Operatiunea Hiroshima - Echipajul e complet (ep.2)

Autor: Calin Rotarus , specialist in comunicare
Luni, 06 Septembrie 2021, ora 09:45
2024 citiri

Așadar, cu Seba convins într-un final, barca e ca și în Neos Marmaras. Mai rămâne să o ducem acolo. Pentru asta ne-ar mai trebui unul-doi membri de echipaj. Încep să mă gândesc la portretul robot: experiență în sailing, priceput la reparat orice, rezistent la oboseală, foame, sete, cu nervii tari (se va dovedi ulterior că va fi nevoie), nivel de toleranță la risc ridicat (mă rog, ieșit din scală), simț al umorului dezvoltat.

Îl sun pe prietenul meu de-o viață:

– Ce mai faci?

Pauză circumspectă. Număr în gând 1, 2, 3… încep să mă obișnuiesc.

– Călin, tu nu mă suni nici de ziua mea.

– Viața e atât de frumoasă și trebuie să trăim fiecare zi că și cum ar fi ziua noastră.

– Sau ultima… știu teoriile tale. Ce idee ți-a mai venit?

– Ai program de 1 mai?

– Mi-e frică să răspund.

– Vroiam să te invit la o croazieră pe Marea Egee din Creta până în Neos Marmaras.

– Adică ți-ai mai cumpărat o barcă?

– Mda.

– Tot de pe ebay?

– Evident.

– Plutește?

– Vrei răspunsul lung sau scurt?

– Nu-l vreau pe niciunul. Uite cum facem: Știi că tu eșți barza chioară căreia îi face Dumnezeu cuib, dar mai bine să fim siguri că măcar unul dintre noi supraviețuiește. Dacă intri în vreo belea sună-mă, ca de obicei. Vânt de unde vrei tu!

– Alo Seba, deja suntem trei. Ce-i drept nu toți pe barcă.

– Hm?

– Al treilea e alături de noi cu sufletul.

– Suflețel, dacă nu suntem măcar trei va trebui să ne oprim din insula în insula să dormim.

– Cum să ne oprim, eu trebuie să fiu la serviciu marți.

– Atunci mai găsește pe cineva…

Reanalizez portretul robot. De fapt, cu minitehnicusul de Seba prin zonă nu e atât de important să fie priceput la reparat chestii. Dimpotrivă. Și avem loc suficient pentru apă și mâncare, mergem printre insule, așa că nu trebuie să fie vreun fost luptător din Afganistan. Încep să îmi vină idei.

– Alo!

– Călin, ce plăcere să te aud, ce mai faci?

– Nimic deosebit, că omul… cu serviciul, cu casă, cu familia, cu un velier pe care l-am cumpărat și trebuie adus de 1 mai din Creta în Halkidiki…

– Cu ce???

– Păi am zis, familia, serviciul….

– Lasă miștourile, ce velier?

– E o chestie care plutește, pe care o împinge vântul.

– Știu mai ce e ăla velier, vroiam să fiu sigur că am auzit bine.

– Știi, oamenii sunt de două feluri, cei care caută certitudini și cei care caută experiențe. Nu te lasa atras de mirajul că poți fi sigur de ceva în viață. Pe lângă marea dezamăgire pe care o vei avea când vei realiza acest lucru, viața trăită până atunci îți va părea tristă și cenușie ca o profesoară de limba rusă care așteaptă tranvaiul 23 în ploaia înghețată de noiembrie, cărând dicționarul ortoepic în poșetă din vinilin uzată la colțuri.

– Știi ce zic eu, hai să împărțim universul pe din două, jumătatea ta cu incertitudinile, cum ar fi pe cine o să reușeșți să convingi, și jumătatea mea cu mici certitudini care plutesc într-o mare de întrebări filozofice, ca niște zăpăciți cu colace de salvare cărora li s-a scufundat barca în marea Egee, cum ar fi că nu vin cu voi nici să-mi prinzi degetele la ușa de la lift. Dar pot să-ți împrumut o pluta de salvare.

Reanalizez iar portretul robot. Ce mi-o fi venit cu experiența de sailing? Că doar nu trecem Atlanticul în sezonul uraganelor. Și dacă o fi vreun ardelean fără simțul umorului ce dacă? Oricum Seba știe un singur banc, ăla cu ariciul, pe care îl spune în fiecare zi, până ajungem în Halkidiki s-o prinde el de poantă.

– Alo! Ce mai faci maestre, tot internetul vuiește de isprăvile tale. Nenumărate domnișoare corporatiste mi-au mărturisit că ți-au înrămat poza și dorm cu ea sub pernă. Ba câteva din ele m-au rugat să le împrumut o freza să rotunjească colțurile că se trezesc dimineață zgariate.

– Păi și cu ce-ai vrea să doarmă sub pernă? Cu un Rembrandt?

– Întotdeauna ți-am apreciat modestia. Ce program ai de 1 mai?

– Merg în Grecia să caut specii endemice de șopârle.

– Fii atent aici: Mergem în Creta, luăm o barcă, plecăm înspre Santorini, Ios, Paros, Mikonos, Tinos, Andros, Evia, Skopelos… ce mai, raiurile lighioanelor bolnave.

– Cum adică bolnave?

– Păi n-ai zis tu ceva de o epidemie?

– Endemice, nu epidemice, deșteptule. Nu sună rău. În Mikonos trăiește o șopârlă care a dat numele crocodilului de Nil. Cât stăm acolo?

– Nu oprim în Mikonos, doar trecem pe lângă ea.

– Cu un pic de noroc o găsim și în Paros. Acolo cât stăm?

– Nici acolo nu oprim.

– Dar unde oprim?

– Nicăieri, dar poate iese vreuna pe plajă să ne facă cu mâna. Ai teleobiectiv?

– În condițiile astea eu nu vin, dar știi ceva, pot să îți iau mașina din parcarea aeroportului din Salonic și să ți-o duc în Neos Marmaras.

Așadar n-am reușit să conving pe nimeni dar ne-am ales cu o pluta, o mutare de masina și o polița de asigurare în alb. Toate bune, dar am senzația acută că Seba n-o să realizeze că operațiunea a fost un succes. Nici n-apuc să gândesc asta că sună. Îmi fac rapid un plan de comunicare, număr până la 3, trag aer în piept și răspund.

– Băi, tu știi cum e cu barza chioară?

– Toți aveți impresia că sunt barza chioară, ignorați munca, talentul și experiența de viață care constituie temelia, piatra unghiulară și contraforturile edif…

– Băi mă lași…

– Că să nu mai vorbim de impactul pe care aceste vorbe le pot avea asupra unui psihic delicat, a unui suflet sensibil, a unei…

– Am vorbit cu Mihai, vine.

–?

– Nici n-a clipit când i-am povestit că nu știm dacă plutește, că motorul n-a fost pornit de ani de zile, că tu eșți un inconștient pe care viața amară de la corporație îl face să aibă tendințe suicidale, că vrei să mergem fără oprire. A zis da imediat.

– Băi Seba, nu e de glumit cu asta. Cum vorbea? Părea în regulă?

– Mie mi s-a părut că vorbea normal, n-am sesizat nimic deosebit.

– Ție nu ți s-ar părea nimic deosebit nici dacă te-ar suna Băsescu să se ofere voluntar.

– Păi nu e marinar? Ce crezi, că n-ar vrea și el să scape câteva zile de nevasta?

– Băi, dacă te sună, zi-i că s-a ocupat locul, l-am luat pe Piri Reis. Zi mai bine dacă Mihai părea să aibă depresie.

– Nu.

– Seba, Mihai e om serios, așezat, cu scaun la cap, nu se poate să vrea să vină cu noi.

– Băi tu n-auzi de aproape? Vrea și gata.

Câteva săptămâni mai târziu misterul s-a lămurit. Când l-a sunat Seba, Mihai tocmai se hotărâse să se însoare.

Citiți aici primul episod din Operațiunea Hiroshima.

Despre Calin Rotarus:

Lucrator pe ogorul publicitatii online o jumatate de viata, ceva coaching si training de business si comunicare.

Hoinar pe mari ca Egee, Neagra, Baltica, Nordului, Adriatica, Cretei, Atlantic.

Primul, si pana acum singurul roman care a calatorit cu un velier din Suedia pana in Romania (Lacul Vanern, canalul Trollhattan, Kattegat, Oresund, Marea Baltica, Mittellandkanal, Rin, Main, Europakanal, Dunare)



Citeste si:
Operatiunea Hiroshima - Zâna cea bună (ep.4)
Operatiunea Hiroshima - Zâna cea bună (ep.4)
O dată cu barca, l-am primit și pe Grigori, recomandat ca omul care rezolvă orice, și căruia i s-a dat oarecum în grijă barca. Îl sun. – Hello Grigori, eu sunt Călin, am cumpărat...
Ultimele calcule dinaintea congresului PNL. Florin Cîțu, susținut de majoritatea filialelor și de Klaus Iohannis. Pe ce mizează Orban
Ultimele calcule dinaintea congresului PNL. Florin Cîțu, susținut de majoritatea filialelor și de Klaus Iohannis. Pe ce mizează Orban
Cu doar câteva zile înainte de congresul PNL la care se va alege noul președinte al formațiunii, majoritatea filialelor s-au poziționat deja într-o direcție sau alta. Deși premierul Florin...
Sursa: Ziare.com