Taxe mici pentru corporații mari. Cum ajung paradisurile fiscale din Europa să afecteze întreaga Uniune

Un nou clasament al paradisurilor fiscale ale lumii include trei state ale Uniunii Europene, iar întregul continent se dovedește a fi casa mai multor jurisdicții „prietenoase” cu marile companii, care încearcă să plătească puțin către state. În timp ce, la nivel global, există anumite eforturi pentru a stabili o bază minimă de taxare, existența paradisurilor fiscale îngreunează progresele.

Țările din blocul comunitar sunt responsabile pentru o treime din riscurile de abuz fiscal corporativ pe care le identifică indicele global realizat de Rețeaua pentru Dreptate Fiscală, o organizație din Marea Britania care militează pentru transparență în domeniul taxării. Conform organizației, blocul european nu este doar expus riscurilor, dar numără printre membrii săi și unele dintre cele mai importante paradisuri fiscale ale lumii.

Dintre cele 27 de state ale Uniunii, trei sunt clasificate ca paradisuri fiscale: Luxemburg, Irlanda și Olanda. În același timp, în primele cinci se găsește Elveția, o țară parte a Zonei Europene de Liber Schimb, prin care țara alpină poate participa pe piața unică a blocului.

Cât ne costă paradisurile fiscale

Estimările privind costurile pe care le au paradisurile fiscale diferă. Acum câțiva ani, estimările privind costurile pe care le suferă trezoreriile de stat erau în jurul a 500-600 de miliarde de dolari americani pe an, conform unor date citate de Fondul Monetar Internațional. Ajustând în banii de astăzi, este vorba despre 625-750 de miliarde de dolari anual, iar o treime din aceste sume vin din buzunarele țărilor cu venituri mici.

În practică, țările cu venituri mici sunt mai afectate decât cele mai bogate, spune FMI, punctând că bogații și companiile profitabile tind să își scoată banii din aceste state în curs de dezvoltare. Mai mult, existența unor locuri în care nu se practică taxe pe veniturile companiilor sau în care acestea sunt foarte mici creează condițiile unei competiții pentru a reduce dările impuse. În 1985, media de impozit pe profitul companiilor era de 49%, căzând până la 24 la sută înainte de pandemie. Spre exemplu, în România, impozitul pe profit este acum la 16%, scăzând de la un vârf de 38% în 1996.

Același clasament al Rețelei, disponibil aici, arată că Marea Britanie este prezentă cu patru jurisdicții în clasament, deși statul în sine este mai jos pe listă. Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman și Bermuda ocupă primele trei locuri în clasamentul paradisurilor fiscale, în timp ce Jersey, una din insulele din Canalul Mânecii, se situează pe al optulea loc. Singapore, pe locul cinci, și Hong Kong, ocupând poziția a șasea, sunt singurele două jurisdicții din afara Europei din primele 10 de pe listă.

Indicele citat clasifică statele în funcție de cât de complice sunt la a ajuta corporațiile multinaționale să își reducă responsabilitatea fiscală privind profitul. Organizația evaluează cât spațiu de manevră permit reglementările legale din anumite state și monitorizează volumul de activitate financiară al multinaționalelor. Astfel, indicele diferă de așa-numitele „liste negre” cu țări necooperante din punct de vedere fiscal.

Evaluarea României

Organizația atrage atenția la normele laxe care reglementează redevențele și plățile pentru prestarea de servicii în Europa. Țara noastră nu este considerată a fi un paradis fiscal, însă situația s-a înrăutățit, de la ultima evaluare din 2021, conform organizației. România se află pe locul 40 din 60, unde un loc mai mic înseamnă un risc mai mic de abuz al legislației fiscale. Unii dintre indicatorii unde România stă mai rău decât media globală țin de lacunele din lege.

Spre exemplu, România este una dintre țările unde organizația evaluează că există portițe de scăpare în ceea ce privește taxa pe profiturile din investiții pe piața de capital și că permite crearea de aranjamente fiscale transfrontaliere unilaterale, fără ca acestea să fie publicate transparent.

Eforturi și critici

În iunie 2021, statele din G7 au anunțat o „promisiune istorică” de a seta un nivel minim de taxare, de 15%. La momentul respectiv, mai mulți economiști au spus că planul are nevoie de mai multe detalii, dar că de principiu un astfel de acord ar putea reduce efectele cursei către cele mai mici taxe, conform unui sondaj citat de Chicago Booth Review.

În ianuarie anul acesta, Uniunea Europeană a anunțat intrarea în vigoare a regulilor pentru un nivel minim de impozitare a multinaționalelor. Totuși, nivelul taxei a fost criticat ca fiind prea mic, un economist de la Universitatea din California, Berkeley spunând că o regulă eficientă ar avea nevoie de o rată e taxare de 25%. După cum rată acum, nivelul impozitului este mai mic decât cel practicat deja de România.

O altă problemă semnalată este faptul că taxa minimă – menită să fie adoptată la nivel mondial – nu va fi colectată central și distribuită, ci la nivelul fiecărei țări. Astfel, țările bogate din G7 ar urma să primească în jur de șase din 10 dolari strânși, conform unei analize de specialitate.

Ionuț Bindea (ROCA Industry) la Quarterly Report: „Avem deja implementați roboți în producție. Peste doi ani vom avea retehnologizată 100% fabrica”

Ionuț Bindea, directorul general al ROCA Industry, a participat miercuri, 27 noiembrie, la cea de-a șasea ediție a Quarterly Report, evenimentul dedicat companiilor listate la Bursa de Valori...

Valentin Budeș (Sphera) la Quarterly Report: „Am înregistrat recorduri în trimestrul III. Vom adăuga mărci noi când suntem convinși că pot aduce valoare adăugată acționarilor”

Valentin Budeș, Director Financiar la Sphera Franchise Group, a participat miercuri, 27 noiembrie, la ediția a șasea a Quarterly Report, un eveniment dedicat companiilor listate la Bursa de...