Impozitele și taxele majorate – o amenințare perpetuă a fiecărei guvernări. Dilema e cum şi cât

În ultimele săptămâni se tot aruncă în piața media, ba pe surse, ba pe canale private, o serie de majorări de taxe și impozite, semn că guvernanții nu sunt siguri că programul lor de guvernare, cu prognozele de colectare prevăzute, dar nerealizate de cei care colectează, va putea rezista la toate presiunile induse în piață de inflația galopantă, de debandada din piața energiei și a carburanților și de lipsa unor viziuni macro de contracarare a efectelor acestora. Căci pentru asta trebuie expertiză și experiență, nepredate în facultățile, răsărite ca ciupercile după ploaie, din diverse motive comerciale, prea puțin dintr-o necesitate de a acoperi nișe de profesii noi, generate de evoluția economiei și a diversificării serviciilor.

Este normal ca fiecare guvern să-și construiască politica fiscală cum crede de cuviință, de rezultatul acestei politici și nu numai, depinzând succesul sau căderea în preferințele electoratului în alegeri.

Dacă e ceva care, cred eu, că este încă o nedreptate pusă în cârca contribuabilului fără just temei, este impozitul pe proprietăți din zonele rurale, majorat conform grilei notariale.

Nu contest datele incluse în această grilă, pentru că este munca unei bresle greu încercată de legislația stufoasă, plină de capcane, unele puse, intenționat parcă, de inițiatori, pentru a genera duplicități interpretabile, după bunul plac al celor care le judecă.

Ce mă deranjează este gândirea obtuză a celor care caută soluții de majorare a impozitelor fără a lua în considerare cauzalitățile și împrejurările care au concurat la ridicarea prețurilor la proprietăți.

Dacă pentru marile orașe nu pot comenta nimic privind această majorare, decât la procentul din valoarea notarială care să nu-l sufoce pe contribuabil, și așa inglodat în obligațiile generate de carburanți și energie, nu aceiași opinie pot avea despre proprietățile din zonele limitrofe orașelor, comunele judetului Ilfov in speţă, asta cunosc.

Zonele rurale, acum 20 de ani erau într-o sărăcie lucie, nu aveau nici un fel de servicii pentru locuitori, comunitățile locale de-abia reușeau să întrețină câțiva salariați din taxele și impozitele adunate, sediile stăteau să se dărâme, toate relațiile cu primăria locală erau un calvar, în obținerea de aprobări sau documente legale.

Dezvoltarea acestor zone s-a făcut exclusiv prin efortul celor care au avut curajul și inspirația – de ce nu - să-și aloce economiile pentru crearea unui habitat civilizat, în care să-și ducă viața, ei și familia lor, fără să se simtă jecmăniți de samsarii deja apăruți în marile orașe, unde prețul pe metru pătrat era inabordabil, deja din 1994, pentru un om care a muncit pentru economiile lui. Cel puțin așa cred eu, nu este o acuzație. Cine a dorit să plătească acele prețuri, are toată stima mea. Nu judec, transmit o opinie personală, subiectivă, normal.

Odată intrat însă în punerea în opera a visului oricărui om – un copil, o casă, un pom –am avut curajul și inconștiența să fac acest demers cu casa. M-am pomenit cu o avalanșă de obligații pentru începerea șantierului, pe care nu le luasem în calcul.

Prima problemă, energia electrică. Nu exista branșament, dar am avut noroc cu cei dinaintea mea care trăseseră medie tensiune și cu un trafo pentru joasă tensiune, și a trebuit să fac numai lucrările de montare branșament -cablu trifazic, trese, contor, toate la cca 25.000 lei. După care punerea în funcțiune, alți 12.500 lei și predarea contorului și branşamentului la furnizorul de electricitate, gratuit.

Fără apă nu se putea, deci a trebuit să caut firma să foreze un puț pentru alimentarea cu apă. Și pentru că îi cunoșteam, nu m-a costat decât 12.000 lei. Să nu mai vorbim de naveta zilnică făcută, costuri, trei parbrize înlocuite, datorită pietrelor, DN 1 cu estacadele lui, ore pierdute în trafic. Totul parcă făcut ca să te determine să renunți, să te muți din nou la bloc, în oraș.

Nu mai are sens să va spun că branșamentul la gaze a fost posibil după cca 2 ani, alți bani, cca. 6.000 lei – țeavă trasă din conducta principala, 120 metri liniari. Țevăria în locație, contorul de gaz, alți 3.500 lei – moment în care am crezut că paradisul e al nostru. Aici la gaze a fost mai bine, căci eram 6 abonați care doream gaze pe aceiași conducta. După care, la fel ca la energie, punerea în funcțiune alți bani, vreo 4.500 lei, că așa erau reglementările la acea vreme.

Infrastructura era ca la țară, pietriș tasat. După 13 ani, pe fonduri europene, s-a asfaltat și strada mea, zona începând să arate civilizat. În curți, fiecare își făcea ce considera de cuviință, dar toate sunt frumoase, îngrijite, pe stradă se face curățenie prin grija administrației locale -un primar gospodar și priceput – serile putându-ne plimba de plăcere prin zona.

De la începutul periplului în zona rurală, impozitul în 2001 era de cca 220 lei, prin 2013-14 s-a făcut 450 lei, și acum, pentru că s-a inclus și serviciul de salubritate – un lucru bun făcut de gospodari pricepuți - impozitul este de cca 700 lei.

Dacă pui problema să iei grila notarială ca baza de impozitare, trebuie să analizezi și cum s-a ajuns la acele valori comerciale prinse în contractele de vânzare-cumpărare.

Dacă pentru orașele mari, toate serviciile cu utilități, drumuri, nu mai vorbesc de transport public, de asistență sanitară sau siguranță, este cumva justificată o majorare a tarifelor, pentru că acele comunități au băgat bani, la cum arată acum străzile și bulevardele orașelor, au băgat bani să asigure toate utilitățile pentru fiecare imobil, nu același lucru se poate spune despre zonele rurale unde ridicarea prețurilor din zona a fost făcută pe seama contribuabililor, care au înnobilat zona, prin arhitectură caselor, prin amenajarea grădinilor, prin garduri civilizate, și cu costuri suplimentare, datorate lipsei utilităților și serviciilor, pe care nimeni nu dorește să li se ramburseze cumva. Și nici nu cred că cineva, normal în judecată, poate solicita. Ăsta a fost riscul mutatului la țară.

Dar acum, să vii și să-mi spui, zona dumitale este considerată de lux, datorită tranzacțiilor notariale, și ca atare, impozitul se majorează cu 60%, mi se pare o spoliere pe față a veniturilor fiecărei familii, pentru că, nu trebuie uitat, nu toate proprietățile dintr-un sat sunt ocupate de “venetici”, cum le place unor consăteni să ne “alinte”. Ce faci cu cei care s-au născut aici de generații, cumva politica asta e făcută să-i disloce pe aceștia către alte zone, căci oricum, nu vor avea cu ce să plătească impozitele mărite.

Eu cred că în politică asta imobiliară ar fi bine ca guvernanții să lase comunitățile locale să judece oportunitatea majorărilor de taxe și impozite, să judece în funcție de structura contribuabililor dar și de nivelul restanțelor la plată. Pentru că dacă gradul de conformare într-o comunitate este de 40-50%, și tu vii și mai mărești impozitele, ce ai făcut? O să ajungi ca și din cei care plăteau regulat, să nu mai plătească, pentru că nivelul de salarii și pensii este, din păcate, nereglementat corespunzător în raport cu utilitățile și carburanții, cu coșul zilnic ş.a.m.d. Și asta e în sarcina statului, care, pus în fața evidențelor că așa nu mai poate continua viața în această țară, amână luarea unor decizii corecte și pertinente, și în privința salariilor, și în privința pensiilor.

Dacă la toate acestea mai adaugi măriri de impozite și taxe, fără să ții cont de specificul fiecărei zone, de contribuțiile, nu mici, ale sătenilor, mai vechi sau mai noi, pentru a-și asigura o existență civilizată, nu mai rămâne decât să constatăm implozia comunităților locale, din lipsa resurselor, căci tot mai puțini vor fi aceia care vor putea plăti.

Conformarea este cea care dă feedback comunității locale, că ce solicită de la contribuabil, este corect și poate fi achitat (nu-i sugrumă). Dar să vii și să dispui coordonate subiective, ca grila notarială, în funcție de care să stabilești impozitul, să decizi arbitrar cu cât să majorezi actualul impozit, deja majorat de comunitățile locale (cât le-a permis legea), ei ținând cont de condițiile particulare ale comunității, mi se pare încă o piatră de moară legată de gâtul contribuabilului, care se chinuie să nu se înece, apa fiindu-i deja la bărbie.

În orice societate civilizată, bazele funcționării serviciilor statului sunt dependente de cuantumul încasărilor fiscale, dar care sunt în strânsă corelare cu nivelul salariilor și pensiilor pe care tot acel stat le legiferează. Nu poți relaționa cu cetățeanul cu dublă măsură. Când e să pui impozite, pui grila notarială, pentru care valori, tu, stat, în cele mai multe locuri, n-ai făcut nimic pentru ridicarea valorii imobiliare, ai câștigat din taxa pentru autorizația de construire, de sistematizare - să nu vorbim, n-a existat nimic serios- dar când este să dai salarii sau pensii, te vaiți că nu poți da mai mult, că intri în deficit excesiv, că nu sunt încasări de la ANAF.

Degeaba cei de la statistică îți dau rapoarte privind coșul minim pe persoană, pe familie, în care se vede clar că nici 50%, tu, stat, nu asiguri prin sistemul de salarii și pensii. Și vii, peste toate evidențele astea – de neputință, cred eu – și desconsiderând ce spun cei de la INS, mai propui majorări de impozite și taxe, pentru că nu ajung banii prevăzuți, tot de domniile voastre, la începutul exercițiului financiar 2022.

Și ca să respectăm zicala din popor: de ce să fie bine, când poate fi rău?!, după ani de explozie a dezvoltării rurale, acum șoselele de legătură cu DN1 din comună nu mai fac față traficului, aglomerația deja e permanentă, poate mai rău ca în București.

Cauza? Tot ce s-a aprobat cu autorizație de construire nu a fost corelat cu încărcarea de trafic din zona respectivă. Iar șoseaua principală dintr-o comună este administrată de Consiliul Județean…

Nu cred că această problemă trebuie discutată în cheie politică. Dacă această coaliție a statuat pentru 2022, că nu se măresc taxe și impozite, așa rămâne. Dar dacă se dorește, cum spun unii dintre social democrați, să fim și noi în rândul țărilor civilizate, când cer măriri de taxe, este necesară regândirea completă a sistemului fiscal, și cu introducerea deducerilor fiscale la cheltuielile pe care le face un contribuabil anual, deci și cu bune și cu rele, cum ar spune poetul. Dar asta numai după ce se restabilește sistemul de salarizare și pensii pe fundamente corecte, nu cu minim de 400 Euro, că atât suportă economia, nu cu 30-35% din total salariați plătiți la salariul minim. Așa nu mai faci tu sănătate, educație, înzestrare militară, pensii, veci pururi. Că de investiții…

Nu avem două vieți, cel puțin eu nu cunosc vreun precedent, iar în viața asta, pe lângă demnitate și onoare, ce mai contează, este nivelul de trai. Dacă și de ăsta ne batem joc, îl ducem în derizoriu – “cine scapă, scapă, cine nu, n-a avut noroc” - nu prea mai sunt multe de făcut cu această țară.

Și ar fi păcat. Căci mulți spun că e frumoasă. “Păcat că e populată”, zic alții, eu nu sunt de acord. Putem, și cred încă, sunt oameni capabili să realizeze ce fac alte țări, măcar, nu mai mult. Exemple avem destule.

Prin asta se deosebesc marii oameni de stat de politicienii vremelnici.

Doru Sinca este de profesie inginer, absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, in prezent pensionar.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Un alt obiectiv al Green Deal pare să fie lăsat uitării: Ponderea transportului rutier de mărfuri a crescut în zece ani

Comisia Europeană își propunea, prin Green Deal, ecologizarea transportului de marfă, prin urmare, atragerea a cât mai multe companii de transport de marfă pe calea ferată. Însă în...

De ce a renunțat Alfa Romeo la numele "Milano" pentru un nou SUV. Care este noul nume ales de companie

Producătorul auto Stellantis a cedat după o confruntare cu autoritățile italiene și a redenumit SUV-ul al cărui nume a fost contestant. Alfa Romeo Milano a stârnit controverse imediat după...