Regimul comunist din Romania a fost unul dintre cele mai dure - Interviu cu Dorin Dobrincu

Poporul roman a stat vreme de decenii la cheremul unui regim comunist represiv dintre cele mai dure si, cu toate acestea, fostii activisti sau securisti nu-si asuma cel putin responsabilitatea morala, afirma istoricul Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Nationale si expert al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.

Intr-un interviu acordat Ziare.com, Dorin Dobrincu mentioneaza ca in momentul caderii comunismului existau in Romania 400.000 de informatori, care formau o "plasa ce acoperea intreaga tara", si subliniaza, printre altele, ca multi dintre fostii securisti s-au regasit dupa 1989 in partide si au facut "cariere uimitoare" in afaceri, profitand de activitatea lor anterioara.

A fost sau nu regimul comunist din Romania unul dintre cele mai criminale din Europa de Est? In spatiul public sunt prezentate opinii variate.

Regimurile comuniste au fost instaurate, peste tot in estul Europei si in lume, prin violenta si s-au mentinut vreme de decenii prin teroare institutionalizata, cu ajutorul politiei politice, dar si al altor organizatii (in primul rand chiar partidul comunist cu structurile sale, apoi justitia de clasa, armata etc.).

Romania nu a fost o exceptie din acest punct de vedere. Daca in prima parte a regimului comunist (care in general se suprapune peste perioada in care puterea a fost detinuta de Gheorghe Gheorghiu-Dej) teroarea a fost directa, afectand cu predilectie categorii sociale si politice, dar si grupuri religioase si etnice, ulterior, sub Nicolae Ceausescu, se observa ca teroarea devine profilactica. Si asa a ramas pana la prabusirea din 1989.

Regimul comunist din Romania a fost in ansamblu unul din cele mai dure daca este sa facem o comparatie cu ceea ce s-a intamplat in celelalte tari din Europa central-estica. Exceptie face, desigur, Uniunea Sovietica in timpul lui Stalin, modelul prin excelenta al tuturor satelitilor din Est, care nu doar prin ordine de marime nu are egal in aceasta parte a lumii.

Nivelul de criminalitate oficiala a depins si de nivelul de dezvoltare si de civilitate al tarilor unde, in contextul de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, puterea a fost preluata de partidele comuniste, cu sprijinul direct al Kremlinului. Iar Romania nu statea deloc bine la nici unul din acesti indicatori, ea fiind - cu exceptia celor din sudul Dunarii - in urma tarilor din regiune.

D.Dobrincu, despre Ucraina: S-au schimbat regulile jocului. Romania a avut o sansa istorica

Cu toate acestea, un sondaj recent arata ca aproape jumatate dintre romani considera ca regimul comunist a insemnat un lucru bun pentru Romania. Cum explicati?

Faptul ca astazi, la 25 de ani de la schimbarile din 1989, exista inca un procent atat de mare de nostalgici dupa comunism are explicatii de natura politica, economica, sociala, generationala, psihologica.

Spre exemplu, cei care atunci erau tineri suprapun o perioada buna din viata lor, cand probabil nu au avut alte griji, nu au avut nelinisti legate de lipsurile din societate, nu doar materiale, deci suprapun acea perioada peste regimul comunist. Unii dintre ei au fost - sau poate doar au impresia ca au fost - perdantii tranzitiei, nu au reusit sa se adapteze, eventual au refuzat sa accepte ca libertatea presupune responsabilitate. Acesti oameni, multi dintre ei bunici, si-au educat copiii, iar acum si nepotii, in spiritul nostalgiei dupa vremurile care nu vor mai fi.

Multi dintre acesti nepoti si-au format parerea mai degraba "din auzite", de la cei apropiati, de la oameni care fac opinia in spatiul public in cel mai frivol mod posibil.

Nu ma sfiesc sa spun ca este si multa ignoranta, desi informatia la indemana este deja impresionanta, dar si o excesiva relativizare a valorilor. Toate acestea intretin parerile in cel mai bun caz confuze despre trecutul comunist, cand nu sunt pur si simplu nostalgice.

Jumatate dintre romani suspina dupa comunism - Sondaj

IICCMER cerceteaza arhivele, iar tortionarii regimului comunist sunt dati pe mana procurorilor. In replica, acestia sustin ca sunt nevinovati si ca au fost nevoiti sa aplice politica acelui regim. Putea cineva sa refuze o colaborare cu regimul Ceausescu?

Arhivele sunt cercetate de ani buni de cercetatori care au diferite afilieri institutionale sau nici una. Faptul ca stim acum mult mai bine cum era structurata, cum lucra si ce a facut Securitatea este meritul acestora, romani si straini deopotriva.

In Romania aproape nimeni nu isi asuma la modul real ca inainte de 1989 a activat in Securitate, in Militie, in Partidul Comunist (si au fost aproape patru milioane de membri, dintre care zeci de mii au fost activisti), in structurile care pana la urma au sustinut regimul comunist vreme de decenii. Responsabilitatea morala pare ceva rezervat altor tari, eventual altor timpuri.

Un popor intreg aflat vreme de decenii la cheremul unui regim represiv, dar nici un responsabil! Eventual, doar Nicolae si Elena Ceausescu sau "teroristii", cum au tinut sa ne asigure cei care au preluat puterea in decembrie 1989, veniti in cea mai mare parte ei insisi din fostele structuri de putere, chiar daca ocupasera acolo pozitii de rangul doi sau trei.

De fapt, responsabilitatile sunt mai extinse, fie ca ne place, fie ca nu. Lipsa de vointa a corpului social face ca pana astazi sa nu avem practic decat putine cazuri de persoane cercetate, cu atat mai putin condamnate, pentru faptele lor din anii cei mai violenti ai comunismului romanesc. Chiar daca tardiva, este bine ca aceasta actiune a inceput. Ma tem insa ca si aceasta sa nu fie ingropata in tulburele context intern. Am trait mai tot timpul dupa 1989 sub semnul provizoratului si, iata, al reversibilitatii institutionale si chiar legale.

Era dificil sa refuzi colaborarea cu regimul comunist, dar nu imposibil. Desigur, daca asumai o anumita marginalitate sociala. Insa multi voiau sa aiba slujbe bine platite, sa avanseze social, sa se afirme cu orice pret. Inclusiv sa devina angajati ai structurilor de forta sau colaboratori, mai precis informatori. Conta mai putin ca pentru a te afirma tu, altii aveau de suferit, cel mai adesea colegi, vecini, chiar prieteni sau membri ai familiei. Cazurile deja cunoscute in spatiul nostru public sunt numeroase.

Din cate cunoasteti, care era in ultimii ani proportia intre colaboratorii regimului si cei anchetati, urmariti, oprimati?

Probabil ii aveti in vedere pe colaboratorii Securitatii, pentru ca daca este sa ne referim la colaboratorii regimului discutia devine una si mai complicata, cum am sugerat anterior. Practic toti cei care lucrau in anumite organizatii si/sau institutii erau colaboratorii regimului, il sustineau explicit sau tacit.

In privinta colaboratorilor Securitatii, numarul acestora a crescut de-a lungul intregii perioade comuniste. Potrivit afirmatiilor facute la inceputul anilor 1990 de primul sef al Serviciului Roman de Informatii, Virgil Magureanu, in momentul caderii comunismului existau in Romania 400.000 de informatori. Aceastia formau o plasa care acoperea intreaga tara, toate colectivitatile umane, toate institutiile, universitatile, scolile, unitatile militare, intreprinderile economice, blocurile de locuinte, satele si catunele. Nimic nu scapase atentiei politiei politice.

Cat de mult credeti ca s-a desprins Romania anului 2013 de Romania anului 1989, la nivel de institutii, clasa politica, mentalitate a cetatenilor? Cat de rezistenta credeti ca mai este "plasa fostei Securitati" aruncata asupra Romaniei?

In pofida nostalgiei anumitor cetateni si a scepticismului altora, Romania de astazi nu mai seamana in multe chestiuni importante, din fericire, cu aceea din 1989. Chiar daca schimbarea a fost dificila, sincopata, incompleta, ea s-a produs. S-au schimbat institutiile, s-a schimbat partial clasa politica. Mentalitatile se schimba cel mai greu, dar inevitabil se schimba si ele.

Unele dintre aspectele cele mai rezistente la schimbare cred ca au origini chiar mai vechi decat perioada comunista, iar pentru transformarea lor va fi nevoie de conjugarea multor factori. Spre exemplu, atat de prezenta, de extinsa si pe drept blamata coruptie nu va putea fi limitata considerabil decat printr-o combinatie de educatie etica (familiala, religioasa, institutionala etc.) si justitie. Ceea ce a facut aceasta din urma in ultima perioada imi intareste speranta ca se poate schimba ceva pe termen mediu, poate chiar pe termen scurt.

Exista in Romania o predispozitie fie spre explicatia esentialista, fie spre cea conspirationista. Continuitatile intre perioada de dinainte de 1989 si cea de dupa au fost si sunt evidente pentru multi dintre noi. Serviciile de informatii romanesti postdecembriste au fost populate de fosti securisti, care au transmis in buna masura, inclusiv generatiilor tinere, angajate sau chiar formate in postcomunism, ethosul institutional al politiei politice.

Revenind, din cate imi dau seama exista in institutiile succesoare ale Securitatii un fel de mandrie cazona in legatura cu realizarile acesteia, in dese situatii angajatii de astazi aproape ca ii venereaza pe fostii securisti, chiar daca in cazul multora se stie ca au mainile patate de sange.

Exista inca un evident deficit de cultura istorica, dar ma tem ca si de valori democratice. De asemenea, multi dintre fostii securisti s-au regasit dupa 1989 in partide succesoare ale Partidului Comunist, atat in cele pretins socialiste, cat si in cele explicit national-comuniste. Fosti angajati ai Securitatii au facut cariere uimitoare in afaceri, existand indicii suficiente ca acestia au folosit atat conexiunile formale sau informale indispensabile afacerilor "din umbra", cat si resursele financiare carora "li s-a pierdut urma".

Cine ar trebui sa faca mai mult pentru mentinerea in atentia publicului a adevarului istoric cu privire la comunism? Scoala, mass-media, politicienii?

In fiecare comunitate exista un interes fata de trecut, cu atat mai mult fata de cel recent. Perspectivele sunt cel mai adesea diverse, avand in vedere experientele, valorile si cunostintele diferite. Societatile democratice fac posibile, chiar incurajeaza reprezentarile plurale. Totusi, aceasta nu inseamna ca sunt dezirabile, ca sunt legitime mistificarile, producerea de falsuri istorice, de popularizare a unor interpretari care nu au o baza faptica, pentru sustinerea carora nu exista surse credibile.

Pentru a avea si a disemina perspective veridice si critice asupra trecutului este necesara implicarea cercetatorilor, a sistemului educational, a mass-media, a societatii civile, dar si a politicienilor (daca acceptam ca fara ei nu pot fi aprobate legi, cele care apoi fac posibila implementarea politicilor intr-un domeniu sau altul).

S-au facut pana acum destul de multi (si in orice caz importanti) pasi pentru cunoasterea trecutului recent: s-au publicat studii valoroase, statul roman democratic s-a delimitat discursiv de cel comunist (decembrie 2006), in buna masura arhivele au fost deschise publicului, exista centre specializate de cercetare, istoria comunismului se preda in scoli, in universitati, exista dezbateri, s-au produs filme documentare, presa (cel putin "o parte a ei") acorda spatiu acestei teme.

Plângeri la DNA și ANI împotriva lui Cristian Popescu Piedone. USR îl acuză că și-a angajat ”rudele și pilele” la primărie

USR va depune plângeri la Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva lui Cristian Popescu Piedone şi a caracatiţei cu rude şi pile pe care a...

Ciolacu nu-l lasă pe Robert Negoiță să intre în cursa pentru Capitală: "E candidat la Sectorul 3 și lucrurile așa vor rămâne"

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 19 aprilie, că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat foarte bun al alianţei PSD -...