Ziare.com

Cultura fotografica umanizeaza

de Teodor Baconschi, doctor in antropologie religioasa si istorie comparata a religiilor
Vineri, 04 Septembrie 2015, ora 09:42

   

Cultura fotografica umanizeaza
Teodor Baconschi
Un vechi prieten cunoscut inca din liceu a devenit pentru o vreme fotograf profesionist. Erau anii '80, ai comunismului terminal (noi nu stiam asta, desigur), ani de plumb, in care scriitorii - si dactilografele - se prezentau anual la Militie, pentru a primi o autorizatie...

Citeste toate textele scrise de Teodor Baconschi pentru Ziare.com

Orice scula cu potential de multiplicare - masini de scris, fotocopiatoare (numite eponim "xeroxuri") sau aparate de fotografiat - erau privite de catre sbirii regimului totalitar ca pericole subversive. Prin urmare, tot ce tinea de folosirea acestora se lovea de suspiciune, restrictie sau chiar interdictie.

E greu sa spui de ce se temeau tovarasii mai mult: o masina de scris ar fi putut multiplica manifeste antiguvernamentale, functionand ca o mini-tipografie. Fotocopiatoarele puteau reproduce carti interzise sau chiar brosuri anti-regim. La fel, aparatele de fotografiat riscau sa fixeze pe pelicula insasi realitatea cozilor, a penuriei generalizare, a mizeriei cotidiene pe care propaganda oficiala prefera sa o numeasca "epoca de aur".

Amintesc fizionomia concreta a prohibitiei imaginii in comunismul tarziu doar pentru a explica de ce romanii sunt prea putin integrati in cultura fotografiei.

Tot secolul 20 a fost dominat de fotografie, cinema si in final de televiziune. Iar noile tehnologii n-au facut decat sa democratizeze, cu toata diluarea valorica, accesul la tehnicile de (re) producere a imaginii.

Peste milenii, arheologii nu vor ezita sa denumeasca epoca noastra ca epoca a imaginii digitalizate. Nu stiu ce fel de imagini vor avea ei, arheologii viitorului, pe ce soi de suport tehnic vor fi ele circulate sau de ce statut filozofic se vor bucura. Stiu, insa, de pe acum, ca explozia imaginii in secolul 20 poate si ea fi descifrata ca efect al civilizatiei crestine. Iata cateva argumente.

Conceptia crestina defineste omul ca "imago Dei". Lectia Genezei sustine ca suntem creati "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu." Teologia sustine ca omul poarta in sine chipul lui Dumnezeu (alterat prin pacatul originar) si tinde spre asemanarea cu Creatorul sau, prin harul daruit de Hristos.

N-are nicio importanta ce spun, de partea lor, antropologia fizica sau chimia organica: Biblia foloseste aceasta expresie metaforica si ea a devenit temelia reflectiei despre om ca replica divina. Prestigiul si centralitatea revelatiei biblice in culturile traditionale au determinat faima pozitiva a imaginii, fie ea tablou religios sau profan. Imaginea fusese deja axiomatica pentru cultura greco-romana, inspirata de primatul senzorial al vazului.

Crestinismul primar si apoi cel romano-bizantin (in Rasarit) ca si cel carolingian (in Apus) au reusit sa invinga ispita iconoclasmului - adica pozitia celor care spuneau ca orice reprezentare a divinitatii e o forma de idolatrie, deci de crestinism eretic. Victoria partidei iconodule la Bizant a pavat calea conceptuala spre civilizatia moderna, focalizata pe imagine.

Am ajuns, practic, la apogeul acestei paradigme socioculturale, in care totul este imagine (si chiar in exces). Caci tolerarea sau chiar venerarea imaginilor s-a transformat totusi, prin star-sistem si narcisismul FB, intr-un soi de idolatrie a imaginii personale.

Moralmente asta e gresit, ne va spune repede Biserica, de vreme ce ne subtituim iarasi lui Dumnezeu, revenind la stravechile revolte de tip adamic, prometeic, luciferic sau faustic. Sunt de acord cu asta: pierdem prea mult timp cu imaginea proprie, care ne insala pe noi insine, inainte de a-i insela pe ceilalti.

E insa fotografia un altar al egolatriei? Nu neaparat si, de aceea, pledez pentru promovarea artei fotografice in scoala, in spatiul public, in muzee si in spatiul virtual. Cu exceptia banalizatului selfie (de care abuzam in chip destul de jalnic), obiectivul fotografic e orientat spre ceilalti, spre natura, spre patrimoniu, spre semenii nostri cercetati in numele dialogului.

Oricine sectioneaza, selectioneaza, decupeaza realul din spatele unei camere fotografice e un student la scoala unui altruism cu valente deopotriva umaniste si artistice. Educatia ochiului, rabdarea de a astepta momentul ideal, smerenia indusa de rateuri, valoarea revelatorie a sansei (unii ar spune a clipei de gratie) iata principalele virtuti ale gestului fotografic.

Desi eseurile clasice despre fotografie (amintesc cele ale lui Barthes si Susan Sontag) au fost traduse in romaneste, lumea noastra intelege prea putin ca fotografia este o arta, cu istoria si maestrii ei, cu varfurile sale inegalabile si cu puterea ei modelatoare: numai practica ei tehnic si estetic asumata ne daruieste discernamantul de care avem nevoie pentru a inota in fluviul imagistic al vietii zilnice.

Sper ca de la ministrul Culturii pana la titularul celei mai modeste case de cultura satesti sa existe destule voci care sa apere dreptul de cetate al artei fotografice. Nu oricine apasa pe butonul unui smartphone este un Cartier-Bresson, dar fiecare are dreptul sa afle ca fotografia de arta e mai mult decat un mit.

Teodor Baconschi este doctor in antropologie religioasa si istorie comparata a religilor, Universite Paris Sorbonne - Paris IV.

Despre ce vrei sa scriem?
Urmareste Ziare.com pe Facebook  si pe Instagram  Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 1608 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
1 comentariu
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

"Clipa de gratie"

Mi-a placut mereu sa privesc fotografii si sa visez la momentele surprinse de ele.
In concediile facuta acasa,ca un ritual,mai fac un popas la lespedea mare de piatra de la intrarea unei bisericute de lemn .De care ma leaga amintiri dar poate sunt si bunicii care ma cheama.Si mai fac o fotografie,in acelasi loc,ca o rugaciune.
D-l Baconschi ne aminteste ca tot ce vedem,percepem,si unde punem si o farama din ganduri,trairi la acel moment reprezinta o clipa de realitate perceputa de cel ce priveste.
O intrebare veche ar fi daca realitatea pe care"o decupam"este un adevar in sine sau devine adevarul momentului asa cum l-am simtit atunci.
Si memoria noastra "fotografiaza" ,dar uneori doar ce si cum vrea ea.Selecteaza.
Fotografia ramane aceeasi,nu se schimba cu trecerea timpului,este o clipa la care te poti intoarce oricand.O gasesti neschimbata.

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor