Înainte de încheierea războiului din Ucraina, NATO trebuie să pregătească un plan de menținere a păcii pentru Marea Neagră. Atâta timp cât țările riverane Mării Negre - România, Bulgaria, Ucraina și Georgia - nu au propriile forțe navale puternice, capabile să se opună flotei agresive a Mării Negre a Rusiei, forțele NATO trebuie să le ajute.
„Țările de la Marea Neagră nu stau cu mâinile încrucișate. Ele construiesc flote mai puternice cât de repede pot. Ucraina, desigur, vrea să construiască o flotă de luptă modernă, iar Turcia construiește deja câteva nave de război. România urmărește să cumpere submarine franceze de tip Scorpene, în timp ce Bulgaria cumpără două nave de patrulare modulare multifuncționale fabricate în Germania. Dar progresul este destul de lent, iar cei care promovează aceste proiecte ar putea deveni ținte pentru acțiunile subversive ale Rusiei”, scrie Craig Hooper, director și fondator Themistocles Advisory Group, într-un articol pentru Forbes.
Indiferent de rezultatul războiului din Ucraina, statelor de la Marea Neagră le vor lua ani de zile să-și apere interesele pe mare. Și chiar dacă Rusia este învinsă pe uscat, marina rusă va rămâne o forță puternică. Aceasta va servi drept instrument cheie al Moscovei pentru invadările maritime, semănând frica și încălcând libertatea de navigație în bazinul Mării Negre. Vechile obiceiuri sunt greu de lepădat. Visele de lungă durată ale Rusiei de a domina întreaga Mare Neagră vor rămâne un slogan naționalist pentru mulți ani de acum înainte.
Hooper notează că Turcia ar fi un garant natural al păcii în zonă. Însă, în calitate de gardian al Mării Negre, controlând strâmtorile Bosfor și Dardanele, Ankara pare mai interesată de menținerea legăturilor cu Rusia și NATO decât de solicitări dure la descurajare și la respectarea normelor maritime.
„Dacă forțele navale rusești nu sunt retrase complet din Marea Neagră, menținerea păcii postbelice la Marea Neagră va cădea pe umerii NATO, iar cele mai puternice state aliate nu sunt riverane Mării Negre. O bază multinațională undeva în România ar fi ideală pentru asta. Modelată după cea spaniolă de la Rota, care găzduiește patru distrugătoare americane din clasa Arleigh Burke, baza românească ar fi ideală. Dar o relicvă diplomatică ciudată a anilor 1930 - Convenția de la Montreux - stă în calea acestei soluții", scrie autorul.
Convenția face ca desfășurarea flotilei NATO de menținere a păcii la Marea Neagră să fie o sarcină dificilă. Planificarea acestei sarcini ar trebui să înceapă acum și să fie dezvoltată în timpul summitului NATO din 11-12 iulie. Eforturile de menținere a păcii în această zonă pot necesita noi arme și nave, iar acest lucru este posibil doar cu consultări prealabile.
Convenția de la Montreux din 1936 este un tratat vechi. Modificat ultima dată înainte de Al Doilea Război Mondial, acordul reglementează circulația navelor de război prin strâmtorile Dardanele și Bosfor. Limitează tonajul, timpul și tipurile navelor de război care nu aparțin statelor riverane Mării Negre care pot trece prin apele turcești și pot opera în Marea Neagră.
Această relicvă diplomatică complică eforturile multinaționale de menținere a păcii pe mare.
„Pentru un instrument diplomatic străvechi, Convenția de la Montreux a rezistat surprinzător de bine dezvoltării tehnologiei navale”, notează autorul.
În prezent, Convenția permite marinelor non-Marea Neagră să opereze nave de război cu o deplasare de până la 30.000 de tone (și în unele cazuri până la 45.000 de tone) în Marea Neagră. Întrucât niciun stat care nu are ieșire la Marea Negră nu poate furniza mai mult de două treimi din tonajul total la un moment dat, flotila NATO de menținere a păcii la Marea Neagră trebuie să fie multinațională.
Forța de menținere a păcii din Marea Neagră ar trebui să fie, de asemenea, o flotă de nave de război ușoare. Potrivit Convenției, nicio navă de război care nu aparține unui stat riveran la Marea Neagră nu poate avea un tonaj mai mare de 10.000 de tone. Și toate ar trebui să fie foarte fiabile. Pentru că această Convenție de la Montreux cere ca navele de război care nu aparțin Mării Negre să părăsească Bazinul Mării Negre după 21 de zile.
Eforturile de menținere a păcii în Marea Neagră nu vor fi o croazieră de plăcere. Dacă NATO dorește să stabilească o prezență militară în bazinul Mării Negre fără a necesita modificări ale Convenției de la Montreux, navele de război aflate în serviciu de menținere a păcii vor funcționa într-un program strict, intrând și ieșind din Marea Neagră aproape lunar. Dar autorul mai notează că Tratatul de la Montreux oferă câteva lacune interesante pe care NATO le-ar putea lua în considerare la summitul de la Vilnius.
Fără modificarea Convenției de la Montreux, va fi dificil să gestionezi o flotă multinațională de nave de război convenționale în Marea Neagră. Și chiar dacă NATO aderă la toate condițiile prin planificarea unei prezențe cuprinzătoare, China sau alte țări prietenoase cu Rusia ar putea perturba cu ușurință programul de menținere a păcii al NATO prin desfășurarea de forțe în regiune și, cu consimțământul tacit al Turciei, absorbind o mare parte din tonajul navelor de război destinate Mării Negre.
„Pentru a restabili normele operaționale civile, bazate pe reguli, în Marea Neagră, NATO ar putea lua în considerare o abatere delicată de la vechea convenție, păstrând litera legii, dacă nu spiritul regimului de reglementare de la Montreux”, sugerează Hooper.
El explică că Alianța ar putea lua în considerare transformarea navelor comerciale din clasa Point, a navelor de răspuns în caz de urgență în exploatările petroliere sau a altor „nave de conveniență” civile sub pavilion al unei țări membre NATO pentru misiuni în Marea Neagră. Navele - precum cele din Clasa Point - care sunt capabile să opereze în regiune și au „rude” care au fost modificate anterior pentru activități militare ar putea fi deosebit de utile.
Odată ce aceste nave civile sunt în Marea Neagră, ele pot fi modificate rapid, să zicem la șantierele navale din România ale Grupului Vard, Fincantieri, pentru a fi echipate cu sisteme de arme modulare sau cu platforme terestre și pentru elicoptere. După ce aceste nave de război improvizate sunt echipate cu echipamentul necesar, ele pot începe să acționeze ca nave de menținere a păcii ”, explică autorul.
În opinia sa, aceste nave de război improvizate ar putea funcționa fără a fi nevoie să părăsească în mod regulat bazinul Mării Negre. Dacă Turcia protestează, navele pot fi transferate cu ușurință de sub controlul NATO sub controlul nominal al României sau al altui stat de la Marea Neagră.
Convenția de la Montreux exclude și „navele militare auxiliare special concepute pentru transportul combustibilului, lichid sau nelichid”, din regulamentul principal. Tonajul lor nu este luat în considerare la determinarea limitei de 30-45 mii tone. Petrolierele vechi din clasa Henry J. Kaiser pot deveni potențial astfel de nave. Dacă sunt modernizate, echipate cu capacități rudimentare de acțiune comună și modificate pentru a transporta temporar rachete standard, război electronic sau alte arme modulare de un tip care nu este interzis în mod expres de Convenție, atunci aceste nave înarmate ar putea oferi sprijin maritim util într-un potențial conflict.
A mai rămas puțin timp. Occidentul trebuie să înceapă să se gândească la cum să gestioneze Marea Neagră după ce războiul din Ucraina s-a încheiat. Indiferent de cum se încheie această luptă, o Mare Neagră liberă și deschisă este cheia păcii regionale de durată. Cu cât NATO începe să se gândească mai devreme la modul în care forțele maritime de menținere a păcii pot reține ambițiile de lungă durată și la scară largă ale Rusiei la Marea Neagră, cu atât mai bine, conchide autorul.