Comisia von der Leyen, in chinurile nasterii. Se profileaza o noua criza a UE? De ce va fi din ce in ce mai greu sa formam coalitii in Europa

Doua sunt caracteristicile politicii europene actuale, ambele esentiale si totodata problematice, exprimate cu tot mai multa claritate in ultimii ani.

Pe de o parte, resimtim tensiunea ideologica liberal-iliberal, prezenta de altfel pe agenda globala, in discursuri, strategii de guvernare si politici publice.

Uriasa si agresiva confruntare paradigmatica nu este o tema cu specific strict european. O intalnim aproape peste tot, si in Statele Unite, Turcia, India sau Brazilia, de la politica migratiei la politicile economice si de la politicile educationale sau sociale pana la statul de drept si justitie. O falie tot mai adanca, de origine cultural-ideologica dar cu reflectari politice evidente, de care ne vom ocupa detaliat intr-un volum care va aparea curand la Cluj. Nu vom vorbi in acest articol despre tensiunea liberal-iliberal.

Pe de alta parte, exista o eroziune a increderii in capacitatea sistemelor democratice parlamentare de a performa pe masura exigentelor tot mai inalte (unele justificate, altele nu) ale cetatenilor si diferitelor grupuri de interese, data in special de dificultatea in crestere de formare si mentinere a majoritatilor in democratiile parlamentare, pe fondul radicalizarii ideologice, a multiplicarii abordarilor identitare (fiecare nou grup aparut pe scena se considera fundamental diferit de celelalte, exaltandu-si "identitatea" si, de regula, caracterul anti-sistem) si al fragmentarii politice excesive a societatilor.

Iar atunci cand totusi se formeaza majoritati, mai degraba se formeaza majoritati negative (impotriva) decat majoritati pozitive (pentru).

Europei nu ii lipseste exercitiul si cultura coalitiilor, dimpotriva, exista o puternica traditie europeana a guvernarii de coalitie, din Germania si tarile nordice pana in Grecia, infinit mai dezvoltata decat pe alte continente, dar cu toate acestea majoritatile se formeaza si se mentin din ce in ce mai greu in ultimii ani.

Politica europeana se dezeuropenizeaza treptat, intrand in epoca isterica a reactiilor emotionale, a contestarilor agresive si fragmentarilor excesive, a ruperii tesutului consensual subtil care a mentinut de-a lungul ultimilor 70 de ani integrarea europeana bazata pe unanimitati, in pofida atator diferente culturale semnificative intre nord si sud, intre protestanti si catolici, intre anglo-saxoni si tarile latine etc.

Merita probabil purtata o discutie despre ce se intampla cu ideea occidentala, cultura politica si exercitiul coalitiei in Uniunea Europeana, in general, si in particular in Romania unde, intr-un spirit politic profund anti-european, cam toate coalitiile de dupa 1990 au esuat lamentabil.

Criza majoritatii

Ne vom ocupa in continuare de "criza majoritatii", care a devenit aproape inevitabila, si de consecintele nefaste ale acestei crize asupra Uniunii Europene. Criza majoritatii este valabila atat la nivelul tarilor membre, cat si al UE in ansamblu.

Destructurarea ideii de majoritate politica are negresit si unele efecte pozitive, cum ar fi emanciparea societatii civile, vigilenta si agresivitatea (in sensul bun) al presei, refuzul compromisurilor de orice fel, indoiala permanenta a alegatorilor, aparitia unor platforme noi etc., dar are, pentru stabilitatea sistemelor politice democratice si mai ales pentru coerenta guvernarii, si o serie de efecte negative, distructive, asa cum se vede in numeroase exemple din politica europeana recenta.

Am vazut in ultimii ani dificultatea cu care se formeaza guvernele dupa alegeri, cu negocieri grele care au durat sapte luni in Germania, opt luni in Olanda, trei luni in Italia (ulterior, majoritatea formata s-a rupt dupa doar un an), trei luni in Republica Moldova (si ar mai fi durat mult si bine, daca nu aveau termen constitutional pentru dizolvarea Parlamentului si nu se intervenea puternic din exterior), acum in Austria (sa vedem cat va dura formarea coalitiei majoritare), nu demult Belgia avand vreo doi ani si jumatate guvern interimar etc.

Motivele sunt, bineinteles, diferite de la caz la caz, dar esenta este aceeasi, coalitiile nu mai functioneaza. Sau functioneaza tot mai greu, la limita limitei si doar pentru scurte perioade de timp.

Dar la nivelul guvernarii UE? Ei bine, Uniunea noastra traieste periculos. Nu stiu daca a prins sau nu gustul vietii pe marginea prapastiei si al senzatiilor tari, dar UE se poate bloca oricand.

In primul rand, sa nu uitam ca doamna von der Leyen, candidata desemnata de Consiliul European la a treia incercare, dupa un compromis dificil intre populari, socialisti si liberali, a fost aprobata in Parlamentul European ca presedinta a Comisiei Europene cu doar 51%, mai precis cu 9 voturi peste minimul necesar pentru aprobare, din totalul celor 751 de europarlamentari.

A fost cel mai mic scor de validare a unui presedinte al Comisiei, din intreaga istorie a integrarii europene, dupa ce in 2014 Juncker obtinuse, la randul sau, cel mai mic nivel de aprobare, pana la vremea respectiva. Majoritatea se formeaza asadar tot mai greu, la fiecare cinci ani. Este un prim indiciu important.

Orice vot impotriva ii poate fi fatal Comisiei von der Leyen

Dar problemele Comisiei von der Leyen nu se opresc, din pacate, aici. Ceea ce s-a nascut dintr-un compromis, prin nerespectarea postelectorala a principiului Spitzenkandidaten anuntat inainte de votul europenilor, trebuie sa faca in continuare mari compromisuri pentru a se salva si pentru a supravietui in urmatoarea legislatura de cinci ani.

Doamna von der Leyen are nevoie de toate voturile PPE, S&D si Renew Europe pentru validarea comisiei in plenul Parlamentului. Orice vot impotriva ii poate fi fatal. Compromisul naste noi compromisuri, iar nemultumirile se acumuleaza.

Grupurile PPE, S&D si Renew Europe sunt cu ochii unul pe celalalt, ca nu cumva unii sa iasa mai bine din impartirea posturilor decat ceilalti. Este limpede ca pe candidata Frantei pentru pozitia de comisar au blocat-o socialistii si popularii, care aveau deja cate un candidat respins, al Romaniei si Ungariei. Chiar spunea un social-democrat roman, pe surse, zilele trecute: "nu trece Plumb, nu trece nici Goulard..."

Apoi au mai fost blocati inca doi candidati, ai Suediei si Poloniei. Atmosfera este tensionata. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Atitudinea aceasta este foarte inselatoare si genereaza confuzie, pentru ca respingerea justificata a unui candidat nepotrivit este pusa in aceeasi oala cu razbunarea grupului politic respectiv, astfel incat oamenii sa nu mai inteleaga in final nimic sau sa ajunga la concluzia deceptionanta pentru UE si pentru democratie ca "toti sunt corupti", "toti sunt o apa si-un pamant" etc., ceea ce evident nu este adevarat.

In al doilea rand, sa observam ca, pentru prima oara in istoria UE, sunt respinsi definitiv doi candidati propusi de statele membre pentru pozitiile de comisar (cate un caz izolat a mai fost si in trecut, dar niciodata doua la aceeasi Comisie), iar altor trei li s-au cerut intrebari suplimentare, neputandu-se forma deocamdata o majoritate necesara aprobarii.

Poate ca unul sau mai multi dintre cei trei blocati vor trece la a doua audiere, dar observatia ramane in picioare. Cinci candidaturi respinse sau blocate inseamna un start amenintator, cu mari probleme pentru Comisia von der Leyen, care se pare ca va avea o viata grea in relatia cu Parlamentul European, presupunand ca totusi va reusi sa treaca inainte de 1 noiembrie de votul plenului si sa intre in functie.

Din motive de integritate, asa cum stim, candidatii Romaniei si Ungariei au fost respinsi definitiv inainte de audiere in comisia de specialitate, iar candidatii Frantei, Suediei si Poloniei nu au putut trece in prima faza de comisii.

Foarte bine, zicem noi de pe margine, este absolut normal sa nu ne dorim si sa nu fie acceptati comisari europeni "nepotriviti", cum se exprima, politicos, Parlamentul European. Cel putin candidata propusa de Guvernul Romaniei, pe care o cunoastem, era in mod evident total nepotrivita pentru a fi comisar european, din toate punctele de vedere. Pe ceilalti nu ii stim.

Probabil au existat si in trecut comisari europeni nepotriviti, cu probleme de integritate sau slab pregatiti, dar nu mai merge astazi cum mergea odinioara, din inertie si conformism, doar pentru ca asa a propus liderul partidului, presedintele sau premierul, si asa era traditia, sa se aprobe automat formula propusa.

Nu mai merge asa simplu, ca acum 20, 30 sau 40 de ani. Sau poate ca intr-adevar guvernele europene de astazi fac propuneri mult mai proaste decat in trecut?!

Vigilenta si combativitatea extrema a presei de noua generatie, energia retelelor sociale, forta viguroasa de raspuns a societatii civile, dinamica si volatilitatea optiunilor electorale, sensibilitatea si puterea Strazii, rapiditatea reactiilor de impotrivire si in general un curent contestatar mult mai puternic decat in deceniile trecute, slabirea credibilitatii partidelor, toate la un loc fac ca articularea si functionarea majoritatilor parlamentare sa devina o problema.

Parilizia din UK

Cu bunele si cu relele acestei paralizii parlamentare evidente, care mult mai usor naste un vot impotriva decat un vot pentru ceva.

A se vedea inclusiv situatia Parlamentului britanic, de aproape un an incoace, un parlament prestigios, ajuns insa in situatia penibila de a se teme efectiv sa mai aprobe ceva, orice, preferand sa voteze impotriva oricarei propuneri, indiferent daca este pro-Brexit sau anti-Brexit, un Acord cu UE sau al doilea referendum, o motiune de cenzura sau alegeri anticipate.

Nu se mai leaga nimic. De ce? Simplu. Pentru ca nu mai exista, de fapt, nicio majoritate reala, pro-activa, in Parlamentul britanic si in societatea britanica, in afara majoritatilor reactive, conjuncturale, de multe ori transpartinice si obsedate de ideea de a avea pozitii populiste.

Si cum cea mai sigura pozitionare populista este sa votezi contra, iata rezultatul. Brexit-ul insusi a fost o astfel de majoritate negativa, conjuncturala, emotionala si volatila, compusa din tot felul de mici frustrari, confuzii, ignoranta, manipulare si neintelegeri, o majoritate negativa care s-a descompus ulterior (poate chiar a doua zi, dupa aflarea rezultatelor), dar in locul careia nu a mai aparut o coalitie majoritara pozitiva, care sa stie exact ce doreste.

Criza majoritatii (pozitive) este un efect pervers al populismului intens, gretos, practicat in ultimul deceniu, al radicalizarii ideologice si abordarilor identitare exacerbate, precum si a declinului educatiei liberale, universaliste.

Tot felul de "religii" politice si ideologice isi insfaca adeptii de la varsta adolescentei si ii tin captivi, pentru legitimarea noilor lideri ai miscarilor contestatare anti-sistem, de dreapta sau de stanga.

Nationalismul si euroscepticismul fac la randul lor acelasi lucru, tot din dorinta de a contesta sistemul actual, vanzand iluzii protectioniste unor oameni debusolati.

"Noi suntem altfel, nu ca ceilalti". Ideea reinventarii lumii sau a politicii bantuie minti prea infierbantate, prea interesate de beneficiul propriu sau prea naive. Nimeni nu se mai intelege cu nimeni. Toata lumea desfide pe toata lumea.

Daca esti candidat, trebuie sa fii dur! Nu mai este suficient sa spui doar ca tu vei incerca sa faci lucrurile mai bine decat predecesorii, ci trebuie sa spui ferm si categoric ca desfiintezi totul si refondezi lumea, ca ii razi pe ceilalti, ca nu mai ramane nimic din vechiul sistem.

Daca nu esti violent si radical in discurs, nu te vezi si nu te auzi in vacarmul generalizat al spatiului politic european.

Bulele virtuale in care traiesc militantii politici stimuleaza modelul partidelor sectare, tribale, inchise, care isi radicalizeaza adeptii pentru a-i tine aproape.

Orice eveniment le intareste propriile convingeri, indiferent ce s-a intamplat in realitate, si orice argument rational le dai ca mai pot si gresi sau ca exagereaza il vor folosi exact invers, pentru a-si autoalimenta canonul si a-si demoniza adversarii.

Vedem in acesti ani fata urata a unei lumi politice super-competitive si egoiste, aproape cinice, in care razboiul tuturor impotriva tuturor (da, vechea formula hobbesiana din Leviathanul de la 1651) a revenit dramatic in actualitatea lumii super-tehnologizate si interconectate de "minunea" Internetului, de la care ne asteptam acum 30 de ani, cand a fost inventat, ca ne va face sa ne intelegem mai usor unii cu altii. Cine ar fi crezut?

Uniunea Europeana este in viata, iar aceasta este vestea buna, dupa atatea provocari si crize prin care a trecut, in timpul carora multi din interior si din exterior o vedeau destramata si nu ii mai acordau nicio sansa.

Pentru a strabate capcanele complicatei sale istorii, UE a trecut negociind intens si facand coalitii durabile. Fara mase critice, majoritati si apoi consens, UE nu ar fi supravietuit crizelor economice, politice, sociale etc.

Este insa prima data cand in cultura politica europeana, aflata in schimbare, se clatina insasi ideea coalitiei politice, o criza profunda alimentata de spargerea consensului postbelic asupra superioritatii indiscutabile a democratiei liberale si de contestarea sistemului politic si economic al lumii capitaliste democratice, inclusiv al integrarii si globalizarii, adica exact pachetul de valori, principii si norme care au stat la baza prosperitatii fara precedent in care a ajuns Occidentul.

Va reusi oare Comisia von der Leyen sa depaseasca rapid criza majoritatii, care este in esenta o criza ideologica, o criza de incredere in sistem, o criza a fragmentarii si reinventarii identitatilor de grup?

Valentin Naumescu este conferentiar doctor abilitat in domeniul relatii internationale la Facultatea de Studii Europene a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si presedintele asociatiei Initiativa pentru Cultura Democratica Europeana (proiectul Romania Europeana).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Primul Congres Forţa Dreptei. Formaţiunea îşi alege conducerea naţională şi îşi prezintă candidaţii

Primul Congres al Forţa Dreptei este organizat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, formaţiunea urmând să îşi aleagă conducerea naţională şi să îşi prezinte candidaţii la alegerile...

Cine câștigă Primăria Capitalei, potrivit celui mai recent sondaj. Candidatul PSD+PNL, la pământ. Prezența la vot, în creștere

România se pregătește de alegeri. Europarlamentarele vor avea loc în aceeași zi cu localele. ARA Public Opinion a realizat o cercetare sociologică în legătură cu evenimentele ce vor avea...