Promisiunile privind investițiile și reconstrucția nu au reușit să determine Coreea de Nord, Hamas și Iranul să facă concesii. Potrivit editorialistului Max Booth, de la Washington Post, liderii autoritari sunt mai interesați să-și păstreze puterea decât să obțină beneficii economice.
Încercările președintelui american Donald Trump de a convinge Rusia să pună capăt războiului din Ucraina prin oferte economice avantajoase nu dau rezultatele dorite. Pentru Kremlin, menținerea controlului asupra țării este mai importantă decât îmbogățirea.
În același timp, emisarii lui Trump, Jared Kushner și Steve Witkoff, lucrează împreună cu Moscova la o tranzacție de aproximativ 20 de miliarde de dolari pentru vânzarea activelor internaționale ale companiei petroliere ruse Lukoil. Printre potențialii cumpărători s-ar număra și parteneri de afaceri ai celor doi emisari, notează WP.
Dacă tranzacția va fi încheiată, guvernul american ar urma să dețină o participație de 15% în noua companie, prin intermediul U.S. International Development Finance Corporation (DFC). Printre ceilalți membri ai consorțiului, Boot îi menționează pe Todd Boehly, un donator al lui Trump, un fond din Emiratele Arabe Unite care a investit și în compania de criptomonede World Liberty Financial, precum și doi frați din Qatar, dar născuți în Siria.
Kushner și Witkoff susțin că nu vor obține beneficii personale din vânzarea activelor Lukoil. În opinia lui Boot, însă, chiar și în cel mai favorabil scenariu, tranzacția ridică problema unui conflict de interese, iar în cel mai grav caz ar putea constitui un act evident de corupție.
Editorialistul consideră că afacerea ilustrează ceea ce numește o „doctrină Trump” informală: amestecarea intereselor private cu cele ale statului la o scară fără precedent.
DFC susține că tranzacția va consolida securitatea economică a Statelor Unite, va sprijini politica externă americană și va contribui la reducerea prețurilor la energie pentru consumatori. În această abordare, țările care răspund solicitărilor lui Trump pot obține contracte avantajoase, în timp ce celelalte riscă să fie supuse unor taxe vamale mai mari.
Max Boot compară această politică cu „diplomația dolarului”, asociată fostului președinte american William Howard Taft, care, cu mai bine de un secol în urmă, promova ideea înlocuirii gloanțelor cu dolari. Dovezile că o asemenea strategie poate produce rezultate politice durabile sunt însă limitate.
În primul său mandat, Trump a încercat să-l atragă de partea cooperării pe liderul nord-coreean Kim Jong Un, promițând investiții și dezvoltare economică.
„Kim Jong Un înțelege potențialul economic extraordinar al acestei țări. Coreea de Nord se află între Rusia și China, pe de o parte, și Coreea de Sud, pe de altă parte. Iar toate acestea reprezintă proprietăți imobiliare pe litoral. Este o locație excelentă”, spunea Trump.
Casa Albă a mers până la a produce un videoclip de prezentare, în care era ilustrat viitorul prosper al Coreei de Nord în cazul în care Kim ar fi acceptat cooperarea cu Washingtonul.
Liderul nord-coreean nu a renunțat însă la armele nucleare. Potrivit lui Trump, Coreea de Nord deține în prezent 57 de arme nucleare foarte puternice.
În loc să se apropie de Washington, Phenianul sprijină invazia rusă la scară largă în Ucraina, primind în schimb tehnologii militare rusești. Kim nu a manifestat până acum, în mod public, interes pentru invitația lui Trump de a participa la un nou summit în cursul acestui an.
În 2025, Trump a propus o înțelegere similară și pentru Hamas: dezarmarea grupării în schimbul unor locuințe pe litoral.
Casa Albă a publicat un videoclip care prezenta un posibil viitor al Fâșiei Gaza, cu stațiuni, zgârie-nori și un hotel cu ornamente aurii, numit „Trump Gaza”. Planul urmărea transformarea enclavei devastate de război într-o așa-numită „Rivieră a Orientului Mijlociu”.
Organizația teroristă Hamas nu a fost însă interesată de ofertă și nu a depus armele. Fâșia Gaza a rămas devastată.
În iunie, Trump a încercat din nou aceeași abordare, de această dată în relația cu Iranul. Oferta ar fi inclus relaxarea sancțiunilor în valoare de zeci de miliarde de dolari și crearea unui fond de reconstrucție de 300 de miliarde de dolari. În schimb, Teheranul trebuia să redeschidă Strâmtoarea Ormuz și să ajungă la un acord privind viitorul programului său nuclear.
Propunerea ar fi fost avantajoasă pentru Iran, dar susținătorii liniei dure din Corpul Gardienilor Revoluției Islamice au împiedicat încheierea unui acord, atacând petroliere în strâmtoare. Războiul continuă, fără să existe perspective clare privind încheierea sa.
În opinia lui Boot, Trump, Kushner și Witkoff ar fi trebuit să înțeleagă până acum că dictatorii nu sunt neapărat interesați de dezvoltarea economică.
În timp ce emisarii americani și-au construit carierele în jurul afacerilor și al obținerii de profit, liderii din Coreea de Nord, Hamas, Iran și Rusia urmăresc, înainte de toate, acumularea și păstrarea puterii.
Aceștia se tem că eventualele concesii făcute Washingtonului le-ar putea slăbi controlul. Populațiile acestor țări suportă consecințele sancțiunilor occidentale, dar suferința cetățenilor nu pare să reprezinte un motiv suficient pentru ca liderii lor să-și schimbe strategia.
Nici încercările altor state de a-l influența pe Trump prin investiții și promisiuni economice nu vor avea neapărat succes, avertizează editorialistul. Rusia ar încerca să folosească o formă de „diplomație a rublei”, iar alte state, una a „rialului”, pentru a obține concesii din partea președintelui american.
Potrivit lui Boot, Vladimir Putin speră, în mod evident, să-i atragă pe Kushner și Witkoff cu proiecte de dezvoltare economică, în încercarea de a determina Washingtonul să ridice sancțiunile impuse Rusiei.
Putin a obținut un anumit succes vineri,9 octombrie, când Trump a anunțat că Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Totuși, cea mai mare parte a sancțiunilor rămâne în vigoare, iar Congresul american a adoptat recent o lege care prevede înăsprirea acestora.
Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au investit în proiecte legate de familia Trump, în speranța de a câștiga influență asupra președintelui american.
Trump a acceptat într-adevăr să vândă Emiratelor tehnologii pentru cipuri destinate inteligenței artificiale, iar Arabiei Saudite, tehnologii pentru energia nucleară. Administrația fostului președinte Joe Biden nu aprobase aceste vânzări.
Cu toate acestea, Trump a atras statele din Golful Persic într-un război costisitor cu Iranul, pe care acestea nu și-l doreau.
Atunci când rebelii houthi au atacat Arabia Saudită, președintele american nu a intervenit în sprijinul acesteia, deoarece nu dorea ca Statele Unite să se implice într-un alt conflict fără un termen clar de încheiere.
Chiar și pentru un președinte care, potrivit lui Boot, transformă funcția publică într-o sursă de profit de miliarde de dolari, puterea banilor are limite clare.
WP susține că ofertele economice și promisiunile privind investițiile nu pot înlocui presiunea politică și strategică atunci când obiectivul liderilor autoritari este menținerea puterii. Pentru aceștia, prosperitatea economică poate fi negociabilă, dar controlul asupra regimului nu este.