Una dintre cele mai mari confuzii legate de originea etnică a ungurilor a fost perpetuată timp de secole, fiind susținută inclusiv de un curent de gândire istorică până aproape de mijlocul secolului XX. Multă vreme s-a crezut că ungurii se trag din hunii lui Attila, o idee care a avut un impact cultural și istoric semnificativ.
În anul 1934, Maurice Bouvier-Ajam, un scriitor li politolog francez, a vizitat Budapesta și a fost uimit de faptul că numele lui Attila, marele conducător al hunilor din secolul al V-lea, era folosit atât pentru nume de străzi, cât și ca prenume frecvent. „În 1934, efectuând un stagiu de studii ordonate de dascălul meu Georges Blodel, specialist eminent în domeniul politicii şi economiei Europei Centrale, n-am întâlnit practic la Budapesta decât - dacă mi se permite această expresie - 'hunofili'”, scria Bouvier-Ajam în lucrarea sa „Attila biciul lui Dumnezeu”, arată ziarul Adevărul.ro.
El remarca faptul că trei din patru intelectuali maghiari considerau că hunii sunt strămoșii ungurilor și că numele Budapesta ar proveni de la Bleda, fratele lui Attila. Aceeași situație a fost observată de Bouvier-Ajam și într-o vizită ulterioară, în 1967. Specialistul francez era uimit de perpetuarea acestei confuzii istorice, în ciuda dovezilor care arătau contrariul.
Confuzia dintre huni și unguri își are rădăcinile în Evul Mediu, mai precis în cronica „Gesta Hungarorum” scrisă de Anonymus. Acest cronicar a preluat legende maghiare vechi, conform cărora tatăl lui Árpád, liderul tribal care a condus maghiarii în Europa, s-ar fi tras din neamul lui Attila. „Primul rege al Scythiei a fost Magog fiul lui Japhet, şi poporul acela s-a numit moger (n.r. maghiar), după regele Magog. Şi din viţa acestui rege se trage prea vestitul şi prea puternicul rege Athila, care în anul 451 de la întruparea Domnului, pornind din ţara Schitică cu o puternică oaste a venit în Pannonia”, scria Anonymus.
Această genealogie mitică a fost folosită pentru a oferi legitimitate politică liderilor maghiari, susținând că venirea ungurilor în Pannonia reprezenta, de fapt, o revenire a hunilor pe aceste meleaguri.
Confuzia a fost amplificată și de asemănările dintre stilurile de viață ale hunilor și ungurilor. Ambele popoare erau nomade, cu un mod de viață pastoral, și utilizau tactici militare similare, precum atacurile rapide de cavalerie și retragerea simulată. Totuși, aceste asemănări se datorează mediului de stepă comun, nu unei legături etnice directe.
Din punct de vedere etnic și lingvistic, cele două popoare sunt total diferite. Hunii erau o uniune tribală de origine altaică, provenind din zona Munților Altai și având influențe mongoloide, tunguze și turcice. „Hunii aparţineau popoarelor altaice... Învăţaţii au împărţit aceste neamuri altaice în trei ramuri după limba pe care o vorbesc: ramura turcă, ramura mongolă şi ramura tunguză”, scria Constantin C. Giurescu.
Pe de altă parte, ungurii provin din ramura ugrică a familiei de popoare fino-ugrice, originare din zona Munților Ural. „Ungurii descind din ramura ugrică a familiei de triburi fino-ugrice, care, la rândul lor, alcătuiau o branşă a populaţiilor de limbă uralică”, preciza academicianul Victor Spinei.
Hunii au dispărut ca entitate militară și politică în secolul al V-lea, retrăgându-se în stepele nord-pontice și amestecându-se cu alte triburi. Între dispariția hunilor și venirea ungurilor în Europa au trecut aproximativ patru secole, ceea ce face improbabilă o continuitate etnică.