Nu ne ajuta sa punem totul in spatele comunismului. Nepotismul, cumatrismul, clientelismul vin din "strafunduri" Interviu

Duminica, 01 Septembrie 2019, ora 13:44
17828 citiri
Nu ne ajuta sa punem totul in spatele comunismului. Nepotismul, cumatrismul, clientelismul vin din "strafunduri" Interviu

Comunismul a marcat profund istoria Romaniei si multe dintre slabiciunile de astazi ale tarii au radacini in ce s-a intamplat dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Iar conturile nu sunt nici pe departe incheiate.

La 30 de ani de la caderea comunismului, in pragul campaniei electorale pentru presedintie, tema colaborarilor cu dictatura revine pe agenda. Pe de o parte, un proiect de lege prin care se vrea interzicerea organizatiilor si a simbolurilor comuniste. Pe de alta parte, sunt deconspirati colaboratori noi ai Securitatii. Un detaliu privind varsta unor eventuali colaboratori - minori sau majori - a fost cat pe ce sa creeze dispute in Alianta 2020 USR PLUS.

L-am invitat pe istoricul Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Nationale, sa clarifice putin lucrurile si sa le puna in context.

Dorin Dobrincu, ne apropiem de marcarea a 30 de ani de postcomunism si inca ne punem problema fantomelor comuniste. Ma refer mai intai la initiativa de lege pentru a interzice organizatile si simbolurile cu caracter comunist. Mai e necesara o astfel de lege, la trei decenii dupa? Nu e prea tarziu?

Proiectul de lege este initiat de cativa membri USR si pare sa fi atras atentia unui public mai degraba restrans, intr-un context dominat de disputele politice, oricum amplificate in contextul unui lung ciclu electoral. Dincolo de interesul limitat, mi se pare buna ideea initiatorilor, si anume de a pune fascismul si comunismul pe acelasi plan, din punct de vedere al tratamentului legal. E un element esential pentru cei care sustin democratia liberala.

Inteleg ca reprosurile aduse acestui proiect de lege, ca si altora similare initiate anterior de alte partide, ar fi ca intra in contradictie cu legea suprema a Romaniei, Constitutia, si cu jurisprudenta CEDO, ca ar dubla alte legi, iar in plus ar avea probleme de tehnica legislativa.

Consider ca este important sa reamintesc ca Romania a cunoscut in secolul XX derapaje ideologice si politice majore, care au inveninat viata publica, iar in cele din urma, intr-un context international favorizant, au dus la instalarea unor dictaturi diverse, de la cea regala la cea fascist-militara si apoi la cea comunista, aceasta din urma fiind in fapt un veritabil regim totalitar. Libertatile au fost distruse, teroarea a devenit instrument de guvernare, crimele au fost justificate in numele etniei, religiei si clasei sociale.

Revenirea la democratie, dupa 1989, a adus la suprafata istorii necunoscute, memorii diferite, aflate deseori in contradictie unele cu altele, chestiuni nediscutate, nedreptati si crime nesolutionate la timpul lor. Toate acestea s-au vazut cu asupra de masura in dezbaterile publice din anii 1990-2000. Pentru multi a fost clar ca "trecutul nu trece" cand e vorba de aspectele "delicate". Fascismul autohton, nu doar in forma legionarismului, dictatura militara din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si comunismul internationalist sau national-ceausist aveau aparatori pe fata sau vag camuflati, existau organizatii care faceau apologia lor, inclusiv in forma politica, chiar de la tribuna Parlamentului, sau pretins savanta.

In conditiile schimbarilor interne, politice si de societate, dar si a presiunilor internationale, acum mai bine de un deceniu si jumatate s-a ajuns la plasarea neechivoca in zona nefrecventabila a facismului. Guvernul Romaniei a emis inca din 2002 o ordonanta de urgenta (nr. 31) prin care erau interzise organizatiile, simbolurile si faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum si promovarea cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni de genocid contra umanitatii si de crime de razboi.

Acest act normativ era menit a preveni si combate incitarea la ura nationala, rasiala sau religioasa, precum si infractiunile contra pacii si omenirii. Incalcarea acestor prevederi de catre persoanele fizice este considerata infractiune si se prevad pedepse privative de libertate, plus restrangerea unor drepturi, la fel si pentru constituirea unor organizatii, aderarea la acestea sau sprijinirea lor, pentru confectionarea, distribuirea si detinerea in vederea distribuirii a unor simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe, precum si pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de infractiuni contra pacii si umanitatii sau pentru negarea in public a Holocaustului sau a efectelor acestuia. Pentru incalcarea acestor prevederi de catre persoanele juridice, considerata contraventie, s-au prevazut amenzi.

De asemenea, persoanele juridice care desfasoara activitati care intra sub incidenta acestor prevederi pot fi dizolvate prin hotarare judecatoreasca. In mod explicit, s-a prevazut ca in spatiul public (cu exceptia muzeeelor) nu pot fi ridicate sau pastrate statui, grupuri statuare si placi comemorative care privesc persoanele vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si umanitatii. Strazile, bulevardele, pietele, parcurile, alte locuri publice sau organizatiile nu pot primi numele unor persoane vinovate de infractiuni contra pacii si omenirii. Aceasta ordonanta de urgenta a fost aprobata cu modificari si completari prin legea nr. 107/2006, apoi prin legea nr. 217/2015.

Infiintarea in 2003, asadar in mandatul lui Ion Iliescu, a Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, sub coordonarea lui Elie Wiesel, si publicarea Raportului Final realizat de un grup de specialisti romani, americani si israelieni se inscriu in aceasta incercare a oficialilor romani de a se distanta de ceea ce nu facea parte din "trecutul utilizabil". Ulterior aveau sa apara institute de cercetare specializate, sustinute din fonduri publice, manuale, scoli de vara s.a.m.d.

A existat in Romania postcomunista, cu un varf in a doua parte a anilor 1990 si in prima parte a anilor 2000, o frustrare a mediilor intelectuale si politice anticomuniste, din perspectiva democratica, cu privire la ceea ce s-a considerat o vreme decalajul de atentie, de acces la resursele de cunoastere, in mod special la arhive, dar si a institutiilor specializate finantate din fonduri publice etc., intre memoria Holocaustului si memoria represiunii comuniste.

Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet a fost o initiativa privata, facuta printre altele tocmai pentru ca statul roman era ostil sau in cel mai bun caz indiferent in legatura cu discutia publica fata de ceea ce intamplase inainte de 1989. Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, constituit in 1999, a fost o imitare a ceea ce se realizase in Germania cu arhiva STASI si cu accesul la informatiile de acolo. Punerea in aplicare a fost insa dificila si de durata, piedicile politice si administrative fiind vizibile prin nealocarea corespunzatoare de resurse, prin tergiversarea predarii arhivelor fostei politii politice. Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, aparut in 2005, la initiativa lui Marius Oprea, a reprezentat, de asemenea, o bresa importanta in zidul ostilitatii politice si institutionale.

La presiunea societatii civile romanesti, presedintele Traian Basescu a infiintat, in 2006, Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, coordonata de Vladimir Tismaneanu. Pe baza unui Raport Final, regimul comunist a fost declarat in mod oficial, in fata Parlamentului, "ilegitim si criminal". Alte masuri importante au vizat deschiderea arhivelor publice, in 2007, pana atunci accesibile unor privilegiati aflati intr-un sistem de relatii cu radacini in perioada dinainte de 1989 si in anii 1990, realizarea unui manual de istorie a comunismului, organizarea unor conferinte etc.

Proiectul de lege propus in primavara acestui an de membri ai USR, privind interzicerea organizatiilor, simbolurilor si faptelor cu caracter comunist, vine practic si dintr-o frustrare, si dintr-o necesitate de a tine aproape legislatia si actiunile preventive ale celor doua extreme care au avut un istoric violent, criminal, in Romania secolului trecut.

Initiatorii au in vederea penalizarea promovarii ideilor, conceptiilor sau doctrinelor comuniste, exemplificand prin ura si violenta motivate prin diferenta de clasa sociala, prin politica de exterminare sociala. Sunt avute in vedere organizatiile comuniste, de la formatiuni politice pana la asociatii si fundatii. Nu sunt uitate nici simbolurile comuniste. Incalcarea prevederilor din viitoarea lege - constituirea de organizatii comuniste, distribuirea sau difuzarea materialelor comuniste - ar urma sa fie considerate infractiuni, ceea ce poate atrage pedepse privative de libertate si interzicerea unor drepturi. La fel ar urma sa fie pedepsita si negarea, justificarea sau minimalizarea crimelor comunismului.

Amintesc ca doar cateva tari din Europa au legi asemanatoare cu proiectul de lege propus de parlamentarii romani. Este vorba, lesne de intuit, de tari din Est: Bulgaria, Ucraina, Letonia si Lituania. In alte tari au fost propuse astfel de proiecte de lege, dar ele au fost respinse, invocandu-se restrangerea dreptului la libera exprimare. Astfel s-a intamplat in Ungaria, dar o contestatie la CEDO a dus la anularea legii. Interdictii introduse in alte tari, spre exemplu in Polonia si Estonia, au fost anulate de instante.

Au existat obiectii fata de asemenea legi, in opinia unora acestea afectand libertatea de exprimare. Perspectiva mea asupra facismului si comunismului este una liberala, antitotalitara. Pe scurt, si fascismul, si comunismul sunt fete ale raului politic si social, care in anumite circumstante pot pune in pericol democratia liberala.

Tocmai de aceea, nu gasesc ca prin astfel de legi se limiteaza dreptul de a dezbate, de a discuta public despre ceea ce au insemnat comunismul si crimele sale, respectiv facismul si Holocaustul. Este vorba doar despre a descuraja constituirea de organizatii extremiste si propaganda lor, prin viu grai sau prin simboluri. In acelasi timp, e de la sine inteles ca fara cunoastere, fara educatie si fara responsabilizarea corpului politic nu putem avea o societate democratica, stabila. Democratia liberala trebuie aparata, altfel vom furniza extremismelor tocmai cadrul pentru a o anihila. Or, dupa fascism si comunism, stim ca distrugerea democratiei are consecinte catastrofale asupra societatii.

Ar putea recupera aceasta lege ceva din lustratia ratata? In fond, cei mai multi dintre nomenclaturisti si securisti fie au murit deja, fie sunt prea in varsta pentru a mai cantari politic. Si atunci, pe cine lustram?

Legea lustratiei nu pare sa mai fie sustinuta de nimeni in acest moment. Faptul ca au trecut trei decenii de la caderea comunismului, interval in care au iesit din scena cei mai multi dintre nomenclaturistii din PCR, UTC si din Securitate, a contribuit, desigur, la scaderea interesului fata de acest subiect.

Multor concetateni li se pare inacceptabil - si eu gasesc ca pe buna dreptate - ca fostii securisti si altii asemenea sa aiba de ani si ani pensii enorme, in conditiile in care nu au facut decat sa slujeasca regimul comunist. Iar adesea acestia au facut-o cu zel. Si este vorba de mii de oameni aflati in aceasta situatie. Este incorect fata de ceilalti cetateni ai Romaniei, ca sa nu mai spun ca este imoral daca ne gandim la fostele victime ale Securitatii, iar nu de putine ori si ale activistilor comunisti.

Ma mai refer la ceva, si anume la mica disputa starnita in spatiul public de un amanunt din regulamentul Aliantei 2020 de a-si desemna candidatii: prevederea de nu fi colaborat cu Securitatea care se aplica mai intai celor majori. A fost eliminat intre timp termenul "major". Ce inseamna insa acest fenomen al colaborationistilor minori? Sunt aici nuante sau nu?

Securitatea a fost o politie politica de la inceput pana la sfarsit. Scopul ei era apararea monopolului comunist asupra statului si societatii. Erau supravegheate informativ institutiile partidului-stat, intreprinderile, institutiile de invatamant, uniunile de creatie, cultele, fostii detinuti politici, grupurile informale, chiar indivizii izolati.

Recrutarile se faceau mai ales intre persoanele majore, dar nu erau ocoliti nici minorii. Mai multe cazuri au devenit cunoscute in ultimul deceniu si jumatate. Dincolo de scandalul public, aceste cazuri ne arata proportiile cooptarii si controlului in societatea romaneasca dinainte de 1989.

Mii de minori - cu varste cuprinse intre 12 si 18 ani - au fost recrutati de Securitate, cu angajament, si au fost folositi mai ales in cadrul "problemei invatamant". Cei recrutati isi supravegheau colegii de clasa, colegii de camin (cei care stateau acolo), prietenii, profesorii si chiar parintii.

Avem nevoie de nuante si aici, desigur, ca in atatea alte situatii. Erau vinovati acesti minori pentru ceea ce au facut atunci? In legea nr. 293/2008, privind functionarea CNSAS, exista o lunga definitie a ceea ce inseamna colaborator al Securitatii, dar si o exceptie. Este vorba despre "persoanele care, la data colaborarii cu Securitatea, nu implinisera 16 ani". Putem duce discutia in registrul moral, desigur.

Tocmai de aceea cred ca nu putem sa nu ne intrebam daca nu cumva erau vinovati in primul rand ofiterii de Securitate care i-au recrutat pe minori? Daca da, nu ar trebui trasi la raspundere, fie si post-factum, tocmai acesti ofiteri?

Discutia despre informatorii Securitatii este necesara in continuare, pentru ca implicatiile au fost profunde asupra societatii. In acelasi timp, mi se pare ca discutam mai mult despre colaboratori si, ca sa reiau ideea sugerata anterior, prea putin despre ofiterii de Securitate si despre activistii PCR sau UTC.

Informatorii au fost considerati inca din anii stalinismului dur "unelte" ale ofiterilor de Securitate. Recrutarea acestora s-a facut uneori prin recompensarea serviciilor, fie cu bani, fie cu alte avantaje materiale, dar in multe situatii era vorba de presiuni, de santaj, de inscenari, de specularea unor drame individuale si familiale. In aceste conditii, este nedrept sa indreptam reflectoarele preponderent asupra informatorilor, in vreme ce oamenii care luau decizii - in partid si in politia politica - si care le puneau in practica au parte de un fel de o ingaduinta complice.

Este scandalos sa vedem ca fosti ofiteri de Securitate, inclusiv fosti sefi ai acestei institutii, au pensii si avantaje materiale la care cetatenii de rand nici nu viseaza. In plus, atunci cand mor, respectivii ofiteri au parte de funeralii nationale, de encomioane la televiziuni sau in ziare, sunt considerati aparatori ai natiunii. In realitate, ei au aparat regimul comunist de orice posibila contestare venita dinspre societate.

Au fost cainii de paza ai dictaturii, nimic mai mult.

Dorin Dobrincu, daca scapam de toti fostii colaboratori din politica - nomenclaturisti, securisti, delatori - dispar toate parghiile de continuitate a regimului comunist? Sau, in 30 de ani, acestea deja sunt in alte maini, nu musai in cele ale colaboratorilor directi?

Concentrarea doar pe chestiunea informatorilor sau, mai larg, pe cea a Securitatii nu ne ajuta sa clarificam chestiuni esentiale, cum ar fi contextualizarea faptelor si ierarhizarea responsabilitatilor. De aceea si apar confuzii, de aceea si sunt lansate fumigene, de aceea si sunt indreptate tirurile propagandei politice spre anumite tinte sau se cauta tapi ispasitori.

In politica, institutii publice, economie, sistemul educational si academic, viata culturala si religioasa a Romaniei contemporane exista numeroase legaturi cu ceea ce a fost inainte de 1989. Continuitatile sunt evidente inca si la nivel de oameni, dar si mai mult la nivel de atitudini si practici.

Ne putem imagina, fireste, cum ar fi fost societatea romaneasca daca nu ar fi fost condusa de fosta elita comunista, daca securistii si colaboratorii acesteia ar fi fost inlaturati in 1989.

Acest lucru nu s-a intamplat din mai multe motive. In primul rand, pentru ca nivelul de colaborare, de cooptare, a fost unul extrem de extins in regimul comunist.

Opozantii acestuia au fost o prezenta reala inainte de 1989 si ei avut merite certe, pe care le cunoastem destul de bine acum. Dar stim ca ei erau foarte putini, cu legaturi reduse. Ei nu formau o retea capabila sa puna in mod real in pericol, sa rastoarne regimul comunist din Romania.

Elita politica a Romaniei comuniste era de foarte proasta calitate. Exceptii existau, desigur, dar ele nu schimbau nicidecum ansamblul. Nu toti comunistii erau la fel, dar criteriile de selectie pentru activisti erau astfel gandite incat ajungeau sa ocupe pozitiile importante, la fiecare nivel, mai ales conformistii, carieristii, cei interesati de urmarirea propriului interes.

Elitele intelectuale au secretat uneori mici nuclee de gandire independenta sau "pasari rare", care erau iritante pentru regim, dar care in ansamblu nu i-au pus acestuia mari probleme. Uneori au aparut contestatari coerenti, chiar coaugulati in mici grupuri, in mediile religioase, dar fara influenta majora in societate.

Slabiciunile societatii romanesti dupa 1989 se explica intr-o masura apreciabila prin istoria de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Insa nu ne ajuta nicidecum sa punem totul in spatele comunismului.

Romania se confrunta cu tare structurale, unele dintre acestea venind din "strafunduri". Spre exemplu, nepotismul, cumatrismul, clientelismul - care ne scandalizeaza in ultima vreme, pe buna dreptate - tin de premodernitate, de radacinile preponderent rurale ale felului nostru de a trai impreuna, de lipsa de incredere in concetateni, de accentul pus pe familia restransa, pe oamenii dintr-un cerc de putere si de influenta.

Comunismul asa cum a fost el inainte de 1989 e mort, asta o stim. Mai e el posibil in alte forme?

Comunismul asa cum l-au cunoscut tarile din Est pana in 1989-1991 cred ca este de domeniul trecutului. Insa exista in societatea noastra forme de nostalgie, unele alimentate de purtatorii lor vii, adica oamenii care fac un mix de experienta personala cu memoria si cu imaginarul unor grupuri.

Joaca un rol aici si ceea ce se intampla in spatiul public, mai ales in media. De ani buni exista televiziuni care difuzeaza la nesfarsit diverse productii cinematografice dinainte de 1989, care nu sunt altceva decat propaganda comunista, cel mai adesea de un nivel grosier. Nimic de acolo nu este recuperabil. Este vorba de intoxicare. Multi dintre cei in varsta sunt nostalgici, iar destui dintre cei tineri cred ca trecutul a fost asa cum este zugravit in peliculele antedecembriste, ca aceste productii propagandistice sunt expresia realitatii.

Nu putem sti cum va arata viitorul, dar merita sa ne punem intrebari, merita sa incercam sa ne imaginam care sunt pericolele la adresa unei socitati democratice. Cred ca pericolul major pentru noi este cel al populismului. Aparitia unor curente iliberale, asadar a unor forme politice care pastreaza formele democratiei liberale, dar le golesc de continut, reprezinta un pericol cat se poate de real.

Sunt curente politice care combina diferite forme de colectivism, care cultiva spaimele legate de straini, inclusiv spaima de libertatile care caracterizeaza societatile moderne. In aceste conditii, fake news-urile devin instrumente pentru iliberali. Adaugati si tulburele context geopolitic si avem un tablou care pe buna dreptate este ingrijorator.

Romania a vazut in ultimii ani incercarile unor lideri politici lipsiti de scrupule fie de a-si rezolva problemele cu justitia, fie de a castiga capital electoral. In privinta celui din urma aspect, nu mi se pare a fi doar problema celor care detin in acest moment puterea, desi este in primul rand a lor.

Desi au trecut trei decenii, tema comunismului inca se mai joaca, sa spun asa. Inca apar dosare si colaborari, cum e in cazul fostului presedinte Traian Basescu. Sunt coincidente, sunt teme manipulate?

Prezentul are peste tot o legatura cu trecutul, in mod deosebit cu cel apropiat. Regimul comunist a durat in Romania mai bine de patru decenii, asa incat e firesc ca acest subiect sa fie inca atat de prezent in dezbaterea publica.

In anii comunismului s-a produs o mare cantitate de documente, unele dintre acestea de catre Securitate. La CNSAS au ajuns acum mai bine de un deceniu circa doua milioane de dosare, si nu toate au fost cercetate, informatii relevante pentru diverse persoane si situatii putand aparea oricand. Alte dosare inca sunt inaccesibile la Serviciul Roman de Informatii, la Serviciul de Informatii Externe, la Ministerul Apararii Nationale, la Ministerul Afacerilor Interne sau in alte locuri. De aceea, este posibil ca din documente noi sa apara informatii noi, iar persoane care primisera adeverinte de necolaborare cu Securitatea sa fi avut de fapt calitatea de informatori.

In mod cert cunoasterea trecutului nu are niciodata un termen limita. Faptul ca apar nume "proaspete" de informatori nu ar trebui sa ne mire. Am vazut nu doar informatori marunti, ci si fosti informatori care in postcomunism au avut o influenta majora asupra spatiului public, formatori de opinie, demnitari, sefi de partide, unii mentinuti in pozitii onorifice, aproape sanctificati in organizatiile lor s.a.m.d.

E important de retinut, in plus, ca in fond, Colegiul CNSAS nu este o reuniune celesta, ci este compus din oameni numiti de partide, Guvern si Presedintie. Sunt acolo indivizi diferiti, cu valori diferite, unii cu pregatire istorica si/sau juridica, altii doar cu fidelitati politice. Si interese personale. In anumite cazuri este posibil sa existe taceri bazate pe complicitatea celor chemati sa dea verdicte. Alteori legea impune limite.

De altfel, legea privind desconspirarea fostei Securitati si accesul la propriul dosar a fost ciuntita in 2008 tocmai ca urmare a unor jocuri politice si a unor presiuni mediatice care au prefigurat ceea ce avea sa se intample cu viata noastra publica dupa aceea. In acelasi timp, in adeverintele CNSAS, chiar daca in destule cazuri nu se spune explicit ca o persoana a facut politie politica in sensul legii, in fapt sunt redate faptele relevante. Altfel spus, desi adeverintele respective nu contin afirmatii categorice, se poate vedea destul de usor cine a colaborat cu Securitatea. Relatia cu politia politica a regimului comunist ramane o chestiune sensibila in Romania si probabil asa va fi inca multa vreme.

Exista vreo legatura intre ratarea lustratiei si incapacitatea de a fi construit o autostrada spre Moldova?

Nu as face o legatura directa intre cele doua. Moldovenii solicitau construirea unei autostrazi in regiunea lor inca de la sfarsitul perioadei interbelice. Nu s-a schimbat nimic din acest punct de vedere nici dupa 80 de ani si mai bine.

Infrastructura de transport a cunoscut anumite investitii in Moldova in perioada comunista, dar acestea erau subordonate perspectivei staliniste asupra dezvoltarii. Nici investitiile industriale nu au lipsit, dar si ele erau subordonate aceluiasi proiect stalinist. In plus, cu unele exceptii, industriile sofisticate, mai ales cele constructoare de masini, cele de aviatie, cele de mecanica fina etc. au fost concentrate in sud si in vest. Decizia a fost exclusiv politica.

Ceea ce s-a construit la nord de Milcov-est de Carpati functiona sincopat inainte de 1989, dupa cum isi amintesc cei mai in varsta, dupa cum ne-o arata si documentele partidului-stat. Ulterior, in contextul marilor schimbari geopolitice si economice de dupa colapsul comunismului, industria de aici s-a prabusit rapid. Au contat, desigur, si proasta administratie, comportamentul pradalnic al administratorilor si politicienilor.

In postcomunism constatam ca nu s-au facut autostrazi la este de Carpati. Aceasta ne spune ceva despre lipsa de viziune a elitelor politice, economice si intelectuale ale Romaniei, despre imaginarul politic al acestora, despre cum functioneaza statul roman, despre discriminarea Moldovei, despre lipsa de echitate la adresa acesteia in privinta alocarilor bugetare pentru proiectele publice.

Statul roman a abandonat practic Moldova in privinta investitiilor strategice. Ne confruntam cu izolarea, inechitatea din partea centrului politic si cu depopularea accelerata.

Consecintele politice si sociale se vad deja, iar responsabilii politici si institutionali, centrali si locali, ar avea motive sa fie ingrijorati. Nu stiu daca si sunt, cel putin faptele lor nu imi arata asa ceva.

Citeste si:
Florin Cîţu, întrebat dacă este responsabil de eşecul campaniei de vaccinare: "Nu sunt firmă de advertising"
Florin Cîţu, întrebat dacă este responsabil de eşecul campaniei de vaccinare: "Nu sunt firmă de advertising"
Premierul Florin Cîțu spune, întrebat dacă se consideră vinovat de eşecul campaniei de vaccinare, aşa cum acuză unii dintre cei care îl contestă, că el nu este firmă de advertising....
Cum a reușit Dacian Cioloș să-i ia fața lui Barna în prima rundă de alegeri din USR PLUS. Rolul ieșirii de la guvernare
Cum a reușit Dacian Cioloș să-i ia fața lui Barna în prima rundă de alegeri din USR PLUS. Rolul ieșirii de la guvernare
Dacian Cioloș a câștigat joi, 23 septembrie, prima rundă a alegerilor pentru șefia USR PLUS, reușind să-l întreacă cu două procente pe principalul său contracandidat, Dan Barna, cel care...
Sursa: Ziare.com