Operatiunea Hiroshima - Zâna cea bună (ep.4)

Autor: Calin Rotarus , specialist in comunicare
Sambata, 18 Septembrie 2021, ora 07:15
2214 citiri

O dată cu barca, l-am primit și pe Grigori, recomandat ca omul care rezolvă orice, și căruia i s-a dat oarecum în grijă barca. Îl sun.

– Hello Grigori, eu sunt Călin, am cumpărat barca de la Uwe.

– Care barcă?

– Un beryll 31 roșu.

– A, de la Felix.

Hait, o fi vreo țeapă…

– Nu, de la Uwe.

– A, asociatul lui Felix. Îmi pare bine de cunoștință Călin. Ce pot să fac pentru tine?

Semnal de alarmă. Când te întreabă un meșter asta, de fapt vrea să știe câți bani poate să ia de la tine. Parez:

– A, nimic, vroiam doar să ne cunoaștem, o să vin în weekend să o văd, ai timp să ne întâlnim?

– Călin, o să fac tot ce pot, dar știi cum e în perioada asta, toată lumea vrea să își pregătească barca pentru sezon, nu îmi văd capul de treabă.

Cursul de tehnici de manipulare, legea insuficienței: oamenii își doresc brusc un lucru atunci când e în cantitate limitată sau pe terminate, chiar dacă n-au nevoie de el.

– Nici un fel de problema Grigori, doar vroiam să-l cunosc pe cel despre care mi-a vorbit atât de frumos Kai.

Ia de-aici. Să te văd!

– Încerc să îmi aranjez programul, poate te iau de la aeroport.

Cursul de tehnici de manipulare, legea reciprocității: dacă primești ceva, simți impulsul să dai altceva în schimb. Nici aici nu m-a prins.

– Grigori, m-aș bucura foarte mult, dar să nu îți neglijezi treaba, mă descurc și singur. Lasă că vin cu un autobuz.

– Călin, când mă gândesc ce cale lungă vei bate până aici, nu e mare lucru să vin să te iau. Și știu cât de mult înseamnă pentru tine să te aștepte cineva după ce ai bătut atâta drum.

Cursul de tehnici de manipulare, legea contrastului: un lucru pare mai mic atunci când e comparat cu unul mai mare. Cum ar fi câteva mii de km din România față de cinci minute cu mășina până la aeroport… sau valoarea notei de plata pentru reparații comparată cu siguranță vieților noastre. Grigoris, până aici te-ai descurcat bine. Hai să vedem dacă poți și în alt registru.

– Grigori, nu e calea atât de lungă, cât sunt de multe și frumoase visele prinse între straturile de fibră de sticlă ale carenei. Dacă vrei să le vezi, trebuie doar să fii atent pe inserate, când ești singur de cart, că ies șerpuind ușor ca să vădă cum se joacă valurile cu razele de soare. Și dacă nu te miști, se apropie ușor de tine, te miros curioase ca să aibă ce discuta între ele în după-amiezile lungi de iarnă. E, palicare, să te văd acum.

– Știu Călin, și la mine vin visele dizolvate în apa marii când înot, mă însoțesc o vreme ca delfinii, după care mi se lipesc de piele, pătrund prin ea și îmi dau energia de care am nevoie. De asta, la o săptămână, două, chiar și iarna, fac o baie în mare și las sarea să se usuce pe mine.

Grigori, ești un maestru. Cursul de tehnici de manipulare, legea simpatiei: oamenii preferă să aibă de-a face cu cei care seamănă cu ei, au aceleași preocupări, fac parte din aceleași categorii sociale, se îmbracă la fel, au aceeași cultură, vârstă, înălțime… vise.

Când am ajuns la Heraklion, Grigoris ne aștepta. Îmbrăcat cu haine de trekking, cu pantofi de escalada în picioare, cu un zâmbet plăcut și o strângere de mâna fermă, am simțit de la început că între noi va fi o relație specială. Nu m-am înșelat. Dar ca și în viață, de cele mai multe ori se întâmplă lucrurile la care te aștepți, într-un fel în care nu te aștepți. Până la urmă asta e frumusețea ei, că altfel, prea ar avea tot timpul dreptate soacrele.

Deși era jumătatea lui februarie, primăvara venise deja în Creta. Mirosul de copaci înfloriți, apăsat de legendele din muntele unde e și acum Cnossos, curgea spre mare prin străzile înguste și se întâlnea pe faleză cu sunetele și aromele marii. Parcă o auzeam pe Mariana Zaharescu la Teleenciclopedia. Cum o fi povestit oare legenda minotaurului pe unicul post de televiziune, când toată suflarea românească era cu ochii și urechile pe ea? De la politrucii care trebuiau să raporteze orice derapaj de la morala comunistă, până la puradeii băgați cu forță în casă de la joacă, și care atât ar fi așteptat să audă, ca să își chinuie părinții cu întrebări. Că mă-sii minotaurului ii picase cu tronc un bou n-ar fi fost nimic, dar cum explici că a și născut, după ce l-ai băgat în ceață pe săracul preadolescent cu tot felul de paralele despre păsărele, veverițe sau ce te-a dus și pe tine capul la momentul respectiv, că nu există internet să tranșeze lucrurile. Probabil de asta, din emisiunile respective îmi aduc aminte doar de pietre și țevi de canalizare.

– Ajungem imediat. O să vezi, doar câteva lucruri sunt importante, restul sunt mărunțișuri.

Revin cu picioarele pe pământ: Aha, primul pas al vânzării, să liniștești victima ca să lase garda jos. Nu trebuia să te chinui prea tare Grigori, eram deja liniștit, dar îți admir stilul. Ajungem la o barieră unde o doamna grasă și blondă se răstește la noi de la adăpostul unui ghișeu, dar nu sunt singura victima a farmecului lui Grigori. După câteva replici în care disting doar tzitziritzi și captain, bariera se ridică. Înaintăm încet pe lângă niște siluete care par corăbii de pirați, și într-un final, în lumina farurilor, apare însăși ea… la care am visat atâta.

Nimeni (întreg la cap) nu cumpără o barcă. Pentru fiecare moment de bucurie pe care ți-o aduce folosirea ei, ai încă cinci în care trebuie să rezolvi probleme spinoase de gen: unde o ții, cum o transporți, ce repari mai întâi și cum o întreții. Sau de unde faci rost de banii pentru toate cele înșirate mai devreme. Că să nu mai vorbim de invidia vecinilor, prietenilor și colegilor. De asta se recomandă să faci întâi un copil, să construieșți o casă și să plantezi un pom. Sau și mai bine, câte două din fiecare. Ceea ce nu te scutește oricum de analize amănunțite a surselor tale rușinoase de venit și a multelor feluri în care ai fi putut să-ți folosești mai bine banii. Sigur, a-ti vedea vecinii crapand de invidie e o satisfacție în sine. Și ușor ușor te obișnuiești să verifici partea de jos a clanței de fiecare dată când ajungi acasă. Dar oricât de mizerabilă știi că îți va deveni viața ca proprietar de ambarcațiune, în momentul în care o vezi prima dată, te simți nici mai mult nici mai puțin decât stăpânul universului. Începi să ii înțelegi pe grecii care sparg inventarul cârciumii și îți vine să scoți portofelul și să împrăștii bancnote fără număr. De asta e bine să alegi cu grijă momentul respectiv, astfel încât să n-ai la îndemână nici una din cele două tentații. Dacă mai adaugi și o scenografie cât de cât, cu luna plină, pescăruși și macarele de cheu profilate pe cer, tabloul e complet, la concurență cu cele cu apusuri de soare vândute pe la bâlciuri.

Zâna cea bună e conștient de emoția momentului. Fără o vorba, scoate din spatele dubitei lui fermecate o scară și o reazemă de pupa bărcii. După care mă desprinde cu blândețe de derivorul pe care îl îmbrățișăm și mângâiam, și îmi atrage atenția părintește că antifouling-ul e toxic, și că dacă îmi va trece prin cap năstrușnica idee să îmi bag degetele în ochi, gură sau prin alte părți, să iau cu mine la spital o eticheta de pe cutia de vopsea. Cât ai spune “voltă” sunt în peștera lui Aladin, adică în cabina. Descopăr comoară după comoară – încărcătoare de Nokia, lanterne ce ar putea fi reparate, hărți de care probabil n-o să am nevoie vreodată, șuruburi de inox folosite, clește de tăiat tablă, ba chiar și o bicicletă vopsită în cea mai urâtă culoare pe care am văzut-o de când eram în armată la munci agricole. Unde câinele fermierului fusese furat de un vecin și vopsit cu ce avea și omul prin gospodărie ca să nu fie recunoscut, și anume email verde închis, care, în combinație cu cenușiul blănii, cu maroniul prafului de Ciorogarla și cu diluantul folosit de propietar într-o încercare fără sorți de izbândă de a-l aduce la starea inițială, dădeau un efect cromatic căruia, ca să-i găsesc un palid rival, a trebuit să treacă 30 de ani și să ajung până într-o insula din Mediterana. Și slavă domnului, neamțul care a proiectat interiorul bărcii nu s-a zgârcit la sertare și compartimente, am numărat peste 50. Chiar și acum, după luni de zile, mai descopăr câte ceva prin vreun cotlon.

Într-un final realizez că săracul Grigoris mă așteaptă cam de multișor. Îmi stăpânesc cu greu vocația proaspăt descoperită de arhivar și mă smulg din raiul personal. Mă aștepta, deloc nervos, sprijinit de dubă. Niciodată n-am priceput cum pot să aibă atâta răbdare nefumătorii.

Mă urc în mășină și pornim spre casă. Îmi adun bruma de simț practic rămasă după emoțiile intense de mai devreme și îl abordez:

-Grigori, dacă ar fi barca ta, ce ai repara la ea?

-Sincer Călin, niciodată nu i-am înțeles pe cei care își cumpără bărci. E atâta bătaie de cap. Mi-e greu să mă pun în locul tău.

-Bun, hai să presupunem că ai primi-o de la o mătușa bogată. Ce i-ai face înainte să pleci cu ea până în Halkidiki?

-Păi de la o mătușa bogată m-aș aștepta să primesc una gata reparată și dusă unde am eu treaba.

-Atunci una săracă.

-În primul rând aș apela la un specialist în motoare pentru o revizie temeinică. În al doilea rând aș demonta catargul și l-aș inspecta centimetru cu centimetru. În al treilea rând i-aș schimba toate trecerile prin cocă și furtunurile. În al patrulea rând i-aș mai da un strat de antifouling. Restul sunt mărunțișuri.

Încep să îmi recapăt agerimea de spirit. Ca Robert Downey Junior în rolul lui Sherlock Holmes, derulez în minte pe repede înainte evenimentele viitoare: Fac singur revizia la motor, inspectez de jos cu binoclul catargul, las pe data viitoare stratul de antifouling, rezolv câteva mărunțișuri, mola barbetele și cap compas Santorini. Ce lipsește?

-Grigori, am avut ceva noroc să cumpăr barca asta, dar și mai mare a fost norocul să dau peste ține. Ai putea să schimbi through-hull-urile? Și cât m-ar costă?

-Sigur, 40 de euro de bucată, numai să îmi spui de care treceri vrei, mai ieftine sau mai scumpe

-Păi care e diferența de preț?

-De exemplu pentru o trecere de jumătate de țol, cele de calitate bună costă vreo 10 euro și cele de cea mai bună calitate sunt vreo 12.

-Păi atunci să luăm de cea mai bună calitate.

-Și încerc să găsesc și prinderile de șarturi. Nu sunt scumpe, dar trebuie să fii norocos să le găsești.

-Grigoris, mă las pe mâna ta. Sunt convins că vei face o treaba minunată.

-Să știi că majoritatea clienților mei nici nu mai întreabă ce e de făcut, doar zic: Grigori, ocupă-te și ne socotim noi.

Cursul de tehnici de manipulare, legea dovezii sociale: dacă toată lumea face într-un anumit fel, nu riști nimic dacă faci și tu așa…. și invers.

Deși avea foarte multă treaba, chestie pe care ne-a spus-o de multe ori, ne-a rezolvat toate problemele. Când am ajuns împreună cu Seba și Mihai, trecerile și furtunurile erau schimbate, prinderile de șarturi instalate, plus niște bonusuri: mici reparații la coca, anitifouling prin locurile mai greu accesibile, vreo doi stâlpi de balustradă reparați. Și totul impecabil făcut. Mai rămâneau niște mărunțișuri pe care le-a făcut în cele două zile de dinaintea plecării, ocazie cu care am putut să admirăm meticulozitatea și priceperea cu care lucrează.

Și tot așa, pe măsură ce rezolva cu un telefon și un zâmbet orice problema ce ne părea insurmontabilă, admirația noastră față de Grigori creștea. De exemplu dacă vroiam să cumpărăm o baterie, punea mâna pe telefon și găsea un prieten care avea magazin de piese auto și care se oferea instant să ne facă o reducere substanțială. N-am înțeles de ce bateriile no name pe care le-am cumpărat erau mai scumpe decât cele Bosh, dar Grigori ne-a asigurat că e o oferta fantastică și ar trebui să plătim repede până nu se răzgândește vânzătorul sau îl prinde patronul că vinde cu prețul ăla. Când a trebuit să apelăm la macara să punem barcă în apă nu ne-a lăsat pe mâinile lacome ale autorității portuare care cerea o suma nejustificată (180 de euro) și a apelat la un alt prieten care ne-a rezolvat (cost total doar 280 de euro). Până și la magazinul de accesorii de bărci ne-a însoțit și înainte ne lase să cumpărăm ceva îl trăgea de-o parte pe prietenul lui bun care lucra acolo și îl ruga să ne facă o reducere. N-am înțeles totuși de ce eram singurii la care n-a mers plata cu cardul din toată coada.

Finiș coronat opera, a venit și momentul socotelilor. A luat un caiet și un creion și a început să adune… 40 de euro de aici, 60 de colo, câțiva firfirei pentru vopsea, a tras linia și a pronunțat triumfător totalul – cam de trei ori decât m-aș fi așteptat. Probabil că, la auzul sumei respective n-aveam cea mai inteligentă figura din lume, cu maxilarul căzut și cu ochii holbați, dar tot el a salvat situația cu remarcă potrivită la timpul potrivit:

-Călin, păi tu ai spus că vrei cea mai bună calitate!

Cursul de tehnici de manipulare legea coerenței: E greu să te contrazici pe tine însuți, odată ce ai zis ceva, vei acționa în concordanță cu afirmația respectivă.

Citiți și

Operatiunea Hiroshima - cel ce i-a dat nume (ep.1)

Operatiunea Hiroshima - Echipajul e complet (ep.2)

Operatiunea Hiroshima - Cum să (nu) cumperi o barcă (ep.3)

Despre Calin Rotarus:

Lucrator pe ogorul publicitatii online o jumatate de viata, ceva coaching si training de business si comunicare.

Hoinar pe mari ca Egee, Neagra, Baltica, Nordului, Adriatica, Cretei, Atlantic.

Primul, si pana acum singurul roman care a calatorit cu un velier din Suedia pana in Romania (Lacul Vanern, canalul Trollhattan, Kattegat, Oresund, Marea Baltica, Mittellandkanal, Rin, Main, Europakanal, Dunare)



Citeste si:
Consiliul Concurenţei a identificat contracte de reparaţii la drumuri şi de 30 de ani. Durata maximă a lucrărilor ar trebui să fie de 5 ani ANALIZĂ
Consiliul Concurenţei a identificat contracte de reparaţii la drumuri şi de 30 de ani. Durata maximă a lucrărilor ar trebui să fie de 5 ani ANALIZĂ
Consiliul Concurenţei a recomandat joi, 21 octombrie, ca durata contractelor pentru executarea lucrărilor de modernizare, reparaţii şi întreţinere drumuri şi străzi să fie limitată la...
Cum s-au schimbat declarațiile oficialilor în funcție de cum a bătut valul 4 al pandemiei. De la ”am oprit pandemia”, la ”vorbim de o catastrofă”
Cum s-au schimbat declarațiile oficialilor în funcție de cum a bătut valul 4 al pandemiei. De la ”am oprit pandemia”, la ”vorbim de o catastrofă”
Valul patru al pandemiei de coronavirus a lovit puternic România, iar politicienii au fost surprinși și luați pe nepregătite. Au trecut în decurs de numai câteva luni de la afirmații precum...
Sursa: Ziare.com