice, incuiate si sigilate, unul langa altul, in partea stanga, langa perete, iar in dreptul geamului - un pat de campanie cu asternut curat. Geamul mare cat peretele era prevazut cu gratii imense si avea si perdele. In fata, o gradina cu flori si cu plopi batrani. Dincolo, strada cu tumultul ei. "Aici ti-e resedinta", imi zise generalul. "Fa-te comod, domnul colonel va avea grija de tot ce ai nevoie." (...)"

Mai mult de jumătate dintre români votează la europarlamentare cu candidatul preferat la primărie. Ce procente ar putea obține partidele SONDAJ

PSD este creditat cu 28,4% din intenţiile de vot la alegerile pentru consiliile locale, PNL cu 26,7%, AUR cu 14,4%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, în luna aprilie,...

Respect, d-le Cîrstoiu: "un medic nu abandonează niciodată"! Câți antreprenori gândesc la fel?

Nu l-am cunoscut niciodata pe medicul Cirstoiu, nu am avut nicio legatura ce el. In schimb, ca si voi, am avut ocazia sa-l vad la lucru pe scena politica damboviteana. Dupa parerea mea, responsabil...